Luni, hotarata

Zi de luni... citind pana spre dimineata, imi deschid ochii cu greu. Dupa un weekend de leneveala,eu cu mine si cateva lecturi, muzica si scrieri, am decis sa scot pamatuful sa ma scutur bine de praf. Ma uit putin in oglinda si observ ca m-am scimbat. E greu sa te schimbi, necesita timp, dar estebine uneori. Inca mai am de lucrat. Trebuie sa imi gasesc echilibrul unei pendule, sa nu ma mai deranjeze cuvintele rautacioase, dar nici sa mi se urce la cap niste laude. Doar stiu destul de bine cine sunt si ce pot.
Trebuie sa nu mai depind de oameni. In ultima perioada, am reusit oarecum aceasta performanta. Cum totul se intampla cu un risc, asa am patit si eu. M-am izolat. Stiu... de buna voie, dar asa am simtit acum, la acest moment... sa stau mai mult cu mine.
Am hotarat sa imi planific ziua si orele in cele mai amanuntite detalii. Sa realizez cat mai multe din "visele" mele.
O saptamana cu impliniri mie si tie si lor si voua!

Transformari

Ea se aseaza pe banca. Priveste in larg pe alee. Nu se zareste nimic. Isi scoate materialul la care tricota. Priveste din nou, de data asta mai scurt. Se apuca si tricoteaza. O inima tricotata care sa o dezmorteasca pe cea din piept. Ea este femeia cu inima inghetata, oprita in timp, acum doi, in luna martie. Nu venise caldura astfel incat sa se dezghete, iar cand soarele si-a facut aparitia, zi de zi, cu o intensitate mai mare pe zi ce trecea, ea a constatat ca inima i-a ramas inghetata.

Doar dragostea lui pentru ea putea sa-i topeasca gheata ce ii invelise inima. De ce s-a intamplat asta?

*

Ei se plimbau intr-o seara friguroasa de februarie. Ea simtea cum inima ii bate cu putere, cum sangele e fericit si parca facea eforturi sa gaseasca venele si arterele corespunzatoare spre inima si spre celule. Credea ca lumea e ei, ca aceasta poveste va prinde contur. Ea o desena cu ochii inchisi.

El o cuprinde in brate.

- Nu esti asa slaba cum iti spun cei din jur, invidiosi pe silueta ta.

Ea zambeste.

- Nu, nu sunt. Il saruta pe obrazul fin, proaspat barbierit.

- Vom avea doi copii minunati, un baiat si o fata, spune el.

- Da, poate. Vom fi niste parinti veseli, implicati in educatia copiilor nostri. Vreau sa fiu o mama moderna, sa ma joc foarte mult cu ai mei copii, spune ea visatoare.

- Eu ma simt atras de tine. Dar tu? intreaba el.

- Si eu ma simt atrasa de tine, raspunde ea, usor timid. Nu avea experienta necesara pentru a se pune cu un astfel de barbat versat, pe care il citea sau stia ce urmarea de fapt de la ea.

*

Au trecut zile de la acea intalnire. El gasea scuze sa nu se mai vada: i-a cazut tavanul la baie, a inundat vecinii, trebuia sa cumpere urgent o combina. Diverse cauze care i-au despartit, dar inima ei ingheta pe zi ce trecea.

Ea nu stia cum sa isi salveze inima de o astfel de dragoste rece, ucigatoare. Nu stia ce sa faca. Ca o alternativa, citea si recitea si iar citea mailurile de la El. Ii alinau oarecum durerile inimii. Lacrimile nu o mai ascultau. Curgeau necontenit. Cautau de fiecare data alt traseu de urmat pentru a nu lasa urme in obrajii uscativi.

8 martie 2007. Zi libera de la editura unde ea lucreaza. Se odihneste. Telefonul suna. Inima ei, cu un ultim efort de viata si sensibilitate, simte ca este el si-i transmite mesajul.

- Buna, zise ea, putin ragusita. Emotiile o gatuiau.

- Tu esti?intreba el, uimit.

- Da, aceeasi eu, doar ca putin racita.

- Te-am sunat sa-ti spun La multi ani, o primavara frumoasa!

-Multumesc, spuse ea, fericita ca nu a uitat. Deh, femeie. Si nu oricare. Una dintre ultimele romantice ale secolului XX.

Dupa ce a inchis, inima o sageta dintr-o data. Si-a dat seama ca acesta nu era un semn de bun augur. Prevestea ceva rau. “Nu trebuie sa bag in seama toate prostiile. Va fi bine.”

Ea a plecat sa isi vada prietenele, sa petreaca dupa amiaza ca intre fete.

Soarele si bucuria acelei zile parca nu i-au priit. Era ceva ce inimii ei nu ii placea, nu ii pica bine. Ea si-a cerut scuze si a revenit acasa. Inima ii ceru din nou sa citeasca ceva care avea legatura cu el. Stia totul pe de rost. Unele cuvinte o dureau, dar durerea se transformase in iubire. Iubea cuvintele, locurile pe unde fusese cu el, atingerile lui. In linistea din jur, in lumea ei si a lui, despre care doar ea stia, sunetul telefonului a facut sa dispara tot farmecul iubirii ei pentru el. Inima a inceput sa inghete. Cu mana tinandu-se de piept raspunse, zambind.

- Buna.

- Buna, spuse el. Ce faci?

- Citeam ceva. Tu?

- Am fost sa ne sarbatorim colegele, de fapt ele ne-au facut cinste.

- Foarte frumos.

Cuvintele erau grele, anoste, fara sens, fara muzica si seci. Nimic frumos. Inima trimise o sageata puternica pana la osul pieptului. Pentru cateva minute, ea si-a pierdut respiratia. “Oare ce se intampla? Ce nu este in regula? De ce e totul asa sec, fara continuitate?”

Cu greu, inima inghetata ii ceru sa citeasca din nou scrierile de la el.

Intre cele vechi,uzate si memorate, carora de dadea de fiecare alt sens si alta interpretare, in functie de starea ei sufleteasca, era una noua:

“Draga Ea,

Trebuie sa iti spun ca noi nu suntem compatibili. Am decis ca fiecare sa mearga pe drumul lui. Povestea noastra nu este fezabila.”

Lacrimile i-au inundat privirea. Nu voiau sa mai pice. Nu are rost. Pentru cine? Pentru un el, erou, print, personajul principal al vietii ei, care nu a avut puterea, curajul sa-i spuna la telefon ca totul a fost un nimic, sau macar sa nu o mai fi sunat. Cu toate astea, lacrimile au tasnit din ochi, eliberand tristetea, dezamagirea, dar stiind ca a invatat ceva de la el. Ce? Veti zambi. Cuvantul fezabil, pe care ori de cate ori il aude il asociaza cu el. O doare si acum, dar mai putin. In momentul lecturii acestei vesti, inima a inghetat, soptindu-i: “Mai am putin si voi ingheta complet. Nimeni, niciodata, nu ma va putea dezgheta decat dragostea lui pentru tine. Nu vei mai putea iubi pe nimeni niciodata. El te va cauta la infinit. Are nevoie, periodic, de ceva de la tine…o vorba, un zambet, un gest, o privire. Sunteti predestinati… sa nu uiti asta.”

*

Inima a inghetat.

Suntem in ziua de azi, zi de noiembrie, 2009, iar ea are inima inghetata.

Si el? El iubeste pe altcineva. El poate. Ea se bucura ca macar el este fericit, ca si-a gasit linistea. Ea, nu mai vrea nimic. Nici macar inima ei. S-a obisnuit cu inima inghetata. Ea zambeste. Are si el un cuvant care il face sa isi aminteasca de ea: fanfaron. Cum era ca bataia este din dragoste? Asa si aceste cuvinte, formeaza povestea lor. Totul incepe cu un cuvant.

El, mai vrea sa o vada din cand in cand… dar asa, ca foarte buni prieteni. Ea ar vrea ca el sa-si indeplineasca promisiunile ca vor avea copii si ca vor fi parinti moderni.

