Nu știam foarte multe despre balet. Sora mea a fost pasionată când era mică, și chiar avea aptitudini, dar mama nu s-a ocupat de ea. Atunci, ca și acum, cursurile de balet erau gratuite la palatul copiilor.
Când am auzit-o pe Ana că își dorește să facă balet, am crezut că este un moft, mai ales că urmărim cu plăcere desenele animate „Nancy” o fetiță rafinată, care iubește franceza, baletul și bunele maniere. Însă, insistența și mai presus, seriozitatea ei, m-a determinat să caut cursuri de balet. Ideal, aproape de casă, mai ales că are și program de somn după amiaza. Am găsit, am notat, dar nu am sunat. Într-o zi, după ce s-a trezit m-a întrebat dacă mergem la balet.
Atunci am înțeles că este cazul să o duc. Am sunat și ne-a programat a doua zi, pentru ședința de încercare.
Când am ajuns, instructoarea ne-a spus că nu pot sta cu ea, cu o voi aștepta la ușă, în caz că plânge sau are nevoie de mine. Aveam ceva emoții, deoarece la grădiniță are zile în care plânge după mine. I-am explicat că o aștept la ușă și i-am urat succes.
- Mulțumesc mami! Pupici!
O îmbrățișare puternică și a intrat. După 25 de minute, a ieșit radiind de fericire. Au urmat încă trei ședințe până la vacanța de Paște. I-am cumpărat și vestimentație corespunzătoare între timp. Satisfacția și bucuria au fost pe măsură. Este magică! Instructoarea mi-a mărturisit după a doua ședință:
- Este minunată! A învățat jumătate de dans!
Îmi place că este ambițioasă și perseverentă. Ieri a descoperit în telefon două melodii. Le-a pornit și a început să danseze. O priveam admirativ. Nici nu îmi vine să cred că este a mea. Are talent! Plus că, iubește muzica. Cântă. Chiar dacă este în faza de zum-zum-zum, albinuța mea, elefantul Cici, ea cântă. Și are voce. Păstrează linia meodică.
Mi-a predat lecția voinței, a perseverenței și a ambiției.
E fiica mea și o ador!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu