Jurnal de zi

Mi-e atât de somn... vreau vacanţă... fără examene şi streul inspecţiilor (o colegă metodistă îmi spunea că se urmăreşte eliminarea neaveniţilor prin aceste inspecţii... hahaha... dacă eram neavenită nu mi-aş fi ditrus sănătatea psihică în sistemul aceste ce se duce de râpă... mă făceam covrigăreasă sau mai dulce, gogoşoreasă).

Mă trezeşte sora mea, să mă întrebe dacă am reuşit să-mi corectez numerotarea unui document. 

- Nu înţeleg despre ce-mi spui.... dorm... am adormit greu aseară..am citit până la două dimineaţa (vă împărtăşesc că citesc "Eliberarea de cunoscut" o carte prin care te redescoperi... e super interesantă...aşadar vreau vacanţă).

- Hai mă sor, mă enervezi....

- Gata... mi-am amintit..da, am rezolvat aseară împreună cu Alina. Mulţumesc. 

Beau pe fugă o cafea, mânânc două fursecuri, îmi calc ţinuta şi pornesc la drum. Zi lungă, cu drumuri multe şi lungi şi importante.

Mă gândesc la ale mele. Uneori, surprind oameni ce mă privesc zâmbitori. Îi privesc. Mă amuz, deoarece chiar citeam la horoscop că săptămâna aceasta atrag privirile domnilor şi femeile vor fi invidiose. Eeee...prostiii... se întâmplă numai în preajma zilei mele de naştere. Ca şi norocul... de aceea trag tare acum să-mi rzolv cât mai multe.

Mi-am ridicat diploma de pedagog social. Mă bucur şi-mi doresc ca într-o bună zi, să-mi fc un orfelinat.... şi să mă ocup personal de acei copii. Mi-a plăcut mult povestea "Heidi, fetiţa munţilor".... :)

Ajung pe bulevardul Ferdinard... am de lăsat un plic.... sunt întâmpinată de doi motani, graşi, şi miorlăiţi. (Ştiţi că eu am frică de pisici, nu?). Vorbesc puţin cu ei şi plec repede. Mă şi vedeam zgâriată şi cu dresul rupt. Am luat troleibuzul... nu suport vehicolele conectate la curent... mi-e frică... poate unde şoferul conduce repede.

La şcoală, mi s eface un somn teribil, plus că este foarte cald. Elevii încep cu texte:

- Haideţi afară, vă rugăăăăămmmm....

- Încetaţi... măcar până trec tezele încercaţi să vă mobilizaţi şi să fiţi cu minte aici.

- Ne-aţi adus testele?

- Nu..... (programul meu se aglomerează pe zi ce trece. Pregătirea inspecţiei în fţ unor elevi pe care nu-i cunosc, mă înspăimântă. Perfecţionarea mea profesională este prioritar testelor şi altor nebunii.... bine, le pot da zece de la A la Z şi toată lumea va fi fericită). 

Să vă spun puţin despre blogul meu.... 

- pentru mine, este prietenul care mi-a vindecat sufletul şi mi-a oferit şansa de a cunoaşte oameni cu personalităţi atât de diferite.... care m-au motivat să fiu EU. Privind în urmă, la cum eram în 2008 şi cum sunt acum.... nu-mi să cred cât am evoluat...

- pentru alţii este o sursă de informare şi de a promova diverse activităţi.

- iar cel mai tare şi mai amuzant... blogul pentru prieteni e un stres, care, după ce discut chestii interesante, important, dar ce ţinn de viaţa noasră privată.... îmi spun speriaţi, cu traspiraţia pe frunte... :  "Sper că asta nu apare pe blog... în postarea X e vorba despre mine?" 

Blogul este al meu... recunosc... însă nu îmi pun toate discuţiile şi toate îmbrăţişările şi declaraţiile de dragoste în văzul lumii. Îmi amintesc de povestea desprecâţiva bărbaaţi ce m-au făcut să sufăr, pe care i-am transformat în diverse animale hidoase, ca să mă răcoresc..... şi povestea a fost publicată pe un site de literatură... deci, dragii mei, se poate şi mi rău decât să apăreţi pe un biet blog.. hahhahah....

Liniştiţi-vă... voi scrie o carte despre bărbaţi... psihologia lor(mă voi înscrie la facultatea de psihologie dacă nu obţin cumva vreo bursă la Sorbona... hahaha)... din ceea ce am cunoscut.... colegi, oameni pe stradă.... iubiţi... amici.. Azi, un domn, mi-a permis să trec înaintea lui pe un trotuar foarte îngust. Un coleg căruia i-am cerut împrumut (nu aveam mărunt) un leu să-mi iu o cafea de la dozator, îmi spune:

- Ce-mi dai?