In momentele in care il vede sau cand citeste vesti de la el, inima ei se dezgheata putin. Oare se va dezgheta o data pentru totdeuna?

*

In viitor…

Intr-o seara, un inger nazdravan, voios si pus pe sotii, i-a turnat praf de dragoste si ganduri bune pentru ea in urechi. Praful a strabatut canalul urechii si a ajuns la creier. A fost indrumat spre gandurile bune. Le-a citit. Mai intai prospectul: gandurile bune au valabilitate permanenta si sunt specifice unei persoane deosebite, care sa poata simti gandurile bune. El citeste si afla ca ea, fara el, va muri in curand. Dragostea este complexa. Nu poti as ape orice, ca atunci cand organismul iti cere hrana. El nu poate sa-i faca asta, mai ales ca el nu este asa implinit la acest moment. El se trezeste.A inteles mesajul.

Ii scrie repede un mail. Stie ca ea intr-o zi, il va citi. Asa si este. Candva, ii promisese o bicicleta… pe care o merita mai mult sau mai putin. “Cand ne intalnim sa luam bicicleta promisa?Ma simt jenat ca am tot taraganat-o.”

*

El ii face cadou o bicicleta. Pentru a fi o mama in forma, pentru a se distra cu cei doi copii in parc.

Ea scrie povesti pentru copii. Isi formeaza mana. Copiii lor vor asculta povesti originale. El ii citeste povestile si o incurajeaza. Povestea lor a inceput cu vorbe, expresii, zambete frumoase. Ea le stie pe de rost. Le are inmagazinate in coltul drep din sufletul sau.

-Care este primul cuvant pe care mi l-ai adresat?intreaba ea.

-Ceva despre zambete, spune el, timid.

*

Ea ajunse cu bicicleta pe un deal. Verdele crud al ierbii, ii incanta si-i lumineaza privirea. Undeva, un copac cu forma ciudata, o priveste atent. Paca o imbie sa se apropie, sa-l imbratiseze, sa isi incrusteze gandurile in scoarta lui. Stie ca, demult, ea isi dorea sa faca asta. In jur nu se zareste tipenie de om. Din senin, din iarba verde, apare o oita . O fixeaza cu privirea. Parca ar vrea sa o hipnotizeze. Ea, aseaza bicicleta orizontal si se apropie de oita . Vrea sa o mangaie. Oaia se da inapoi. Clopotelul de la gat scoate un sunet cristalin, ca o bucata de gheata ce cade pe caldaram. Ea isi duce mana la inima. A inceput sa se topeasca. Simte o dragoste infinita si in acelasi timp suferinta.

El s-a transformat in oaie… caci nu stia ce sa aleaga: Ea i se pare prea dura, cealalta e mai domoala.

Ea a inceput sa planga. A imbratisat oaia si i-a spus:

- Te voi iubi pentru eternitate. Ai fost cel care a crezut in mine. Multumesc ca ai aparut in viata mea.

Oaia o privi cu ochi galesi, plini de lacrimi, si o saruta pe obraz. In acel moment, cerul se intuneca, vantul porni a urla si apleca cu putere crengile copacului la pamant, fulgere lungi si argintii brazdau cerul, tunete aprige strabateau valea si departarea. Ea si oaia au ramas intr-o imbratisare prelunga. Ea si El, nu voiau sa se sfarseasca.

*

Cand totul a revenit la normal, ea era in parc, tricotand, cu inima inghetata si privind din cand in cand pe alee.

Un fluture i se aseaza pe umar.

-Esti atat de frumos si dai asa de placut din aripi. Imi amintesti de sutele de fluturi ce imi gadilau stomacul cand auzeam vocea Lui.

Inca il mai asteapta pe El.

… pe El sau oaia.

Stie ca, din cand in cand, il va intalni pentru cateva minute, poate chiar ore. Daca steaua norocoasa o imbratiseaza, il va avea pentru totdeauna.

… sau poate va suferi ca tanarul Werther.

Evolutie?!

