invat despre gandirea pozitiva

e greu, dar nu imposibil.

alinabuzatu

am invatat ca toate relatiile mele finalizate - frumos sau urat - mi-au folosit pentru a invata sa nu mai intru in urmatoarea relatie de "dragoste" fara lectii pregatite. sa stiu clar daca acel om merita sau nu, sa stiu ce vreau de la relatie si cat sunt dipsusa sa ofer.

am invatat ca intotdeuna merit mai mult. nu e cazul sa accept ceva sau pe cineva daca simt ca nu este ceea ce ma poate ajuta sa evoluez. nu vreau un Fat Frumos, un magnat sau un geniu. imi doresc doar un barbat zambitor, harnic, cult, altruist... alaturi de care sa cresc ca om. sa construim o relatie armonioasa.

mi se spune din ce in ce mai des: "nu mai accepta orice! meriti mai mult! esti prea buna! nu te irosi." (am renuntat definitiv, sa fie mai usor).

Dumnezeu vrea ca tu să ştii ...

…ca poţi să trăieşti o viaţă fermecată, şi că există o formulă prin care poţi să realizezi acest lucru. Iată formula: Poţi trăi o viaţă fermecată fiind cauza ca alţii să trăiască o viaţă fermecată. Adică, să fii tu sursa “farmecului” – a momentelor şi experienţelor fermecate din viaţa celorlalţi. Fii Talismanul norocos pentru toţi ceilalţi! Fă-i pe toţi cei pe care îi atingi astăzi să se simtă ‘norocoşi’ că te-au întâlnit. Fă asta pentru o săptămână şi fii atent la schimbările cauzate. Fă-o pentru o lună şi vei deveni o altă persoană.

Cu dragoste, prietenul tău,
Neale Donald Walsch ~ www.humanitysteam.ro

.... la oboseala

oboseala ma chinuie ingrozitor.
mi-am promis ca ma odihnesc inca de la pranz.
nu am reusit si inca nu voi reusi.
visele se prind lant in jurul meu,
formeaza figurine asa cum mi-am dorit.
toti imi vorbesc de iubire... a mea sau a lor,
de parca ar vorbi despre paine feliata sau despre culori.
ceva in mine imi cere sa iau o pauza.
si sa dorm.
chiar asta fac.
v-am lasat cu dorurilesi visele,
cu zambetul si magia din seara aceasta de basm!

de moment

intre sufletul meu si sufletul tau mai este un pas.

un fir de paianjen ne leaga pasii.

tu esti numai zambet,

si vrei si zambetul meu.

da, stiu ca iti place.

poate ti-l voi darui candva.

acum, sufletul meu e gheata.

probabil primavara il va dezgheta.

privirile oamenilor ma sperie.

cu toate acestea le zambesc.

cam chioris, recunosc.

as vrea sa ma topesc in bratele tale,

sau sub privirea ta inflacarata de dor.

as vrea sa am curaj si sa fac pasul dintre noi.

nu pot, pentru ca nu mai cred.

iubirii i-am pus punct, am legat-o fedeles si am aruncat-o in Marea Moarta.

nu m-a placut niciodata, nu o mai las langa mine.

nu-mi spune ca ma insel sau ca tu ma iubesti.

nu, nu, nu, nu.

iubirea pentru mine nu are prezent si nici viitor.

da... cu toate ca imi plac ochii tai, si mai ales inteligenta.

dar hai s-o lasam balta sau sa ramanem la acest nivel,

bine,celmult o intalnire la o cafea.

pe curaand, mon cher!

je t'ador!

lectii de la copii

aseara, tarziu, cand am ajuns acasa dupa vizita la Cristi, am gasit un mesaj impresionant pe Facebook.

viata imi ofera lectii... si, de la cine poti invata mai bine sa continui sa fii bun? de la copii. se pare ca asta e drumul meu in viata. sa educ, sa scriu pentru copii, sa invat de la copii. viata mea roieste in jurul copiilor.

