La multi ani, 2010!

Sa fie un an cu sanatate, putere sa depasim momentele de cumpana - care sa fie cat mai putine -, aroma de bine, frumos, curat, senin, zambet si iubire, imbratisari de la oameni dragi, ganduri senine, bucurie la fiecare pas.

2010 mi-l doresc a fi un an energic. Multa miscare (fizic), multa actiune (scriere, colaborari, noutati in plan profesional), multa curiozitate de nou (sa fiu nasa, sa fac acte caritabile, cursuri diverse, dar neaparat unul de grafica), multa dragoste si multi oameni noi, importanti pentru viata si cariera mea. Sa fie un an plin de dinamism.

Poate va intrebati unde am disparut, de ce nu am mai scris? (Multumesc din suflet celor care mi-au lasat mesaje si urari de bine. Multumesc ca imi cititi blogul si ma incurajati, si imi sunteti alaturi. Sper sa scriu din ce in ce mai frumos, mai atractiv, mai actual).

Ei... a fost un an cu multe propuneri de a-mi petrece noaptea dintre ani. Ca niciodata! Nu stiam ce sa aleg. Cand ma asteptam mai putin, de la cine nu ma asteptam, am primit invitatia de a merge la mare, la Constanta. (O colega fusese anul trecut in Bulgaria si mi s-a parut "ciudata"). De felul meu sunt conservatoare, fata cu principii, bine educata (doar am sapte ani de acasa- si la propriu si la figurat)... dar, in ultima vreme am ales sa imi traiesc - oarecum - viata, caci e scurta.

Asa ca, am luat trenul si am ajuns la Constanta. Am coborat, si am descoperit un oras curat, insorit, primavaratec. Oameni deschisi care ne-au raspuns la intrebarile de orientare. Sa va spun (pentru un zambet) ca voiam sa parcurg 3 km pe jos? Ha ha ha. Cand am vazut cat e de mers cu autobuzul, am inteles ca nu le am cu distantele. Hi hi hi.

A fost o vacanta frumoasa! M-am odihnit, m-am plimbat, am mers pe nisipul ud. Marea imi soptea: "Mi-e dor de o atingere. Esti o persoana calda. Imbratiseaza-ma!" M-am aplecat si am atins un val timid, ce s-a spart linistit de malul curat. Era rece, dar curata, limpede si senina. Apa era ca o zana frumoasa ce isi astepta printul.

Am baut cafeaua pe stanci, mangaiata usor de razele soarelui jucaus si darnic, chiar foarte darnic pentru o luna de decembrie.

Am mers pe faleza de la cazino si am ascultat "Valsul Dunarii" la acordeon. Muzica acompania, printre picaturi de ploaie, marea. Aceasta devenise putin agitata. Lumea acorda atentie scoicilor, coralilor, stelelor de mare puse la vanzare pe marginea dinspre Acvariu.

Am vizitat o moschee. In ciuda unei dureri de cap cumplite, ce mi-a furat din bucuria plimbarii, am urcat in minareta, unde batea un vant asa turbat. Nu stiu pe cine se suparase asa rau. Poate pe soare ca era prea prietenos?!

A fost o vacanta neasteptata, tare placuta pentru mine, care mi-a priit. M-am odihnit efectiv (bine accentuat, ca in cazul Alessandrei Stoicescu). M-am uitat la televizor cat pentru un an. Dar, nu regret. Am acumulat idei si notiuni ce le voi folosi la scrierea unei noi povesti.

Am avut timp pentru a ma reanaliza. Am cunoscut oameni frumosi si buni. M-am plimbat intr-un oras frumos... am vazut: Muzeul de Sculptura, Muzeul de Arta, Muzeul de Istorie Nationala si Arheologie, Teatrul National de Opera si Balet "Oleg Danovski". Statui frumoase, cladiri noi si un mini orasel al copiilor.

Am inceput anul cu plimbare, sper sa fie un an al miscarii.

Multumesc persoanei inspirate, ce mi-a oferit sansa unei astfel de vacante. Ganduri senine si mult optimism ii doresc!

La multi ani, tuturor!

2009 pentru mine

2009….

Nu-mi vine sa cred ca mai sunt doar 3 zile din acest an. A fost un an plin pentru mine… am facut multe lucruri, la care nici nu visam. Am invatat ca nu pica para malaiata, in gura lui natafleata… sau – spre bucuria mea – ca nu sunt o natafleata. Am invatat ca e bine pentru evolutia ta, ca om, sa ai dorinte, planuri, dar sa nu tii cu dintii de ele. Ele se vor indeplini daca crezi in ele si daca ai intr-adevar nevoie de acel vis in viata ta.

Ianuarie – o luna cu chin si lacrimi… ma intreb si eu pentru ce, si mai ales pentru cine? Oricat de mult mi-as dori sa fie bine, nu pot de una singura. Nu sunt inger, nu sunt vrajitoare, sunt doar un om – cu suflet bun (asa mi se spune) – care vrea sa aduca bucurie si zambete in jur. O luna cu multe planuri de conferinte… una la Nise, alta in Egipt. Da, frumos… dar criza bat-o vina…

Februarie – o luna asa si asa... amortita… iesire la teatru. Am cunoscut oameni draguti, am mers la petreceri… in mare a fost binisor.

Martie – a inceput cu o nunta frumoasa… chiar de Martisor. Am castigat la un concurs de poezie o invitatie la teatru, a fost ziua mamei si surorii mele, a unei bune prietene. Am inceput scoala de soferi. A fost frumos.

Aprilie – o luna grea pentru mine. Despartire… somaj tehnic… multe lacrimi, chin, suferinta. Si, cu toate astea zambeam… (“Zambeste chiar si atunci cand esti trist. Nu se stie cine se indragosteste de zambetul tau” – Marquez). Nimeni nu e obligat sa iti suporte durerile si fata acra.

Mai – ziua mea, curs de scriere creativa. Incep sa traiesc intens, pentru mine. Prind putere si stiu ca atunci cand imi doresc ceva cu ardoare, se va indeplini. Intalnesc oameni minunati. Imi fac noi prietene. Ele au incredere in mine, imi dau putere.

Iunie – decid ca e cazul sa imi schimb locul de munca. Sanatatea imi joaca feste. In fiecare dimineata, cum intru in laborator, trebuie sa iau mdicamente. Durerile de cap sunt intense pana la stare de lesin. Merg la interviuri, dar e criza. Asa ca, imi ramane sa ma intorc in invatamant. (Eu care spuneam ca nu revin asa curand. Iata ca se adevereste zicala: “Niciodata sa nu spui niciodata”). Scriu o poveste pentru copii si imi este cumparata de editura Aramis.

Iulie – pe 1 ale lunii, Ziua Portilor Deschise la institut. Trebuie sa vorbesc frumos despre laborator. Imi dau silinta. Directorii si secretarul stiintific sunt multumiti. La un moment dat, un domn bine intentonat, imi spune: “Dra, daca tineti la sanatatea dvs., va sfatuiesc sa plecati din acest mediu toxic.” In avantul meu de a face laboratorul luna, de parca ma premia cineva – dar asa sunt, nu-mi place sa-mi bat joc – mi-am fracturat piciorul. Nu am dat importanta. Se umfla vazand cu ochii, dar peste noapte se dezumfla. Asa ca, intr-o dupa amiaza, direct de la institut, ajung la medicul de familie, cerand sa-mi dea un unguent sa mi se dezumfle piciorul. Asistenta imi spune ca sunt inconstienta, ca nu stam la discutii, sa merg la urgenta, la radiografie. Ma duc acasa, linistita. A doua zi, merg zambind la radiografie. “Am ceva?” – intreb. “O mica fractura, spune dna doctor. Dragut. Ajung la ortoped… ce-am vazut acolo m-a ingrozit. Un doctor dragut foc, care mi-a spus ca ii este mila sa ma chinuie pe caldurile acelea cu ghips. Mi-a zis sa stau cuminte o saptamana, cu piciorul bandajat. Ok. Zis si facut. Acest concediu medical a picat la fix. Am invatat pentru examenul de titularizare.

August – o luna a schimbarii. Demisie… directori suparati ca plec. Colegi care se bucurau pentru mine, colegi care ma condamnau. Daca era asa de bine acolo, de ce intr-o luna am fost trei oameni tineri care au plecat? Oricum cele doua saptamani de preaviz au fost solicitante fizic – toti voiau sa ii ajut pentru proiecte si sa las cat mai multe in ordine – dar mai ales psihic. Epuizata, am plecat in concediu, in Bulgaria. Soare, mare, frumos, oameni draguti. Nu am fost eu intr-o forma prea buna. Stiam ca imediat ce ma intorc, schimb domeniul de activitate. Desi predasem 5 ani, au fost 3 ani de pauza. Reacomodare.

Septembrie – scoala. Manuale – nimic nou. Planificari. Lectii. Copii rai si dezinteresati. Credeam ca am o probelema de readaptare, dar am vorbit cu psihologul scolii si am inteles ca sunt ok, ca elevii sunt dificili. Una din colege, s-a transferat la o scoala cu faima, si m-a linsitit: “Acolo copiii sunt de vina. Stai linistita, problema nu e la tine.” Asa ca, fac si eu ce pot.

Octombrie – castig o bicicleta la un concurs de bancuri organizat de www.haios.ro. Se publica o carte stiintifica, la care sunt coautor.

Noiembrie – trimit o serie de cinci povesti la o editura din Craiova. Datorita blogului cunosc oameni inteligenti, veseli, deschisi, interesati de ce scriu (sincer, uneori scriu mari prostii. Dar e blog personal, si imi permit). Aflu ca unul din articolele stiintifice, unde sunt autor, este premiat. Multumesc colegilor care au avut incredere in mine si m-au luat in echipa lor. Particip la cursuri de dezvoltare personala: “Viata ca un joc de puzzle” si “Viata noastra – propriul nostru film”.

Decembrie – pe 5 decembrie, aflu ca povestile mele au vazut lumina tiparului. Unii “prieteni” reactioneaza ciudat – cu invidie – cand afla ca am scris o carte pentru copii. Eu vreau sa cred ca atitudinea mea vis a vis de ei, nu s-a schimbat. Pentru mine, scrisul e o joaca. Cica asa s-ar naste lucrurile mari… din gluma. Am castigat doua concursuri si am primit o infatisare noua pentru cele doua bloguri ale mele, si o carte personalizata. Un Mos bogat… vizite, botez, odihna… vanzarea cartii… o luna frumoasa.

Undeva, candva, am scris ca vreau ca anul acesta, sa am parte de cele mai frumoase sarbatori. Nu ma asteptam. Totul a venit ca o surpriza, pe ultima suta de metri.
Mi-am facut lista cu dorinte pentru anul 2010. Sa se intample atunci cand trebuie, daca asa trebuie.
Dorinta - pe care o pot spune - este ca imi doresc sa aduc zambete pe chipul oamenilor dragi. Vreau sa fiu acolo unde trebuie, cand trebuie, sa spun ce trebuie, sa fac ce trebuie, sa ii ajut, sa ii imbratisez, sa ii sarut si sa le dau incredere. Am inteles ca viata e scurta. Maine pot sa nu mai fiu alaturi de ei… asa ca, nu mai tin cont ca mi-au gresit sau ca nu e corect sa fac primul pas. Nu mai tin cont de reguli si maniere (dar tot spun multumesc, scuzati-ma, iertati-ma... etc. ha ha ha). Vreau sa ma bucur de viata, de ei, oamenii ce mi-au fost scosi in cale. Stiu ca nimic nu e intamplator. Fiecare om – chiar si cel care ma opreste sa ma intrebe cum ajunge intr-un anumit loc – are rostul sau bine definit in drumul vietii mele. Imi doresc sa am grija de ei, sa le ofer bucurii si clipe de neuitat. Sper sa reusesc.

La multi ani cu sanatate, voie buna, spor in toate. Zambete si bucurii tuturor!

Multumesc celor ce imi sunt alaturi, la bine si la rau, cand zambesc si cand plang, cand sunt buna, dar si in momentele mele de suparare (sunt OM). Tin enorm de mult la voi, va imbratisez cu drag si va doresc sa fiti puternici, sa gasiti in voi energia de a fi optimisti, resursele de a trai intens fiecare clipa, de a crede in visele voastre si de a iesi din starea de confort, de a va misca pentru ca ele sa se implineasca. Fara putin efort, fara putina vointa si munca, nu se intampla nimic. Nu putem fi fericiti daca nu facem mici compromisuri. Am invatat ca nu pot multumi pe toata lumea. Am inteles ca e timpul sa-mi traiesc viata: cu bune si cu rele. Decizii ce imi apartin in totalitate. E cel mai sanatos. Parintii mei si-au trait viata cu bunele si relele lor. Asa vreau sa fac si eu. Sunt sigura ca, intr-o zi, vor fi mandri de mine, de realizarile mele.
Sunt multi oameni care au aparut in viata mea – sefi, colegi (oameni care mi-au spus ca pot, care mi-au aratat ca sunt competenta – mama imi dezradacinase increderea in mine; pentru ea, niciodata nu sunt suficient de “sus”), prieteni virtuali – carora le multumesc pentru ajutor si sustinere. Ma rog pentru ei: sa fie sanatosi si sa ajute cat mai multi oameni.

Va doresc sa fim frumosi din interior spre exterior!

Ganduri senine si implinirea tuturor dorintelor!

Azi, film

Am reusit sa ajung la film. Doar asa ma uit. La calculator, acasa, mi-e foarte greu... adica lene.

Pentru mine atmosfera conteaza. Asa ca, am ajuns la Movieplex. Am vazut filmul 3D. Frumos. Efecte speciale bine realizate... multa viata, ecologie, ADN si specii. Aveam nevoie de un determinator de plante si unul de animale. Ha ha ha.

Finalul de poveste... dragostea invinge... Deci, clar mi-a placut!

Acum, citind bloguri, am aflat ca un film ce emrita vazut este: "It's a wonderful life". Poate il voi vedea. :)

Poveste trista...

O vacanta. Ea eleva clasa a VII-a. O fetita draguta, cu ochi mari si buze carnoase. Unchiul ei vine sa o ia in vizita. Toate bune si frumoase. Nu era prima vacanta petrecuta acolo. Ajunsa la destinatie, observa ca matusa nu era acasa. Dar, nicio problema. I se spune ca vine a doua zi.

Seara coboara peste oras. Lumea merge la culcare. Spre dimineata, unchiul se cuibareste langa nepoata. Incepe sa o mangaie insistent. Ea se sperie. El ii spune ca nu se intampla nimic. Ea tremura. El pleaca la servici.

Din acel moment, fetita a capatat teama de barbati. Nu ii uraste... Stie ca nu toti sunt la fel.

Timpul a trecut. Fetita a devenit femeie. Frumusica. Admirata si placuta de barbati. Cand se trecea de faza cu sarutatul si se ajungea la mangaieri, femeia spunea ca nu sunt compatibili, iar povestea se termina. A suferit ea, au suferit cei care au fost respinsi. Uneori, acestia, cereau informatii sa se indrepte, de dragul ei. Ea, dura, spunea: "Nu ai cum! Nu ne potrivim."

