Eu și vacanța

Am visat mult la această evadare. Noroc cu sora mea care s-a ocupat de cazare și planificare. O așteptam cu tot corpul, cu mintea și cu sufletul! Mi-am luat o carte să citesc. Am reușit să citesc 20 de pagini, la prânz. Îmi luasem agenda cu povești pentru a scrie povești personalizate, dar efectiv nu am putut să o deschid. Vizualizam textul, dar nu eram în stare să scriu. Așa am realizat de fapt, cât sunt de obosită! 

Am lăsat totul de o parte și m-am bucurat de copii, de soare și de mare. Am creat castele din nisip și am făcut forme diferite din nisip alături de Horia. 

CÂND SUNĂM?!

Majoritatea oamenilor știu că sunt mamă de copii mici. Ca un făcut, toți mă sună exact între 13 și 16, când gemenii de obicei dorm. Nu! Nu trei ore (bine, Horia da, poate dormi!), dar în acest interval ei dorm. Și ori stau lângă ei să adoarmă, ori dorm și eu când se poate pentru că somnul meu de noapte nu este lin și plus că am mari restanțe la somn de ani de zile. 

Cred că ar fi frumos ca în acest interval să îmi trimită un mesaj sau să nu insiste 5 minute cu sunatul. 

Să nu mai spun că am fost sunată în scurta mea vacanță.... continuu! 

Promit că anul viitor îmi închid telefonul când plec. Și.... chiar îmi doresc o lună de vacanță!

Prima noastră vacanță

Da! Am reușit să plecăm din oraș după.... trei ani. Am fost la mare, la Constanța. A fost frumoooos! Nu știam cum reacționează gemenii la apă multă... la alt pat. Dar s-au acomodat rapid, nespus de bine. Ana a plâns noaptea, dar acest „moft” îl are și acasă. 

E greu singură cu doi copii mici. În prima zi nici nu am făcut duș. Apoi a venit sora mea - nu de acasă, ci de la etajul inferior - și a stat cu ei ca să mă spăl eu și apoi pe rând câte un pici. Condițiile sunt bune și la noi. Am mâncat de la Mega și de la un local unde preparau mâncare. A fost foarte bine, deși noi nu ne omorâm cu mâncarea.

Copiii s-au bucurat de apă și de nisip. M-au învățat că în viață sunt atât de importante bucuriile mărunte, care duc la o imensă fericire. 

S-au jucat cu nepoțica. Au învățat cuvinte noi și s-au  bucurat de noutate. 

Am fost la delfinariu și în microrezervație. Spectacolul delfinilor a fost FANTASTIC. Animalele din rezervație frumoase și bine îngrijite. Dar gemenii, la 2 ani și 7 luni nu au rezsitat la tot traseul.

Bineînțeles că au existat și tineri care după ce s-au plimbat toată  noaptea între etaje, lipăind papucii din dotare și spălându-și hainele la mașina de spălat în miez de noapte de vibra toată vila de la rotațiile centrifugii, s-au apucat să îmi spună la ora 9,în zi de plecare - cu bagaje, cu nervi - că fac copiii gălăgie și că plâng. Da! Știu cum este să vrei să dormi și să auzi copii plângând. Am fost tânâră și îi înțeleg. Dar nici eu nu sunt obligată să îi aud vorbind pe terasă la 2 dimineața și alte măgării. 

Am adunat scoici. Am alergat pe plajă. Ne-am bucurat de soare și de apă. Horia a plâns când l-am luat de pe plajă. Eu mi-am pierdut de câteva ori răbdarea și regret amarnic. 

Tot ce am învățat este că: E FOARTE IMPORTANT SĂ IEȘIN DIN RITMUL ZILNIC PENTRU CÂTEVA ZILE, CHIAR CÂTEVA ORE ÎN WEEKEND, ÎN APROPIERE DE ORAȘ. 

Răsfăț

Ana este matinală. Am reușit să o molipsim - eu cu Horia - să mai doarmă până la un 8-8.30. Azi s-a trezit devreme. Un 7.30, cred.
- Ana, te rog frumos stai lângă mine și te uiți la desene ca să mai dorm puțin?
- Bine! 
Și-a luat pernuța preferată, obiectul ei magic, biberonul și s-a uitat la desene. Draga de ea... cred că două ore.
La 9.30, mă ridic și-i spun:
- Gata, Ana!
- Gata, nani-nani, mami? 
- Da, iubito, gata!
Fericită, sare  din pat și mergem împreună la bucătărie. 
Horia s-a întors pe partea cealaltă și a mai dormit puțin. 
De câteva zile, Ana a început să adoarmă lângă mine. Doamne și e atât de pufoasă și miroase divin! Încă a bebeluș, a vanilie, a nu știu....dar îmi vine să o pup și să o mănânc. 
Dialogurile dintre ei sunt fantastice și super comice pentru mine, deși ei au probleme serioase de discutat. 
Fiecare zi cu ei îmi aduce zâmbete! (și emoții) 

Vacanță

Am muncit în această vacanță mai mult decât în timpul anului. Sau poate numai știam că e vacanță și ar trebui să dorm, să mă plimb, să citesc... așa cum făceam odată. 

Eu am avut parte de stres, de emoții, de muncă intensă, de nopți petrecute scriind (dar și citind pentru că frustrarea îmi dădea târcoale). 

Noroc că am copii care au ore de trezire decente (Ana, că Horia doarme cot la cot cu mine). 

Am programat ieșiri, dar soțul meu e mai casnic așa... comod maxim.Nu vrea trafic, nu vrea aglomerație. 

Cu trenul și cu doi copii de doi ani jumătate, nu mă încumet. Îmi e ciudă că nu am curajul să conduc și să merg singură cu ei. 

Poate anul viitor. 

Dar simt că merit măcar câteva zile de vacanță, așa că, pun în cui toate activitățile (scris, ateliere).

Mă bucur de o vacanță binemeritată alături de gemenii mei. Voi lăsa chiar și telefonul baltă. Îmi doresc 5 zile de liniște și bucurii!

Creșă

Comodă din fire și cum eu nu am fost la grădiniță și cum doresc să îmi răsfăț copiii (daro cam dau în bară) nu m-am învrednicit să îmi înscriu copiii la creșa de lângă casă. Acum, în iunie când am fost,surpriză. Nu mai au locuri! Nici nu au stat pe gânduri când mi-au spus asta. Nici nu au vrut să mă lase să duc dosar și poate renunță cineva și se eliberează două locuri. NU!
Și faptul că pentru numai 5 luni nu mi-i acceptă la grădiniță, altă enervare. La fel, povestind cu mămici am găsit o grădiniță care mi-i primea, dar era prea departe de noi. Și să stau cu ei în trafic la prima oră a dimineții, nu mulțumesc!

Am găsit - cu greuuuuu - la o creșă trei stații de autobuz mai sus de noi. Îmi e milă de ei să îi trezesc dimineața! 

Acum, „mă lupt” cu adunarea hârtiilor. E partea pe care o urăsc de-a dreptul! De asta sunt tentantă să încep sistemul homescholing. 

Alăptarea

A fost săptămâna alăptării. Campanie mare.. frumos mediatizată. 

Am alăptat puțin. Cred că vreo 10 zile. Nu pot spune că nu mi-a plăcut, dar nici nu m-am simțit pregătit. Ana nu se sătura niciodată și nici nu era așa pricepută la supt. Poate unde era mâncăcioasă. Horia nu se plângea. Dar faptul că eram singură cu amândoi, că nu avea cine să mă ajute să îi facă lapte Anei. Eu nu mâncam pentru că nu avea cine să îmi spele rufe, vase. 

Nu mă simt confortabil cu gândul că micuții mei puteau fi hrăniți mult mai sănătos. Am participat la diferite întâlniri unde au venit și medici pediatri și au confirmat că nu este nicio nenorocire dacă o mamă nu alăptează. Sincer, nici nu mă vedea hrănindu-mi copiii peste tot. Plus că fiind doi îmi era imposibil să plec, să fac vreo activitate. 

Am să le povestesc când vor crește și sper să mă înțeleagă. Îmi doresc un dialog sincer cu ei! 

