Potiune pentru tristete

Trandafirul plange cu lacrimi de sange si suspine ca nu i-am acordat atentia cuvenita. Arborii si-au luat frunzele si m-au lasat sa-i privesc asa dezgoliti. “Iti place asa? Asa e sufletul tau in aceste momente. Esti cumplita! Ti-am oferit culoare, parfum, emotie, trairi intense, iar tu? Tu stai si iti plangi amintirile…
Nu vezi ca nimeni nu te asculta? Cand tie ti-e rau si esti daramata, toti cunoscutii sunt mai rau decat tine. Nimeni nu are timp si energie si chef sa te sustina, sa te ridice. TU esti cea mai puternica. Ei au nevoie de tine, de zambetul tau, de rugaciunle tale pentru ei… Nu te irosi. Cei din jur au nevoie de tine”.
Am inchis usile sufletului, am aruncat cheia in Cosmos si am tras obloanele. Am luat broasca strivita gasita pe drum (Doamne de unde se vor mai naste printi daca broastele sunt ucise?) si am deschis cartea magica. Fac o licoare de vindecat tristetea, de inflorit bucuria si readus zambetul pe chipul tuturor. Am pus apa sfintita in ziua cand sufletul a trasarit vazandu-l pe el. Am adaugat petalele trandafirului ce a unit pentru catva timp inimile noastre. Amestec vartos si cu multa nadejde, pun sare si piper, mirodenii alese, gheare de broasca sa iasa printi frumosi – frumusetea mai putin are importanta - dar sa fie dom’le cu bun simt si maniere reverentioase. Citesc cu ochii intredeschisi poemul tristetii invinse, sa rasara bucuria din fiecare ungher al mintii si din toate firele de par, zambetul sa se inmulteasca ca paduchii, gandurile curate si purificarea sufletului sa aibe loc acum.
Potiunea fierbe, aburii imi patrund in toti porii. E timpul sa ridic obloanele, ca aburii sa se raspandeasca. Pronunt din ce in ce mai tare expresia magica: “Fie ca zambetul si bucuria sa va patrunda in cele mai ascunse unghere ale sufletului si ale gandurilor”.
Lumina diminetii imi inunda camera si imi mangaie genele.
Ce vis obositor, ce noapte agitata… insa, poate vraja va reusi si se va raspandi pretutindeni!
Fiti bucurosi oameni dragi si zambiti: oricui si pentru oricine… chiar si norului in forma de cal inaripat sau celui in forma de delfin. Bine, daca cei in forma de inima va fac cu ochiul, admirati-i.

Mayasii, ctitori ai umanitatii

Luni, 12 aprilie, in Aula Facultatii de Drept, incepand cu orele 19, a avut loc conferinta intitulata - “Mayasii- ctitori ai umanitatii”.
Ca o gura casca ce sunt si o curioasa, dornica de a asimila cat mai multe – daca s-ar inventa injectia de cultura pe diverse domenii: arta, literatura, stiinte etc., m-as oferi voluntary pentru a o testa – am ajuns acolo. Primisem invitaia de la un coleg – om preocupat de dezvoltarea sa personala – la unul din cursurile pe care le-am practicat, asa ca, nu puteam rata. Macar sa stiu si eu cu ce se mananca.
Din ce am notat acolo, va ofer si dvs. cititorilor blogului meu….
“Antropologia actual cunoaste 30% din limbajul Maya. Cultura Maya a iesit la suprafata datorita oamenilor ce au crezut in legende.
MA- YA = PUTIN ALES
Mayasii au fost popoare ce au calatorit foarte mult, nu au stat numai in Mexic.
Piramidele de pe teritoriile maya, sunt mai vechi decat cele din Egipt si Cambodgia.
O alta constructie impresionanta este “Templul celor 1000 de razboinici”. Mayasii nu au avut armata. Acest monument reprezinta luptele impotriva invidiei, lenei, orgoliului, este dedicate persoanelor care luptau cu ei insasi/insusi, ca sa ajunga sa nu mai greseasca niciodata (imi vine sa strig, sa urlu: “unde sunteti voi mayasilor sa vedeti vremurile de azi!”). Templul este pazit de doi serpi imensi.
Simbolurile existent inca din acele vremuri: crucea; zvastica; steaua lui Solomon; sarpele ( are doua fete: una buna, alta rea; sarpe bicefal; este simbolul industriei farmaceutice- al sanatatii; sarpele este o forta a naturii; un om veritabil trebuia inghitit de sarpele pozitiv).
Persoanele care au creat cultura mayasa stiau multa psihologie (psiho- suflet; logos – stiinta).
Mayasii erau regi ai naturii, ii cunaosteau secretele si le foloseau in favoarea lor. Azi, omul a devenit victma a naturii (tsunami; incendii; alunecari de teren etc.).
Stiinta gnostica a demonstrat ca mayasilor inteligenti, divinitatea le-a daruit anumite capacitati – corpul uman putea pluti si putea vizita a 4-a dimensiune).”
Ajunsa acasa, am gasit in colectia mea de reviste – diverse – un numar din “National Geographic” care avea pe coperta – Maya, cresterea si descresterea unei mari civilizatii” (imm..imi spun in barba… nimic nu e intamplator).
Pentru cei interesati de cursuri pentru autocunoastere, va las date de contact:
AGEAC: Asociatia Gnostica de Studii Antropolgice si Culturale
e-mail: vopusbucuresti2@yahoo.com
Telefon: 0723 280 167
www.ageac.org/ro/ageac_ro/
www.vopus.org/ro/
Zile cu energie maxima si inspiratie si inteligenta!
Sa va fie de folos…

Carte finalizata

Aceasta carte, "Ardoare" de Lily Prior, am cumparat-o si am citit-o trebuind sa ajung la o seara de lectura la Muzeul Taranului Roman.

Fiind vacanta, vrand sa fac cat mai multe, am ales sa raman acasa... sa spal rufe, sa vad si un film (exact timpul de pe drum) si am... citit. Bravooo! Fata cuminte - in loc sa corecteze teancul de teste adunate in ultima saptamana de scoala, care se bucurau de fiecare data cand se apropia de ele, insa nu voia sa le dea atentie deloc. Ce le-a sters de praf in Sambata Mare.

....

Carte povesteste un basm pentru oameni mari, de o imaginatie debordanta, care celebreaza peisajele mirifice ale Italiei (am si calatorit putin) si excentricitatile (in special culinare - paine si sunca - produse de porc) italienilor. O naratiune plina de rasuciri din condei, umor si delicii inedite.

Mi-au placut propozitiile scurte si simple de poveste, precum si frumusetea metaforelor. Scriu un exemplu la intamplare - ele sunt numeroase. "campia vasta se intindea inaintea ei, impartita frumos in patrate marginite de gard viu, cultivate cu grau, secara si orz. Randuri robuste de vita-de-vie se agatau unul de umerii celuilalt, pe campuri intregi de floarea-soarelui isi ridica palariile rotunde, pajistile erau pline de iarba proaspata, mentolata."

Arcadio Carnabuci, un cultivator de maslini italian care se simte insigurat (am crezut ca imi da antidotul; ha ha ha), sadeste cateva seminte ale iubirii, fara sa-si inchipuie nicio clipa ce haos vor declansa fructele magiei lui. Fernarda Ponderosa, femeia voluptoasa din visurile sale, scapa neatinsa de vraja, in schimb Gezabel, o cataroaica vrednica, intre doua varste, se indragosteste de el din varfurile urechilor pana la copite.

Ceea ce m-a "speriat" este ca, in final... destinul, soarta... isi pune cuvantul...

Arcadio realizeaza ca nu pe Fernarda o iubeste... ci pe cea care ii impartasea sentimentele si i-a fost alaturi la inchisoare; Gezabel se indragoste de catarul care o placea timid; doctorul satului ramane cu asistenta, iar Fernarda, care sucise mintile tuturor barbatilor pleaca din sat.

Este o carte haioasa, care este tocmai buna pentru acest anotimp acnd hormonii incep sa fluiere (ca tot e la mine acest verb zilele acestea :"Cand vreau sa fluier, fluier").