Femeia si-a canalizat energia pe partea profesionala. A invatat sa isi foloseasca puterea de seductie intr-atat incat sa-i fie bine.

Inca nu si-a pierdut speranta. Stie ca va veni o zi, in care va intalni un barbat bland si vesel, care o va intelege si o va iubi pana la adanci batraneti. Si vor trai fericiti...

Azi, Sfantul Stefan

Dimineata... 27 decembrie... Sfantul Stefan.

Mama imi spune ca nu e curent... bun asa. Lenevesc in pat... e duminica, e sarbatoare, mi-e somn.

Intr-un final, ma ridic, ma spal, imi fac ceva cald de baut... e rece in casa... brrr. Trimit sms-uri cu urari si privesc pe geam. Ploua...

Trebuie sa ajung la botezul unei fetite, Natalia Stefania. Devin nervoasa... nu am curent... cu ce ma imbrac? Trebuie sa gasesc ceva care nu necesita calcare. In fine... ma imbrac... ploua... e frig... asa m-as baga din nou sub plapuma... dar, hai. Curaj gaina!

Ajung la biserica. Mamica - prietena din liceu - se bucura ca am ajuns. Fetita cea mare, de 4 ani, ma intreaba cine sunt. Mama ei ii spune: "E Claudia, a fost la noi, iti amintesti?" Ii trimit pupici. Imi inapoiaza pupicii. La final, vine langa mine si imi spune ca are pauza la gradinita si ca ma pot duce la ea. Ii promit ca voi veni. Ador copiii... si ei pe mine.

Prietena mea imi spune Claudelu... Offf... ea are doi copii, iar eu inca sunt rasfatata. Nu prea sunt in apele mele. Ajung la Unirea... la Diverta, caut o jucarie pentru un baietel de 3 ani jumatate. Merg la o petrecere - intre colegii de la cursul de scriere - primesc cadouri de la Mos (tot am primit zilele astea, clar sunt o fata cuminte), dar... simt ca nu pot fi in forma, asa ca, decid sa plec dupa vreo doua ore.

In drum spre casa, in autobuz, un domn putin ametit de vaporii lui Bachus, ma intreaba ce statie este. Desi mi-e teama (sau nu-mi plac, nu stiu exact ce este) de barbatii beti, ii raspund. Imi multumeste, imi ureaza La multi ani si Craciun Fericit si imi spune sa-mi las frumusetea acasa. Ha ha ha. Clar nu ma vede bine!

Ma pregatesc de o lectura serioasa: "Deconjind ceapa" de Grunter Grass (literatura germana - un alt cadou de la Mos).

Seara frumoasa...

Asa, ca de Craciun

“A-nceput de ieri sa cada/Cate-un fulg, acum a stat,/Norii s-au mai razbunat/Spre apus….”
Copiii rumeni in obraji, cu nasucurile inghetate, ies la sanius. Mare galagie pe strada. Fiecare isi lauda sania, mai vitezomana, mai frumoasa. Bulgarii zboara care incotro. Rasetele rasuna pana departe, in zari. Derdelusul creste vazand cu ochii.
Noaptea soseste incet-incet. Stelele isi fac aparitia, in mod spectaculos. Parintii isi aduna copiii pe la case.
Unul singur ramane pe strada, fiind fascinat de o stea. Nu e o stea oarecare. Straluceste altfel. Mult mai puternic si parca are un mesaj de transmis. Copilul se lasa calauzit de aceasta stea. Strabate strazi, dealuri, ajunge intr-un loc unde este o liniste dorita de multi. Steaua coboara, aratandu-i un staul. Uitandu-se atent, copilul vede o lumina. Se apropie incet, dar nu intra. In staul era un prunc si mama Sa. Trei magi, ii dadeau daruri alese: aur, tamaie si smirna. I-au adus aur ca unui imparat, tamaie ca unui prooroc si invatator, smirna ca unui arhiereu, ca unuia care trebuie sa se jertfeasca pentru toata lumea. Copilul vrea sa daruiasca si el ceva. Se uita in jurul sau, si vede vasc intr-un copac. Alege 2-3 crengute si intra cu ele in staul. Se apleaca, se inchina – urmeaza gesturile magilor - si ii saruta picioarele. Pruncul rade, mama Sa este fericita si il binecuvanteaza.
Steaua ii indruma pasii spre casa. Nu intarziase mult. Copilul realizeaza ca l-a vazut pe Iisus. Isi afce rugaciunea si adoarme linistit, impacat si bucuros ca i-a daruit ceva pruncului ce se va jertfi pentru noi, oamenii.
Povestea spune ca in noaptea de Craciun, cerul se deschide si visele devin realitate. Incercati sa faceti o calatorie in sufletul vostru, sa daruiti ceva simbolic celor dragi voua – in special celor care nu au si se bucura intens de fiecare cadou – ca si cand ati darui lui Hristos.
Va propun ceva: incercati sa deveniti copii in aceasta perioada. Cititi povesti, mancati acadele, iesiti la sanius. Dumnezeu ne iubeste… ne-a daruit zapada din belsug. In atmosfera pluteste aroma Sarbatorilor Sfinte, magia noptii sfinte. Se aud glasurile ingerilor, care impletesc cununa pentru pruncul sfant. Trebuie doar sa simtim. Sa iertam, sa fim mai buni… macar acum.
Bucuria nasterii lui Iisus Hristos sa va incalzeasca sufletele!
Sa va fie casa plina, de belsug si de lumina! La multi ani cu bine, La multi ani fericiti, sa traiti!

Eu, cu mine, azi...

Astept acest Craciun... de obicei, ma agita si ma intristeaza Sarbatorile mari de peste an: Paste si Craciun. De multi ani (ca numar - dar au trecut atat de repede, parca au fost ieri) nu mai am o familie asa cum are toata lumea. Dar, o am pe mama - care imi e si tata si prietena de atatia ani (cam dura si exigenta cu mine, dar o iubesc enorm) - si pe sora mea angelica, minunata, care ma iubeste si ma adora... care vede realizarile mele, pe care eu le consider firesti si ma lauda si se mandreste cu mine. Sora mea, Cosmina, este ingerul din umbra, care ma tine pe linia de plutire mereu. Cand imi spune: "Sor, stii? esti minunata! si sor, stii? te iubesc si te ador!" simt ca sunt SPECIALA.

Simt ca este o perioada a schimbarii pentru mine... asa ca, am schimbat chipul blogului, si am decis sa il schimb si pe al meu... asa ca, azi am fost la coafor. Aceasi Claudie, cu alta palarie. Ha ha ha. Am mai scris ca semana cu actrita Hilary Swank. O buna prietena, farmacista, imi spune - am fost sa-mi fac provizii pentru bila mea fitoasa - : "Azi m-am gandit la tine. Sa vezi de ce. Si scoate de sub tejghea revista Marie Claire, ce o avea pe coperta pe Hilary Swank." Am inceput sa radem ca doua nebune.

Imi doresc sa fiu mai rezervata... sa nu mai strig in gura mea ce fac eu cu viata mea... Nu. Oamenii sunt rai si invidiosi. Merg pe muteste. "Mutul f___e pamantul." E mai bine asa...

Voi fi acolo unde imi doresc sa fiu, cu cine vreau sa fiu, voi scrie carti (am deja doua- una stiintifica, alta de povesti) si povesti, voi citi, voi calatori mult, va fi un an al schimbarii pe plan profesional, sunt sigura de asta... dar nu stiu exact directia spre care ma voi indrepta. Voi deveni o femeie puternica - nu ca acum nu as fi - si stapana pe ce stie sa faca. Voi deveni o femeie foarte placuta si apreciata. Voi boteza baietelul pe care doresc de mult sa-l botez. Voi fi o femeie IMPLINITA!