Educatie creativa

Am plecat din invatamant in 2006, suparata pe sistem. Ma saturasem sa fiu catalogata drept suplinitoare, de parca eram venita de la coada vacii. Pot spune cu mana pe inima – sau pe biblie cum a jurat si dnul Geoana – ca sunt suplinitori care isi fac treaba de zece ori mai bine decat titularii, care stiu ca au postul asigurat pana la pensie.
Nu voiam sa ma intorc prea curand. Soarta, nevoia, dorinta mea de a fi “iubita” si “importanta”, omul negru, nu stiu cine… m-a adus inapoi mai repede decat speram.
Mereu mi-a placut sa cer atat cat se poate de la copii. Ei, dau din dragoste singuri, fara sa le impui.
Intru la o clasa de a VII-a. Am uitat sa specific ca predau biologie. Ei studiaza anatomia. Ce poate fi mai frumos decat sa inveti despre tine? Elevi istetei foc. Imi plac. Ma atasez de ei. Dupa cateva ore de acomodare, incep sa ascult. O fata, frumusica nevoie mare, nu invata deloc. Nici azi, nici data viitoare. O intreb de ce nu invata. Incepe sa spuna:
-Mi-e dor de doamna cealalta.
-Ok. Ti-e dor. Sun-o, raspund, usor trista. Ce trebuie sa fac pentru a invata ceva la biologie?
Tace. O las.
Ora viitoare, o rog sa deseneze un neuron si sa-mi povesteasca despre el. Tot ce stie. Nimic. O iert.
Trebuie sa le fac ora de biologie ora de joaca. Aduc mulaje. Ii las sa se joace, practic, cu ele. Ii rog sa isi imagineze ca sunt o componenta a neuronului si sa vorbeasca ce fac ei toata ziua. Le place jocul. Pentru fiecare descriere, primesc puncet ce vor conta la nota. Api, pornind de la un cuvant, un termen biologic, facem un rebus. Un rebus colectiv. Alegem variant cea mai interesanta.
Jocul este o “tehnica” de educatie ce asigura succesul.
Mai am cateva idei. Sa le fac un joc de descoperire al cuvintelor intr-un amalgam de litere. Sa caute si sa descopere termenii indicate intr-un colt al paginii.
Sa deseneze un neuron performant, un organ de simt super “talentat”, sa faca fise de lucru cu boli pentru fiecare system anatomic studiat.
La final de semestru, ii vor premia cu diplome surpriza, pe care sa le scriu texte incurajatoare: “Felicitari! Stiam ca poti! Am incredere in tine.” Etc.
Aaa… si pentru ca m-am ratacit in amanunte, eleva cu pricina a inceput sa invete si chiar ii place sa ridice mana, sa participe activ la ora de biologie.
Joaca si creativitatea salveaza educatia!

Vineri

Vineri... zi cu ploaie... zi trista de decembrie. Noroasa si foarte gri! Eu care iubesc soarele nu imi place prea mult.

Imi fac datoria. Merg la scoala si "educ" oameni... care se bat ca animalele - nu exagerez, credeti-ma (vorbeam cu bodyguazii care sunt platiti din banii parinitlor pentru a-i pazi cat sunt de violenti. Cica au probleme comportamentale. Da, chiar au. Atunci de ce stau in scoli normale?) - dau note, asa mai mari ca e Mos Nicolae. Asta stiu sa ceara. Plec, obosita si dezgustata.

Caut un loc unde sa ma adun si sa imi intaresc fortele. Ajung la Manastirea Radu Voda. Acolo, o fetita imi apare in fata si imi spune:

-Nu vreau bani, dar va rog sa mergeti sa imi luati ceva de la alimentara din colt.

-Bine, cand ma intorc, ii raspund.

Nu scap... la intoarcere ma observa.

-Mi-ati promis ca imi luati ceva.

-Iti dau bani si iti iei tu ce vrei.

-Cum vreti. Si mai am o rugaminte la dvs. cand mai veniti pe aici, imi aduceti si mie ceva de mancare? Stiti, se apropie acum sarbatorile si cred ca nici nu va veni Mos Nicolae la noi.

In acel moment am simtit un gol in stomac. Cat poate fi de greu sa fii copil si sa nu vina Mos Nicolae. Il astept eu, la anii mei - bine ca sufletul e inca avid de povesti ha ha ha - dar copiii?

Off.... ce viata cruda...

Nu stiu... daca m-ar lovi norocul si as castiga bani - din munca cinstita, din scris sau altceva - le-as face pachetele si le-as adrui ceva acestor copii.

Eu, azi, am primit un sarut in par de a o colega care are copii de seama mea. Mi s-a spus:

-Cadou de Mos Nicolae!

-Multumesc, raspund incantata - si eu sunt chiar o fata iubita si rasfatata de cei din jur. Si tot primesc... si ma bucur... si imi doresc din suflet sa daruiesc mai departe!

Stau linistita sia scult muzica. Suna telefonul. Raspund. De la scoala de soferi.

Daa.. buun... ma scot din amortire. Imi promisesem ca termin si cu asta anul acesta, dar am intrat in stare de amortire. Acum, de rusine, poate reusesc sa finalziez. Dar... ma impiedic din nou de nevoia de bani. Asa se intampla cand iei decizii fara sa gandestii prea mult pe viitor. Invatamant mi-a trebuit... ma limitez la ce am.

Ce o vrea Dumnezeu asa sa fac... Am obosit...

Pornind de la un interviu

Citesc Adevarul Literar si Artistic. Interviu cu scriitorul britanic de faima internationala Salman Rushdie. Nascut in India, la Bombay, in 1947. Studii la Cambridge in Londra. Licentiat in Istorie.

"Daca n-as fi emigrat, n-as fi scris." E convins ca romanele lui au succes pentru ca sunt "motor de povesti."

Nu sunt indreptatita sa fac o comparatie... dar las putin modestia la o parte, si realizez ca scrisul e o forma de a te elibera: de dor, de emotie, de tristete si chiar de bucurie.

Imi amintesc de intalnirea de la revista ELLE, de anul trecut din noiembri, cu scriitorul de romane dragoste-psihologice Douglas Kennedy - am si autograf de la el - si spunea ca merge pe plaja, si cauta sa scrie. Porneste de la un personaj, de la o idee, apoi o dezvolta.

Cat de umani sunt scriitorii!

Cred ca cel mai usor e sa scrii pornind de la tine, de la trairile tale, de la ceea ce simti. E minunat sa pornesti de la ceva trist si sa-l tratezi in zeflemea... sau nu e bine spus... sa il tratezi cu simt al umorului la cote maxime.

Imi doresc sa scriu povesti cu talc...

Imi doresc sa am parte de cititori curiosi, insetati... in care sa ma identific.

Si stiu ca asta nu mai intarzie mult.

Jurnal de profa

Dimineata friguroasa... merg grabita si obosesc. Raceala isi face de cap. In metrou toata lumea stranuta si tuseste. Fiecare se uita "urat" pe celalalt. Gripa porcina a produs panica. Eu, care nu sunt ipohondra, parca am luat-o putin razna de cand am racit. Am si organismul slabit... am contact direct cu copiii - ei imi cer sa merg tot timpul langa ei, sa-mi arate una alta - si nici nu am mai fost racita de ani buni. Am un usor sentiment de teama.

O fetita zgribulita si adormita urca in autobuz cu mama ei. Merge la gradinita. O iau sa stea la mine in brate. E asa frumos sa fii mama. Se joaca cu degetele mele. Ma amuz. Imi place. E minunat sa ai copii si sa te pui la mana lor. Desi, atunci cand ii ai, esti dur, caci doar vrei sa dai educatie. Poate voi reusi sa-mi educ copiii prin puterea exemplului, cu zambete si voie buna.

Merg agale spre scoala. E devreme. Parca e cald. Am frisoane? Nu, nu, nu ma mai gandesc la gripa. Nu am ce admira in jur. Podul Grozavesti creste maret pe zi ce trece. Va fi grandios. Si asa imi plac mie podurile. Va fi gen Brooklyn. Ha ha ha. Masini, claxoane... oameni putini.

Ajung la scoala. Semnez condica. Nu prea am chef. Poate de la raceala... ha ha ha... de fapt e ca nu am chef. Mai vin si alte colege si spun ca sunt obosite, ca nu au chef.... ca s-a acumulat oboseala. O alta profesoara marturiseste: "Cand am aflat cati bani voi lua, nu ma mai trage inima nici sa vin spre scoala". Ne ducem de rapa...

Intru la ore... copiii sunt veseli desi e devreme. Ascult, citesc cu ei, predau, facem exercitii. Ochii imi lacrimeaza de la raceala. "Doamna plangeti?" Observa imediat. Sunt cu ochii pe mine ca pe butelie. Isi amintesc ca ieri mi-am uitat batistele de hartie pe catedra. Ei le-au adus la cancelarie, nu le-au furat. Zambesc. Unii sunt atat de corecti.

