si inc-o nunta

o alta prietena s-a casatorit...
cand a aflat ca nu pot merge la petrecere, s-a suparat - da, recunosc, eu dansez, rad, fac animatie. dar, acum cu 25% mai putin la salriu, cu alte prioritati in viata, nu am putut. mi-a reprosat ca trebuia sa fac un efort, sa nu merg la mare si sa merg la nunta ei. da? pentru mine cne face eforturi?
apoi, i-am spus ca voi ajunge si la cununia civila stabilita la 9 dimineata. mi-a raspuns ca sa stau sa dorm. am iertat... ne stim de atatia ani.
de dimineata, m-a rugat sa merg sa particip la "traditii". ah.. nu prea imi plac... ma amuza si ma enerveaza in acelasi timp, plus ca sunt niste minciuni gogonate. acum patru ani, mi s-a pus voalul in cap, cica urma sa ma marit dupa mireasa.... ha ha ha... cred ca s-au maritat mii de fete, numai io nu. am mers, caci "prietenul la nevoie se cunoaste".
nasa prietenei este medicul meu de familie. mi-a spus si ea ca regreta ca nu merg la local. C'est la vie! cand i-am felicitat in biserica, nasa mi-a soptit: "Doamne ajuta sa vin si la nunta ta!"
zambesc... si spun aici, in gura mea: EU MA MARIT IN SECRET!

nu stau deloc...

ca sa nu-mi stea norocul sau sa fiu macabra putin, sa nu ma prinda moartea pe acasa, nu stau locului nicio clipa. pana si vremea tine cu mine, ma iubeste, si soarele imi mangaie pielea cu raze fine si calde. sunt bucuroasa ca pot purta inca fustite scurte si tricouri si rochite si sandale... sa nu aud de cizme. nu stiu cum rezista fetele astea cu cizme pe vremea asta. si cand ma gandesc ca vine iarna... oare nu s-or plictisi de cizme 10 luni din 12? in fine, treaba lor! ele se lupta cu micozele, nu eu...

zilele acestea, 17-19 septembrie sunt Zilele Bucurestiului. in oras se aude muzica, sunt expozitii de toate felurile, de la arta medievala, bijuterii pana la carti...

aseara m-am intalnit cu o prietena draga, Iuliana, si fiica ei - o frumoasa - cu prietenul sau. copii cu bun simt, care se iubesc si sunt wow... deosebiti in lumea asta nebuna, in care rar gasesti ceva deosebit. dar eu sunt o norocoasa si-i descopar... cum pe cine? pe oamenii frumosi la chip si la suflet!

am primit cadou - normal, doar sunt o fata cuminte! - o carte "Cum putem sa devenim buni" - de Arhimandrit Teofil Paraian si o iconita.
ajunsa acasa, am inceput sa citesc.... e superba... cateva citate:
"pe om daca-l cauti de bun, bun il gasesti, si daca-l cauti de rau, si rau il gasesti." "nu exista o defnitie a bunatatii, dar exista un simtamant al bunatatii. prin ce cunoaste omul ca iubeste. e vorba de un simtamant launtric. acela care iubeste stie ca iubeste, chiar daca nu poate sa explice lucrul acesta. este o vorba populara:"pe la poarta cui mi-e drag,/ treaba n-am, si tot imi fac./pe la care mi-e urat,/am treaba, si nu ma duc.' "in bunatate se cuprinde iubirea, dragosteta, bucuria, pacea, indelunga-rabdarea, facerea de bine.' "sa promovam bunatatea, care-i cea mai mare valoare din cate valori sunt in lumea aceasta." "bunatatea fericeste!"

hai sa fim buni o saptamana sa vedem cum ne simtim!

ahh... suna a tema pentru acasa. ha ha ha! defect profesional! iertati-ma, dar vreau sa va fie bine!

imbratisari si zambete si voie buna si liniste sufleteasca!

Bucurii neasteptate

Asa aratau spaimele si temerile si nemultumirile si dezamagirile si tristetile si gandurile negre… un nor vijelios, care s-a risipit incet-incet, dar sigur.

Azi, viata mi-a oferit o frumoasa lectie de a trai. Bucuriile au rasarit vesele si pline si numeroase incat nu-mi venea a crede. Le priveam, le atingeam pe fiecare, crezand ca se vor sparge ca un balon de sapun.

Stiti ca ma plangeam ca am noua ore si ca sunt singura?! Nu, nu sunt singura. Ajunsa la scoala din Giulesti, cunosc o profesoara zambitoare, dedicata, doctoranda si ea. Zambesc! Este ca imaginea mea in oglinda. Este o mama asa cum imi doresc sa fiu candva! Imi spune – fara a-i demasca dorinta mea nebuna de a fi mama – ca timpul le rezolva pe toate, iar atunci cand renunti la disperare, visele in care crezi se indeplinesc. Ea a predat la scoala unde am eu acum restul de ore. Am discutat despre oamenii deosebiti pe care viata ni i-a scos in cale. Am zambit cand am aflat ca si ea, tot joia, are 9 ore.

