Cărți noi

Am scris o carte despre mine ca mamă, tot ce am trăit și am pierdut manuscrisul.

Acum, nu știu dacă este un semn să nu o scriu sau nu era varianta bună?! Să o iau de la început? 

Voi ce gen de carte ați dori să citiți? Ahh... am greșit întrebarea: ce gen de literatură sau subiect ași dori / mă vedeți capabilă să scriu?

Până una alta, vă spun că am mai scris o carte pentru copii și mai am câteva date la ilustrat.  

În septembrie apare volumul 2 din „Întâmplările detectivului Curios” la editura Nomina. 

Îmi e tare dor de voi, de întrebările și comentariile voastre.

Mi se pare că am căzut într-o altă lume, departe de oameni. Am intrat în lumea mămicilor antreprenor, mămicile care lucrează de acasă cu drag și spor! 

Îmi doresc să devin foarte organizată și să am timp de scris, de citit, dar și să duc la bun sfârșit cursurile la care m-am înscris online. 

Mă puteți urmări pe pagina de facebook: https://www.facebook.com/calatoriacartilor sau https://www.facebook.com/scriucudrag

Îmi e dor de ieșiri la lansări de carte! 

Produse pentru copiii năzdrăvani

Așa cum spuneam azi într-o poveste, copiii mei nu sunt prinț și prințesă, ci copii foarte curioși, neastîmpărați, cel mai bine spus așa cum mi i-am dorit (că tot citesc "Omul este ceea ce gândește "). 

Ana a reușit să se zgârie foarte rău pe partea interioară a antebrațului. O fracțiune de secundă de luat ochii de la ea, care mergea pe trotinetă și a fost suficient. Eram la curte, la mama. I-a dat mamă rapid cu o cremă, dar rana era pe trei rânduri. Arăta groaznic! Îmi era milă când mă uitam la ea. 
Acasă, i-am dat cu spray ul Aloe First. A doua zi rana era închisă și părea veche. Azi când m-am uitat, nici urmă de semn sau vreo zgaibă. 
Horia avea o vânătaie foarte urâtă pe tibie. El este genul acela dacă se atinge de ceva trebuie curățat și dat cu cremă. Eram super stresată și obosită! El voia dat cu cremă. Ok. Am luat spray ul Aloe First, am pufăit de 2 ori și toată lumea a fost mulțumită. Dar surpriză! Chiar i-a trecut vânătaia aceea în zeci de nuanțe de verde! 

Da! Am încredere în produsele Forever. Le folosesc cu mare drag! 
Când Ana își pictează hainele cu pix, cartofi, acuarele, fructe și sosuri, simt că lumea mea se prăbușește. Nu îi țin rochițele de bune cum era pe vremea mea, dar nici să fie pătate nu suport! Așa că, detergentul de la Forever este salvarea. Și ce îmi place foarte mult este că poate fi folosit atât pentru vase (și da, îmi place să spăl aragazul fără să frec minute în șir) până la rufe, parchet, gresie. 
Dacă te gândești că sunt scumpe, află că nu sunt mai scumpe decât 2-3 unguente luate de la Farmacie pentru diverse afecțiuni! Plus că, produsele Forever sunt naturale, pe bază de aloe vera. Iar detergentul este cât detergent, plus balsam și înălbitor la un loc. Așa! Uitasem că faci și economie de spațiu în dulapul pentru detergenți.

Ce viață îți dorești pentru tine și familia ta?

Dacă ar fi să alegi trei lucruri pe care ți le dorești pentru viață, care ar fi acestea?

Lași totul în voia sorții sau îți creezi viața pe care ți-o dorești?

De când am devenit mamă, am înțeles cât de valoroasă este viața. Gemenii mei au avut o sănătate bună, dar la cea mai mică febră sau stare de vomă, recunosc că m-am pacanit îngrozitor. Am înțeles că SĂNĂTATEA LOR, DAR ȘI A MEA (care mă luptam cu frecvente crize biliare, chiar mă gândeam la operație), PRECUM A TUTUROR CELOR DRAGI este foarte importantă.

Așa că, am ascultat de sfaturile unei femei minunate, mamă, profesor universitar si doctor în științe sociale, Cristina Vădăstreanu, și am început să consum gelul de Aloe vera. La început am gustat variantele cu gust de persică și mi-a plăcut foarte mult. Apoi, am trecut și la varianta 100% gel de Aloe vera. Așa m-am pus pe picioare, deaorece ajunsesem la epuizare fizică și psihică. Nu mă puteam ridica din pat când suna ceasul. Eram foarte irascibilă și agitată. Îmi vărsam nervii și frustrarea pe micuții mei, apoi plângeam, simțindu-mă vinovată.

Copiii începuseră grădinița. După „eșecul” cu creșa, îmi era foarte teamă. Au mai făcut otite, răceli ușoare, conjunctivite. Așa că, am apelat la vitaminele pentru copii de la Forever.

