Raspuns provocare: 3. Vavaly

Copilaria este o stare

"Copilaria nu este o varsta, este o stare!" - este parafrazarea unei celebre zicale . A fi copil nu presupune o varsta de cativa ani, ci un suflet deschis, o candoare si o inocenta ce cu greu o mai regasim intre oamenii maturi de azi, copiii de ieri.
Uneori, cand incep sa iau lucrurile prea in serios, stau si ma intreb: unde a plecat copilul din mine. Dar apoi, cand o peluza inverzita imi face cu ochiul si ma indeamna sa imi scot sandalele intr-o zi torida de vara, si ma face sa ma bucur de mangaierea umeda a ierbii, sau cand frunzele toamnei ma imbie sa iau in piept cate o gramada mai mare, viu colorata, imi dau seama ca acel copil ce am fost odata, este inca acolo, nu a plecat si, sper eu, nu va pleca vreodata.
Copilul din mine m-a insotit pe drumul vietii, si-a facut simtita prezenta cu toata candoarea pana tarziu, in tinerete. Este cel care ma indemna sa port codite multe, impletite, chiar studenta fiind si cativa ani dupa aceea. Este cel care m-a facut sa nu tin cont de conventiile sociale, sa traiesc asa cum am simtit, sa nu fac compromisuri in ceea ce priveste viata mea, iubirea, felul de a trai. Uneori am simtit ca am descoperit cu adevarat copilul din mine abia in tinerete.
Copilul ce am fost, la varsta copilariei, era un copil timid, cu cateva complexe firesti, cu o libertate limitata de acele vremuri si acea educatie specifica epocii. Totusi copilaria mi-a fost plina de joaca, de jocuri, de compania multor copii, de compania fratelui meu. Escapadele noastre la cules de visine, cirese si alte roade ale copacilor erau adevarate aventuri. Uneori ma intreb: oare copiii de azi sunt mai putin copii necunoscand toate astea sub forma aceea libera si inocenta pe care am cunoscut-o noi?
Ca adult cu copil, ma simt responsabila si datoare sa eliberez copilul din mine, sa ii dau voie sa se manifeste alaturi de copilul meu. A avea copil eu cred ca presupune si o intoarcere la copilarie. Cand copilul meu vine cu o prajitura imaginara la mine, simt ca redevin copil savurand cea mai buna prajitura din lume.
Cand picturile noastre naive ni se par opere de arta atunci vorbeste copilul din mine. Cand o mica constructie din cuburi devine castel, atunci copilul din mine se bucura ca de reusita celui mai mare arhitect.

Nu lasati sa plece copilul din voi. El este acolo si va ajuta sa va bucurati de frumusetea Pamantului, va ajuta sa depasiti incercarile vietii, va aduce zambetul pe buze atunci cand credeati ca numai este posibil acest lucru. Aveti grija de copilul din voi si ocrotiti-l alaturi de copii vostri!

