barbatii ce ma iubesc neconditionat...

zambesc. ma gandesc ce cautare va starni acest titlu. poate va fi foarte citit sau nimeni nu il va lua in seama.

in viata mea, exista doi "barbati" cu acelasi nume: Rares.

unul are 7 ani si cateva luni bune (vreo 8 cred). este elev in clasa I. este istet foc si foarte neastamparat. are o energie debordanta. este pasionat de dinozauri. sunt mandra de el. a invatat sa citeasca si chiar ii place. este criticul numar 1 al povestilor mele. el este cel care le-a ascultat primul. el mi-a spus ce ii place si ce nu. datorita lui, povestile mele au prins viata. zilele trecute imi spunea ca a gasit o greseala (stiu ca sunt mai multe) in carticica de povesti si i-a spus mamei (buna prietena din facultate): "Sa-i spunem neaparat Clauditei ca a gresit!" (il puteti admira in prima fotografie).

al doilea Rares, este baietelul sportiv - face tenis si fotbal, merge pe role ca un profesionist -, a carui bona este mama. mi-e tare drag. l-am acceptat ca pe fratele nostru vitreg. cu el particip la expozitii de dinozauri, mergem in parc, ne jucam de-a eroii din carti celebre ("Robin Hood" "Tarzan"). este baiatul talentat care mi-a dedicat primul "tablou" din viata mea.

sunt "barbatii" care ma iubesc neconditionat si ma rasfata spunandu-mi: Claudita!

ii ador si le doresc sa fie sanatosi si sa aibe o soarta buna!

ultima teza...

anul trecut prin vara, tot visam ca dau bacalaureatul la limba si literatura romana. nu prea intelegeam de ce... viata m-a adus din nou in invatamant (asta e rostul meu, am inteles)... si am scris teze... vreo sase.

acum ani bunicei - desi parca a fost ieri (imi amintesc ca eram suparata ca mama nu a mers cu mine la liceu, cum au facut alti parinti) - la bac, la partea orala am avut "Ion" de Rebreanu si un sonet de-al lui Vasile Voiculescu.

zilele acestea am scris tezele unei foste eleve - nevazatoare -, azi liceana la Lazar. la teza cu subiect unic pe liceu i-a picat "Ion". am gandit: "asta e asa pentru mine, sa imi faca in ciuda". nici ei nu i-a placut. cu toate acestea, a luat 9,60. e o fata desteapta si extrem de sensibila (canta la pian divin)! mi-e foarte draga si pentru ca e Tauras ca mine, ambitioasa si muncitoare! (eu sunt in extrema cealalta: ma las cuprinsa de o lene ce ma iubeste asa de tare; ha ha ha).

azi, am scris ultima ei teza, ultima mea teza din aceasta viata!

a fost la istorie. urasc istoria... nu mi-a placut niciodata. la bacalureat am luat 5, si asta cu ajutorul lui Tudor Vladimirescu ce mi-a picat ca subiect de descris - frumos barbat si curajos Tudor ista bre! -, caci il iubeam amarnic de tare pe atunci. acum, doar mustata si caciula aceea mare mi le amintesc. ha ha ha. aa, si mai stiu ca afost pe bancnota de 25 lei, pe vremea comunismului.

azi, am scris despre autonomiile din Romania secolului XIX-lea si XX- lea. m-a amuzat - cum se repeta istoria dom'le - cand am scris acolo ca, calmacamul (loctiitor de domnitor) - uite cum mai invat si eu ceva-, Nicolae Vogoride a falsificat alegerile din Moldova cand a fost ales Cuza domn (si ista domn cumsecade si frumos Alexandru Ioan Cuza - mare domn, si la propriu si la figurat-; imi placea uniforma sa;). am revazut rapid renumararea voturilor din toamna anului trecut. ma gandeam la galetile, pilotele, gecile date "cadou" de domnul Basescu, la sate, oamenilor pentru a-l vota. in ce tara traim! o tara in care se fura ciclic!

cam asta a fost... am mai scris cateva teze, am mai invatat ceva, am evoluat inca putin, am cunoscut 2-3 oameni ce m-au placut si cine stie cand vom avea nevoie unul de altul.

tot azi... am mers sa aprind o lumanare (pentru tatal meu, sa fie luminat si ocrotit) la o biserica foarte frumoasa, unde nu fusesem niciodata, pe strada Gutemberg.

