LEGENDA FLORII DE NU-MĂ-UITA
(de Groza Claudia)
În acel loc îndepărtat, cu multă verdeaţă, se află Floarea de Nu-Mă-Uita. Culoarea ei albastră strălucitoare, limpede ca cerul de vară, steaua galbenă din mijloc păstrează speranţa oricărui muritor, că ochii iubiţi cândva, nu se uită niciodată. Gingăşia ei te duce cu gândul la dragoste, armonie, frumos... ca povestea dintre un prinţ şi o prinţesă. Floarea de nu-mă-uita înfloreşte primăvara, când gerul se topeşte sub mângâierea razelor de soare, când totul – chiar şi dragostea – renaşte.
Cândva, această floare a fost o fată tânără şi săracă. Pe cât de săracă, pe atât de frumoasă, sensibilă, numai zâmbet şi suflet. Când mergea pe drum, frunzele, păsările, florile se întorceau după ea, cum floarea-soarelui se roteşte după soare. Această fată iubea foarte mult florile şi animalele. Din puţinul ei de pâine, dădea păsărilor şi furnicilor. Le invita cu un zâmbet irezistibil să mai poftească pe la ea. Tânăra locuia aproape de pădure, cu ai ei părinţi bătrâni. Într-o zi, fata a luat hotărârea să trimită mesaje de iubire în lume, cu ajutorul păsărilor, pentru ca tinerii să se iubească şi lumea să fie fericită, aşa cum îşi dorea.
Un prinţ care a zărit-o întâmplător în drum spre palat, s-a îndrăgostit de ea. Tânăra ştia că nu poate să-şi părăsească părinţii, şi nu i-a zâmbit prinţului. Acesta, îndurerat, a blestemat-o cu vorbele: „de mâine, să nu mă poţi uita.”
După moartea părinţilor, tânăra şi-a amintit de prinţ. Îşi dorea foarte mult să-l întâlnească măcar o singură dată. A pornit în căutarea palatului, unde spera să-l găsească pe prinţ, şi să îndrepte greşeala făcută în urmă cu ani buni, când nu a vrut să-i zâmbească. Drumul anevoios, cu multe obstacole şi temeri, a făcut-o mai puternică şi mai dornică să ajungă la palat. Cu hainele zdrenţuite, înfometată şi slăbită - dar cu toate acestea frumuseţea exista – a sosit la palat. Totul era lipsit de viaţă, foarte trist.
Un slujitor bătrân, i-a deschis poarta. Speranţele ei au fost spulberate în mii de bucăţi, când a auzit vestea: prinţul a murit de dorul ei şi a blestemat-o să nu-l uite niciodată. Cerând puţină apă, fata a primit să bea chiar din carafa prinţului. După ce a băut, tânăra s-a transformat într-o gingaşă floare de nu-mă-uita.
Legenda spune că, doar oamenii foarte sensibili şi îndrăgostiţi pot vedea chipul tinerei fete privind atent o floare de nu-mă-uita.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu