Schimbarea

Simţea că sufletului ei obosise. Ştia că sosise vremea în care să facă o schimbare. Nu putea să creadă cât de rea, egoist, inumană, orgolioasă era văzută de cei care îi citeau blogul.

“De fapt, nu sunt aşa. Orgoliul ce îl manifest involuntar vine din dorinţa d ea mă apăra de răutăţi nefondate. Nimeni nu ştie cât d egreu am ajuns aici… cât de greu mi-am împlinit visele. E dureros să las pe cineva să-mi dărâme bucuria. Da, accept că nu sunt perfectă… am multe de învăţat… am multe de schimbat… însă, nu pot lăsa pe nimeni – oricât de frumos ar fi el sau ea, oricât de mult l-aş iubi – nu pot accepta să pătrundă cu bocancii noroioşi în viaţa mea frumoasă, cu atâta migală şi zbucium construită. Pot renunţa la o piesă de teatru pentru a-mi ajuta dragostea la realizarea unui obiectiv… sau pur şi simplu pentru că îşi doreşte să lenevim în acea seară. Însă, nu pot renunţa mereu. Viaţa mi-a demonstrat că nimeni nu merită sacrificiul suprem.

Am ajuns într-o clipă a vieţii mele, în care am înţeles că am muncit enorm de mult şi am îndepărtat oameni. Vreau o pauză. Îmi doresc să devin freelancer. Mintea îmi este aliat în acest proiect. Inima îmi mulţumeşte pentru această decizie. Dar teama, teama mă chinuie înfiorător…”

Cineva, care îi răscolea tacit blogul de câteva luni, i-a scris: “eu te respect pentru cine esti si ce faci; dar viata inseamna si altceva; inseamna si pauza, inseamna o alta viata, intr- o viata super plina, cu greu gasesti loc pentru altcineva. cu viata pe care o ai, cu greu cred ca gasesti pe cineva sa ti stea aproape. tot blogul e o tanzire dupa iubire. nu te- ai intrebat de ce nu vine? Nu, nu din cauza ta. tu esti minunata. ai alte lucruri care ii sperie. o disprerare de control, de orgoliu, de etalonare, de neschimbare. insist ca ai un orgoliu pe care eu il simt si sincer nu- mi place. orgoliul asta face sa ai idei preconcepute etc. pacat. esti o fata deosebita. meriti mai mult. dar asa, in loc sa atragi oameni spre tine se intampla invers, Claudia.”

Mulţumeşte… şi cade pe gânduri….

Paris sau la muls vaca? Paris sau un orăşel mic de provincie?

Du-o Doamne acolo unde este nevoie de ea…. J

Citat despre lectură - MIHAI EMINESCU

"CITEŞTE! CITIND MEREU, MINTEA TA VA DEVENI UN LABORATOR DE IDEI ŞI IMAGINI DIN CARE VEI ÎNTOCMI ÎNŢELESUL ŞI FILOZOFIA VIEŢII".

Mihai Eminescu

Dansul cartilor

I-a plăcut atât de mult şi l-a preluat. Ea şi-ar petrece viaţa în trei moduri:

- scriind în braţele soţului, pe care l-ar săruta periodic (din cinci în cinci minute) pentru a se încărca de energie şi supraveghind copilul dragostei lor.
- jucându-se şi educând copii;
- locuind într-o librărie şi citind;

Viaţa se întinde într-o lumina atât de colorată şi caldă în faţa ei... împlinirile sunt atât de aproape...

Drumul ei ajunge acolo unde este nevoie să spună o poveste, unde este necesar un zâmbet şi unde dragostea dospeşte când o privire senină de-a ei o ţinteşte.

Momentan, ea oferă dragoste necondiţionată sub diferite forme... şi-i este bine...

Daruieste neconditionat :) E minunat!

Scris... scriere...

Ştia că viaţa ei se va schimba. Ştia că va pleca departe. Îşi dorea încă un curs de scriere... să simtă din nou emoţia... bucuria... să scrie după un subiect impus.
A fost acceptată - şi mulţumeşte enorm omului ce i-a permis asta (şi nu o dată), cu toate că în acest moment cuvintele sunt prea sărace să exprime satisfacţia produsă - şi a scris despre "ultimele ore din viaţa ta". A scris despre orele în care a decis că a sosit timpul să ia o decizie, să facă o schimbare. Şi-a notat planurile de acţiune. Îi este greu să se desprindă, dar era important pentru evoluţia ei. Nu era un capăt de ţară. Nu era un drum fără întoarcere.
Totul se învârtea în jurul poveştilor... al celor scrise... al celor lecturate (citea poveşti de Jaques Salome)... al celor trăite.
Alt oraş... altă ţară... alt rost... alţi oameni.

Viata ei

In ultimele zile, ea a citit pana in zori. A descoperit - pana acum nu dadea importanta - ca personajele plecau, paraseau orase, porneau intr-acolo unde le dicta sufletul, unde ii chema viata.

Stia ca asta o va astepta si pe ea. Plecarea. In alt oras... in alta tara.... printre oameni straini, dar sigur nu monstri.

Inchise ochii. Cuvinte primite in mesaje telefonice ii chinuie mintea: "Ai un stil de viata prea ridicat. Este cazul sa faci compromisuri daca iti doresti o familie". El ii spusese ieri: "Iti doresti prea mult de la viata in comparatie cu mine. Mi-e teama ca nu pot pastra ritmul".

"Nu, nu voi ramane singura. Am obosit de nebunia din capitala, si imi doresc liniste... timp si spatiu pentru a ma linisti, pentru a ma dedica scrisului. Am inteles ca povestile se invart in jurul meu. Voi pleca. Voi pleca acum unde voi fi primita, stiind ca imi pot folosi inteligenta pentru a construi ceva frumos, dar mai intai de toate o familie. Daca imi va fi dor de teatru... de nebunie... voi lua trenul, avionul... sau poate voi primi in dar curajul de a conduce pe distante lungi ... si voi merge intr-un oras universitar. Insa, am nevoie si imi doresc o schimbare radicala in viata mea".

Dimineata si-a facut aparitia. Avea sedinta la scoala. Se discuta despre noua forma de a obtine post in invatamant. Ea era atat de calma si detasata. Era suparata putin pe situatie... dupa atata scoala sa fii umilit in asemenea hal.. dar, zambeste. Viata a invatat-o ca fiecare mizerie, fiecare sut in fund e un pas (chiar sunt mai multi pasi) inainte.

-Ce vei face din septembrie?
-Nu stiu... raspunse linistita.
Coborand la secretariat sa-si ia fluturasul de salariu - extrem de umilitor - doamna secretara reia intrebarea:
-Ce veti face din septembrie?
- Nu stiu... presupun ca ma voi duce la concurs...
-Am aflat ca veti preda la universitate?
"Da? Eu nu am auzit... eu doar ma gandeam sa incerc. :))" voia sa spuna, dar s-a oprit.
-Poate... nu stiu inca incotro ma va purta viata anul acesta... :)

"Imi doresc muuult sa plec... nu ma mai incanta nimic din acest oras... imi doresc o VIATA NOUA.... SIGILATA... SA FAC CE NU AM FACUT PANA ACUM. Asta voi face din prima zi de vacanta de vara... :) Mi-am promis mie... si voi reusi. "

Ingerii creativitatii si nu numai, ii erau aproape in fiecare clipa.

A sasea continuare a povestii Evei - Concurs de amatori

Poveste

Linistea monotona a diminetii este sparta de taraitul insistent al telefonului.

Pasii obositi, plictisiti ai Evei se indreapta spre peretele galben al holului, unde sta atarnat telefonul.

-Da.

-Salutare. Biletul de avion se afla in posesia mea. Cum vrei sa ti-l trimit?

-E ok o intalnire la pranz, intr-un restaurant modest?

-Mai bine de atat nici nu-mi puteam imagina.

-La ora 13 in fata muzeului de istorie.

-Perfect. La 13 sa fie.

*

Eva era fascinata de scrisori. Uneori isi scria singura. Orice: amintiri vesele, triste, indemnuri, realizari. Degetele lungi tineau cu atata gratie stiloul primit de Craciun de la sotul ei.

- Pentru autografe, draga mea.

- Vaaai. Cata incredere poti avea intr-o femeie- copil!

- E, hai… stiu eu ce stiu, si o imbratisa patimas, sarutand-o. A… era sa uit.. Am o surpriza pentru tine.

- Inca una?

- Asta chiar merita atentia. Este o adevarata opera de arta.

Barbatul interesant, cu o voce placuta, nas putin acvilin, privire patrunzatoare, ii devenise sot Evei acum trei ani. La inceput, cand s-au cunoscut, erau ca soarecele si pisica. Ea isi dorea romantism, poezie, arta, declaratii de dragoste, iar el nimic.

Acum, simtise nevoia sa ii ofere femeii minunate din viata lui marturia dragostei ce i-o purta.

- Poftim, si-i inmana o cutie de catifea albastra.

- Sa vad, sa vad! Sunt atat de curioasa.