Urmatoarea ora, cu ultimele resurse, intru inn clasa. Pentru a-i stimula si a face si altceva, ii pun sa faca un rebus, pornind de la un cuvant. Se revolta. ca la ce le trebuie lor. "Asa, pentru voi, un fel de recapitulare, sa mai facem si altceva la ora." Lor nu le trebuie. "Voi da nota." Asa se calmeaza si scriu. Trist... vanatori de note... va mai exista cultura generala....?

Pornesc spre treburi domestice... plata facturilor. Nebunie de sfarsit de an... cozi... nervi... lume stresata.

Autobuz... lectura... priviri pe geam...

Acasa - ce bine - ceai fierbinte, portocale (uite asa mai mananc si eu) si verificare mail. Acum, merg sa ma refac cu o mica portie de odihna.

Pe curand!

Zi cu vesti bune

Incerc sa iau viata asa usor, pas cu pas. Ca un tango sau blues, evenimente care se repeta sau nu, lucruri bune sau rele.

Am reusit sa mai imblanzesc dracusorii de la scoala. Unii sunt atat de frumosi, dar degeaba... nu le dau note pe frumusete. M-am mai obisnuit cu toate cele, dar simt ca nu acesta e drumul vietii mele.

M-am uitat prin Bam Boo dupa ornamente si cadouri pentru Craciun. Am constientizat ca vin dupa zile fara plata asa ca m-am lasat pagubasa. Am tras o ultima privire si am iesit. Sunt atat de frumoase... te imbie la visare. Am luat ceva surorii mele de la un raion de bijuterii. Merita.

Am primit un sms de la o colega de la institutul unde am lucrat. Ma speriasem ca mi se cere ceva... dar am fost informata ca unul din articolele la care am lucrat este premiat si voi primi cota parte. Ha ha ha. La barza schioapa ii face Dumnezeu cuib.

Apoi scoala din nou, cu vesti mai putin bune... dar asta este.

Sper sa fiu bine si in forma maxima!

Gripa

...neplacuta situatie si stare.
Neliniste si somnolenta. Fara gust si foamea e mare.
Uneori mai merit. Voi intelege ce bine e sa fiu sanatoasa, dar sa fiu ponderata. Sa nu mai trag foarte mult de mine. Sa mananc la masa ca omul, nu pe fuga, cu o mana pe tastatura. Sa incerc sa dorm pentru a ma reface nervos.
Acum, cu nasul in batista, cu o mana pe tastatura - ha ha ha- incerc sa urez sanatate, ca-i mai buna decat toate.
Si cum capul imi vajaie... narile imi fornaie... ochii imi lucesc mai ceva ca beculetele de pe bulevard cu ocazia Craciunului... va las cu bine... pana ma trezesc complet refacuta.
Nu vreau la scoallllaaaaa!
Imi amintesc cand mancam creta sa fac febra sa nu merg la scoala.Nu mi-a iesit niciodata. Acum, da,imi doresc sa stau acasa. Sa am vacanta... sa nu mai am parte de elevi carora nu le pasa ca esti OM.
Vreau sa stau acasa, sa scriu povesti... si sa devin o scriitoare consacrata si sa traduc in multe limbi povestile... si sa calatoresc... si sa fac milioane de copii fericiti si mai buni.

Curs de dezvoltare personala - Povestea din mine

Aseara, la cursul de dezvoltare personala, fiecare a scris o poveste. Si-a ales un erou si a scris o poveste. Psihologii au interpretat povestea pentru fiecare. A fost atat de interesant sa vezi cat de bine te regasesti in ceea ce scrii, inconstient. E minunat ca poti afla atatea despre tine la un astfel de curs.
Am scris o poveste despre fluturele Alfa.
Am sa v-o scriu saptamana viitoare. Acum a ramas lascanat pentru a fi de folos psiholoagei care organizeaza cursul.
Unele lucruri se intampla atunci cand trebuie. Dupa criza biliara suferita duminica, credeam ca nu ajung la curs luni. Dar, culmea, luni l-a pranz am prins putere. M-am ridicat, mi-am facut o baie pe cinste, am mancat putin si peste cateva ore am pornit la drum.
Port ingeanta o carte, mereu. Daca citesc 2-3 pagini in drumul meu si tot este bine pentru mine. Incerc sa economisesc timpul. Atunci cand nu citesc,ma rog in gand si fac planuri.
Apropo de timp, in urma povestii scrise aseara la curs, a reiesit ca nu-mi ajnge timpul.Da... am lenevit atatatimp, iar acum vreau sa fac multe. M-am si redescoperit oarecum.Mi-am regasit anumite resurse nematerializate. Voi reusi sa fac tot ce imi propun. Stiu ca se poate.