Micuța mea nu suportă căldura și se irită extrem de rău. Nu sunt adepta medicamentelor. Astfel, am apelat la sprayul Aloe First, o soluție dezinfectantă și calmantă pentru iritații, arsuri, răni. Apoi, urmărind mesajele femielor care folosesc produsele Forever, am aflat că este benefic și pentru stoparea căderii părului, consecință a sarcinii. Am început să îl utilizez după fiecare spălare și nu numai că se observă o îmbunătățire a căderii părului, dar firele de păr sunt aspre, strălucitoare mult mai mult timp.

În altă ordine de idei, îmi doresc LIBERTATE. Îmi place să îmi fac singură programul, să nu fiu stresată și presată de nimeni. Așa că, am devenit partener Forever și mi-am creat afacerea mea. E minunat! Nu am crezut în minuni, și nici nu spun că nu este de muncă. Însă, lucrez în ritmul meu, îmi aleg oamenii optimiști, încrezători în forțele lor și totul este perfect. Nu am crezut că îmi vor oferi bani, doar pentru că eu consumasem produse de o anumită valoare, un număr de puncte de credit. Da! Iubesc libertatea de a-mi crea propriul program (dimineața, la prânz sau seara), că pot lucra de acasă, din parc, de la cafenea sau din Thailanda sau Maldive.

În al treilea rând, ador DEZVOLTAREA PERSONALĂ. Această companie oferă săptămânal webinarii prin care te învață cum să îți învingi teama, cum să ieși din starea de confort, cum să nu te lași intimidat de un refuz.  Îmi oferă cărți în format pdf, articole din care să învăț. Este o șansă să evoluez și să fiu femeia puternică, antreprenor de succes, așa cum visez! 

Vă aștept cu întrebări despre cum să începeți și voi. Promit să vă țin de mână până veți atinge succesul!

Nu amânați! Viața nu stă pe loc! Trăiți acum și intens! Bucurați-vă de ce vi se oferă! Nu mai spuneți NU atât de des. Ieșiți din zona de confort!

O zi cu mine (în vacanță)

Fiecare dimineață este magică! Ana sau Horia, care se trezește primul mă întreabă:

- Mami, e neața?

- Da, e neața! 

Chiar dacă vreau să mai lenevesc, nu am nicio șansă. Așa că, mă ridic și merg la baie. Vin după mine.

- Mami, ce faci?

- Faci pipi?

- Da. 

Apoi, mă spăl rapid pe față și pe dinți, pentru că spațiul îmi este invadat.

-Și eu vreau să mă spăl pe mâini.

- Și eu pe dinți.

Începe înghesuiala. Fiecare dorește o altă pastă de dinți, un alt săpun, așa că este distractiv.

Apoi, schimbarea de pijamale. Recunosc că am zile în care îmi revin greu din cauza oboselii, mai ales dacă stau nopatea să citesc sau să lucrez la ceva, așa că amân această etapă. Dacă este frumos afară, îmi cer ei să iasă și mă adun cu chiu cu vai și reușim pe la 11.30-12. 

Între acestea, cer mâncare. Meniuri diferite pentru că nu se mai potrivesc la gusturi. Execut comenzile, gustă puțin și renunță. Așa că, simt cum îmi crește tensiunea. Uneori, nu rezist și ridic tonul, le fac teorie că aruncăm mâncare, că alți copii nu au, că se supără Doamne Doamne pe ei și nu le va mai da mâncare. 

Bag repede rufe la spălat. Între timp spăl și vasele din care am mâncat sau ce au mai rîmas de seara. Cu mopul dau când dorm ei, pentru că altfel fac patinoar și îmi e teamă.

Afară, parc și joacă. Am încercat să citesc în parc, dar nu am nicio șansă, decât să îmi fac 1000 de nervi.

- Mama, vreau să mă dai în leagăn!

- Mamiii, uitî-te la mine! 

După timpul de joacă, poate și ceva cumpărături la Mega - avem Mega nostru (vreo trei) și Mega tati - ajungem în casă. Spălat pe mâini, schimbat de haine, pregătit masa și apoi somn. Nu dorm fără mine. Adică, trebuie să mă întind lângă ei. Ana doarme în pătuțul ei, Horia a migrat în patul nostru. Încerc să citesc ceva. Șansele sunt minime și după ce adorm ei.

Nu știu cum trec cele 2 ore de somn, dar tot obosită și cu puține sarcini bifate pe listă mă găsesc. 

Urmează joacă. Citesc lângă ei, deși.... 

- Mama, îți dau eu pagina! 

- Mama, te joci cu noi? Dansezi cu mine? etc.

Pe la 19.30-20.00, Horia, pasionat de apă, începe:

- Mama, facem baie? 

- Da, facem!

- Apum?

Așa că, vreau nu vreau, mă ridic și pregătesc baia cu spumă, îi spăl, îi las la joacă 5-10 minute. 

Dacă veți crede că sunt epuizați, vă înșelați.

Acum începe alergatul, joaca de-a v-ați ascunselea, săritul în pat, râs și escaladări. 

Printre picături reușesc să mânânc ceva. Mai citesc puțin sau răspund la un mesaj sau postez pe paginile de facebook câte ceva (doar sunt antreprenoare!) și apoi este deja 22 așa că, e obligatoriu somn. 

Până la somn, se cer povești. Și nu orice povești, ci în fiecare seară povești noi, inventate, în special cu Spiderman, care e obligat să mânânce sănătos. să facă fapte bune, să fie prietenos, etc.

Când le simt respirația moale și angelică, îi sărut - pentru că miros așa frumos, sunt pufoși și dulci - după care, dacă mai am energie (deși beau ness la greu), citesc la lumina lanternei. 

Sincer, îmi doresc timp doar cu mine. Timp în care să ies la un film sau să merg la o lansare sau pur și simplu la o cafenea aproape de casă. Dacă sunt cu mine, pot fi cu zeci de persoane cunoscute, dragi și cum or fi, eu sunt baza. :)

Da! Sunt foarte obosită... de fapt... simt că totul este pe umerii mei. Mai are și soțul momente în care mai construiește un turn din piese lego, mai cântă și se mai joacă, dar dacă nu sunt și eu, nu are farmec.

Timp pentru sufletul meu

În această vacanță îmi doream să citesc zeci de cărți, să dorm și să scriu povești și tot ce mai am în plan. De dormit, da, am dormit. De citit, am citit trei cărți: „Privind înăuntru” de Petronela Rotar (am să mai citesc și alte titluri ale ei), „Noaptea de foc” de Eric Emanuelle Schmitt și „Grădina uitată” de Kate Morton.

În „Privind înăuntru” sunt povestiri despre traumele copilăriei din anii 1970. Bătaia, absența educației sexuale și multe alte necazuri care îți pot marca viața. Important este să ceri ajutor specializat atunci când nu mai poți. când pierzi frâiele vieții. Este un minidosar pentru suflet, un dosar al actiunilor care te duc în patul depresiei și cum să te vindeci. Lectura este un mod economic, dar e obligatorie și terapia. Poate fi folosit scrisul sau teatrul.

„Nopatea de foc” este o etapă a vieții scriitorului, în care pornește într-o călătorie în deșert, și, rătăcindu-se de grup, petrecând o noapte singur în necunoscutul și fascinantul deșert L-a descoperit pe Dumnezeu, fără a da dovadă de fanatism. 

„Grădina uitată” m-a fascinat de când am citit un fragment pe un subiect de olimpiadă de lectură anul trecut. Faptul că apare ca personaj o scriitoare de literatură pentru copii din perioada 1900 m-a cucerit. Stilul de scriere al lui Kate Morton este fermecător, cursiv, captivant, misterios. Un alt personaj, care scrisese romane de dragoste oferă un sfat pentru cei care doresc să scrie: „fiecare personaj trebuie să aibă un mister” (asta dacă ne dorim ca povestea să aibă suspans). Mi-am regăsit momente de viață în câteva din personajele cărții.  

Resurse finaciare

Banii sunt întotdeauna o problemă. Nu mă plâng! Îmi este bine, deși nu am timp pentru a scrie cât îmi doresc și să pot obține bani. Îmi doresc să găsesc un proiect cu articole pe parte de educație, rechizite, recenzii de cărți pentru copii și adolescenți, relația părinți - copii (mai ales tineri, adolescenți). Îmi doresc un proiect în care să încurajez tinerii să își urmeze visul. scopul, dorința. 

Dar să revin la subiect. Aveam nevoie de un venit suplimentar pentru a acoperi un credit, ceva datorii către stat (deși mi se pare totul atât de nedrept încât îmi vine să urlu de durere, frustrare), dar și activitățile micuților mei. Am încercat cărțile Usborne, care sunt superbe, de calitate superioară și care acoperă o plajă largă de vârste. Însă, cum „afacerile” nu se fac cu prieteni, cunoștințe, rude, nu am avut timpul necesar de a organia ateliere și târguri pentru aceste cărți. Dar nu renunț! Plus că, Ana și Horia iubesc atlasele de anatomie, de astronomie și puzzle-urile de la ei. Așa că, încă o dată nu renunț.

Când oboseala și-a instalat toate rudele în corpul meu și am clacat, nu am știut ce să fac. Am luat vitamine, am dormit, am mâncat. Nimic nu avea efect! Așa că, am cedat mândriei și am devenit consultant Forever pentru a beneficia de o reducere de 15 %. Am început să consum gelurile cu Aloe vera și vitamine C, cu gust de coacăze. După o lună, mi-a revenit pofta de viață și energia. Puteam să mă trezesc dimineața mai devreme pentru a citi, a scrie sau a-mi corecta teste (îhhhh). Am început să împrat vestea cu cine, dacă nu cu prietenii?! Bineînțeles că mulți nu mi-au răspuns nici da, nici nu, ceea ce mi se pare necivilizat și urât. Ok. Îi pot elimina din lista de prieteni. Nu le ceream să cumpere de la mine (deși le ofeream reducerea mea de consultant), ci să își facă ei propriul cont pe site și să consume produse sănătoase, produse de îngrijire personală sau chiar casnice pentru ei și rudele, prietenii lor. 

Nici la acest vis nu renunț! Mai ales că sunt biolog, cunosc efectele benefice ale plantei de aloe (asta din bătrâni, nu neapărat de la Forever) și m-am documentat mult despre procesul de fabricație ale produselor. Ana este prietenă cu pasta de dinți „verde închis”, care are mentă și propolis, dar nu te ustură și inima atunci când te speli pe dinți. 

Apoi, am devenit consultant Oriflame pentru că iubesc răsfățul și produsele de calitate. Sunt fabricate în Suedia și m-au fascinat poveștile de succes ale femeilor care folosesc și povestesc despre produsele Oriflame. Pentru cine este îndrăgostit de IKEA, înțelege ce spun. Dacă ați citit i despre fenomenul de fericire higgye, atunci sunteți bineveniți să încercați produsele Oriflame. 

Așadar, dacă mai am ceva cititori care îmi citesc poveștile, gândurile, frământările, nevoile, vă spun că vă stau la dispoziție cu informații despre produsele Forever și Oriflame, cărțile Usborne, dar și noi povești și interviuri de mame antreprenoare pe www.claudiagrozalazar.ro sau la adresa de e-mail: claudia.groza@gmail.com

Toate cele bune să se adune!

Baletul

Nu știam foarte multe despre balet. Sora mea a fost pasionată când era mică, și chiar avea aptitudini, dar mama nu s-a ocupat de ea. Atunci, ca și acum, cursurile de balet erau gratuite la palatul copiilor. 

Când am auzit-o pe Ana că își dorește să facă balet, am crezut că este un moft, mai ales că urmărim cu plăcere desenele animate „Nancy” o fetiță rafinată, care iubește franceza, baletul și bunele maniere. Însă, insistența și mai presus, seriozitatea ei, m-a determinat să caut cursuri de balet. Ideal, aproape de casă, mai ales că are și program de somn după amiaza. Am găsit, am notat, dar nu am sunat. Într-o zi, după ce s-a trezit m-a întrebat dacă mergem la balet.

Atunci am înțeles că este cazul să o duc. Am sunat și ne-a programat a doua zi, pentru ședința de încercare. 

Când am ajuns, instructoarea ne-a spus că nu pot sta cu ea, cu o voi aștepta la ușă, în caz că plânge sau are nevoie de mine. Aveam ceva emoții, deoarece la grădiniță are zile în care plânge după mine. I-am explicat că o aștept la ușă și i-am urat  succes.

- Mulțumesc mami! Pupici!

O îmbrățișare puternică și a intrat. După 25 de minute, a ieșit radiind de fericire. Au urmat încă trei ședințe până la vacanța de Paște. I-am cumpărat și vestimentație corespunzătoare între timp. Satisfacția și bucuria au fost pe măsură. Este magică! Instructoarea mi-a mărturisit după a doua ședință:

- Este minunată! A învățat jumătate de dans!

Îmi place că este ambițioasă și perseverentă. Ieri a descoperit în telefon două melodii. Le-a pornit și a început să danseze. O priveam admirativ. Nici nu îmi vine să cred că este a mea. Are talent! Plus că, iubește muzica. Cântă. Chiar dacă este în faza de zum-zum-zum, albinuța mea, elefantul Cici, ea cântă. Și are voce. Păstrează linia meodică. 

Mi-a predat lecția voinței, a perseverenței și a ambiției. 

E fiica mea și o ador! 

Cu dor și drag printre elevii din Slatina

Trecuse ceva timp de când nu mai plecasem prin țară, cu ateliere de lectură și sufletul dornic de întâlnirea cu micii cititori.

Am luat microbuzul și am călătorit spre Slatina. Nu fusesem niciodată. 

Când am intrat în clasă și copiii m-au îmbrățișat, am simțit că mi se taie respirația. Citiseră poveștile mele,căutaseră infomrații despre mine și m-au tratat regește. M-au comparat cu Nadia Comăneci, cu Simona Halep și alte femei de succes ale României. 

Întrebările au curs lin și răspunsurile s-au ivit curajoase și optimiste,  încercând să îi încurajez să creadă în visele și talentele lor, să își urmeze chemarea.

Am primit o cupă de la o fetiță care mă consideră sursă de inspirație. 

Apoi, ne-am jucat de-a scrierea. Am avut trei grupe. Unii au creat povești pornind de la regulile jocului meu „Pilotul și avioanele”. O altă grupă a făcut povești cu cuburile Storryteller, iar altă grupă a folosit cardurile Jocului de scriere creativă.

Poveștile au apărut voioase, clare și sprintene. Bucuria de pe chipurile micuților mi s-a cuibărit în suflet și îmi dă curajul de a merge pe acest drum al poveștilor. 

Casnică sau carieristă?

Ultima săptămână a fost provocatoare pentru mine. Se apropie simularea bacalaureatului. Am vreo patru clase în care majoritatea elevilor au ales biologia la proba a treia. Țin la ei. Le sunt alături de doi ani și vreau să reușeascî. Le predau, rezolv teste cu ei, repet și repet. Însă, simt presiunea pe umerii mei. Unii dintre ei mă întreabă continuu dacă repetăm și lecția X, lecția Y, dar nu înțeleg că succesul nu constă în a preda eu, din nou, ci să facă și ei efortul de a învăța. Îmi iubesc meseria de profesor! Îmi doresc să ajut elevii să apuce pe drumul lor. Le stimulez încrederea în ei și în pasiunea lor. Îmi pun zeci de mii de întrebări. „Este bine cum procedez? Când să le predau mai mult? Cum să mă împart corect între copiii mei (pe care mi i-am dorit enorm) și ei, dar și pasiunile mele, care nu prea mai au loc în viața mea?” Am încercat sâmbăta, dar îmi era greu. Eram obosită după o săptămână de muncă... nu mai aveam timp pentru copii, pentru gospodărie și, de ce să nu recunosc, de odihnă. Așa că, am predat rapid toată materia de clasa a XII-a și am început să lucrez efectiv teste/variante de bacalaureat. Constat că, oricum procedez cu ei,nu e bine. Nu sunt mulțumiți! Știu că va fi bine! Cumva! Eu amfăcut tot ce am putut. Am fost cu ei, oră de oră. Am repetat și am repetat. 

Așa cum spuneam, săptâmâna trecută Horia a făcut luni noapte febră. Marți a început să se plângă de durere de ureche. „Doale eche, doale!” Am fost nevoită să îmi iau medical. Nu puteam să îl expun la vânt și temperaturi ciudate, apoi nici mama nu era prea bine. M-am simțit vinovată! Ce vor spune colegii? Dar elevii? Dar părinții acestora? (mai ales că știam că fuseseră câteva discuții prin unele clase). 

Citesc pe facebook câteva articole (vreo trei în ultimele zile) despre viața unei mame și alegerea între carieră sau a fi casnică. Am închis ochii și mi-am amintit de copilăria mea, cu mama casnică. Acum realizez cât muncea. Nu ne-a lipsit niciodată nimic. Am fost dată la școală la 7 ani și 4 luni. Nu am știut ce înseamnă cheia de gât. Aveam rochițe unicat, pulovere tricotate de mama, gulerașe unicat pentru uniformă, pampoane unicat. Îmi era drag să ies din casă, să merg la școală. Am învățat bine pentru că eram supravegheată atent. Când eram prin clasa a 7-a, mama a început serviciul. Eram dezastru. O așteptam cu totții să ne încălzească mâncare. Mâncam pâine goală sau mezeluri. Acum râd, dar atunci.... Erau alte vremuri, dar a fost bine. 

Anul trecut când eram cu gemenii în parc, o bonă mi-a spus: „Să nu stai acasă! Eu am făcut greșeala asta! Pe lângă faptul că nimeni nu mi-a fost nimeni recunoscător, am și o pensie de nimic. Acum sunt obligată să fac ceva pentru a-mi suplimenta veniturile.” 

Da! Așa este! A fi casnică, a fi dependentă de banii soțului, nu este o soluție. Trăim alte vremuri. poți lucra de acasă, câteva ore pe zi. Îți ține mintea ocupată, mai socializezi puțin, dar ai și satisfacția că ai venitul tău. Poți face handmade, poți scrie articole pentru diverse site-uri, poți ține un blog, poți vinde cărți (Usborne și nu numai), produse cosmetice (Avon, Oriflame) și nu numai. Există multe variante de a lucra de acasă, ba chiar să ai SUCCES deplin (cum este cu Forever de exemplu!)

Da! Îi privesc cum cresc și câtă nevoie au de mine pentru a le explica și pentru a ne juca împreună. Sincer, acum câțiva ani, când o colegă profesoară a revenit din concediul de 2 ani și și-a făcut cerere de a avea încă un an numai jumătate de ore, am admirat-o. Mi-am promis că așa voi face și eu! De unde! Eu mi-am luat în plus... pe lângă afacerea mea, pe lângă alte pasiuni - scrisul, lectura - și mă întreb de ce nu mai pot?! Păi de aceea! Că nu pun în balanță totul. 

De dimineața, m-am trezit cu ficatul în gât. Nu mai puteam! Mă rugam să se întâmple un miracol și să fie duminică. Apoi a început stresul cu trezitul copiilor (eu care mă trezeam când voiam până la 7 ani, sufăr enorm când îi trezesc dimineața). Îmbrăcat. Explicat unde mergem! De ce mergem la buni și nu mergem la grădiniță?! Horia nu vrea la grădiniță. Anei îi e dor de tati (clar că nu are chef să iasă). 

Și mă întreb: nu era mai bine să fi lucrat de acasă? :) 

Ba da! Clar! Carieristă de casă și mamă la datorie. Să fie ateliere, întâlniri cu cititorii mei și să îi iau și pe micuții mei. Oricum așa și-au început întâlnirea cu mine. Aveam trei luni când am mers la Costești la ateliere pentru o săptămână. Apoi au urmat atelierele SmartKid. Atât cât am putut. Și a fost frumos! Și mi-a promis că îi voi lua cu mine alături de copii, la atelierele pe care le voi susține. În curând.... :) Sunt sigură! A sosit timpul! Micuții mei sunt pregătiți! 

Lectură

În ultima vreme am reușit să citesc pe fugă câteva pagini. Atât. Privesc cărțile și apoi îmi amintesc că am de corectat teste, de predat rapoarte și cine știe mai ce. 

