Sweet november... asa ma simt :)

Dispar eu? Dispare trecutul, cu toate greselile si cu toti oamenii ce m-au "pacalit"? Mi-e greu... am o stare apasatoare ce ma sacaie, ma zgandare, ma supara. Oare el si ei au liniste? Se simt impacati cu ce au facut? Cum e sa minti cu nerusinare? Si, pana la urma de ce minti la 40 si ceva de ani? Ma enerveaza amintirile astea cu multe minciuni... nu stiu au navalit acum. Oare unde se apropie Mos Nicolae? Und e erau sfintii in aceea perioada? Nu am crezut ca voi primi totul pe tava - era prea frumos sa fie adevarat - dar nu inteleg de ce atatea minciuni si nici nu i-a crescut nasul (era sa zic trompa - hahaha).

SWEETNOVEMBER.

Optimsimul este o atitudine...

Adorm tarziu in noapte, din cauza nasului ce imi curge fara oprire. Ma conversasem prin mail cu cineva care ma dojenea dur ca din mailurile cu citate frumoase din alti autori lipsesc eu. Mi se cere sa scriu despre mine, despre ce simt, ce-mi doresc (nimeni nu stie ca ma liste cu sute de dorinte, care l-ar speria si pe Papa de la Roma)... dar sa stie despre mine. Amintirle imi sunt rascolite... Bine ele fusesera putin trezite la viata de un lisandru primit in dar la lansarea de carte. Asta era intentia: "Sa-ti aminteasca de vara". Ajung la titulul filmului "Stiu ce ai facut asta vara"... si zambesc. Sunt suparata pe mine... si obosita... si neimpacata.

Ceasul suna la 0ra 5.50. Il opresc. Suna peste 10 minute. Il opresc. Ma trezesc intr-un final si pornesc sa-mi traiesc frumos o noua zi ce mi-e data sa o impart in mod placut cu oameni.


Primesc un mesaj de la sora mea pe la 9: 'Te iubesc! Esti cea mai minunata sora din lume!" Nu prea sunt asa sentimentala... dar oboseala si nemultumirile sufletesti ma fac sa plang. O colega ma felicita pentru lansare. Nu anuntasem nimic la scoala, dar ea este mamica si este fericita pentru mine.

La intoarcere, de abia astept sa ajung acasa. Mi-e somn rau. La semafor, un domn ma intreaba cum sa ajunga la Filaret. Vaaai... ce sa-i spun?! Ca atunci cand sunt soferita nu prea stiu cum se circula prin orasul mare, cenusiu, nebun, numit in gluma "Micul Paris"? Ma uit atenta la zona in care ma aflu si ii dau cateva puncte de reper. Sper ca la prima intersectie sa fi intrebat si pe altii cum se ajunge la Filaret. :))

Acasa, mananc... culmea, chiar mananc in ultima vreme... si citesc pe mail despre un workshop despre optimism. Pentru ca e duminica, mi-am spus ca merita sa mai socializez putin.

Intrand pe pagina de facebook, am citit ca managerul de la editura Aramis mi-a urat felicitari, zacandu-mi ca lansarea a fost reusita. Doamne ajuta! E tot ce imi doream. Ca orice bucurie, mi-a anulat "prieteni". Cu siguranta nu mi-au fost prieteni.... dar stiu ca, Tobias mi-a adus minunati oameni in viata mea. Parinti frumosi, luminosi, implicati in educatia copiilor l-au cumparat pe Tobias care sper sa ii bucure si sa ii determine sa fie puternici, si sa-si implineasca visele arzatoare.

De dimineata, la 8, un elev mi-a spus ca el nu poate scrie, ca nu are o stare prea buna... offf... cred ca i-am preluat starea. Nici eu nu am o stare prea buna. Simt ca sunt epuizata, si ca tot ce as face nu imi aduce implinirea.

Iau cartea de rugaciuni, si ma rog ingerul meu pazitor sa mi-l daruiasca in curand pe Toma. :)

Citate motivationale

"Poate ca vreau sa devin cunoscuta in lumea aceasta. Privind doar la regi si presedinti si nobili, traind in umbra lor, nu ma va umple de demnitate. Trebuie sa devin constient de a fi nobil si demn sa umblu ca si cand as fi ceea ce vreau acum sa fiu".

"Toate cate cereti, rugandu-va, sa credeti ca le-ati si primit si le veti avea". Marcu 11.24

“Întrebuinţaţi bine timpul, el trece aşa de iute, însă ordinea va învaţă să câştigaţi timp.”

Johann Wolfgang von Goethe

Hapciu... noroc... bless you....

De la toate pupaturile primite... am racit. Cu nasul in batista, cu zambetul pe chip, procesez ce s-a intamplat sambata.

Am fost intrebat ce-mi place sa fac mai mult: sa predau sau sa scriu. E minunat sa educi copii, sa formezi oameni, sa fii model pentru sute de copii. Scrisul e ceva secundar, dar il impart cu ei. De curand - am mai scris asta - am rugat elevii de clasa aX-a sa scrie un eseu despre o calatorie prin frunza. Unii s/au supus. Altii s-au inversunat: "haideti doamna, suntem clasa de mate-info, info intensiv". "Nu-i nimic. Nu are efecte secundare. Nu da stare de greata sau vertij. veti primi nota."

NOTA este cuvantul magic pentru elevi. Sistemul de educatie i-a hipnotizat... ar face orice in clipa in care aud cuvantul nota. Pe mine nu ma bucura. Nici pe unii dintre ei, care sunt constienti de aspectul trist al situatiei.

