sâmbătă, iunie 9

Relaţii de prietenie

Când nu exista internet, prin anii 1996 (cred), era moda de a comunica prin scrisori. Îmi amintesc că apăruseră reviste despre telenovele, iar la final era o rubrică de corespondenţă. Pentru că îmi plăcea să scriu scrisori şi să comunic, am apelat la acest serviciu.
Am primit multe scrisori, dar am selectat doi oameni deosebiţi. Un artist, student la arte plastice, care îmi desena la fiecare scrisoare şi un băiat care avea o soră al cărei prenume era comun cu al meu (Lizica). De la artist, am învăţat să fiu perfecţionistă, autodidactă (mai ales că ai mei nu s-au înghesuit niciodată să investească bani în meditaţii; mulţumesc că am fost înzestrată cu inteligenţă) şi să nu laud, aşa cum o făcea el. Peste ani, viaţa ne-a adus împreună, culmea: să lucrăm împreună.... poveşti.... :)
Celălalt a plecat în armată. Îi scriam zilnic aproape. Ştiam că îl ajută să treacă peste chinul şi stresul de acolo. Când mai avea o săptămână şi termina - ca să vedeţi cât sunt de rea (şi nu-mi place  să mă laud cu asta) - i-am zis că nu vom continua prietenia noastră (reuşisem admiterea la facultatea; intrasem cu bursă... eee.... fiţe). Mi-a scris la câteva săptămâni că a făcut o depresie foarte urâtă, că a fost internat. Am regretat... şi de atunci cred că m-a "blestemat", şi de asta nu-mi găsesc sufletul pereche... liniştea sufletească.... 
*
Am devenit foarte atentă când pun punct unei relaţii.

2 comentarii:

Rêve blanc spunea...

Woow! Clau, m-ai lasat fara cuvinte! :)) Pupici.

DOAR NOI spunea...

@ Reve blanc:

:)