Lectura placuta!

Eu citesc numai povesti si carti usoare, sa nu-mi jdrelesc neuronii.

http://www.liyprior.com/ - site-ul scriitoarei

Un post pe fuga

Stiu... "graba strica treaba".

Mi-am impus sa scriu pe fuga... in 10 minute trebuie sa plec spre scoala. Sunt imbracata in trening si este necesar sa imi pun tinuta de gala, sa imi iau in fuga un fruct ca pachetel - desi daca imi scade glicemia mananc corn si beau lapte - si sa verific toate geamurile si fierul de calcat daca este scos din priza.

Depresia si tristetea stau deasupra mea cu coltii inrositi si inveninati. Teama a patruns in cutele sufletelui meu, pana nu demult vesel si darnic. Rautatea oamenilor, ca un ghimpe ucigator, m-a atins. Putin, dar suficient pentru a ma retrage in cochilia mea de bun simt si confort, sa imi pansez ranile. Gandurilor le-am dat interdictie de a se mai indrepta spre oameni. Unii, incearca sa ma critice constructiv. Fir-ar sa-mi fie capul si sufletul asta sensibilos ca nu pot accepta decat critica pe un ton elegant si prietenesc. Nu suport fitele si aerele de mari scriitori si oameni care "nu au gresit" niciodata si au citit ei de au rupt rafturile bibliotecilor.

Da, poate am citit doar 10 carti in toata viata asta, dar am invatat - habar n-am de unde, si ma urasc pentru asta - sa fiu OM, sa zambesc, sa ofer ajutor, sa spun o vorba buna (atunci cand trebuie), sa fac observatie, dar nu ca o atotstiutoare...

De ce nu putem vorbi folosind cuvinte emancipate? De ce e necesar sa fiu jignita pentru a intelege ca nu am nici in clin nici in maneca cu lumea literaturii? Habar nu am... si zau ca nu-mi dau osteneala sa aflu.

Viata mi-a dovedit ca cei care sunt rai, au sufletele daramate de frustrari si neintelegeri.

Viata mi-a dovedit ca poti citi 10 biblioteci, dar sa ai un suflet de vipera... si sa nu stii sa spui "Multumesc!" cu zambetul pe chip!

Poti da citate nenumarate din filozofi si scriitori de renume, dar sa nu poti spune "te iubesc!"... nici macar celei care ti-a dat viata!

...

ce a iesit?

astept impresii...

merg la scoala...

Leapsa de la Mikka

Am devenit o puturoasa si jumatate si sunt in pragul depresiei... asa e cand ma bag unde nu-mi fierbe oala.

Am primit o leapsa (cam demultisor) si... incerc sa raspund.

In primul rand, este necesar de mentionat ca eu nu am lecturi – spre rusinea mea (pun capul in pamant) – de intelectuala. Eu am citit “Enzo si arta de a pilota prin ploaie”, “Mananca, roaga-te, iubeste”, “Jane Eyre”, “Ardoare” … carti asa usoare, sa nu-mi zdrobeasca neuronii. Noroc ca am citit “Ion” de Rebreanu in liceu, ceva Caragiale, Sadoveanu, Blaga si Cosbuc… noroc ca m-a dat mama la scoala.
Asa ca iata:

1. Citatul tău preferat dintr-o poezie scrisă de Eminescu

-- "Bunã vreme, mãi bãiete !"

-- "Multãmim, voinic strãin !"

-- "Cum te cheamã, mãi copile ?"

-- "Ca pe tatã-meu , Cãlin ;

Mama-mi spune câteodatã, de-o întreb: a cui-s, mamã ?

'Sburãtoru-ti este tatã şi pe el Cãlin îl cheamã'."Când l-aude, numai dânsul îşi ştia inima lui,

Cãci copilul cu bobocii era ciar copilul lui.

Atunci intrã în colibã şi pe capãtu-unei laiti,

Lumina cu mucul negru într-un hârb un ros opaiţ ;

Se coceau pe vatra surã souã turte în cenuşã,

Un papuc e sub o grindã, iarã altul dupã uşã ;

Hârâitã, noduroasã stã în colb râşniţa veche,

2. Care sunt poeţii tăi preferaţi de naţionalitate română?

Minulescu, Ion Barbu, Spiridon Popesscu (noroc ca am inatlnit oameni citit, care mi-au mai deschis si mie apetitul pentru cunoastere).