La multi ani sanatosi si voiosi, Elene si Constantini!

am avut parte de carte...

obosita, pornesc spre scoala. cu ochii carpiti de somn, realizez ca nu sunt in stare sa-mi tin echilibrul pentru a citi in autobuz. dupa doua statii, se elibereaza un scaun. ma bucur ca un copil caruia i se permite sa manance a doua inghetata, si ma asez. scot lucrarile din geanta, le citesc, dar parca mi-e jena sa le corectez. asa ca, ma razgandesc fulgerator, si aleg sa citesc. mai am cateva pagini din volumul intai din "Idiotul" de Dostoievski (inainte de a adormi, citesc altceva). citesc, si citesc. pagina dupa pagina. imi vine sa ma intorc acasa si sa continui sa citesc. trafic infernal, ce azi ma bucura, caci am loc in autobuz si citesc.

ajung la scoala. am intarziat 10 minute. ma vede dnul director - o dulceata de om. "ce faci fata mea?'; "la scoala, am intarziat!" si am fugit sa iau catalogul.

o eleva mi-a adus o carte. imi promisese de ieri. "Femeia venita de sus" de Miron Scorobete, Editura Albatros. "Dna, sper sa va placa. Sunt mai multe povestiri. Sa stiti ca sunt cam triste". "Nu-i nimic, e genul meu. Imi plac dramele".

plec dupa doua ore (acesta imi e programul in ziua de joi). trebuie sa ajung la un curs de perfectionare. nu mai am timp sa ajung acasa. ma opresc sa beau o cafea la McDonald's. mai am 5-6 pagini. citesc. am terminaaaat!!!

ajung la curs. primim carti pe tema cursului, si anume, drepturile omului si ale copilului (accesati www.irdo.ro). m-am simtit ca la serbarile de final de an scolar, cand eram premiata.

bloguind, am gasit o postare a unui prieten drag si talentat, care m-a bucurat (ador barbatii care citesc!!!) si m-a emotionat: http://tu26dor.blogspot.com/2010/05/prima-carte-ultima-carte.html

maine imi reinnoiesc abonamentul la biblioteca metropolitana (fosta sadoveanu). nu mai tine! s-a ingrosat gluma. a venit vremea frumoasa (desi de dimineata am dardait bine de tot), asa ca, voi citi in parcuri.

seara frumoasa si lecturi placute!

la opera...

ma bate-un gand atat de puternic, incat sunt plina de vanatai. inca nu ma doare - daca nu se va indeplini nici de asta data -, caci e un gand cultural. nu va repeziti sa-l ucideti! va spun ca doream de mult sa ma caute. e visul ca vreau sa merg la opera, sa fiu ca in "Pretty Woman", sa ma entuziasmez ca un copil care merge pentru prima data cu bicicleta.
am fost acum cativa ani la Macbeth.
astept ca soarta sa-mi surada din nou.
"la opera, la opera, ce mai capodopera.."

accident (vazut prin prisma unui mestesugar)...

Căldura topeşte astfaltul, mirosul de smoală se ridică în aer şi îmi înfundă nările. Zi toridă de vară, cu plăcerile şi neplăcerile de rigoare. Soarele stă prins pe cer, nemişcat, ca într-o menghină, şi îşi întinde razele, parcă cerând iertare.
După o zi istovitoare, păşesc agale pe drumul ce mă poartă spre dulcea şi prietenoasa casă. Travesez paăculeţul, îndreptându-mă spre staţia de autobuz. Cu ideile învălmăşite în cap, cu sufletul trist că nu am timp să meşteresc cât aş vrea, cu gândurile la dragostea pierdută de curând, aud, ca prin vis, un zgomot foarte puternic, dar care mi s-a părut venind de departe. Mă opresc, întorc privirea şi observ cauza: un accident între două autovehicule. Matizul roşu are capota facută evantai, ca şi cum, un mare artist meşteşugar ar fi pliat foiţa de tablă cu mare migală. Dacia Nova are spatele destul de afectat. Zâmbesc privind efectul produs. Parcă ar fi dăltuită cu atenţie şi dragoste de mine. Chiar azi am meşteşugit la două maşini de epocă în miniatură.
Fumul motoarelor se înalţă spre cer, unduindu-se mai ceva ca duhul ce ieşea din Lampa lui Aladin.
Circulaţia este oprită, şoferii ies din vehicule, puţin speriaţi. Câţiva “Gură cască” stau adunaţi în jurul locului unde s-a produs accidentul. Le privesc feţele şi mă minunez de mimica variată ce poate fi realizată de muşchii chipului sau muşchii mimicii, mai exact. Gândul îmi fuge rapid la Leonardo da Vinci, care a împărţit şi măsurat cu minuţiozitate corpul uman. Oare cum ar descrie aceste fete? Ce o fi însemnat în viziunea lui: frumos, mirat, trist, taciturn, speriat, atroce?
Şoferii implicaţi în accident sunt răvăşiţi. Îşi plimbă la unison mâna prin par, şi îşi mângâie simultan barba. Parcă ar fi roboţi care execută comenzi bine înscrise într-un program.
Poliţistii ajunşi la faţa locului – într-un final – fac fotografii şi notează diferite explicaţii în carneţele viu colorate. Le-ar fi fost de folos nişte papirusuri, mă gândesc, amuzându-mă copios.
Mulţimea se dispersează încet-încet. Situaţia revine la normal, maşinile avariate sunt scoase pe marginea drumului, circulaţia se reia, poveştile celor doi şoferi curg şi iată aşa, se face artă şi literatură.
Privesc încă o dată maşinile cu formă de evantai, parcă îmi doresc să le întipăresc în memorie pentru a le reproduce cu dalta şi ciocanul într-o miniatură caricaturală.
Sună telefonul şi mă îndepărtez de loc, de maşini, de oameni… revin la lumea mea, visătoare şi totuşi atât de reală!

florile din viata mea...

ca niciodata, gerbera primita in dar de ziua mea inca rezista.

mergand pe principiul: "sadeste un pom, construieste o casa si fa un copil", am zis ca, e timpul sa incep cu inceputul.

ha ha ha. asa ca, de ziua mea, imi doream cu ardoare un copac. toate bune si frumoase. ingerii au dus lista cu dorinte acolo Sus, a fost analizata, si in dimineata zilei mele de nastere... primesc un arbust Weigela Rosea (poza din postare). fericita nevoie mare... citesc instructiunile si... sa plantez, deci. ok. dar la cat sunt de slabanoaga si la cat am sapat eu la viata mea de oraseanca - de aceea bunicul nici nu mi-a lasat mie mostenire la tara, le-a dat verilor mei harnici si nefitosi ca mine, care s-a scuturat de 10 ori de balegar, cu lacrimi cat nuca de cocos, de parca se darama lumea - nu am reusit sa sap groapa. radeti! va dau voie si astept oferte de lectii de gradinarit cu inima deschisa si rasplata in pupaturi si imbratisari si multe zambete. intr-un final, mamei i s-a facut mila de mine - fiica ei sensibiloasa -, si m-a ajutat.

a fost plantat arbustul drag.

acum, il ud si astept sa creasca. odata cu mine (am sa-i povestesc toate nebuniile mele de peste zi, sa-mi aminteasca la batranete, cand imi voi scrie memoriile si voi lasa cu gura de moarte sa se puna pe casa placuta cu inscriptia: "aici a trait si a scris, intre anii ... - ... , romanciera Claudia...." visez muuuult; iertati-ma).

casa... nu-mi permit sa construiesc... dar am ceva mostenit (baieti nu va ingramaditi- ha ha ha).

acum, pot trece la facut copil? ha ha ha.

toate la timpul lor. intr-o perioada atat de nebuna, ma rog pentru echilibru si liniste sufleteasca si timp. incerc sa zambesc. culmea, imi reuseste.

stiu ca, mai devreme sau mai tarziu, visele devin realitate.

P.S.: ca amuzament; de 8 martie am primit de la un elev, o orhidee superba. de fiecare data camd ma supar pe colegii lui sau le fac observatie, el ma intreaba: "Doamna, ce face floarea?" ma opresc, si rad. este atat de haios... ( e tot ce mi-a ramas din pasiunea de a preda... sa ii invat putin si bine; sa le fiu mama cateva ore la scoala; unii chiar simt asta si eu simt la randu-mi; si sper sa le mai fiu un an aproape, sa ii fac oameni).

de dragoste...

dragostea nu exista. e ceva amuzant, care te hipnotizeaza pe moment. dragostea ascunde ceva. o necesitate. dragostea are nevoie de atentie, mangaiere, vorbe alese, tandrete. uneori, poate te rasplateste. alteori, te injunghie cat mai adanc - sa mori sau sa nu mai ai puterea (nici macar curajul) - ca sa nu o mai cauti niciodata.

viata, te invata adesea ca dragostea e ceva fictiv, de care e cel mai indicat sa te feresti.

sunt oameni care te iubesc enorm, dar carora le impui teama... sunt oameni pe care ii iubesti de iti sare inima din piept cand ii vezi, dar stii ca au o alta dragoste. sunt oameni care te iubesc, dar sunt atat de departe, incat pana la tine dragostea lor se topeste.

sunt fericita ca am cunoscut multe chipuri ale dragostei... si, trebuie sa recunosc ca unele sunt hidoase.

nu mai caut dragostea cum o doream altadata...

dar, recunosc ca o astept sa vie ingenuncheata de dor si de regrete ca m-a abandonat candva...