by vavaly

Raspuns provocare: 2. Adriana Alexandru

Povestea copilului din mine

A fost odata ca niciodata, ca daca n-ar fi, nu s-ar povesti :)
A fost odata o fetita cuminte si frumoasa care traia alaturi de parintii ei minunati si de surioara ei iubitoare. Ii placea sa mearga la scoala zi de zi pentru ca acolo era locul in care invata numai lucruri frumoase si intalnea numai copii buni si frumosi, la fel ca ea. Invatatoarea o intampina zi de zi cu un zambet calduros si un glas bland, la fel ca cel al mamei. Se intrista mereu cand venea vacanta de vara pentru ca nu-si mai vedea colegii si mult iubita ei invatatoare insa tristetea se risipea imediat ce ajungea acasa pentru ca stia ca ultima zi de gradinita insemna prima zi de vacanta la bunici. Alerga in graba pe scari sa-si faca bagajul din care nu lipsea niciodata cadoul pentru bunici, un mileu cusut de mana ei pe itamina, cadoul pentru capra, un mar, cadoul pentru pisica, niste canafiori, cadoul pentru caine, un os iar pentru gaini avea paine. Din bagajul ei nu putea lipsi caietul de desen si nici culorile... Mai avea o carte cu Evanghelia in imagini, pe coperta era Isus si titlul cartii era ''Lasati copiii sa vina la mine''. Isi lua si cartea si se retragea in gradina cu patura si pisica si citea, citea, si iar citea...
Era un taram de basm acolo pentru ea... Bunicii erau foarte intelepti, se jucau tot timpul cu ea, bunicul ii spunea povesti iar bunica o pieptana...avea parul lung, asa-i placea ei, asa-i placea si parintilor ei...
Se dadea toata ziua in leagan, avea prietene mai micute decat ea...ii placea sa se joace de-a profesoara. Ea era profesoara, prietenele ei erau elevele... Avea si catalog, le dadea teste si examene cu note care erau intotdeauna pe drept. Majoritatea timpului ii placea sa si-l petreaca in compania pasarilor... cauta cuibarele in cele mai improbabile locuri...nimeni nu le gasea, doar ea putea sa se furiseze pe sub craci, pe acolo pe unde isi imagina ea ca ar putea gasi oua.
Vacanta de vara se scurgea foarte repede in compania animalutelor, venea vremea reantoarcerii acasa, la parintii ei iubiti si la sora ei mai mare care o adora. Casa era intotdeauna curata si colorata... simtea o aroma de paine calda de fiecare data cand intra in ea. Mama isi petrecea foarte mult timp cu ea pentru ca nu pleca la servici, tatal era cel care se ocupa de finantele familiei. Ii placea foarte mult sa plece in calatorii cu familia, peste tot, la munte, la mare...se bucura de privelisti in timpul calatoriei pana adormea culcusita in bratele mamei. Tatal ei o alinta mereu si o invata cum sa construiasca mici casute din lemn. Sora ei o ajuta la teme si se juca frumos cu ea si ori de cate ori era suparata mai intai ii spunea surioarei mai mari problema pentru ca stia ca va primi sprijin din partea ei, intotdeauna! Ii placea foarte mult sa danseze, atat de mult ca se imagina o dansatoare pe scena atunci cand isi punea mileul in cap si cearceaful de jur imprejur ca sa para o dansatoare indiana. Nu uita desigur de acel semn rosu din frunte...semnul era important pentru ea.
Fetita trai fericita in casuta ei, cu familia ei!
Si-am incalecat pe-o sa, si v-am spus povestea-asa! :)

raspunsuri la provocare: 1. Ana Maria

Ghiozdanul portocaliu

E adevarat. Nu mai suntem copii, nu mai vrem sa fim. Ne grabim sa ajungem mari, ne grabim sa ne dorim lucruri prea realiste, dorinte care nu apartin sufletului de copil. Cand eram mici, nu cunosteam nici o notiune a timpului, nu stiam nici macar sa citim un ceas. Ne doream sa fim astronauti ori printese, fara sa ne gandim ca asa ceva nu se va putea intampla. E trist, ca nu mai stim sa fim copii.

M-am maturizat, cred. Nu mai gandesc la fel, am alte dorinte, insa stiu ca in sufletul meu imi voi pastra copilaria, pentru totdeauna. Acest cuvant magic, “ copilaria”, m-a marcat. Am schimbat mediul cand am intrat la scoala, intr-o tara de care auzisem doar. Nu stiam nici macar sa vorbesc spaniola, dar am intrat in clasa aceea luminoasa cu masute si scaunele verzi si m-am asezat in primul loc liber pe care l-am vazut.

Parintii mei stateau la usa si se asteptau sa ma sperii, sa nu vreau sa intru. Parca eram cazuta din cer. Toti se uitau la mine cu ochi mari si intrebatori. Cu o seara inainte mama m-a vazut cum imi bagam dictionarul in primul meu ghiozdan de scoala, de care eram foarte mandra , si a inceput sa rada pentru ca nici macar nu stiam sa il folosesc.

Nu mai stiu ce s-a intamplat dupa aceea, dar momentul acela in care am intrat in clasa si m-am asezat pe scaunelul verde mi-a ramas intiparit in minte perfect. Nu stiu cum am ajuns sa vorbesc spaniola, nu stiu cum am ajuns sa imi fac primii prieteni, nu stiu cum ajunsesem sa fac parte dintr-un grup care ma facea sa ma simt speciala. Insa stiu ca , din pacate, fetita aceea cu ghiozdan portocaliu a crescut.

Vise

E minunat cand lumea crede in ea. :) Teama unei schimbari o face sa nu mai zambeasca. Cauta joburi pe la universitati. Gaseste, spre surprinderea ei, un post: asistent de cercetare. Alt oras. 4 zile pe saptamana, salariul 750 lei. "Nu pot sa cred. As cadea din lac in put."

