joi, septembrie 16

Intalnirea cu Moartea



Soarele isi retragea la adapost ultimele raze. Vantul adia incet, dar era tepos, imi zgaria fata si gatul. Am ridicat gulerul pardesiului si am grabit pasul. Din spatele copacilor apre o pelerina neagra. In spatele ei, se observa o umbra in forma de semiluna.

Ah… e coasa! E Moartea. Inghet instantaneu.

Ea arboreaza un zambet hidos.

- Seara frumoasa, scumpo!

Stomacul imi sangereaza. Cad in genunchi, pumnul imi acopera rana. Sangele cald si lipicios, imi curge printre degetele inghetate si tremurande.

- De ce???? De ce eu? De ce acum? intreb epuizata, cu voce stinsa, cu lacrimi inghetate de teama.

- Cum de ce? Ai trait suficient… m-am saturat sa te privesc cum iti implinesti vise. Ai publicat carti, ai inregistrat povesti, ai energie si timp sa investi in tine, ai evoluat, zambesti mereu, elevii te iubesc, ai reusit sa profesezi in domeniul la care ai visat de mica.

- Da, dar daruiesc celor din jur. Nu pastrez nimic doar pentru mine. Chiar nu inteleg de ce sunt pizmuita, de ce atatia oameni s-au indepartat de mine. Nu m-am imbogatit din scris… De ce?

- Stresul oricum ti-a afectat stomacul. Nu mai ai mult de trait si tu stii asta. Ai slabit foarte mult, organismul tau nu mai e capabil sa asimileze substantele hranitoare. Ha ha ha. Mai bine ma urmezi de buna voie.

- Dar am promis ca-mi iau medicatia, ca ma odihnesc, si voi merge la o clinica din afara tarii la un control. Mai asteapta-ma doua trei saptamani.

- Inceteaza cu milogeala. Fii demna pana la final. Nimeni nu-ti va ridica statuie. Nimeni nu-si va aminti de tine.

- Posibil. Nici nu vreau. Acum intelegi de ce am scris carte? De ce am inregistrat povesti? Pentru a lasa ceva aici, pe pamant. Copiii ce se vor naste sa asculte povestile mele.

Dinspre scoala se aud pasi inceti, apoi tot mai siguri, fermi, sacadati.

- Ce ai patit?

- Nu stiu, am alunecat si m-am ranit.

- Sangerezi, grai mirat tanarul coleg.

Privesc speriata in jur. Moartea s-a indepartat, soptind. “Ai scapat! Te mai las putin sa vad ce vise iti mai implinesti! Multi te vor uri pentru reusitele tale. Invidia si rautatea lor oricum iti vor afecta campul energetic si vei muri curand. Ha ha ha! Curand esti a mea, tanara domnita!”

….

Ma trezesc obosita, slaita de puteri, transpirata. Oare oamenii chiar ma urasc? Frustrarile si complexele lor sunt atat de puternice? De ce isi consuma energia pe ganduri negative si nu construiesc ceva? Ma ofer sa-i ajut… Am facut-o mereu… Am dovezi… Da, recunosc, am asteptat in schimb un “multumesc pentru ajutor”, “multumesc ca mi-ai fost aproape la nevoie”… dar ei, lasi si egoisti si comozi au fugit fara a spune un cuvant.

Am sa mor… stiu asta… dar am sa mor impacata si fericita ca am fost de folos, ca am educat oameni, ca am scris, ca am cunoscut oameni talentati si minunati.

8 comentarii:

Lucia spunea...

La o prima vedere m-a ingrozit titlul,insa continutul povestii este intr-adevar ineteresant.

Lasa-i sa te urasca cat vor daca asta crezi ca fac.Nu are cum sa te influenteze in niciun fel ura lor pentru ca tu esti altfel.Si meriti tot ce-i mai bun!

Week-end superb!

DoarEu spunea...

@Lucia: Multumesc pentru ca ma incurajezi si pentru ca vezi ceva "bun" in mine sau la mine.

Ii las, dar nu au motive si ma doare sa constat cati oameni falsi am adunat in jurul meu...

Stiu ca pot mai mut, dar daca ei se complac in situatia in care se afla, nu pot sa-i salvez cu forta. Nu pot face eu pasii in locul lor.

Weekend divin si tie! Sunt zilele Bucurestiului. Poae ajung sa vad ceva frumos..

INCERTITUDINI spunea...

Nu este simplu.Știu sentimentul, deși pentru fiecare, lucrurile stau altfel. Ar fi prea ușor să se rezolve totul doar lăsându-i pe alții în pace.
Dar asta este soluția.

Cine urăște este un nefericit.
Urăsc cei incapabili să facă ceva frumos .Pentru ei și pentru ceilalți.
Dar ai grijă!! Sănătatea trebuie să ți-o ocrotești. Greu, foarte greu, refaci ceva , asta o știi tu mult mai bine decât oricare altul.
Unii sunt mândri când sunt invidiați. Nu este chiar așa..
Știi ce se mai spune? Că dacă gândești tot timpul pozitiv, poți anula sau diminua măcar răutatea celor care doar din asta se hrănesc.
Îți doresc, din tot sufletul , să-ți fie bine!!

DoarEu spunea...

@Incertitudini:
Mutumesc din suflet Gina!

Da... cu sanatatea am 'glumit" si se pare ca acum chiar imi joaca feste. am dureri cumplite de stomac... si nu sunt tocmai bine. Da, sper sa ma refac.


Despre rautate si invidie, stiu ca acei oameni au complexe si frustrari majore... Imi pare rau pentru ei... insa, faptul ca s-au dat prieteni si au fugit cand mi-a fost bine, ce sa mai spun cand am avut nevoie de ei.
Am inteles ca e bine sa ma bazez pe mine, ca D-zeu oricum imi scoate in cale omul potrivit, la locul potrivit.

Ganduri senine si imbratisari cu zambete si optimism!

Chiar daca am scris trist, eu sunt bine. Am avut o z frumoasa la scoala... desi extrem de luuuuunga.

Iuliana spunea...

Ideea ta este foarte interesanta, originala. Razbate insa din ea o oarecare dezamagire vis-a-vis de oameni...

Toti am fost dezamagiti la un moment dat de oamenii din viata noastra. In timp insa trebuie sa invatam ca nu trebuie sa ne punem nadejdea in oameni, ci numai in Dumnezeu.

Oamenii pot gresi, nimeni nu este fara de pacat. Trebuie insa sa invatam sa ii acceptam, sa ii iertam, sa nu ne mai lasam afectati de actiunile lor... E greu, e dureros, dar asta este singura varianta cu care putem trai in pace.

Bine ca ai trecut de prima ta joie super-plina!

DoarEu spunea...

@Iuliana:

Fara voce, imi ramane doar sa scriu! :)

Viata m-a calit... si iert oamenii. Am aceasta putere...
Stiu ca nici eu nu-s perfecta.

Am sa-mi strig bucuriile in gradina din curte, in perna care-mi stie toate visele, in scris si aruncate in foc pentru purificare. Sa nu mai supar pe nimeni... desi eu sunt convinsa ca fiecare din noi putem face lucruri speciale.

Eu cred ca toti oamenii - de fapt cei care se declara ca-mi sunt prieteni (ce o mai fi insemnand si prieten azi?; sa caut un nou dictionar sau sa-l creez) - sunt asemeni mie: se bucura alaturi de cel care traieste o bucurie, si sufera si ajuta la necaz.

Dar nu le port pica si nu-i tin legati de mine... nici macar nu-i mai vreau in preajma mea cu negativismul lor crancen.
Unii stiu sigur ca se vor mai intoarce...

stelica spunea...

Eu chiar ii iau peste picior pe cei care sunt rai si invidiosi. Daca stau sa ma gandesc cati oameni m-au ahutat pana acum ( fara sa-mi ceara ceva in schimb ), degetele de la o mana sunt multe. Cand era mai mic, baiatul meu nu spunea ca sunt rau cu el cand il pedepseam pentru prostii ci imi spunea ca sunt URAT.

Soare spunea...

Cu siguranta ati ajutat pe toata lumea, iar pe aceasta cala tin sa va multumesc pentru tot ce m-ati invatat , pentru toate momentele in care m-ati sprijinit, pentru toate sfaturile date si pentru toata intelegerea acordata.De asemenea, as dori sa imi cer iertare pentru toate datile in care v-am suparat , sau nu v-am ascultat, chiar daca nu am facut-o cu intentie.
Abia astazi am descoperit site-ul acesta.Si este extraordinar.Sunteti o scriitoare excelenta si o persoana unica.
Va doresc tot binele din lume si multa,muuuuuulta sanatate, sa puteti scrie cat mai mult, iar Dumnezeu sa va ajute in toate.
Va pup si va imbratisez cu drag.Mi-e tare dor de dumneavoastra. Pupici:*