În ziua metodică, am reușit să fac un atelier de lectură la Școala Lauder. În rest, absolut nimic. Ba chiar ajung de serviciu pe școală. 

Lectura a devenit un lux... dar nopțile pic frântă,alături de copii. Am seri când reușesc să mă ridic să închid laptopul. 

M-am pregătit chiar și cu lanternă de carte, astfel încât să pot citi sub pătură, alături de copii. :) Nu mai reușesc. Am crezut că este doar o perioadă, dar văd că se întinde. Adevărul că trei ani în care nu am dormit, ba chiar am făcut efort psihic, am scris și iar am scris, am predat texte la comandă nu se recuperează în două luni. În decembrie am clacat fizic. Și psihic puțin.... am momente de depresie adesea. Am momente în care simt o tensiune crescută și nu mă mai mulțumește nimic. 

Însă... revenind, am început „Povestea mea” de Michelle Obama și „Paula” de Isabelle Allende. Apoi, într-o seara în autobuz am citit câteva pagini din „Privind înăuntru” de Petronela Rotar. 

Sunt recunoscătoare pentru fiecare pagină citită, pentru fiecare poveste scrisă. 

Cursuri de înot

Am tot zis că îmi doresc să îi duc la înot. Am trimis prin toamnă un mail. Apoi, m-am luat cu altele și am uitat. Săptămâna trecută am mers cu ei să ne interesăm. Nu mai voiau să plece de acolo.

Locația este la o stație de noi. Putem merge și pe jos. 

Acum, trebuie să mă mobilizez să le cumpăr cască, ochelari, papuci și halate. 

Apoi, gata! 

Îi duc. 

Horia chiar este pasionat. Exersează în cadă. 

Ador faptul că au pasiuni!

Grădinița

Micuții au început grădinița. Au evoluat mult. Ana vorbește în propoziții, iar Horia vorbește mai clar. Fiecare este cu aptitudinile și pasiunile sale. Ana este foarte isteață. Prinde totul din zbor. Cântă împreună cântecele învățate de pe youtube. Într-o zi mi-a spus că vrea carte cu schelet. Îmi pare rău că nu am posibilitatea financiară să investesc câteva milioane de lei în cărți Usborne, care sunt excelente calitativ și minunate pentru această vârstă. Le-am cumpărat cărți. Au rafturi pline. Ana chiar și le ordonează după bunul plac.  

Cu toate că Ana a plâns mai mult, ea s-a adaptat mai repede și mai bine la grădiniță. Acum, chiar cere să mergem la „gădi”. A fost greu, dar acum ne-am obișnuit cu drumul. Mergem din Apărătorii Patriei până în Rahova la grădiniță. Într-o dimineață, chiar îmi spunea Ana că sunt copii care nu merg cu mașina.

- Păi nu merg cu mașina pentru că locuiesc aproape! Și noi am mers pe jos când a fot zăpadă mare și am rămas câteva zile la buni.

- Da, mami. Tiu! 

Îmi place că fac tot felul de activități. Încerc să lucrez cu ei, dar nu am timp, și parcă nici răbdare. Eu îi vreau direct academicieni. Hahaha! 

Mă bucur că știu să salute, să spună mulțumesc, scuze. Oricum nu voi renunța niciodată la aceste lecții de bun simț. 

Horia are o memorie fantastică și o orientare foarte bună în spțaiu. Mă ajută când conduc. Îmi spune când e verde la semafor. Recunoaște străzile pe unde este nevoie să mergem. Cunosc magazinele... Mega, Profi. :) 

Îmi doresc să mergem cu ei în natură. Mult. În zone diferite. Munte, pădure, mare.Ei iubesc marea. Își amintesc de anul trecut. 

Da. Vreau să le ofer călătorii... atât cu mașina, dar și cu trenul, cu vaporul, avionul, etc. 

Eu și viața mea

Timpul aleargă nebun, iar eu i-amcăzut pradă. Da. Eu. Eu cea care stătea novorbiaptea și citea, scria, făcea treabă prin casă. Eu care zâmbeam larg și nu dădeam importanță somnului. Mi se par atât de departe acele vremuri. Poate vârsta? Timpul? Nu știu. Dar nu mă regăsesc și nu îmi place ceea ce trăiesc.

Amân activități, întâlniri. Mă las pe locul al 20-lea mereu. Nu am mai ajuns la medic pentru a cere analize de când am născut. Dantura așteaptă și ea să fie reparată. Nu mă mai suport și îmi e rușine cu mine. 

Am impresia că toți vor ceva de la mine. Fie cursuri de perfecționare, fie să ajung într-un anumit loc. Nu mai pot. Afacerea mea e lăsată de izbeliște. Banii se duc pe apa sâmbetei. Nu știu cum reușesc să fiu impresionată de multe cazuri „altfel”. 

Îmi e dor de scris. Mi-au rămas doar poveștile personalizate, care mă bucură nespus, însă îmi e dor de o nouă carte, de o nouă poveste. Am atâtea idei notate! 

Poate nu sunt suficient de motivată?

Poate nu sunt suficient de organizată?