- Ce vrei? Voi nu faceţi nimic gratis... ? Îţi dau 10 lei.

- Am glumit... hooo....

Un prieten care a avut grijă de cultura mea literarăşi mi nou scriitoricească... mi-a corectat un mnuscris... şi a apărut aceeaşi întrebare: 

- Ce îmi dai? 

- Bani. Ştiu că asta rezolvă totul....

Şi-a muşcat limba când şi-a dat seama că m-am supărat.... 

Cam sta ar fi despre ziua mea de azi...

Convorbire telefonică

- Alo?

Tristeţea din glasul tău e un şarpe cu limba de pasăre.

Cuvintele se sparg în cuburi de gheaţă

Când ajung la capătul rândului.

Anii au trecut pe lângă tine

Iar tu i-ai considerat duşmani feroce.

Te-am iubit nebună, cu o dorinţă vivace

În timpul clepsidrei scurs din nisipul adunat pe plajele dorului.

Paşii se îndreaptă spre uşi diferite.

Priveşti genele, cortine de duzină ce plâng după tine,

Dar teama îţi dilată aleile şi îţi păstrezi calea.

Degetele ancoră meşterite din primul lut al Domnului,

Îţi şterg lacrimile demult uitate pe obraji.

- Va fi bine, dragul meu!

Îngerii mi-au scris adresa ta în codul genetic.

Pe 5 mai, fac cinste cu poveşti

Poveştile devin parte integrantă din mine. Poveştile mă fac mare, frumoasă, isteaţă, descurcăreaţă, veselă, zână. 

Poveştile sunt viaţa mea. Pentru că nimic nu este întâmplător, pe 5 mai, vă aştept la răsfăţ. Eu voi scrie poveşti cu minunaţii dvs. copii, în timp ce dvs. veţi împărtăşi impresii, poveşti personale, dorinţe (care se  împlinesc, să ştiţi, aşa că nu le trataţi cu indiferenţă), râsete şi bucurii.

Unde? Imediat vă spun... este un loc magic, unde copiii (mici şi mari) vor trăi magia copilăriei adevărate, cu jocuri inteligente şi multă creativitate (ce le vor marca sufletele gingaşe de îngeri), care îi va face zâmbitori, buni, răbdători, încrezători în forţele proprii. 

http://www.casutacusurprize.ro/hai-sa-scriem-o-poveste/

Haideţi la CĂSUŢA CU SURPRIZE, locul bucuriei de a fi veşnic copil. Adresa: Bd. Pache Protopopescu, Nr. 7, Bucureşti (de la Biserica Armenească, puţin mai sus), orele 11, bineînţeles trecute fix.

Dacă sunteţi înteresaţi, vă aştept cu un mail la claudia_groza@yahoo.com pentru a vă trimite inventaţia aceea pompoasă, elegantă, aşa... ca pentru oameni mari şi părinţi respectabili. Eu... rămân femeia-copil, deşi anii curg peste mine, eu tot întineresc.... hahahahaha.... (glumesc! nu mă luaţi în seamă... par o vrăjitoare altfel).

Seară magică dragi părinţi! Mamelor, lăsaţi-vă soţii să petreacă de ziua bărbatului, şi haideţi la o oră de relaxare de neuitat şi neimaginat.

 Vă aştept cu zâmbete, bucurii şi multă energie pozitivă!

Cu drag şi voie bună,

Claudia Groza, povestitoarea

Eu... străina din noapte

În miez de noapte, cercetez drumurile din sufletul meu.

Unele sunt luminoase.

Altele atât de strâmbe.... parcă cineva le-a schilodit.

Dorinţele se alinează timid.

Concursuri d epoezie dau buzna în cutia poştală.

Sunt tristă. Nu am timp să le onorez.

Ideile zboară în ţara pinguinilor.

Cuvintele nu vor să mai fie publice.

Degetele ating clapele pianului alb, din lemn de cedru.

Palmele transpiră.

 sursă foto: shutershock

Eu... privesc... liniştită... împăcată... liberă... somnoroasă... veselă...

Nu ştiu încotro se îndreaptă viaţa mea.... şi parcă nici nu mai vreau să ştiu.

E mai frumos, mai simplu, mai bine aşa.