Se sperie. "Raman aici momentan...."

Mai are de trecut obstacole pe care le credea rezolvate candva. Citeste... scrie... discuta.... Colegii sunt curiosi despre viata ei.

"Cum ai plecat singura la Reghin? Ai un iubit acoolo?"
"Nu, am doar prieteni... "
"Cu ce te mai ocupi in afara de scoala, povesti si iar povesti?"
"Cu dezvoltarea mea personala si spirituala".
"Nu pot sa cred ca o fata deosebita ca tine, este singura."
"Ei... ba sa crezi."

Conduce spre casa. Viseaza ca este din ce in ce mai curajoasa. Viseaza la povestile ei publicate in alte limbi, in alte tari. Vede copii de rase diferite , fericiti, intinzand mainile sa o imbratiseze, cerand frumos autografe.

Zambeste. Intr-o zi va face asta!

Alegerea

Un om care se simtea vesnic împovarat de greutatile vietii i se plânse unui maestru spiritual vestit.

"Nu mai pot! Viata mi-e un chin!"

Maestrul lua o mâna de cenusa si o lasa sa cada într-un pahar plin cu apa curata, buna de baut, pe care-l avea pe masa, spunând:

"Acestea sunt suferintele tale."

Toata apa se tulbura si se murdari.

Maestrul arunca apa, lua o alta mâna de cenusa la fel cu cea dinainte, i-o arata omului nostru, se apropie apoi de fereastra si o arunca în mare.

Cenusa se împrastie într-o clipa, iar marea ramase la fel ca înainte.

"Vezi?", îl lamuri înteleptul. "În fiecare zi trebuie sa alegi între a fi un pahar de apa sau marea."

Prea multe inimi neîncapatoare, prea multe suflete sovaitore, prea multe minti nepricepute si brate închise.

Una dintre lipsurile majore ale timpului nostru este curajul. Nu îndrazneala prosteasca, temeritatea inconstienta, ci adevaratul curaj, care în fata fiecarei probleme spune linistit:"Exista cu siguranta o solutie pe undeva, iar eu o voi gasi ."

(Bruno Ferrero)

Jurnalul unei iubiri - literatura ...

salutare cu saruturi aprinse, vesele, jucaue si dornice.

cand am revenit din vacanta, eram atat de vesela, linistita, optimista, puternica. simteam ca pot face orice. simteam ca aici oamenii ma asteptau cu dor (asa a fost). acum, simt ca nu-mi gasesc locul. parca aici mi-e strain. ceea ce se intampla in centrul capitalei - loc pe care-l strabat zilnic - ma inspaimanta. CHIAR IMI DORESC SA PLEC!

ieri, m-am refugiat in padurea noastra. multumesc ca mi-ai dat voie sa patrund acolo. cand te-am zarit, m-am simtit in siguranta, desi stiam ca nu ma pot baza pe tine. ti-e teama sa ai grija cuiva. Doamne, ce ma amuz! ai privirea inspaimantata cand ma zaresti. ma consideri firava, insa nu ai idee cat sunt de puternica. nu ma cunosti... si regret ca este nevoie sa iti spun asta. am crescut, si am crescut greu, si singura. iti amintesti? mama nu a avut niciodata incredere in mine. tata m-a parasit. am luptat cu dintii si mintea sa ajung undeva - nu neaparat sus - unde sa-mi fie bine, sa inteleg ca pot sta pe picioarele mele. am ajuns. am inteles ca folosindu-mi mintea pot calatori si pot ajuta oameni. am descoperit ca povestile mele alina suflete si aduc bucurii. am devenit curajoasa! cum sa accept in viata mea un barbat - care prin structura lui este puternic, vanjos - care nu vrea sa imi acorde libertate... da, am nevoie de liniste, dar nu restrictii. daca stii sa-mi ceri ceva, cedez, iti daruiesc cu bonus. dar nu-mi impune ideile tale - ca fiind cele mai bune - caci scot flacari pe nari.

te ador... si mi-e ciuda ca nu ma intelegi si ma judeci. nu sunt pretentioasa, insa, tu ai accepta in viata ta o femeie proasta, care sa manance curgandu-i balele? te-ai intoarce la primitivitate intr-o era a tehnologiei?