3. Care sunt poeţii tăi preferaţi, străini?

Rabindranath Tagore.

4. Poeţii contemporani preferaţi.

Sorescu, si am mai citit si din cei noi Soviany, Bogdan G. Stoian, Claudiu Komornic, Andrei Ruse, Gelu Vlasin… etc.

5. Scriitorii preferaţi.

Octavian Paler, Herman Hesse, Virginia Woolf, Dostoievski, Mihai Drumes, Ileana Vulpescu, Aurora Liiceanu, Andrei Plesu.

6. Scriitorii contemporani preferaţi.

Ana Lexa, Mircea Cartarescu.

7. Ultima piesa de teatru văzută.

Merg destul de des… am vazut in februarie “Poker” la Teatrul de Comedie.

8. Ultimul spectacol de operetă văzut.

Operata nu am vazut…. Sper sa ajung sa vizionez.

9. Cărţile preferate.

“Singur pe lume” de Hector Malot, “Viata pe un peron” O. Paler, “Peter Pan”, “O mie si una de nopti”.

10. Cu ce scriitori, dacă unii dintre ei ar trăi şi azi, ţi-ai dori să fii prieten.

Am cunostinte – nu-i pot numi prieteni – printre scriitori. Dar, dintre cei ce nu mai sunt: Virginia Woolf, Celia Serghi, Jane Austen, Charlotte Bronte.

11. Ce carte scrisă deja ţi-ar fi plăcut să fie scrisă de tine şi de ce?

“Singur pe lume”….

Pentru ca este genul meu… pentru ca am iubit-o pe maimutica si am plans cand a murit… pentru ca imi plac copiii.

Alerg

Alerg si uit sa ma mai opresc. Alerg intr-acolo si spre nicaieri. Alerg sa trimit un mail… alerg sa trimit sms-uri – sa stie “prietenii” ca le sunt aproape. Alerg sa ma perfectionez… cica asa trebuie. Alerg sa fac ceva si pentru sufletul meu – la cat este de obosit, oare mai intelege ca fac ceva si pentru el? Cred ca doarme dus.
Alerg sa realizez lucruri frumoase, sa las ceva in urma mea… sa isi aminteasca cineva (din cate cunostinte am, cineva tot o spune – “uite ceva creat de fraiera aia care nu a stiut sa se bucure de viata!”) de mine ca om, care a facut si ceva “memorabil”.
Alerg asa cum alergi dupa o maslina in farfurie, sperand ca, intr-un final sa o prinzi.
Alerg spre oameni – ahh, oare voi invata vreodata sa nu mai fac asta? – sperand ca daca ii ajut, nu ma vor uita nici ei la nevoie. Ha ha ha. E timpul sa incetez… cu alergatul, cu bunatatea, cu speranta ca toate vor fi asa cum le am eu scrise in agenda. Este cazul sa cred ca, exista destin… fir-ar el sa fie. Il mai pot eu modifica si slefui pe alocuri, dar nu prea mult.

Visul nebun

Visul meu s-a ascuns intr-un papuc.
Nu pot sa-l scot de acolo cu niciun chip.
Ce vis era?
Poate voi renunta la el.
Incerc sa vad cat de adanc este bagat.
Introduc varfurile degetelor si visul ma gadila.
- Nu-i deloc distractiv.
Alt loc mai dragut, nu gaseai si tu, vis nebun.
Macar arata-te sa vad care esti.
-Nu are rost.
Tu iubesti oricum toate visele tale.
Ma vei prinde si ma vei aseza in cutia cu vise.
Nu mai vreau,
Imi doresc sa alerg si sa ating nori si stele…
Sa fiu mangaiat de Zana cu bagheta magica si…
Intr-un final mult asteptat, materializat.
Epuizata, imi las mainile sa atarne fara forma pe langa corp.
-Du-te vis nebun de fericire si materializeaza-te!