Bucurii

Fiecare zâmbet, fiecare îmbrățișare, faptul că au încredere în mine și mă caută îmi dă putere și energie! 

Îi iau în brațe, deși sunt grei și îi pup cu toată dragostea! Sunt o femeie norocoasă și o mamă iubită, adorată de copiii săi. E tot ce îmi pot dori!

Ana iubește cartea scrisă de mine „Tolba cu povești”. Poate vor scrie la rândul lor povești. Cine știe! Poate chiar ale lor. Le doresc o viață frumoasă, cu multe realizări și o doză de înțelepciune. Le doresc să facă cele mai bune alegeri! Să trăiască în țările pe care le consideră potrivite pentru personalitatea lor.

Horia îmi spune „alo ta”, adică telefonul tău când îmi bipăie telefonul.

Ana este cochetă, s-ar schimba de zece ori pe zi, dar și năzdrăvană. Ultima treaptă a scărilor este sărittă de fiecare dată. Țopăie precum un iepuraș. Dar este atât de pufoasă și de dulce (miroase a vanilie, a cozonac, a tot ce este bun) încât nu ai cum să te superi pe ea.

Vremurile s-au schimbat! 

Am afacerea mea și aș putea să fiu 100 % antreprenoare. Dar mi-ar consuma și mai mult timp.

Îi ador și mă străduiesc ca măcar seara să le dedic TIMP pentru povești, pentru gâdilat și jucat!

Numai mamă să nu fii!

Când auzeam această expresie „Numai mamă să nu fii!” mi se părea o mare exagerare! Ei, dar ce e greu în a avea copii? Da... ei și ce dacă nu mănâncă! Ei... dacă îi este rău îi va trece.

Acum, trăiesc la dublu rolul de mamă. Copii energici, cu personalități puternice.

Acum o săptămână, rămasă singură cu cei doi, cu multe povești personalizate restante care musai trebuiau scrise în acea zi, cu rufe de pus în mașină, cu rufe de strâns de pe sârmă...plus altele care nu vreau să le iau în calcul (geamuri de spălat, ordine în sertare, etc.).

Am mers la copii în sufragerie. Ana își pusese pernele de la canapea una lângă alta și pășea pe ele. I-am spus să nu mai facă. Atât! Nu am luat alte măsuri, deși presimțeam un pericol. Am plecat în dormitor să mai scriu câteva rânduri. 

Nu mă așez bine, că aud buf și plâns.Mă ridic rapid!

Ajung! Ana era cu capul spart, cu sângele șiroind pe nas. Horia panicat îmi spunea că a făcut buba. Alunecase din pat chiar de marginea mesei de lemn. 

Nu mai știam ce să fac! Să plâng nu avea rost! Am anunțat-o pe mama să vină să rămână cu Horia, după ce anunțasem salvarea. 

Am ajuns cu Ana la spital după ce îi pusesem gheață și comprese și reușisem să îi opresc sângerarea. 

Acolo mi s-au expus modalitățile de a i se face o tomografie sau radiografie: fie în somn dacă doarme liniștit, fie sedare. Efectele secundare pot fi vomă și înecare, fie cancer peste ani. M-am speriat, deși i-aș fi făcut pentru că loviturile la cap nu sunt o simplă lovitură. Dar mimica doctorilor îmi spuneau că nu este cazul. Ana era foarte vioaie, deși era trezită de la 6. Vorbea cu toată lumea. Nu a plâns o secundă. Mi-au spus că e nevoie să merg cu ea la Budimex să o coasă. Mi s-au înmuiat piciaorele. Apoi, o doamnă mi-a spus că încearcă cu plasturi. I-a pus un plasture. A doua zi am revenit la control. Mă așteptam să plângă când vede salvări (deși a fost fericită că s-a plimbat cu salvarea), medici, oameni bolnavi. Nu. Absolut deloc! Rana se lipise foarte bine. Nu a fost nevoie să revenim pentru un alt trei bandaj.

Încă revăd rana când închid ochii. Îmi fac mii de procese de conștiință. Nu sunt o mamă responsabilă. Nu trebuie să îi las nesupravegheați! Mai ales când încăperea nu este un loc sigur! 