mi-e dor nespus de linistea din noi... de tine jucandu-te cu parul meu si eu tipand de placere, chiar daca ma doare de-mi dau lacrimile. mi-e dor sa te privesc si sa iti mangai cu varful degetelor chipul. mi-e dor sa dorm lipita de pieptul tau....

pasii nostri strabat in liniste padurea. vom ajunge la lumina curand. iti voi sari in brate si te voi saruta pana imi vei oferi o iubire sincera... cum numai tu stii sa-mi daruiesti.

te astept... si te iubesc in fiecare clipa, indiferent cat de greu imi este. inca mai sper... cu toate ca simt ca ma topeesc e zi ce trece din ce in ce mai mult....
imbratisari vii si dornice...

*

E noapte si rece. A nins. O iarna cu figuri. Dimineata soarele mi-a zambit si m-a chemat sa ma imbratiseze. Am iesit putin. Nu stiam cat de gelos esti.

Mi-e teama. Maine e prima zi de scoala dupa o vacanta bine meritata. Am emotii uriase. Nu stiu de ce?! Te rog, spune-mi o poveste... despre Reusita, despre Frumusetea din Noi, despre cabana iubirii din padure... despre ce vrei tu. Strange-ma in brate! Asa.... mai tare, nu ma frang. Am oase puternice. Am inceput sa mananc bine... si sa ma ingrijesc mai mult.
Te sarut sa-mi treaca spaima ca nu mai sunt buna in meseria adorata candva....
Am refuzat sa merg la opera azi. M-am facut o puturoasa. As sta sa visez la noi, sa scriu pentru noi... la infinit.

Organizez concursuri literare. e minunat sa simti ca aduci bucurie oamenilor.... Ma mir ca mai exista oameni care iubesc cartile, dar mai presus de toate, CUVINTELE.

Somn linistit, dragul meu....
Imbratisari cu ardoare... sarutari jucause si aromate... :)

*

Esti si soare dar si furtuna,poti sa razi dar si sa plingi imediat ,poti
aduce lacrimi de placere dar si de durere,cu un sarut poti aduce pacea lumii
si cu citeva vorbe sa faci cerul tzandari,Venus ce esti.
Esti puternica si ai o vointa de fier si daca te superi Marte devii si vai
de cel de linga tine,leoaica tanara.De asta am privirea inspaimantata.Caci
daca adorm ai putea sa-mi pui bilutze in par , sa-mi desenezi mustati (si
alte..) sau sa-mi iei gatul,tu,aceiesi minune a lumii, aceiasi floare a
diminetzii, aceiasi ochisori dulci.La anii pe care-i am tot n-am reusit sa
gasesc astamparul dracusorului care se ascude sub sanul tau drept( si
frumos). In afara de a te iubi lung si pina la epuizare.Asta astimpara orice
urgie. Dar...lucrul trebuie pornit din faza initila,premonitia ajuta foarte
mult. Pentru ca daca apele se tulbura,trebui sa strabat printre vorbele iuti,
fulgerele din ochi, obiecte aruncate sa ajung la gura ta ,la inima ta ... Si
nu sunt capabil de fiecare data. Si nu doar eu ,oricare barbat.De aceea
preferam o floare suparata decit una infuriata.Cine o sa mai aiba controlul
fortei si voitei tale dezlantuite? Acesta este blestemul femeii independente
din epoca super tehnologiilor. Ati evoluat mental, noi am ramas acelasi
cautind femei docile, sau imaginandu-ne ca ar mai exista asa ceva.
Ar fi interesant ca o femeie de succes sa iubeasca un barbat simplu(dupa
vorba dupa port)care sa o astepte acasa. O directoare de firma care raspunde
de viata unei firme cu 100 de angajati sa se copilareasca in bratele unui
barbat modest, acea femeie a simtit cumplit gustul singuratatii,ceea ce e
rar sau e la sfirsitul carierei.Iar tu cu siguranta poti fi o directoare de
firma.Si nu poti doamne fereste sa stai cuminte in brate nici legata.Pentru
ca vorba ta , te doare.Suflete frumos si rebel vrei sa pleci , dar daca ai
sti crudul adevar ca e de rau pe peste tot si lumea nu prea mai are chef de
povesti iar copii sunt tot mai putini,nu ai mai spune nimic. Bucura-te de
copii din clasa de cel din sufletul tau si din al meu.
Iar daca te gindesti ca ai vrea sa vi pe unde exist eu, atunci trag perdeaua
de la fereastra si ma uit pe geam si vad doar apa si iar apa.