Am avut doua ore la care am putut face biologie la nivel superior. Nu-mi venea acrede ca sunt pe aceeasi lungime de unda cu ei, ca dupa atata chin si dezamagire vorbesc aceeasi limba cu elevii. Wooow… minune! Primesc o propunere din partea lor: “doamna, mergem si noi in parc sa adunam gunoaie?” “da, mergem!" N-am mai intalnit de mult elevi pasionati de carte. AZI, M-AM SIMTIT UTILA, FERICITA, MODEL.

Cei de a V-a sunt superbi! Fascinati de ceea ce vom invata, de caietele tip, de faptul ca vom desena. Sunt un amalgam de natii si de frumuseti originale. Elevi cu cei mai frumosi ochi din cati am vazut in viata mea – un albastru – cenusiu superb; eleva mulatru, zambet larg, inteligenta vie… culta si cu bun simt (asta se datoreaza faptului ca imi doresc copii mulatri? – ha ha ha; posibil sa fie un semn; e prima data in cariera mea).

Toate astea se intampla pe fondul unei stari sufletesti bune, unde imi doresc sa fiu calma sis a ma implic mai mult si sa fac lectii frumoase,interesante, atractive, altfel decat pana acum. Anul trecut nu am fost in forma maxima… insa acum am alt tonus si se pare ca transmit mai mult si primesc mai mult, mai bun.

Primesc bucuriile din toate partile, dar nu le mai exprim… sa nu mai deranjez oamenii morocanosi din jurul meu… sa ii las sa hiberneze in liniste…

Bucurii neasteptate tuturor!

Intalnirea cu Moartea

Soarele isi retragea la adapost ultimele raze. Vantul adia incet, dar era tepos, imi zgaria fata si gatul. Am ridicat gulerul pardesiului si am grabit pasul. Din spatele copacilor apre o pelerina neagra. In spatele ei, se observa o umbra in forma de semiluna.

Ah… e coasa! E Moartea. Inghet instantaneu.

Ea arboreaza un zambet hidos.

- Seara frumoasa, scumpo!

Stomacul imi sangereaza. Cad in genunchi, pumnul imi acopera rana. Sangele cald si lipicios, imi curge printre degetele inghetate si tremurande.

- De ce???? De ce eu? De ce acum? intreb epuizata, cu voce stinsa, cu lacrimi inghetate de teama.

- Cum de ce? Ai trait suficient… m-am saturat sa te privesc cum iti implinesti vise. Ai publicat carti, ai inregistrat povesti, ai energie si timp sa investi in tine, ai evoluat, zambesti mereu, elevii te iubesc, ai reusit sa profesezi in domeniul la care ai visat de mica.

- Da, dar daruiesc celor din jur. Nu pastrez nimic doar pentru mine. Chiar nu inteleg de ce sunt pizmuita, de ce atatia oameni s-au indepartat de mine. Nu m-am imbogatit din scris… De ce?

- Stresul oricum ti-a afectat stomacul. Nu mai ai mult de trait si tu stii asta. Ai slabit foarte mult, organismul tau nu mai e capabil sa asimileze substantele hranitoare. Ha ha ha. Mai bine ma urmezi de buna voie.

- Dar am promis ca-mi iau medicatia, ca ma odihnesc, si voi merge la o clinica din afara tarii la un control. Mai asteapta-ma doua trei saptamani.

- Inceteaza cu milogeala. Fii demna pana la final. Nimeni nu-ti va ridica statuie. Nimeni nu-si va aminti de tine.

- Posibil. Nici nu vreau. Acum intelegi de ce am scris carte? De ce am inregistrat povesti? Pentru a lasa ceva aici, pe pamant. Copiii ce se vor naste sa asculte povestile mele.

Dinspre scoala se aud pasi inceti, apoi tot mai siguri, fermi, sacadati.

- Ce ai patit?

- Nu stiu, am alunecat si m-am ranit.

- Sangerezi, grai mirat tanarul coleg.

Privesc speriata in jur. Moartea s-a indepartat, soptind. “Ai scapat! Te mai las putin sa vad ce vise iti mai implinesti! Multi te vor uri pentru reusitele tale. Invidia si rautatea lor oricum iti vor afecta campul energetic si vei muri curand. Ha ha ha! Curand esti a mea, tanara domnita!”

….

Ma trezesc obosita, slaita de puteri, transpirata. Oare oamenii chiar ma urasc? Frustrarile si complexele lor sunt atat de puternice? De ce isi consuma energia pe ganduri negative si nu construiesc ceva? Ma ofer sa-i ajut… Am facut-o mereu… Am dovezi… Da, recunosc, am asteptat in schimb un “multumesc pentru ajutor”, “multumesc ca mi-ai fost aproape la nevoie”… dar ei, lasi si egoisti si comozi au fugit fara a spune un cuvant.