Ma cuprinde o teama de ce ma asteapta... ce mi se asterne in fata.... de zilele fara plata,caci doar sunt bugetara. Oare am facut bine revenind la ce-am facut odata cu drag? Nu stiu... simt ca am regresat... de obicei oamenii tind spre evolutie. Poate a trebuit sa fiu aici pentru a a avea timp sa fac mai mult. Nu stiu... nu mai stiu nici cine sunt... nici ce valoare am.
Nu sunt singura in aceasta situatie. Ma zbat sa gasesc o sursa suplimentara de venit si nimic nu se iveste desi sunt promisiuni. Am obosit sa mai cred si sa mai sper.
Simt ca devin pe zi ce trece mai trista, mai egoista, mai izolata... imi place sa stau cu mine. Am doza mea de rautate... nu stiu daca se mareste pe zi ce trece. Si cand am fost buna si mi s-au strivit asteptarile si am fost folosita la maxim, fara un multumesc macar?!
Sunt rea caci eu am obtinut totul prin munca, si altora le pica para. Nu mai suport nedreptatea. Nu mai suport egoismul, dar vreau sa ma dedic lui.
Mai bine stau in banca mea, cu cartile, gandurile, muzica si lumea virtuala... care te minte asa de frumos.
Nu vreau sa gandesc: "altii sunt mai rau decat tine." Nu vreau! Imi doresc sa fac ceva cu viata mea, sa scriu lucruri frumoase si importante - desi se spune ca trebuie sa scrii faraasteptari- sa ajung cineva, apoi sa ma sting in tacere, repede, discret.
Imi doresc energie pentru lucruri frumoase... imi doresc ca oamenii sa isi tina promisiunile... imi doresc sa traiesc intr-o lume mai umana... mai sincera... imi doresc sa evoluez.

Vineri cu soare

Vineri de 13, cu soare si frumos.
Dupa ore si scris condica, cu o durere de gat ce ma chinuia teribil, pornesc spre centru. Ajunsa in dreptul bisericii Coltea, ma hotarasc sa intru. E asa liniste si rece inauntru, dar placut. Apoi merg mai departe... ajung la Carturesti si vad ca e asa frumos facuta. O colega ma rugase sa ii cumpar carti de la Adevarul. Gasesc Librariile Adevarul si vad coada imensa... ca pe vremea lui Ceausescu. Ma bucura faptul ca lumea sta la coada la carti. Se vinde foarte bine Tom si Jerry. Nu raman.
Trebuia sa ajung la Academia Romana, in amfiteatrul Ion HEliade Radulescu. Intr-un final ajung. Se desfasoara Congresul Anual de Zoologie "Grigore Antipa". Particip cu un poster pe care il imprimase prietena Oana, care se ocupa de partea mea intelectuala pe partea de stiinta. Ii voi dedica finalizarea doctoratului, cand se va intampla asta.
Am intalnit colegi de la master, profesori, am cunoscut oameni pasionati de animale, mici si mari, adica nevertebrate si vertebrate.
Imi place sa colectionez pixuri de la conferinte si ecusoane cu numele meu. Ma simt importanta, ma simt un om "mare". Stiu ca nu sunt... si nu sper sa devin. Ma bucur sa admir oameni mari. Si asta conteaza... si vreau sa imi ocupe tot timpul.
Cand voi intra in posesia fotografiilor, voi posta.
Acasa, seara, citesc "Jane Eyre" de Charlotte Bronte.
Ganduri frumoase!

Targul de Carte Gaudeamus

Cautarea placerilor... muzica si carte. Printr-un mail l-am descoperit pe pe Johann Straus de care sunt vrajita... si printr-un altul, pe Jorge Louis Borges... pe care il "aflasem" prin intermediul unui domn distins, academician si scriitor, care l-a cunoscut personal in Argentina.
Se apropie marea mea dragoste.Targul de carte. Pe langa faptul ca imi revad colegi dragi de la Prior Books si Rentrop&Straton (sper), am prietena la Corint... voi participa la lansarea unei carti de povesti, "Povestile domnisoarei Firicel" publicata la Editura Aramis si scrisa de o doamna distinsa si vesela, care iti da incredere si speranta ca va fi bine si pentru tine, candva... Ada Demergian. Ostiu de la intalnirile "Mafia Mamicilor" - Dumnezeu stie ce m-a determinat sa particip la ele. Poate sa iau notite si sa fiu o mama de nota zece? Ha ha ha.Posibil.
In aceeasi zi, 28 noiembrie, va avea lansare si MihaelaRadulescu laEditura Polirom cu cartea "Niste raspunsuri" pe care o lanseaza maine, la Antena 1, in emisiunea lui Dani si Razvan.
De asemenea,Andreea Marin Banica isi va lansa cartea "Pretuieste viata".