Cand mi-au adus eseurile, am fost uimita de ce au putut scrie. Unele sunt superbe. Bineinteles ca i-am laudat si le-am apreciat calitatile. Ei si-au descoperit sau redescoperit alte veleitati. Au ramas impresionati de ei insisi.

Sunt fericita cand le vad chipurile senine si uimite de ce pot face.

Celor de clasa a IX-a, le-am cerut sa-mi construiasca din materiale reciclabile diferite celule. Au iesit adevarate opere de arta. profesorul de desen imi spunea: "Astea sunt furate. Nu pot sa cred ca le-au facut ei. Ii indemni sa fure!".

Imi doresc ca tot ce fac, sa fac in folosul umanitatii. Imi doresc sa determin oamenii, de la mic la mare sa fie buni, sa invete sa ierte, sa invete sa ajute. Nu e greu sa oferi un zambet, un biscuit din pachetul tau, o imbratisare, sa fii prezent la un eveniment al unei persoane dragi, care are nevoie de tine acolo... (multumesc celor ce mi-au fost alaturi la lansare; sunt lucruri care se fac cu oameni; ingerii au fost prezenti si ei... sora mea chiar imi spunea: "Ma mir cum nu te-ai suparat cand ai aflat ca lansarea s-a prelungit cu o jumatate de ora din cauza problemelor tehnice. Erai numai zambet. Ma uitam la tine si nu-mi venea sa cred".) ... sa spui un compliment, sa oferi o urare in zi de saarbatoare cuiva drag... :) Viata nu asteapta... si te poti trezi intr-o zi ca regreti, ca ai trecut pe langa oameni pe care ii puteai cunoaste altfel... :)

Lansare

Am facut-o si pe asta... ce? Am lansat o carte de povesti: "Tobias, elefantelul colorat". Emotiile au fost mari, dar evenimentul a avut succes. Tobias a facut senzatie. Un baietel de 5 ani, imbracat in costum de elefant, a facut reclama cartii, a raspuns intrebarilor adresate de oameni si a servit bomboane.

Multumesc celor ce mi-au fost alaturi. Nu ma asteptam sa fie in numar atat de mare. Imbratisari si ganduri bune tuturor copiilor care mia-u vorbit atat de frumos si m-au incurajat. :)

Am dat interviu pentru un post de radio din Craiova. Redactora ma intreba daca baietelul costumat in Tobias este fiul meu. Am zambit. Inca nu am copii, dar poate ca in curand imi voi indrepta atentia spre acest aspect al vietii.

Domnul grafician mi-a spus ca povestile sunt frumoase, si i-a fost foarte usor sa faca ilustratiile. :)

Imi doresc ca Tobias sa ajunga in cat mai multe case, la sufletul cat mai multor copii, care sa fie la fel de curajosi precum Tobias si sa-si implineasca vise. :)

De dragoste.... si de rabdare... :)

Dragostea este atat de aproape. Ingerii intelegerii, rugile spuse din suflet si cu gandul spre Cer, mi-au aratat Lumina din preajma mea. Fiecare om, ese deosebit, cu un rol insemnat in viata mea. Nu am dreptul sa spun ca este asa sau pe dincolo, deoarece tocmai in acea clipa isi schimba radical comportamentul si ma loveste peste fata cu o surpriza placuta, asa, ca sa-mi inchida gura. :)

Prieteni speciali, oameni care nu m-au vazut niciodata, ma incurajeaza si ma sustin. Arsa de cateva ori de oameni buni in arta manipularii prin cuvinte, mi-e tare greu sa mai cred pe cineva. Dar cand simt, cand sufletul imi spune ca exista oameni curati, cu credinta si ii stiu alaturi de mine in cele mai urate clipe, care nu m-au abandonat desi le-am scos peri albi si m-am purtat groaznic uneori, ba le-am mai stricat si frumusete de sarbatori pascale, ma simt datoare sa le ofer incredere si zambete si multumiri.

Prieteni ce mi-au promis Parisul la picioare, in cateva saptaamani si s-au evaporat ca acetona din sticla uitata deschisa pe noptiera in noaptea vrajita de mesajele lui fermecatoare "je t'embresse, ma belle cherie".... Doamne, ce copila sunt! Ce conteaza ca domnul are peste 40 de ani si e charmant si educat.... ? Minciunile sunt aceleasi ca cele spuse si domnii fermecatori de Romania.... :))

Atunci, inteleg ca e de apreciat omul ce m-a suportat cu bune si cu rele, si ar fi timpul sa ii ofer atentie, respect, incredere, ajutor, suport si MULTUMIRI. :)

Vise si puteri nebanuite...

Las oboseala sa zboare departe, spre alte zari, alte mari sau oceane. Libertatea se aseaza la poalele gandului curat. Adun sperante si impachetez dorinte. Impaturesc zambete pentru momente de rasfat si iubire. Primesc semne ca totul are un rost si orice rau duce spre bine.

Fiecare dor ma invata sa iubesc si mai mult. Am inteles ca inainte de a iubi pe altii, e nevoie s a ma iubesc pe mine. Fiecare hop ma inversuneaza sa fiu mai atenta la ceea ce imi doresc. Fiecare privire ma invata sa privesc in jurul meu. Fiecare zambet primit ma incalzeste precum soarele din mijlocul verii.

Astept cuminte zboruri spre vise dragi, spre oameni veseli si credinciosi, spre sinceritate si impliniri si armonie si echilibru si joaca si imbratisari si lecturi in brate puternice si zambete jucause si o dragoste venita din suflet nu din interes.... sau de nevoie... :)

Astept sa aduc bucurii in sufletele unor copii de la casa Inger Alb. Ii vom pregati impreuna o serbare lui Mos Craciun. :) Eu una ard de nerabdare. :)