La aceeași masă s-a lovit și Horia prin iarnă. A făcut ditamai cucuiul. I-am pus la fel gheață. Nu! Nu sunt demnă de numele de mamă! 

My boy

Horia este băiatul cu ochi de o culoare no -name. Este vesel, ștrengar și sociabil. Atrage priviri și se face plăcut.

Zilele trecute, după ce am mers în parc unde ne-am întâlnit cu o fetiță pe care o cunoșteam, Horia a luat-o de mână și am venit până în fața blocului. Eu am zis „la revedere”, dar Horia i-a deschis ușa și ea a intrat. 

Am urcat și ne-am bucurat de o seară frumoasă, cu joacă și masă. Soțul tocmai pregătise cina, așa că am făcut impresie bună. (sper!)

Așa că, am avut prima experiență de genul. Nu e deloc comod. hahaha. Nu știu ce soacră voi fi! 

Horia are succes la fetițe, mici și mari. Mă bucur că este astfel, cu toate că nu este un băiat îndrăzneț. Dacă este asaltat locul de copii locul în care se joacă, se îndepărtează. Nu insistă să rămână. 

Mă bucur cât pot de fiecare pupic, de fiecare îmbrățișare. Cere în brațe mai mult decât atunci când era bebeluș. Uneori îmi este greu să îl țin, dar accept. Va crește atât de repede și nu voi mai avea ocazia!

Fiica mea

Ana este fetița creață și mult iubită pe care mi-am dorit-o nespus!

Este răsfățată, dar atât de sigură pe ea, pe ceea ce își dorește, pe direcția pe care să meargă! Are parcuri preferate! Desene preferate! Haine preferate. Este foarte cochetă și asta mă bucură, pentru că în ultima vreme eu una m-am delăsat teribil. (să mă pregătesc de o ieșire pe îndelete ar însemna chin pentru ei când sunt nevoită să îi las acasă; să mă îmbrac sofisticat când merg cu ei în parc și alerg, mă aplec de zeci de ori, nu are sens; și astfel am devenit super comodă și mă îmbrac lejer și foarte modest). 

Îi place să cânte și chiar e pricepută în a păstra linia melodică. Are ureche muzicală și ce mă surprinde este faptul că, inventează propriile cântece. Știu! Așa fac totți copiii în etapa aceasta, dar mă amuză și sunt mândră.

Zilele trecute citeam „Erus și Valea Răbdării” de Alec Blenche. Mai mult pentru mine, deoarece am nevoie de inspirație. Îi arătam pozele și îi explicam că băiețelul are părul creț.

- Și Ana! îmi spune și își duce mâna la păr.

Este pasionată de gunoieri, de cifre și să deguste alimente. Nu mănâncă orice... spre disperarea mea, deși am renunțat. Dacă vrea pâine goală, pâine goală o las să mănânce. 

Îi place toboganul! Enorm! Și trambulina! 

Îi place apa, dar nu să o spăl pe cap. (acolo „artist” e taică-su)

Îi place să facă cumpărături la Mega. 

Adoră să se schimbe de zeci de ori pe zi!

În doi, dar de fapt...

După doi ani în care am muncit enooorm pentru a asigura totul (și chiar nu ne-a lipsit nimic,  bine, eu mi-am sechestrat toate dorințele și nevoile personale), când planificasem concediul mult așteptat după trei ani de stat acasă (cu mici excepții - Giurgiu, Galați, Buzău - cu ateliere), s-a întâmplat: soțul a decis să înceapă munca. Hahaha! 

Pe de o parte este bine, căci sunt epuizată fizic și psihic! Plus că s-au adunat ceva datorii.

Pe de altă parte, nu vreau să renunț sub nicio formă la concediul dorit, meritat și așteptat! 

Așa că... sunt o mamă căsătorită, dar care merge peste tot singură cu micuții! Și nu am să renunț niciodată la plimbări, experiențe pentru ei. 

Tot ce îmi mai lipsește este curajul de a conduce din nou, pe distanțe lungi și cu doi copii mici! Dar sigur voi reuși!