Nu te mai aştept...
fie ca trecutul tău să te elibereze de demoni.
Când şoaptele ei vor dispărea dintre noi, sigur va fi tardiv.
Firele albe ce mi-au invadat buclele vesele, vor fi mângaiate de rouă.
Mi-e rece fără cuvintele tale rostite de ceva timp şerpuit printre vise.
Fiecare sărut îl pierd în mrejele fostei iubiri.
Merit totul sau poate nimic.
Însă nicicând nu voi împărţi un sărut.
Dacă eu sunt ancorată în prezent, oferă-mi verbul conjugat la prezent.
Tinereţea îmi străbate trupul dornic de viaţă şi iubire.
Chiar nu mă pot stinge flacăra dorinţei în acest moment.
Te-ai rătăcit?
M-am îndepărtat?
Am fost prea efervescentă?
Te-am dorit prea mult?
Mă simt pierdută într-o lume colorată, cu cireşe şi acadele,
Nu mă observi, nu mă atingi, nu mă recunoşti.
A fost cândva, o poveste cu noi doi.... prinşi într-un carusel al speranţei.
Lanţurile s-au rupt... zalele ţi-au rămas ţie,
Avântul spre moarte mie.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu