Poveste

Strada duce spre nicaieri. Ca si destinul ei. S-a sfarsit. La coltul unei case, aluneca usor spre caldaram. Isi scoate pantofii. Ii pune cu grija intr-o parte. Talpile ii zvacnesc. Nici ei nu ii vine a crede cat a mers. A mers fara directie, sa-si caute linistea, sa caute raspunsuri, sa obtina dragostea ratacita.
Isi sprijina cu atentie rucsacul langa pantofi. Scoate o lumanare si o aprinde. Este o lumanare tip candela. Ador focul, iubeste lumina.
Lumina flacarii ii reflecta culoarea ochilor. Un albastru divin, sincer, curat. Parul strans in coc. Mainile fine indeparteaza suvitele rebele. Gatul ii este evidentiat de un lantisor de argint. Buzele carnoase, ii tremura usor de emotie. Obrajii sunt palizi. Nu, nu este din cauza luminii. Este obosita si abatuta aceasta tanara. Piciorul drept este indoit sub ea. Nu poarta dres. Mainile, cuprind in caus, genunchiul uscativ al piciorului stang. Fusta cu rosu si cu verde este vie, inspira optimism si voie buna. A fost fericita si vesela aceasta fata.
Inspira cautare... cautare de vise pierdute... cautarea dragostei pierdute...
Este ofata firava, dar in acelasi timp puternica, ce a venit sa-si incarce sufletul cu sperante si cu luna, la lumina lumanarii.