Te imbratisez cu drag....

*

E dimineata. Prea dimineata dupa o vacanta lunga. La tine, ce ora indica ceasul electronic? Ihmm... primeste-ma putin in bratele tale, inca putin sa dorm linistita in causul bratelor tale. Ce bine miroase patul nostru! A dragoste.. dar d-aia adevarata.

Minunate trairi mi-ai impartasit. Stiam eu ca nu tanjesc gratuit dupa scrierile tale. [am inteles; ma alungi din nou; dar nu-mi pasa!; dragule, nu imi doresc sa fiu director de firma; doar scriitoare; lumea are mai mult ca niciodata nevoie de povesti; ele contin solutii].

Copiii din noi sunt cei mai fericiti... stiu asta... :) Ma bucur de tot ce pot.... si iti trimit pe aripi de inger bucuriile mele. Te roog, simte-le, primeste-le ca pe un dar pretios.

Te sarut incet... incet.. esti atat de dulce... multumesc ca ma lasi sa te iubesc in ritmul meu. Ma amuza spaima ta... Aaa... si saluta marea din partea mea.

Imbratisari... :)

*

Iata-ma sosita cu dorul de o imbratisare. Mi-o daruiesti? Nu? Ok... iti voi fura un sarut.... te voi gadila pana ma vei iubi.... cum doar tu stii. Ai secrete nebanuite... nedescoperite pana acum.

-hai sa iti povestesc.... rostesc vesela, cu ochii inchizandu-se de nesomn, si infasurandu-mi picioarele dupa tine.
-povesteste-mi, raspunzi amuzat.
zambesc.
-stiu ca nu ma crezi o femeie serioasa si normala pentru varsta mea. eee... si zau ca nu-mi pasa. cere-mi tot ce vrei si iti pot oferi! tu mi-ai spus de la inceput ca am minte. in timp, am exersat-o. hahaha.
tu razi si razi. nu ma pot abtine si te sarut aprins, cu pofta si bucurie.
- la scoala, elevii ma asteptau cu dor... mi-au spus ca sunt cea mai tare profa.. off.. si mie imi este atat de teama de ce va fi... nu stiu de ce sunt atat de speriata.
- nu stiu ce sa iti raspund... doar ca am incredere in tine, si sunt sigur ca te vei descurca.
- iti multumesc, Peter.
Iti cuprind capul intre palme... fruntea mea se lipeste de a ta. te privesc in ochi (chiar, ce culoare au?) si simt ca te ador. Nu pot sa cred ca fac asta!..
Imi saruti gatul si ma gadili. Si rad. Imi dau drumul. Cad si te trag langa mine. Apoi, iti plimbi privirea pe trupul meu. Imi soptesti "Imi placi atat de mult. Esti intr-adevar Venus". As rade.... dar ard de nerabdare sa ma iubesti... Dorinta arde si in tine.
Trupul noastre se impletesc.... sarutarile curg... zambetele apar invingatoare pe chip...
Ma tii in brate... sunt fericita cand faci asta... :) Adorm... :)

Pe curand, om bun si drag!

Provocarea literară din fiecare zi de luni

Nu mă dau mare că ştiu să scriu (nu ştiu de fapt, dar toate curg)... de fapt, de ce mă scuz? Sunt eu... cu bune şi cu rele... nu trebuie să mă feresc că supăr pe cineva scriind în spaţiul meu.

Prietenele mele dragi, care îmi susţin toate nebuniile, m-au rugat să le ofer şansa de a scrie.... organizat, periodic. :) Bun. "Experienţa" mea de pe la cursuri de scriere, mă ajută într-o măsură mai mică sau mai mare.

Aşadar, luni de luni, voi lansa o provocare literară. Textele le primesc până vineri seara, orele 22.30 la adresa: claudia_groza@yahoo.com. Le postez pe toate şi apoi cititorii sunt rugaţi să voteze. Votarea ţine până duminică. Cele mai frumoase trei texte (care primesc cele mai multe voturi), vor fi premiate.

Provocarea literară de azi:

SCRIE POVESTEA COPILULUI DIN TINE. DACĂ AI PUTEA SĂ-ŢI RESCRII POVESTEA, AI FACE-O?

Succes. START! Vă aştept textele.