Dragoste virtuală de Daniel Glattauer

O carte la prezentarea căreia am fost. Apărută la editura TREI. Mi-a fost înmânată spre a o lectura şi a-mi exprima părerea. Nu vreau să fiu răutăcioasă, dar în primul rând m-a deranjat faptul că există o greşală majoră de tipar. Sunt pagini care se repetă (de la 192 sunt intercalate paginile 223 şi apoi se revină la numerotare normală). În al doilea rând este o carte interesantă, dar nu super interesantă. Subiectul, un schimb de mailuri între o femeie (de vârsta mea), căsătorită, care se ocupă cu realizarea homege-urilor (site-uri) şi un domn, asistent universitar psiholingvist. Totul începe de la faptul că ea, Emmi Rotnhe vrea să se dezaboneze la o revistă  numită LIKE, şi tastează greşit LEIKE, numele domnului -  Leo Leike- care îi răspunde după un număr de mailuri repetate.

Începe un schimb de mailuri, care duc la mărturisiri şi dorinţe intime. Ajung să îşi dorească să se vadă. Joacă o mică scenă a unei întâlniri într-o cafenea... un joc al descoperirilor. Nu îşi spun prea multe despre aspectul lor fizic, cu toate că poartă o corespondenţă bogată, timp de un an de zile, cu un număr variat de mailuri zilnice sau la câteva zile. Se îndrăgostesc virtual unul de celălalt. Pentru a pune stop acestei "poveşti", Leo acceptă un post la o universitate din Boston şi o avertizează că va înceta în a-i mai scrie, pentru binele lor. Emmi îi scrie că îl iubeşte şi că a renunţat din teamă pe ultima sută d emetri la întâlnire lor, deoarece soţul său i-a spus Emmi în loc de Emma, şi s-a speriat. A realizat că soţul ei ştie că este îndrăgostită de bărbatul care îi scria mailuri. Răspunsul a fost unul dureros: "Avertisment. Destinatarul şi-a modificat adresa".

Cartea este un joc psihologic pentru fiecare din noi. Dacă am fi unul din cele două personaje, cum am reacţiona? Ne-am întâlni cu persoana respectivă? 

Daniel Glattauer s-a născut la Viena în 1960. Este scriitor şi jurnalist. Din 1989 ţine o rubrică în Der Standard, iar articolele sale au fost reunite în trei volume. În 2011 a apărut romanul Alle Sieben Wellen, o continuare a poveştii din Dragoste virtuală.
Romanul de faţă a devenit un bestseller uriaş, atât în Germania, unde a fost publicat prima dată, cât şi în SUA, UK, Franţa, Spania etc. Este o carte pe care nu o poţi citi altfel decât cu plăcere.
Scrie-mi, Emmi. A scrie e la fel cu a săruta. E ca şi când te-ai săruta fără buze. E un fel de a te săruta cu mintea."
„O poveste de dragoste din era internetului, care te atrage ca un magnet." New Books Magazine
„Dragoste virtuală sau: cum se poate naşte o poveste fermecătoare de iubire dintr-un schimb de e-mailuri." Daily Mirror
„Unul dintre cele mai frumoase dialoguri între îndrăgostiţi din literatura modernă." Der Spiegel
„Un love story tipic zilelor noastre, cu un sfârşit pe cât de neaşteptat, pe atât de inevitabil." The Guardian

Pot spune că eu am experimentat ceva de genul. Nu a fost dragoste virtulă, dar, un domn român, stabilit în Irlanda, citindu-mi blogul a început să-mi scrie. La început, îmi răspundea "romantic" la textele mele dureroase. El, ştia cum arăt, deoarece văzuse fotografii cu mine. Eu nu am ştiut niciodată cum arată. Cunoşteam doar vârsta. Un bărbat matur de 48 de ani. Singurătatea şi neîmplinirea lui, m-a determinat să îi răspund, dar şi să profit de experienţa lui de bărbat pentru a învăţa diverse manevre de manipulare a bărbaţilor pe care îi cunosc. Aşa am descoperit că, bărbaţii, indeferent de vârstă... sunt nişte copii. Îmi spunea că sunt o femeie prea ocupată pentru a fi pe gustul bărbaţilor, care îşi doresc o femeie frumoasă, dar care să stea şi pe acasă. Mă enerva teribil. În fine... noi nu ne scriam zilnic, el fiind plecat pe vase de pescuit în larg cu lunile... sau neavând job şi acces la internet. Acest joc al cuvintelor este foarte periculos. Dacă eşti o persoană romantică, uşor influenţabilă poţi cădea pradă vrajei, poţi deveni dependentă de cel de dincolo de monitor.