"am ajuns pe blogul tau printr-o prietena,si am ramas profund impresionata de povestea micutului,
nu am bani,dar saptamana asta imi intra alocatia si mi as dorii din tot sufletul sa ajung sa i duc cate ceva baietelului,
vreau doar sa mi spui cum ajung la spital din gara de nord si daca il gasesc.
multumesc mult
ma gandeam sa i cumpar o carte,sa i citesc povesti..
oare i ar placea?.. "

cati dintre adultii care au citit diverse cazuri, au scos din buzunar 1 leu sa doneze? poate multi, poate putini....

*

acum ceva ani, vreo 5 cred, am avut sansa - da, chiar sansa - sa am o eleva cu deficiente de vedere. sa va spun ca este aproape un geniu? este sefa de promotie a Colegiului Gheorghe Lazar, canta la pian, stie trei limbi straine, plus latina, greaca.

a ocupat locul I la diferite olimpiade nationale de religie sau de istorie. la unul din concursuri, a primit o suma de bani. atunci, a spus:

"mama, te rog sa donezi acesti bani, cuiva care isi poate regasi vederea."
banii au ajuns la o fetita care urma sa fie operata in strainatate, si care avea sansa de a-si recapata vederea.
atunci, am mai invatat o lectie.
datorita ei, am ajuns la Asociatia Nevazatorilor din Romania si am inregistrat povesti pentru copii.
am invatat ce inseamna sa fii bun de la ea. am invatat ca un copil simte cand esti bun, rau, suparat, voios... si am invatat de la ea sa sper.
acum, ea este studenta la teologie... si crede ca voi avea cea mai frumoasa familie! :) multumesc draga mea... (desi eu nu mai cred, si nu vreau sa te dezamagesc).

*
ma simt mai mult decat norocoasa ca am posibilitatea sa intalnesc copii divini, care imi dau putere sa lupt cu viata.

daruri... si lectii

dimineata si ceata. ma trezesc si simt ca nu sunt chiar cu toate butoanele turate la maxim. merg sa-mi fac o cafea si constat ca nu e curent. a devenit un obicei prost sa intrerupta lumina. ma enervez foarte rar... dar nu va doresc sa ma vedeti nervoasa.

iau telefonul si formez numarul. raspunde un baiat/barbat fooooaaarte amabil. povestesc eu despre defectiune si spune ca ei nu stiu nimic, ca nu au primit sesizare.

"vreti sesizare? va spun eu ca exista din luna decembrie sesizari. va dau si numarul de inregistrare. parca am fi in epoza de piatra, nu se rezolva nimic. am lucrat cu clienti si stiu ce inseamna. stiu ca acum iti dai ochii peste cap sau dezenezi inimioare, dar ar fi cazul sa anunti pe cie trebuie si sa se rezolve o data."

calm, imi repeta un numar de inregistrare - credea ca sunt atat de "emotionata" incat nu sunt capabila sa memorez - si imi promite ca se rezolva.

da... toate se rezolva intr-un fel sau altul candva.

pornesc spre Casa Florian sa duc hainute, carti si rechizite. nu ma incumet sa sofez singura., deoarece mi se parte traseul dificil. iau ajutor un vecin, extrem de panicos. mi-am promis ca e ultima data cand il las in masina mea.

am lasat masina acasa, caci era ceata si mi-era teama, si am pornit spre scoala. n-am mai ajuns, caci mi s-a facut rau. m-am intors, am mancat... si spre seara, desi eram slabita, am pornit spre Cristian. imi tin promisiunile. era cu jucaria pe care i-o dusesem ieri in mana. prietena mea i-a cumparat - din banii donati de colegii ei (si-ai mei candva) - un PSP. era un vis de-al lui. a facut eforturi sa-l tina intre degetele lui micute si tremurande, dar chipul ii era atat de luminos. s-a bucurat. [ e atat de bine sa primesti ceva la care visezi! am trait sentimentul cand am primit notebook-ul de Craciun; imi doream, dar nu era o prioritate pentru mine, si nu credeam ca cineva este atat de atent la ce vorbesc, cand vorbesc. multumesc ].

