Bucurii de la gemeni

Îi privesc cu dragoste și uimire! „Sunt ai mei? Când au crescut așa mari? De unde învață atâtea lucruri pentru că mă ocup prea puțin de ei!”

Le ador râsul și pofta de joacă! 

Îi iubesc când mă strâng în brațe și se agață precum ventuzele de mine!

Îi iubesc când mă trezesc noaptea cu ei lângă mine. 

Îi ador dimineața când mă trezesc în șoaptă.

Sunt mândră când văd rapiditatea cu care fac un puzzle. 

Până nu demult îi comparam cu alții. X știe să citească. Y stă la măsuță și lucrează cu orele. Știu! A fost vina mea că nu am stat să le fac program de studiu. Cu toate acestea știu o mulțime de lucruri. Au furat în timp ce lucram pentru edituri. 

Cel mai mult și mai mult îmi place că spun MULȚUMESC!

Despre ce să scriu?

Îmi doresc să mă întorc la blog. Să îl cresc frumos, vesel, folositor și extrem de fresh, de interesant, de captivant.

Despre ce să scriu?

Mămicile cu blog scriu despre ce simt ele... și au deja un start bun înaintea mea (așa îmi trebuie dacă m-am oprit brusc!). Altele scriu pentru firme și promovează diverse cărți, produse, îmbrăcăminte, ba chiar și despre educație.

Eu... despre ce aș putea să scriu pentru a fi lecturată? 

Vă rog, ajutați-mă cu sfaturi și idei! 

Vreau să reiau scrisul pe blogul de povești.... care este integrat în site-ul www.claudiagrozalazar.ro

Mulțumesc din suflet pentru răspunsuri! 

Organizare

Cred că aș putea face mai multe lucruri dacă aș fi mult mai organizată!

Păi cum? Păi uite așa.

Dacă aș renunța la privitul mămicilor de pe Facebook care reușesc să fac o mie și una de lucuri, ca apoi să îmi fac zeci de scenarii, să îmi adresez mii de întrebări, să mă simt neputincioasă, totul ar fi mai bine. 

Nu îmi place să corectez teste? Păi.... tot eu le voi corecta. Așa că, hai! Acum mă așez și corectez rapid!

Am de trimis colete? Nu îmi place să împachetez și să completez formulare? Tot eu o voi face și mâine. Mai apar și ca o persoană neserioasă! Așa că, gata! Acum fac coletele!

Am de împăturit rufe și de călcat? Nu îmi place? Sunt prea obosită? Pun muzică și totul va părea o adevărată relaxare!

Atunci când nu pot și nu pot să aduc bucurie cuiva, voi spune NU, decât să pierd ore să scriu, să aduc bucurie și frumos, ca apoi să mi se spună: „Nu mulțumesc, dar ai întârziat! Nu mai vreau cartea! Nu îți plătesc!” Îmi asum greșelile făcute tocmai din dorința de a fi de folos! Am pierdut mai mult în viață decât 100 lei și timp. Povestea scrisă oricum mi-a înflorit sufletul! Clar nimic nu este întâmplător!

Mă amuza și furtul ideilor!

Mă amuză și răutatea și invidia! Știu că fiecare are drumul său bine trasat și că pot face mult mai mult dacă îmi doresc, mă organizez și strig Ajutor! 

Presiuni

În ultima perioadă, simt că totul a luat-o razna, că oamenii sunt tot mai indiferenți la cei din jur. La locul de muncă parcă sunt pe plantație... să faci cât mai mult. De parcă ai putea să pui informație cu forța,cu sila în mintea cuiva!

Îmi e dor de scris tihnit!

Îmi e dor nespus de lectură! 

Îmi e dor de o piesă de teatru!

Îmi e dor de o ieșire în oraș cu prietenele!

Îmi e dor chiar de o joacă cu micuții mei în natură!

Cine vinde timp?

Cine oferă ajutor pentru treburi casnice? 

Cine vindecă o inimă dezamăgită?

Eșec?

De curând am primit mesaje de la doamnele educatoare cu programul săptămânal, lucrările copiilor și.... m-am simțit tristă dintr-o dată. Copiii mei nu s-au adaptat! Nu mă așteptam, recunosc! A fost un șoc pentru mine! Este un chin să decid în fiecare zi ce facem cu ei, cine se învoiește, cine își modifică programul. 