Într-o perioadă în care am devenit atât de comozi, indiferenţi de sentimentele celor din jur, dragostea virtuală este mult mai la îndemână. Privesc lejeritatea oamenilor de a posta fotografii pe facebook de la nuntă, ce fac copiii lor (d eparcă nu ar mai exista copii pe această lume), ce mănâncă la micul dejun.... etc. etc. Ne-am înstrăinat atât de mult, încât suntem ahtiaţi săştie o lume întreagă ce facem noi... ce minunaţi şi împliniţi suntem noi.... etc. etc. Trist, atât de trist că îmi vine să plâng de dorul vremurilor în care aveam codiţe şi jucam elasticul, coarda, şotronul, de-a v-aţi ascunselea până seara târziu.

Mi-e dor de vremurile când primeam scrisori şi vorbeam la telefonul fix... şi mă întâlneam cu oamenii, nu era nevoie de zece mesaje şi telefoane pentru a stabili o întâlnire... Oare aveam mai mult timp? Sau eram mai serioşi, mai umani, mai normali?

Habar nu am.....

Eu şi elevii

Într-o zi,  o elevă îmi spune că doreşte să urmeze facultatea de medicină veterinară.

- Foarte bine. E minunat! Succes. Cred că am o carte despre medicină vetrinară. Ţi-o voi dărui, pentru a te stimula să nu te îndepărtezi de la visul tău.

- Mulţumesc doamna.

A trecut vacanţa. Mi-am amintit de promisiune. Am pus în geantă cartea şi i-am dăruit-o. Emoţia de pe chipul ei m-a impresionat.

- Doamna, dacă veţi avea nevoie de ea vreodată să-mi spuneţi. 

- Draga mea, este a ta. Să îţi urmezi visul! 

Chiar dacă aş urma o altă facultate, nu aş mai face nimic legat de biologie, chimie, fizică. Ar fi ceva ce mi-ar completa cultura artistică.... sau m-ar ajuta să-mi definesc personalitatea. Aş alege biodegradarea operelor de artă sau psihologia. Faptul că m-am transformat mult de-a lungul vieţii (de când am ascultat povestea fetiţei care a fost la un pas de a fi violată de unchiul ei la vârsta de 14 ani), că am avut multe hopuri pe care le-am depăşit, căam cunoscut oameni cu personalităţi diferite, cu frici şi minciuni de care le era greu să se debaraseze, toate acestea mă determină să scriu o carte cu subiect psihologic. Dacă timpul îmi va permite, o voi scrie până la finalul anului.

Am o perioadă de regăsire.... redefinire... dorinţe împlinite... oboseală sfâşietoare (ştiu că este din cauza emoţiilor  generate de evenimentele importante ce vor urma în următoarele 2 luni)... nou şi vechi.... lacrimi şi zâmbete...

Sâmbăta mea

Opresc ceasul, ştiind că e sâmbătă. Mă trezesc speriată, deoarece uitasem că am întâlnire de "afaceri" la 10.30, la librăria Bastilia. Ajung la 10.40. Linişte. Discut despre poveştile mele. O actriţă îmi spune că ştie poveştile mele de undeva.

- Poate de la radio Itsy Bitsy. 

- Da, de acolo. Eu te voi ajuta să îţi promovezi poveştile. Voi vorbi la şcoală la fiul meu despre ele.

- Mulţumesc.

Urmează un spectacol, o combinaţie de lectură şi teatru, având ca temă "ABC-ul bunelor maniere". Puţini copii astăzi. Păcat.... a fost atât de frumos! E soare şi frumos, ştiu, recunosc. Dar dimineaţa poate fi inclusă în program o activitate educaţional, apoi ieşiri la iarbă verde. 

Merg să returnez cărţile la biblioteca Meropolitană. Apoi mă pierd câteva minute printre rafturile unei librării. Îmi amintesc că nu am mâncat nimic şi ceasul indica orele 13. Cumpăr nişte rulouri cu caşcaval. A urmat workshop-ul despre "Inteligenţa emoţională", susţinut de o bună amică. M-am bucurat când am vazut-o. Este o tipă ambiţioasă, care ştie ce vrea, care munceşte foarte mult pentru visele ei. A fost o prezentare drăguţă, dat fiind faptul că era prima dată.

Lectură... greşeli repetate... şoapte... gânduri... muzică.... armonie şi echilibru...