vreau ca micutul Cristi sa prinda putere... sa poata manca si sa se bucure de jucariile pe care le-a visat si le are. este un pui de om, cu multa vointa.

invat in aceste zile ca merita sa lupti pentru a trai, dar mai ales, cum sa te bucuri ca esti sanatos si AR FI CAZUL SA FACI CEVA CU VIATA TA.

este greu... mama lui imi spunea: "Cristi e destept. boala l-a schimbat insa. ce m-as fi bucurat ca D-zeu sa mi-l lase. poate se intampla o minune! se intrerupe. esti bine, mami?
- da, raspunde puiul. ma doare putin mana. (i se facea transfuzie de sange). are mainile pline de vanatai."

Cristi este destept. ieri, ca si azi, a vorbit putin, dar frumos. se straduia sa formuleze propozitii si sa fie coerent.

- ce vrei sa iti aducem maine?
- ou Kinder.
- asa va fi, baietel frumos. somn usor. ingerii sa te sarute."

poveste de iubire

candva... era intr-o vara... pe o plaja in noapte... am avut grija de un barbat caruia i s-a facut rau. stiam ce inseamna sa suferi, sa te doara... chiar si putin. as fi facut orice sa ii fie bine atunci. il adoram - nu stiu de ce, pentru ce... si nici nu mai conteaza. imi amintesc cum am intrat in farmacie si era coada, si voiam bomboane mentolate foarte puternice si simteam cum minutele se fac ore. apoi, el a vrut struguri - parca - si am cautat struguri pana am gasit. mi-a spus pe un ton taios, ca nu am nicio obligatie fata de el. apoi la cateva minute... sa nu-mi fac griji, ca nu se moare din asta.

stiam ca nu se moare - dupa atata biologie macar o bruma de cunostinte sa am si eu - dar voiam sa il fac bine. m-a durut atunci... poate mai rau decat daca as fi fost abuzata fizic.

cand zorii au sosit... a mers sa ia bilete de intoarcere spre casa. de abia astepta sa ies din viata lui. pana si biletele au fost mai ieftine decat la venirea in statiune, probabil pentru a-i usura eliberarea de mine. in gara la Constanta, drumurile noastre s-au despartit. pentru totdeauna. cu ochii in pamant, am plecat. nu am vrut sa ii fiu chin nici macar un minut in plus.

nu am inteles nici pana azi de ce? oare de ce? recent, mi-a scris ca prietenia noastra - o pojghita numita prietenie (nu poate sa-mi vorbeasca nici telefonic) - va fi vesnica. sa cred? nu mai am puterea sa merg atat de departe.

in noaptea dintre ani, mi-am promis ca anul acesta voi darui iubire, acelor oameni care stiu sa o primeasca, care stiu sa se bucure, care o apreciaza.

cu lacrimi in ochi, scriu aceste randuri... si va marturisesc ca azi, am inteles ce inseamna sa iti fie primita iubirea. am veni de la Cristian... un baietel puternic, cu dorinta de a trai. l-am mangaiat, si l-am sarutat pe caputul ras. i-am spus ca este un baietel frumos, cu cei mai minunati ochi din cati am vazut. si a zambit. i-am dus o jucarie de plus, gen breloc. l-am intrebat ce sa-i mai aduc data viitoare si mi-a spus: "tot asta!" i-a placut mult... o privea... isi mangaia chipul cu ea.

i-am promis ca il mai vizitez si a intrebat: "Cand?"
"maine" raspund...
si da, ma voi duce sa ii daruiesc portia de iubire... si alint... :) stiu ca pentru el conteaza.