Ca un om organizat ce sunt - de unde?! - mi-am facut lista cartilor pe care mi le doresc in biblioteca.
Editura Humanitas: "Ravensbruck" de Steve Sem-Sandberg (scriitor suedez) - adevarata poveste a Milenei Jesenka, destinatara scrisorilor lui Kafka. Autorul a studiat tema in biblioteci din Cehia, iar cartea a fost foarte apreciata la Targul de carte dinFrankfurt.
"Cum sa te vindeci cu o poveste" de Paola Santagostino, scriitoarea fiind psihoterapeut.
"vai, ce-am uitat!" de Caprice Crane... vindecare prin amnezie... amuzanta.
Sa citim bine si cat mai mult! Pe curand!

Poveste

Strada duce spre nicaieri. Ca si destinul ei. S-a sfarsit. La coltul unei case, aluneca usor spre caldaram. Isi scoate pantofii. Ii pune cu grija intr-o parte. Talpile ii zvacnesc. Nici ei nu ii vine a crede cat a mers. A mers fara directie, sa-si caute linistea, sa caute raspunsuri, sa obtina dragostea ratacita.
Isi sprijina cu atentie rucsacul langa pantofi. Scoate o lumanare si o aprinde. Este o lumanare tip candela. Ador focul, iubeste lumina.
Lumina flacarii ii reflecta culoarea ochilor. Un albastru divin, sincer, curat. Parul strans in coc. Mainile fine indeparteaza suvitele rebele. Gatul ii este evidentiat de un lantisor de argint. Buzele carnoase, ii tremura usor de emotie. Obrajii sunt palizi. Nu, nu este din cauza luminii. Este obosita si abatuta aceasta tanara. Piciorul drept este indoit sub ea. Nu poarta dres. Mainile, cuprind in caus, genunchiul uscativ al piciorului stang. Fusta cu rosu si cu verde este vie, inspira optimism si voie buna. A fost fericita si vesela aceasta fata.
Inspira cautare... cautare de vise pierdute... cautarea dragostei pierdute...
Este ofata firava, dar in acelasi timp puternica, ce a venit sa-si incarce sufletul cu sperante si cu luna, la lumina lumanarii.

Papucii fermecati

Am fost in vizita.Mi s-au dat papuci. La un moment dat, ma strangeau si nu stiam de ce. Am privit nedumerita si am inteles. Nu erau ai mei, erau un numar mai mic si devenisera incomozi.
Am zambit. E neplacut sa nu te simti confortabil tu cu tine, tu in papucii tai.
As vrea o pereche de papuci vrajiti. Cand ii port sa ajung in locuri minunate ale sufletului meu. Sa descopar oameni dragi si adevarata fata a lor, sa le citesc gandurile si sa ii ajut. Vreau sa scot ce am mai bun acolo,insuflet,in acel colt uitat, pe care il aerisesc destul de rar. Vreau sa fac luminia si sa dau Cezarului ce-i al Cezarului... bucurie, boie buna, impliniri, joc si joaca.
Muzica ritmata sa anime acele unghere si panzele de paianjen sa dispara. Vrajitoarele rele sa plece de acolo. Pentru ele am alte planuri. Le duc la coafor, apoi la mall si le transform in zane. Mai ales ca se apropie sarbatorile de iarna, vor avea de lucru. Vor imparti cadouri si zambete si baghete magice oamenilor de pe strazi.
O zi de poveste va doresc! Magie si bucurie! Zambet si sansa!