Am sa mor… stiu asta… dar am sa mor impacata si fericita ca am fost de folos, ca am educat oameni, ca am scris, ca am cunoscut oameni talentati si minunati.

test de rezistenta

teste peste teste... uneori ma amuz, alteori ma supar... adesea zambesc si accept...
mi s-a facut orarul... era ok. miercuri aveam liber ca sa am puse orele de la cealalta scoala - trei la numar. domnul drector de acolo, a zis ca sa-mi lase ziua libera sa ma ocup de doctorat. ooo...ce dragut! multumesc! vin la cealalta scoala, mi se inmaneaza orarul. colegul de mate, amabil, a vrut sa am vineri putine ore, si a pus joi sase. si cu trei din partea cealalta, noua. woooow! nimeni , niciodata in cariera lui de profesor nu cred ca a avut atatea ore intr-o zi. va spun maine seara impresii. cred ca voi avea nevoie de pastile pentru voce, dar... asta e.

e "distractiv" ca oamenii imi vor binele - ha ha ha - ceea ce e de la excelent in sus!

in visele mele, am spus ca dupa finalizarea doctoratului imi doresc sa ajung intr-o facultate : fie de arte (la biodeteriorarea obiectelor de patrimoniu) sau biologie (catedra de micologie). verificandu-mi mailul, la prima ora a diminetii, am primit o oferta de a preda "celor mici" - studenti boboci - parte de biologie, astfel incat sa imi lucrez si eu probe pentru doctorat. adica nu voi fi platita pentru munca depusa. tipic mie! se vede pe mine ca traiesc cu aer.... dar am stomacul in pioneze, bietul de el. (nu faceti ca mine; menajati-va si nu va stresati).

pana una alta, eu - Zambetul - alerg in compania Iubirii, revenita de peste mari si tari... ma bucur de tot ce mi se ofera, si multumesc, si ma rog, si daruiesc, ca si cum azi ar fi ultima zi a vietii mele, aici, pe pamant, langa oameni dragi... si frumosi... si destepti... si sensibili... si cu suflet minunat...

poveste din titluri de carti

aceasta postare, chiar daca nu e reusita - caci am participat cu ea la un concurs si nu am castigat - o dedic cu bucurie, zambete, multumiri Dianei Alzner, o scriitoare talentata, un om care ma determina sa citesc si sa invat tot mai mult din carti. imbratisari si ganduri alese!

Într-o zi caniculară, „La răscruce de vânturi”, „Domnişoara Christina” scrie „Memoriile unei gheişe”. Cu tristeţe şi lacrimi de dor stând să se prăvălească pe obrajii osoşi, îşi aminteşte „Ultima noapte de dragoste, întâia noapte de război”, precum şi scrisoarea de adio de la „Bel-Ami”, în care ultimul rând era:”P.S. I love you”. Tânăra a ajuns la concluzia că, „A trăi pentru a-ţi povesti viaţa” este un lucru decent şi o lecţie pentru ceilalţi. A hotărât să se refugieze în „Castelul pălărierului”, să cerceteze cu interes „Secretul Vraciului” şi să afle puterea adevărată din „Ochii dragonului” ce se ascunde în „Pădurea spânzuraţilor”. O altă pasiune a domnişoarei noastre este să lectureze „Jurnalele vampirilor” şi să le dăruiască „Tinereţe fără bătrâneţe”. I se pare trist să fii „Singur pe lume”, trăindu-ţi „Viaţa pe un peron”. „Porecla” pe care şi-a ales-o tânăra fată este „Brida”. A mai aflat de curând un zvon, tocmai bun pentru prima pagină a ziarului: „Fantoma albă din Kyoto” nu este nimeni altcineva decât „Soţia călătorului în timp”, „Hoţul de trupuri”.

Eroina noastră a trăit „Un veac de singurătate”, în îndepărtatul „Middlesex”.

prima zi de scoala

A SUNAT CLOPOTELUL! Copiii s-au adunat cu mic cu mare la careu. Dascalii si-au luat elevii si i-au dus in clase.
a fost un inceput minunat!
dis de dimineata, am primit mailuri, telefoane, mesaje sa mi se ureze putere si sanatate si un an scolar cu bucurii. sper sa fie de bine... si sa am rezultate si zambete la final.
am fost asaltata de elevi inca de pe aleea din fata scolii:- "Dna, v-ati vopsit! Va sta bine!" si de parinti, care mi-au zambit si mi-au spus: "Sunteti atat de tanara!" [va spun un secret: am aceeasi varsta cu multi dintre ei... imi este si rusine caci ei au copii asa mari, iar eu... o biata profesoara, singura]
dupa o ora, elevii deja obosisera, voiau acasa, sa manance si sa se joace, clar!
"dna, ne veti duce la teatru?"
"da, dar cu o conditie: sa fiti cuminti! vreau sa ajungem si la Antipa. totul depinde de voi."
"dna, ne veti fi diriginta si la anul?"
ei vor mereu sa se asigure. sa se simta protejati si iubiti.
"da, va voi fi".
un repetent, mi-a spus ca lui nu-i place nimic la scoala, ca el are alergie. i-am zis ca se vindeca.
"vom descoperi impreuna ceva care sa iti placa".

flori, emotii, fise despre elevi - care ma vor ajuta sa le fac surprize de zilele lor de nastere, de Craciun si 1 iunie - tabele, catalog... responsabilitate, sedinta cu parintii... sper sa am forta sa le duc cu bine pana la final...