Îmi pun o mie și una de întrebări! Ce s-a întâmplat acolo de fapt? 

Apoi, mă simt vinovată că nu i-am pregătit mai mult pentru acest pas. După aceea îmi amintesc cum hotărâsem cândva - în mintea și sufletul meu - că nu îi voi chinui mai devreme de patru ani cu program fix.

Însă, am ajuns la epuizare. Recunosc că sunt implicată și în prea multe. Am acceptat și mai multe ore la școală și acum regret amarnic. Dar să am mereu gândul ocupat cu întrebări, soluții și să nu găsesc timp pentru mine, pentru mintea și sufletul meu este chinuitor. 

Ieri îi spuneam Anei că vor învăța să numere la creșă. 

- Mergem și noi, Ana?

- Nu! 1, 2, 5... 

Adică, da, știe. 

Mă ocup de ei. Nu suficient. Nu cât aș vrea sau cât ar trebui. Uneori sunt prea obosită... ajung acasă și mă trântesc în pat. Am zile când simt cum mă cuprinde amețeala la școala. Altele în care uit...pur și simplu se formeazăun gol în mintea mea.

Oare am așteptări prea mari de la micuții mei? Îmi doresc performanță de la vârstă fragedă?

Ce să fac? Cum ar fi bine să procedez? Să renunț la ce? Toate îmi plac și uneori vreau să fac și mai mult, alteori îmi vine să iau concediu fără plată și să plec la munte. 

Sfânta Paraschiva

Azi e Sf. Paraschiva. Acum câțiva ani am fost la festivalul de literatură Filit la Iași, și am ajuns și la moaștele Cuvioasei Paraschiva. Este tare bună și grabnic ajutătoare! Sper să mă ajute și în această perioadă să găsesc soluții, să am energie și puterea de a sta nopțile să duc la bun sfârșit ce am de realizat, să ajungem cu bine la finele acestui an, care a fost tare dificil și stresant pentru mine. Dar am avut și momente frumoase!

Azi, am mers în Orășelul Copiilor. Ne-am jucat mult. Ne-am plimbat cu trenulețul. Am adunat frunze și castane. Am mâncat porumb fiert și floricele. A fost de poveste! 

Mulțumim, Doamne și Sf. Paraschiva!

Ieri

Ieri... m-am răsfățat cu un ecler cu ness. Am luat și tarte cu fructe. Horia - care mi-a moștenit gustul pentru dulce - a mâncat două. Mă bucur atât de mult când mănâncă. Este foarte slab. Iar creșa și stările de vomă, l-au slăbit și mai mult. 

Acum o înțeleg pe mama care se îngrijora și suferea când nu mâncam.

Apoi, am adormit în timp ce citeam.

Apoi, privind în jur, nu am mai suportat și mi-am impus să pun aspiratorul. Gemenii au pictat. Geamurile sufereau de prafuire acută, așa că, le-am șters. Măcar am luat stratul gros de  praf și am putut privi culorile minunate ale toamnei. 

Atât... căci pe micuța mea o durea burtica (are probleme cu constipația și a căpătat teamă de procesul defecației)și nu am putut ieși nici macar o jumătate de oră afară.

Eu

Aș vrea să dorm...mult....și să mă joc.

Mă întreb dacă ar fi o soluție să îmi iau un concediu fără plată (deși am datorii uriașe). Să stau să scriu și să fac ateliere. Dar aș câștiga numai pentru a ne hrăni. Restul..?

Sunt obosită și fiica mea e atât de dificilă. Este foarte căpoasă! Vrea să fie totul ca ea, când vrea ea. Uneori mă sperie. Dacă o cert, vine și îmi cere să o pup, mă strânge tare de gât. Dar nervii mei, oboseala, faptul că am multe - prea multe - de făcut. mă aduc în pragul disperării. Nu vreau să fiu o mamă rea! Nu vreau să fiu o amintire urâtă pentru ei.

Într-o seară, am fost nevoită să îi scot din casă pe la 19.30 pentru a mă întâlni cu contabila să îmi dea ștampila firmei, care rămăsese la ea.

Le stricasem somnul. Adrmiseră în mașină, iar când am ajuns am fost nevoită să îi trezesc. Horia a adormit. Ana  nu a vrut. Normal că a plâns de mama focului din cauza oboselii, când ea voia să stea în pat, să se uite la desene. Pe Horia l-am trezit. Iar el iubește - ca și mine - somnul. A plâns o oră cât am stat pe drum - am  fost și să căutăm laptele praf fără de care nu dorm - și m-am enervat teribil. Nu îmi place când nu îmi găsesc calmul și puterea de a-i lua în brațe, de a-i alina. Acasă fac asta. dar pe stradă, nu pot. Sunt grei! Plus bagaje, plus celălalt care stă agățat de mine sau rămâne în urmă. Parcă aș fi o femeie singură! Așa mă simt! Așa mă comport! 

Doamne ajută-mă să găsesc o soluție minunată! Doamne, fă un MIRACOL și ajută-mă să găsesc o grădiniță, aproape de casă, unde picii să fie îndrăgiți și să se ducă de drag! Am nevoie de o MINUNE!

Noi

Mă întreb de ce anul acesta a avut atâtea hopuri? Mă întreb de ce nu găsesc mai rapid și mai ușor soluții perfecte?

În luna octombrie, chiar pe 1, picii au mers la creșă. Minunat! I-am laut de acolo cu lacrimi în ochi. A doua zi, Horia cam icnea în drum spre creșă. Când le văd lacrimile curgând șuvoi, și ochii care mă privesc cerșind îndurare, simt cum o bucată din mine se rupe. Nu îmi place că sunt așa. dar am înțeles - pentru că m-am documentat temeinic - că acomodarea e grea. Clar acolo s-a întâmplat ceva!

Îmi doresc un mediu prietenos pentru ei. Îmi doresc să li se ofere timp și atenție. Poate și o mângâiere din când în când. 

La prânz s-a dus S. să îi ia. Totul bine și frumos!

Noaptea, pe la 2 dimineața, cine voma? Horia. Și a ținut-o așa până de dimineață. A adormit epuizat pe la 7. Îl priveam cu milă, vinovăție că nu îi pot oferi ceva mai bun. măcar liniștea de a se bucura de această perioadă. Joi am mers cu el la medic. Mi-a recomandat să nu îl mai duc, pentru că ceva nu e în regulă acolo și somatizează. 

Am avut medical. Pe 5 octombrie a fost liber. Joi, Ana a mâncat cu poftă un covrig și a vomat ea toată noaptea. Eram epuizată.

Pe 6 octombrie am avut ateliere. Unul a fost un eșec, adică nu a venit niciun copil, deși editura se ocupase de promovare, de anunțat în școli, de lipit afișe. Însă, cum răutatea înflorește tot mai des, doamnele învățătoare nu au binevoit să aduc 5-10 copii la un atelier. 

Eram epuizată. Simțeam cum îmi tremură picioarele și tot corpul.

Am o perioadă grea. Alerg mult. La școală trebuie să fiu fresh, cu mintea brici, cu idei și foarte creativă. 

Poveștile personalizate mă așteaptă să le scriu, iar eu aș da orice pentru cel mai bun rezultat. Unii oameni au suflet luminos și mă înțeleg și au fost de acord să întârzii câteva zile. Alții au pus o presiune extraordinară pe mine. Îmi asum că greșesc. Îmi asum că fac prea multe. Am cerut ajutor și nu apare! 

Am nevoie de cineva care să stea câteva ore pe zi cu gemenii. Exact cât am eu orele. Nu mă abat! Dar nu găsesc. Așa că, îi iau după mine. Îi las la mama, care trebuie să o ia pe nepoțică de la grădi la prânz. Ei merg încet. E dificil și pentru ei. Mai ales obositor. Au numai 2 ani și 8 luni. Drumurile sunt obositoare uneori și pentru un adult, dar pentru ei. După ore, trec să îi iau. Simt că nu mai pot.

Dacă erau bine la creșă, știam că au activități, că dorm liniștiți - nu că le stric eu somnul venind să îi iau - că în 5 minute suntem acasă. 

Sunt tristă, obosită și dezamăgită! 

Când toate deciziile le iau numai eu, e greu! Epuizant de greu!