Alta continuare a povestii Evei - de Alina R.

Linistea monotona a diminetii este sparta de taraitul insistent al telefonului.

Pasii obositi, plictisiti ai Evei se indreapta spre peretele galben al holului, unde sta atarnat telefonul.

-Da.

-Salutare. Biletul de avion se afla in posesia mea. Cum vrei sa ti-l trimit?

-E ok o intalnire la pranz, intr-un restaurant modest?

-Mai bine de atat nici nu-mi puteam imagina.

-La ora 13 in fata muzeului de istorie.

-Perfect. La 13 sa fie.

*

Eva era fascinata de scrisori. Uneori isi scria singura. Orice: amintiri vesele, triste, indemnuri, realizari. Degetele lungi tineau cu atata gratie stiloul primit de Craciun de la sotul ei.

- Pentru autografe, draga mea.

- Vaaai. Cata incredere poti avea intr-o femeie- copil!

- E, hai… stiu eu ce stiu, si o imbratisa patimas, sarutand-o. A… era sa uit.. Am o surpriza pentru tine.

- Inca una?

- Asta chiar merita atentia. Este o adevarata opera de arta.

Barbatul interesant, cu o voce placuta, nas putin acvilin, privire patrunzatoare, ii devenise sot Evei acum trei ani. La inceput, cand s-au cunoscut, erau ca soarecele si pisica. Ea isi dorea romantism, poezie, arta, declaratii de dragoste, iar el nimic.

Acum, simtise nevoia sa ii ofere femeii minunate din viata lui marturia dragostei ce i-o purta.

- Poftim, si-i inmana o cutie de catifea albastra.

- Sa vad, sa vad! Sunt atat de curioasa.

Capacul cutiei zbura pe canapea. Zece-cinsprezece scrisori, asteptau frumos oranduite, in plicuri albastre, sa fie lecturate.

-Nu pot sa cred! Ai facut tu asta?!

-Da… mi-am invins teama de penibil.

Eva se prinse de gatul lui si-l saruta.

-Acum, ma retrag sa le citesc. A… iti multumesc dragul meu. Un alt sarut prelung pecetlui buzele dornice ale sotului.

-Atunci, eu ies la o plimbare. Lectura placuta!

*

Soferul nu vazuse ca cineva se afla pe trecerea de pietoni. Lovitura a fost puternica. Barbatul care isi lasase sotia sa citeasca dovada dragostei purtate in fiecare fibra a miocardului, nu s-a mai intors acasa.

*

Eva isi lua cutia albastra. O aseza in bagaj. Lacrimile se incapatanau sa isi paraseasca matca. Maine va zbura spre noua ei viata. Un alt inceput… alte locuri… alti oameni….

Continuare.... de Alina R.

