"Singuratatea si umilinta se infingeau in inima ei precum niste gheare proaspat ascutite la tocilaria unchiului... cel care incercase sa o violeze candva.
Acum ceva vreme, Dumnezeu salasluise viata in pantecele ei. La aflarea vestii, el a inceput sa urle: "M-ai pacalit! M-ai pacalit! M-ai pacalit!" Dezgustat, Dumnezeu s-a razgandit.
- Nu meriti un copil cu un asemenea barbat egoist!
Plangea din seara si pana in zori."Daca ar fi patit sora lui asa ceva, tot astfel gandea?" se intreba la infinit.
A iertat, dar nu avea sa uite niciodata...
Sufletul ii era macinat de durere, de umilinta, de injosire... numai pentru a fi bine, numai ca el sa sesize dragostea ce i-o purta.
- Scrie calugarilor din munti! ii spusese un barbat matur.
A scris... iar raspunsul, pastrat cu emotie si tristete, a venit fulgerator! "RENUNTA!" Dar ea, s-a opus... si se ruga continuu sa isi intemeieze o familie, sa isi tina promisiunea facuta... nimic, ba chiar injosirile cresteau... dureros...
Intr-o zi, Dumnezeu i-a trimis vestea ca numai renuntand putea sa ii implineasca dorinta de a creste, de a evolua, de a avea un alt statut... "
2 comentarii:
Mereu am vazut-o/ simtit-o pe ciobanitza cu puiul in brate.Draga de ea.In orice ai rezerva viitorul ai tin pumnii sa ramana obtimista.
@ Anonim:
Ii transmit ciobanitei sa fie optimista.E tot ce i-a ramas! Speranta!
Se simte vinovata cand este intrebata tot mai des "iubesti copiii,le oferi povesti atat de frumoase... de ce nu ai copii?!"
Insa, ciobanita stie ca va sosi si ziua... poate chiar anul acesta!
La multi ani,Anonimule! :)
Trimiteți un comentariu