2009 pentru mine

2009….

Nu-mi vine sa cred ca mai sunt doar 3 zile din acest an. A fost un an plin pentru mine… am facut multe lucruri, la care nici nu visam. Am invatat ca nu pica para malaiata, in gura lui natafleata… sau – spre bucuria mea – ca nu sunt o natafleata. Am invatat ca e bine pentru evolutia ta, ca om, sa ai dorinte, planuri, dar sa nu tii cu dintii de ele. Ele se vor indeplini daca crezi in ele si daca ai intr-adevar nevoie de acel vis in viata ta.

Ianuarie – o luna cu chin si lacrimi… ma intreb si eu pentru ce, si mai ales pentru cine? Oricat de mult mi-as dori sa fie bine, nu pot de una singura. Nu sunt inger, nu sunt vrajitoare, sunt doar un om – cu suflet bun (asa mi se spune) – care vrea sa aduca bucurie si zambete in jur. O luna cu multe planuri de conferinte… una la Nise, alta in Egipt. Da, frumos… dar criza bat-o vina…

Februarie – o luna asa si asa... amortita… iesire la teatru. Am cunoscut oameni draguti, am mers la petreceri… in mare a fost binisor.

Martie – a inceput cu o nunta frumoasa… chiar de Martisor. Am castigat la un concurs de poezie o invitatie la teatru, a fost ziua mamei si surorii mele, a unei bune prietene. Am inceput scoala de soferi. A fost frumos.

Aprilie – o luna grea pentru mine. Despartire… somaj tehnic… multe lacrimi, chin, suferinta. Si, cu toate astea zambeam… (“Zambeste chiar si atunci cand esti trist. Nu se stie cine se indragosteste de zambetul tau” – Marquez). Nimeni nu e obligat sa iti suporte durerile si fata acra.

Mai – ziua mea, curs de scriere creativa. Incep sa traiesc intens, pentru mine. Prind putere si stiu ca atunci cand imi doresc ceva cu ardoare, se va indeplini. Intalnesc oameni minunati. Imi fac noi prietene. Ele au incredere in mine, imi dau putere.

Iunie – decid ca e cazul sa imi schimb locul de munca. Sanatatea imi joaca feste. In fiecare dimineata, cum intru in laborator, trebuie sa iau mdicamente. Durerile de cap sunt intense pana la stare de lesin. Merg la interviuri, dar e criza. Asa ca, imi ramane sa ma intorc in invatamant. (Eu care spuneam ca nu revin asa curand. Iata ca se adevereste zicala: “Niciodata sa nu spui niciodata”). Scriu o poveste pentru copii si imi este cumparata de editura Aramis.

Iulie – pe 1 ale lunii, Ziua Portilor Deschise la institut. Trebuie sa vorbesc frumos despre laborator. Imi dau silinta. Directorii si secretarul stiintific sunt multumiti. La un moment dat, un domn bine intentonat, imi spune: “Dra, daca tineti la sanatatea dvs., va sfatuiesc sa plecati din acest mediu toxic.” In avantul meu de a face laboratorul luna, de parca ma premia cineva – dar asa sunt, nu-mi place sa-mi bat joc – mi-am fracturat piciorul. Nu am dat importanta. Se umfla vazand cu ochii, dar peste noapte se dezumfla. Asa ca, intr-o dupa amiaza, direct de la institut, ajung la medicul de familie, cerand sa-mi dea un unguent sa mi se dezumfle piciorul. Asistenta imi spune ca sunt inconstienta, ca nu stam la discutii, sa merg la urgenta, la radiografie. Ma duc acasa, linistita. A doua zi, merg zambind la radiografie. “Am ceva?” – intreb. “O mica fractura, spune dna doctor. Dragut. Ajung la ortoped… ce-am vazut acolo m-a ingrozit. Un doctor dragut foc, care mi-a spus ca ii este mila sa ma chinuie pe caldurile acelea cu ghips. Mi-a zis sa stau cuminte o saptamana, cu piciorul bandajat. Ok. Zis si facut. Acest concediu medical a picat la fix. Am invatat pentru examenul de titularizare.

August – o luna a schimbarii. Demisie… directori suparati ca plec. Colegi care se bucurau pentru mine, colegi care ma condamnau. Daca era asa de bine acolo, de ce intr-o luna am fost trei oameni tineri care au plecat? Oricum cele doua saptamani de preaviz au fost solicitante fizic – toti voiau sa ii ajut pentru proiecte si sa las cat mai multe in ordine – dar mai ales psihic. Epuizata, am plecat in concediu, in Bulgaria. Soare, mare, frumos, oameni draguti. Nu am fost eu intr-o forma prea buna. Stiam ca imediat ce ma intorc, schimb domeniul de activitate. Desi predasem 5 ani, au fost 3 ani de pauza. Reacomodare.