Posibil... 

Dar când după 7 ore cu întrebări, vorbit, nemulțumiri, stres, ajungi acasă și nu știi de ce să te apuci mai întâi.... când îți amintești că nu ai mâncat, nu ai băut apă, iar copiii cer în brațe, vor să coloreze, să se joace de-a prinselea sau de-a fața- ascunselea, când totul e haos în jur... ce să faci? Să scrii? Ești considerat nebun să faci asta!

Clar am nevoie de un ajutor. :) 

Îmi este dor de un teatru... de un curs de dezvoltare personală. Am citit și am participat la un curs online de dezvoltare personală, dar nu e același lucru. Nu mă pot focusa pe asta. Apare altecva de făcut. Urgent! Sau o voce care îmi rupe filmul. 

Temeri

Acum, când nu mai sunt singură, ci mama a doi copii minunați, temerile au crescut de la sine. Dacă mă îmbolnăvesc? Dacă nu pot să îi ajut când și cât au nevoie? Dacă le transmit ceva virusuri de  la școală? Multe dacă...

Am fost și încă sunt...o personaă optimistă, care știe ce vrea, care muncește asiduu pentru visele ei. M-am înscris la cursuri de dezvoltare personală pentru a mă încuraja că se poate orice, cu perseverență și multă muncă, dar și cu oamenii potriviți alături. Am ajuns într-un punct în care sunt foarte obosită, epuizată fizic și psihic. Am ajuns să mă tem de moleșeala mea, de neputința de a mai scrie noaptea, de nereușita trezitului în zori. E greu! Știu că va fi bine, dar mă tem că rămân în urmă cu toate. 

Nu știu cum să fac?! Clar am ales greșit pe undeva... cândva... 

Am nevoie de soluții, deaorece știu că ele există.  

Ianuarie pentru mine e .... MAGIE

Ianuarie pentru mine este plin de magie, amintiri și clipe frumoase. 

Îmi reamintesc an de an cum am mers la ultimele controale medicale, cum am fost programată pentru cezariană, cum mi-am întâmpinat micuții. 

Apoi, emoțiile din spital. Ușoara depresie postpartum și sosirea acasă. Nu a fost ușor singură cu ei doi, plus treburile de prin casă, plus dorința de a scrie și de a citi. 

Dar au trecut trei ani de atunci. Ani frumoși, cu emoții și zâmbete, cu bucurii și joacă, cu momente în care m-am simțit neputincioasă, cu povești și clipe magice când ei mi-au oferit energie și lecții de viață. 

Astfel că, mâine în zori, 7.28 și 7.30 se reactivează amintirile, emoțiile.

Îi iubesc tot mai mult. Fiecare zâmbet, fiecare năzbâtie, fiecare cuvânt îmi aduce bucurie.

Când Ana îmi spune „ești mama mea” și mă îmbrățișează, simt că tot Universul îmi inundă sufletul. 

Când Horia mi se aruncă în brațe cu dor și îmi mărturisește cu emoție în glas că i-a fost dor de mine. 

Îmi doresc pentru ei sănătate, drum luminos și ambiție cu scop pozitiv.

Proiect nou

Anul acesta am început un proiect pe care mi-l doream de mult. „O poveste pe zi” cu și pentru gemenii mei, dar nu numai. Sunt povești reale sau ficțiune pe care le doresc să le ofer cadou când vor avea 18 ani. 

Inițial voiam să țin un jurnal al lor, cu scrisori către ei ( e o modă mai nou) dar fiind doi, îmi e mai ușor, și cred că e și mai util această formă a poveștilor. Sper să nu renunț și să scriu 365 de povești cu pilde și poate și fotografii. 

Poate îl voi continua și în anii viitori. 

Cert este că îmi place! 

Mi-ar plăcea să am talentul de a scrie și un jurnal de mămicie cu gemeni... chiar dacă îl scriu începând de anul acesta, după trei ani de când sunt mamă.

Cine știe ce îmi rezervă astrele! :)

Două povești vi le las aici:

Totul are un rost
                                                        

                                                             de CG

Seara cobora ca o plasă peste orașul obosit. Oamenii se îndreptau grăbiți spre case. Luminile se aprindeau plăpânde la ferestre.
Sosise momentul poveștilor și al întrebărilor.
- E frumoasă Luna!
- În orice există frumos, draga mea!
- Dar Luna e strălucitoare! rosti Ana.
- Și ochii tăi strălucesc când ești fericită! 
- Dar Luna e curajoasă! spuse Ioanid. 
- Și tu ești curajos când te urci în locuri înalte! 
- Dar ei nu îi e teamă de întuneric! murmură Ana.
- Dar întunericul e foarte important pentru noi. 
- Poftim? au întrebat în cor.
- Exact cum ați auzit! Unele plante înfloresc noaptea. Sunt animale care iubesc noaptea și atunci ies să caute hrană sau să se plimbe. 
- Da! Liliecii, bufnitele, cucuvele! zise Ioanid.
- Plus că întunericul ne aduce somnul atât de odihnitor!
- Așadar e folositor și bun întunericul! șopti Ana.
- Da, mami! 
- Dar Luna are prieteni? se auzi vocea somnoroasa a lui Ioanid.
- Desigur! Stelele, soarele și alte planete. 
- Stelele luminează în întuneric! Sunt curajoase! murmură Ana.
- Și licuricii luminează! Sunt extrem de curajoși! adăugă Ioanid. 
- Păi așa... toate ființele și fenomenele au un rost și toate sunt curajoase și în orice descoperim frumusețe! spuse Ana. 
- Așa este! Important este să ai curajul să vezi minunile din jurul tău! Somn ușor! 
Mama și-a sărutat copiii și visele si-au făcut loc printre buclele rebele.