Cand a terminat de strans toate lucrurile de pe care voia sa le ia cu ea si a asezat cele doua geamantane in fata usii de la intrare, Eva a oftat adanc. Tot atunci lacrimile tinute cu greu in frau au pornit-o la vale pe fagasele deja bine-cunoscute. Plansese aproape incontinuu timp de o luna, iar ele, lacrimile sapasera pe obrajii ei, candva rumeni si plini de viata, santuri adanci.
Eva s-a indreptat plangand catre fotoliul preferat al sotului ei si s-a asezat acolo sperand sa se incarce de energia de care avea nevoie pentru a lua in piept noua viata. Inchise ochii si incerca sa-si aranjeze gandurile.
Trecusera deja 4 luni de la tragicul eveniment care ii marcase viata si care o aruncase in abisul disperarii.Timp de o luna de zile nu iesise din casa. Nu mai avea decat un frate mai mare. Mama lor plecase dintre cei vii cu mult timp in urma, iar tatal lor o urmase si el dupa ceva vreme.
Norocul ei ca acum fratele ii fusese aproape. Veghease la capul ei la fel cum veghezi la capul muribundului. De multe ori chiar o hranise cu forta. Nu-si mai dorea nimic, nu mai spera nimic. Voia doar sa se duca si ea dupa toti cei dragi pe care nu-i mai avea aproape. Cand si-a dat seama ca Dumnezeu sau soarta are alt gand pentru ea, a inceput din nou sa manance de buna voie. Doar ca indiferent ce inghitea, stomacul i se revolta indaratnic. Tot fratele ei a fost cel care a dus-o pe sus la doctor.
La o luna si cateva zile de cand viata incetase sa mai aibe vreun sens pentru ea, a aflat vestea. Era insarcinata in 2 luni. Nu a putut sa se bucure atunci, durerea isi facuse culcus in fiecare fibra a organismului ei, dar gandul ca va fi mama, ca purta in ea rodul iubiri nemasurate a sotului ei si ca un alt suflet depindea acum de deciziile ei a inceput incet sa-i dea putere.
Cand a iesit din sala de consultatii credea ca inca viseaza. Isi dorisera imens de mult un copil si acum il avea, dar doar pentru ea. Nu stia daca sa planga sau sa zambeasca, oricum zambetul era deja ceva strain pentru ea.
Cand i-a dat vestea fratelui ei, acesta a strans-o in brate ca pe un copil, a sarutat-o pe frunte si a incurajat-o ca totul va fi bine.
In urmatoarea luna se pusese din nou pe picioare si chiar se mai implinise un pic, desi slabise foarte mult, acum avea ambitie si manca la propriu cat pentru doi.
Fratele ei o vizita aproape in fiecare zi si stateau de vorba ore in sir, despre ce va facea ea cand se va naste bebelusul. O incuraja mereu si-i sunea ca o va ajuta cat va putea.
Intr-una din zile cand venea sa-si viziteze sora, Darius gasi in cutia de scrisori un plic voluminos cu o stampila mare si deosebita pe el. Neputandu-si stapani curiozitatea si bucurandu-se ca-i poate face surorii lui o surpriza (stia si el despre pasiunea ei pentru scrisori) l-a luat repede si a urcat in fuga cele cateva trepte pana la usa de la intrare.
L-au desfacut impreuna si Eva a inceput sa citeasca cu voce tare. Dupa ce a citit prima oara un fior i-a trecut prin tot corpul. A mai citit inca o data sa fie sigura ca a inteles corect. Apoi l-a rugat pe fratele ei sa mai citeasca inca o data.
Da, era cat se poate de adevarat si statea acolo scris pe hartia alba din mana ei. Era raspunsul pozitiv al unei edituri la care trimisese un manuscris care continea colectia ei de scrisori. Plicul mai continea si o forma de contract pe care ar fi trebuit sa-l compleze si sa-l semneze in cazul in care era de acord cu propunerea editurii. I se propunea un salariu bun, comision din vanzarea cartii si o locuinta de serviciu, datorita faptului ca editura se afla in alta tara decat locuia ea. Ea ar fi trebuit isi faca bagajele si sa se prezinte la sediul editurii luna urmatoare. In plus i se mai cerea si o continuare a primului manuscris, dar detaliile urmau a fi discutate ulterior.
Nici macar atunci nu a putut sa zambeasca, desi acesta era un alt vis de al ei care s-ar fi putut indeplini.
Darius si-a jucat inca o data perfect rolul de frate mai mare. A incurajat-o si a rugat-o sa-si urmeze visul.
De atunci totul se derulase pe repede inainte, avusese atat de multe de facut si doar o luna la dispozitie.

Acum toate erau puse la punct, dar oare era ea gata de plecare? Inima ei sfasiata in miliarde de bucatele si lipita cu banda adeziva era in stare sa suporte schimbarile?
Nici nu si-a dat seama cand a adormit in fotoliu dar a trezit-o Darius care venise s-o conduca la aeroport.
Era deja dimineata, cafeaua era facuta, trebuia sa-si faca un dus si sa se imbrace.
Intarzie destul de mult in dus, lasand apa sa-i cuprinda tot trupul si sa-i dea putere. A baut cafeaua impreuna cu fratele ei in tacere, nu mai era nimic de spus. El o incurajase cat putuse, de acum in colo totul depindea de ea. Cand claxonul taxiului i-a atentionat ca trebuiau sa iasa pe usa, Eva a mai cuprins o data cu privirea fiecare obiect din casa, fiecare piesa de mobilier iar cand a iesit pe usa, in afara de cele 2 bagaje a mai luat cu ea o strangere de inima dar si un dram de speranta.

Traficul fusese foarte aglomerat si din cauza aceasta nu a mai avut timp sa-si ia la revedere de la Darius asa cum isi dorise. L-a strans in brate, l-a sarutat pe amandoi obrajii si i-a multumit pentru toate cate facuse pentru ea. A mai apucat sa-i promita ca-l va suna imediat ce ajunge si si-a auzit numele in boxe.