Septembrie – scoala. Manuale – nimic nou. Planificari. Lectii. Copii rai si dezinteresati. Credeam ca am o probelema de readaptare, dar am vorbit cu psihologul scolii si am inteles ca sunt ok, ca elevii sunt dificili. Una din colege, s-a transferat la o scoala cu faima, si m-a linsitit: “Acolo copiii sunt de vina. Stai linistita, problema nu e la tine.” Asa ca, fac si eu ce pot.

Octombrie – castig o bicicleta la un concurs de bancuri organizat de www.haios.ro. Se publica o carte stiintifica, la care sunt coautor.

Noiembrie – trimit o serie de cinci povesti la o editura din Craiova. Datorita blogului cunosc oameni inteligenti, veseli, deschisi, interesati de ce scriu (sincer, uneori scriu mari prostii. Dar e blog personal, si imi permit). Aflu ca unul din articolele stiintifice, unde sunt autor, este premiat. Multumesc colegilor care au avut incredere in mine si m-au luat in echipa lor. Particip la cursuri de dezvoltare personala: “Viata ca un joc de puzzle” si “Viata noastra – propriul nostru film”.

Decembrie – pe 5 decembrie, aflu ca povestile mele au vazut lumina tiparului. Unii “prieteni” reactioneaza ciudat – cu invidie – cand afla ca am scris o carte pentru copii. Eu vreau sa cred ca atitudinea mea vis a vis de ei, nu s-a schimbat. Pentru mine, scrisul e o joaca. Cica asa s-ar naste lucrurile mari… din gluma. Am castigat doua concursuri si am primit o infatisare noua pentru cele doua bloguri ale mele, si o carte personalizata. Un Mos bogat… vizite, botez, odihna… vanzarea cartii… o luna frumoasa.

Undeva, candva, am scris ca vreau ca anul acesta, sa am parte de cele mai frumoase sarbatori. Nu ma asteptam. Totul a venit ca o surpriza, pe ultima suta de metri.
Mi-am facut lista cu dorinte pentru anul 2010. Sa se intample atunci cand trebuie, daca asa trebuie.
Dorinta - pe care o pot spune - este ca imi doresc sa aduc zambete pe chipul oamenilor dragi. Vreau sa fiu acolo unde trebuie, cand trebuie, sa spun ce trebuie, sa fac ce trebuie, sa ii ajut, sa ii imbratisez, sa ii sarut si sa le dau incredere. Am inteles ca viata e scurta. Maine pot sa nu mai fiu alaturi de ei… asa ca, nu mai tin cont ca mi-au gresit sau ca nu e corect sa fac primul pas. Nu mai tin cont de reguli si maniere (dar tot spun multumesc, scuzati-ma, iertati-ma... etc. ha ha ha). Vreau sa ma bucur de viata, de ei, oamenii ce mi-au fost scosi in cale. Stiu ca nimic nu e intamplator. Fiecare om – chiar si cel care ma opreste sa ma intrebe cum ajunge intr-un anumit loc – are rostul sau bine definit in drumul vietii mele. Imi doresc sa am grija de ei, sa le ofer bucurii si clipe de neuitat. Sper sa reusesc.

La multi ani cu sanatate, voie buna, spor in toate. Zambete si bucurii tuturor!

Multumesc celor ce imi sunt alaturi, la bine si la rau, cand zambesc si cand plang, cand sunt buna, dar si in momentele mele de suparare (sunt OM). Tin enorm de mult la voi, va imbratisez cu drag si va doresc sa fiti puternici, sa gasiti in voi energia de a fi optimisti, resursele de a trai intens fiecare clipa, de a crede in visele voastre si de a iesi din starea de confort, de a va misca pentru ca ele sa se implineasca. Fara putin efort, fara putina vointa si munca, nu se intampla nimic. Nu putem fi fericiti daca nu facem mici compromisuri. Am invatat ca nu pot multumi pe toata lumea. Am inteles ca e timpul sa-mi traiesc viata: cu bune si cu rele. Decizii ce imi apartin in totalitate. E cel mai sanatos. Parintii mei si-au trait viata cu bunele si relele lor. Asa vreau sa fac si eu. Sunt sigura ca, intr-o zi, vor fi mandri de mine, de realizarile mele.
Sunt multi oameni care au aparut in viata mea – sefi, colegi (oameni care mi-au spus ca pot, care mi-au aratat ca sunt competenta – mama imi dezradacinase increderea in mine; pentru ea, niciodata nu sunt suficient de “sus”), prieteni virtuali – carora le multumesc pentru ajutor si sustinere. Ma rog pentru ei: sa fie sanatosi si sa ajute cat mai multi oameni.

Va doresc sa fim frumosi din interior spre exterior!

Ganduri senine si implinirea tuturor dorintelor!