Anul Nou

de CG

Era liniște. Prea liniște pentru un oraș efervescent în alte zile la ora 10. Se auzi un căscat prelung.
- Ce bine e să dormi!
Ioanid se trezi speriat.
- Cine ești? Ce cauți în camera mea?
- Bună și La mulți ani! Sunt Anul Nou, vesel și blând. 
- Bine ai venit! Te-am primit aseară cu multe artificii, dar am adormit. 
- Mulțumesc mult pentru ospitalitate! Am primit multe vise și dorințe, jocuri și zâmbete pe care sunt dator să le distribui. 
- Dacă ai nevoie de ajutor sunt aici! Am o super viteză. Alerg și mă urc peste tot, rosti Ioanid.
- Am să apelez! Știu că sora ta pictează și cântă, iar tu ai aptitudini sportive. Frații mei mi-au povestit despre voi, gemenii Ana și Ioanid. 
- Păi am sosit pe lume în luna Ianuarie și frații tăi ne știu de când eram purtați de mama. 
- Așa este! Vreau să mă ajutați să împărțim zâmbete, poftă de viață și bucurii, chef de joacă și bunătate! rosti Anul Nou.
- Desigur! Merg să îmi servesc micul dejun, apoi batem palma.
Ana se trezise de ceva vreme. Ea este matinală. Citea o poveste când Ioanid a chemat-o la masă. 
- Să bem o cacao cu lapte și apoi să ajutăm Anul Nou să împartă sentimentele și bucuriile! strigă Ioanid.
- Poftim? Cred că visezi! Fiecare primește ceea ce dăruiește. Nu primește nimeni nimic pe tavă. Totul are un preț! spuse Ana. 
- Am primit sarcina de a distribui tuturor lucruri minunate! Să vedem cum sunt primite de oameni. 
- Să înteleg că tu ești An darnic și voios!! rosti Ana. 
- Da! 
- Atunci, vrem să te ajutăm! au exclamat gemenii. 
Dimineata era pe sfârșite. Un miez de zi copt și senin se anunța. Aerul mirosea a fum... păsările căutau hrană. Un copil a deschis geamul și le-a întins pumnul din care se scuturau firimituri alese. Era Ioanid.

Sfântul ION

Azi, creștinii sărbătoresc Botezul Sf. Ioan Botezătorul. 

La mulți ani cu sănătate și voie bună tuturor care sunt ocrotiți de acest nume sfânt.

La mulți ani minunați,veseli și buni, dragul meu Ioanid! Să fii sănătos, puternic, înțelept și blând! 

De dimineață, Ioanid era atât de emoționat și fericit că i-am urat La mulți ani. 

E un băiețel isteț, vesel, ghiduș, cu părul creț, iubit și adorat (cu toate că... uneori, toate supărările mi le revărs pe el, țipând și cerându-i perfecțiunea - aceeași greșeală pe care a făcut-o mama cu mine; conștientizez și sper să mă „tratez” și să remediez situația -... deși e un copil MINUNAT). Asearp ne cerea să îi facem gâdi-gâdi! E super inteligent. Adoră puzzle-urile și Logo. Are răbdare și putere de a se concetra. 

Ieri au pictat. Deși Ana este mai talentată, nici el nu se lasă mai prejos. Îi ador ambiția, voința și perseverența. Lucrează cu grijă și migală. 

O soartă bună îți doresc, copil drag și mult dorit!

La mulți ani, 2019!

Un An Nou minunat, vesel, fericit și prosper vă doresc, dragi cititori!

Am început anul cu odihnă și o stare de somnolență și comoditate excesivă, ca să nu spun lene. Anul Nou l-am petrecut  cu micuții mei, privind artificiile și bucurându-ne de culoare! Apoi, ei au adormit instantaneu, iar eu am mai zăbovit citind. 

Îmi doresc un an cu liniște cu răbdare și înțelepciune, cu multe lecturi, vacanțe în natură (sper să recuperez anii când am stat acasă, dar de fapt în casă), veselie, evoluție, ateliere și distracție. 

Îmi doresc să îmi cresc copiii cu bucurie și zâmbete, deoarece i-am chinuit în acești ani alergând după succes.

Îmi doresc să ajut părinții, educatorii și elevii mei să găsească materiale motivaționale, idei de activitățți și jocuri pe site.

Îmi doresc să scriu util, atractiv, creativ, cu umor și responsabilitate. 

Îmi doresc sănătate și fapte bune!

La mulți ani frumoși, senini, buni!