Capacul cutiei zbura pe canapea. Zece-cinsprezece scrisori, asteptau frumos oranduite, in plicuri albastre, sa fie lecturate.

-Nu pot sa cred! Ai facut tu asta?!

-Da… mi-am invins teama de penibil.

Eva se prinse de gatul lui si-l saruta.

-Acum, ma retrag sa le citesc. A… iti multumesc dragul meu. Un alt sarut prelung pecetlui buzele dornice ale sotului.

-Atunci, eu ies la o plimbare. Lectura placuta!

*

Soferul nu vazuse ca cineva se afla pe trecerea de pietoni. Lovitura a fost puternica. Barbatul care isi lasase sotia sa citeasca dovada dragostei purtate in fiecare fibra a miocardului, nu s-a mai intors acasa.

*

Eva isi lua cutia albastra. O aseza in bagaj. Lacrimile se incapatanau sa isi paraseasca matca. Maine va zbura spre noua ei viata. Un alt inceput… alte locuri… alti oameni….

My heart only beats at home, but my home is you

http://filedinsufletulmeu.blogspot.com/2012/01/my-heart-only-beats-at-home-but-my-home.html#comment-form

Timpul parea ciudat si confuz,nimic nu separa trecutul de prezent,doar viitorul pare patat de amintiri alb si negru.Sufletul Evei era umbrit de sentimente imposibile.Ii era teama de adevar,privea viata incolora si se intreba de ce.Gandul ii era doar la zambetul lui Dylan in momentul cand i-a oferit scrisorile.Mai era o jumatate de ora pana cand trebuia sa-si ia ramas bun de la tot. Inca se mai simtea mirosul puternic al parfumului lui Dylan.

Eva si-a luat bagajul,a rasuflat melancolic si s-a indreptat spre usa.O lacrima fugara se anina pe genele ei lungi.Asta este sfarsitul,o alta viata,locuri noi ,oameni noi, care o vor face sa uite de tot trecutul inspaimantator.

A ajuns in fata muzeului de istorie,intrand in posesia biletului.La 13:30 pleca avionul spre Londra.Era tarziu,Eva a alergat pana la aeroport.A ajuns tocmai cand avionul trebuia sa plece.S-a urcat asezadu-se pe bancheta din ultimul rand .In scurt timp,avionul a ajuns la destinatia de vis,Londra.Eva s-a dat jos din avion,auzind o voce stranie.

-Hei,pot sa te ajut cu bagajele?

-Oh,daca ati putea,spuse Eva ingandurata.

-Eu sunt Jeremy.

-Eu sunt Eva,incantata de cunostinta.

-Vad ca esti un pic dezorientata.E prima data in Londra?

-Da,se pare ca ai ghicit.Caut strada Bernard,trebuie sa ajung la ora 5 la matusa mea.

Jeremy i-a explicat amanuntit Evei unde se afla strada Bernard,dupa care a invitat-o la o cafea,maine la ora 3 pentru a se cunoaste mai bine.Eva a acceptat,fiind incantata de oameni de aici care par foarte prietenosi,un exemplu foarte convingator fiind Jeremy.

Afara ploua.Ploaia parea ca o izbire de umezeala in cenusiul coplesitor din jur.

Eva era putin obosita,i se parea ca il vede pe Dylan pe partea cealalta a strazii,urcandu- se intru-un taxi.Ii era atat de cunoscut,a luat si ea un taxi si l-a urmarit pe presupusul Dylan,asteptand o speranta.

Acesta a coborat in dreptul unui bloc ce parea parasit.Eva a coborat si ea.

-Dylan!a strigat Eva ascultandu-si bataile furibunde ale inimii.

-Scuzati-ma domnisoara pe cine cautati?o intreaba politicos presupusul Dylan.

-Nu te mai preface,stiu ca tu esti, cunosc ochii aceia verzi ca frunzele,privirea imbracata in liniste de care m-am indragostit,acest suras adanc melancolic si glasul care imi spunea odinioara pe un ton romantic„iubito”!Traiesti,dar cum…?

-Domnisoara,sunteti bine?Cred ca ma confundati!

Eva isi da seama ca nu era Dylan,era un simplu strain care ii semana.Nu putea sa o ia de la capat ,inima ei ii apartinea deja lui Dylan,si-a dat seama ca nu poate sa stearga totul cu buretele toate amintirile frumoase,il va pastra in sufletul ei pe Dylan ca o flacara vesnic aprinsa.

-Maine ma intorc acasa!Vom fi impreuna pentru totdeauna, iubirea este mai presus de moarte, iubirea este mai presus de orice!