***
Trecusera alte 4 luni de cand plecase din tara. Eva nici nu realizase cat de repede trecusera. Sarcina, locurile noi, oamenii noi, toate o tinusera inntr-o stare de alerta si nu avusese timp sa se gandeasca la nimic.
In urma cu o luna reusise sa-i gaseasca si lui Darius un post la editura si acum acesta isi indeplinea cu succes promisiunea de-a avea grija de ea.
A doua zi era programata pentru cezariana. Doctorul o sfatuise sa nu nasca normal si Eva il ascultase. Se obisnuiese cu durerea care pusese stapanire pe sufletul ei, dar ii era frica de o durere noua, fizica, o durere care sa-i sfasie si trupul nu doar sufletul.
Astfel a venit pe lume Cosmin. Cand l-a luat pentru prima oara in brate inima ei sfaramata s-a incalzit brusc si buzele au incercat sa schiteze un zambet dar nu au reusit decat o grimasa si tot lacrimile si-au reluat locul pe fata. Isi iubea copilul la fel de mult pe cat isi iubise sotul si si-ar fi dorit sa fie impreuna sa-l poate strange in brate, sa-l sarute si sa se bucure amandoi de Cosmin si de zambetul lui dragalas.
Cand a implinit Cosmin 4 luni, la un an de cand sotul ei plecase in lumea celor drepti si de cand drumul vietii ei incepuse sa aiba cu totul si cu totul alt traseu, Eva se hotarase sa mearga la cimitir.
A cumparat de cum a aterizat pe aeroport un buchet imens de crizanteme albe, florile lor preferate si cu Cosmin in brate si buchetul in mana a pornit spre cimitir intr-un taxi.
Ajunsa la cimitir a asezat cu grija florile pe mormant si s-a asezat pe bancuta din fata. A inceput sa planga incet si sa-si aduca aminte de toate clipele petrecute impreuna in cei 3 ani cat fusesera casatoriti. Si-a adus aminte si de cutia de catifea albastra cu scrisori primita in dar de la el, stia pe de rost toate cuvintele de dragoste pe care i le scrisese acolo. Ideea i-a incoltit imediat in minte. Continuarea romanului a carui lansare urma sa o aiba saptamana urmatoare o va face din scrisorile lui. Da, i se parea o idee minunata, ii va publica scrisorile si astfel toata lumea va afla de iubirea lor.
Lacrimile ei nu-i mai ardeau fata, nu mai erau lacrimi de disperare, erau lacrimi de impacare. Se impacase cu soarta, se impacase cu Dumnezeu. Acum vroia doar sa-i povesteasca sotului ei prin ce trecuse si sa-i spuna ca acum e bine, nu trebuie sa-si mai faca griji pentru ea. Incepuse deja procesul de vindecare, ranile adanci din suflet prinsesera un pic de coaja, nu mai sangerau la fiecare gand.

Cand s-a ridicat de pe banca, privirea i-a fost atrasa de un barbat cu o fetita de mana. O fetita dragalasa de cativa anisori cu bucle mari aurii si cu ochii verzi precum firul de iarba proaspata. Evei ii revenira in minte pozele de cand era ea copil. Fetita semana foarte mult cu ea si avea in mana tot un buchet imens de crizanteme albe. Si-a ridicat incet privirea de la copila si cand ochii ei au intalnit privirea patrunzatoare a barbatului i s-au inmuiat genunchii.
Doamne ce sa fie asta gandea Eva in timp ce clipea des. Aceiasi ochi albastri, acelasi nas acvilin. Nu putea fi adevarat, doar cu cateva minute mai devreme ii lasase un buchet de crizanteme pe mormant. Ce festa ii jucau mintea ei obosita, ochii impaienjeniti de lacrimi si inima plina de dor.
- Doamna va simtiti bine? suna placut vocea barbatului din fata ei, iar Eva vazu pe fata acestuia o nedumerire la fel de mare ca si a ei.
- Da domnule, doar sa semanati izbitor de mult cu sotul meu caruia tocmai i-am lasat un buchet de flori la mormant. Probabil ca sunt prea obosita si mi-e mult prea dor de el de am ajuns sa-l vad in fata mea.
- Incredibil doamna, vroiam sa spun accelasi lucru si dumneavoastra semanati cu sotia mea care s-a stins la nasterea Catalinei.
Eva intinse mana sa se prezinte.
- Numele meu este Eva.
El i-o saruta delicat.
- Eu sunt Ciprian, dar prietenii imi spun Cipri. Acum ca prezentarile au fost oficiate, mi-ar face o deosebita placere sa ma insotiti la o cafea.
- Cu cea mai mare placere si din partea mea, Cipri, spuse Eva. Si pentru prima data dupa un an un zambet firav ii ramasese agatat de coltul buzelor.
El se oferi sa-l ia in brate pe Cosmin ca sa nu-i fie prea greu, iar Catalina deja se agatase de mana Evei. Oricine i-ar fi privit acum ar fi putut jura ca sunt o familie fercita.
La cafenea fiecare il descoperea in fata lui pe cel pierdut. Era ca si cum fiecare avusese o copie fidela si acum se regasisera pentru a doua oara.

La lansarea cartii ei statusera unul langa altul si din nou pentru prima oara dupa un an si o saptamana, Eva zambea cu toata fiinta ei si singurul gand pe care il avea in minte era ca exista suflete pereche si ca nimic pe lume nu le poate desparti.