Linistea monotona a diminetii este sparta de taraitul insistent al telefonului.
Pasii obositi, plictisiti ai Evei se indreapta spre peretele galben al holului, unde sta atarnat telefonul.
-Da.
-Salutare. Biletul de avion se afla in posesia mea. Cum vrei sa ti-l trimit?
-E ok o intalnire la pranz, intr-un restaurant modest?
-Mai bine de atat nici nu-mi puteam imagina.
-La ora 13 in fata muzeului de istorie.
-Perfect. La 13 sa fie.
*
Eva era fascinata de scrisori. Uneori isi scria singura. Orice: amintiri vesele, triste, indemnuri, realizari. Degetele lungi tineau cu atata gratie stiloul primit de Craciun de la sotul ei.
- Pentru autografe, draga mea.
- Vaaai. Cata incredere poti avea intr-o femeie- copil!
- E, hai… stiu eu ce stiu, si o imbratisa patimas, sarutand-o. A… era sa uit.. Am o surpriza pentru tine.
- Inca una?
- Asta chiar merita atentia. Este o adevarata opera de arta.
Barbatul interesant, cu o voce placuta, nas putin acvilin, privire patrunzatoare, ii devenise sot Evei acum trei ani. La inceput, cand s-au cunoscut, erau ca soarecele si pisica. Ea isi dorea romantism, poezie, arta, declaratii de dragoste, iar el nimic.
Acum, simtise nevoia sa ii ofere femeii minunate din viata lui marturia dragostei ce i-o purta.
- Poftim, si-i inmana o cutie de catifea albastra.
- Sa vad, sa vad! Sunt atat de curioasa.
Capacul cutiei zbura pe canapea. Zece-cinsprezece scrisori, asteptau frumos oranduite, in plicuri albastre, sa fie lecturate.
-Nu pot sa cred! Ai facut tu asta?!
-Da… mi-am invins teama de penibil.
Eva se prinse de gatul lui si-l saruta.
-Acum, ma retrag sa le citesc. A… iti multumesc dragul meu. Un alt sarut prelung pecetlui buzele dornice ale sotului.
-Atunci, eu ies la o plimbare. Lectura placuta!
*
Soferul nu vazuse ca cineva se afla pe trecerea de pietoni. Lovitura a fost puternica. Barbatul care isi lasase sotia sa citeasca dovada dragostei purtate in fiecare fibra a miocardului, nu s-a mai intors acasa.
Continuare - Virginia L.
Auzea de departe un sunet cunoscut, sunetul se apropia si Emma deslusi soneria telefonului ei. Plutea intr-o ceata deasa si nu era foarte sigura unde se afla. Soneria deveni foarte clara si atunci cu un gest mecanic mana ei atinse cu precizie tasta care aduse linistea.
Pleoapele ii erau atat de grele si corpul ei o tintuia in pat cu greutatea unui autobuz.
Prin minte i se derulau imagini ciudate, flash dupa flash, ca o pelicula de film stricata. Nu aveau prea multa legatura cu realitatea, dar care era realitatea? Nu ar fi putut sa o recunoasca nici daca de asta depindea toata viata ei. Trecusera secunde bune de cand incerca sa se rupa din starea aceea. Cu greu reusi sa isi duca mana la frunte si simti picaturi de sudoare. Deschise ochii cu teama. Realiza ca era dimineata si ca se afla in pat. Intelesese ca a visat. Se ridica brusc, iesi din dormitor, se repezi pe scari in picioarele goale. Ajunse in usa bucatariei si se opri brusc. Simti ca inima ii sare din piept si un fior de gheata ii cuprinde spatele. Pe masa se afla o crizantema alba si sub ea un bilet impaturit.
Incepu sa tremure si toata fiinta ei se concentra sa ajunga la acel biletul. Dar picioarele nu o ascultau, erau impietrite. Era prea liniste, o liniste bolnava prin care razbateau doar bataile inimii ei. Vroia sa stie unde se afla, sa gaseasca puncte de reper pentru viata ei, pentru locul ei si pentru timpul ei. Era rupta de orice o inconjura si incerca disperata sa gaseasca o portita de intrare. Mintea ii era incoltita de ganduri ireale, temeri si o singura dorinta: biletul de pe masa!
Pulsul ii ajunse atat de iute si inima dadea sa-i sara din piept cand, un clinchet jucaus o lovi ca un traznet. Pe strada trecuse o bicicleta si avertizase pe cineva. O lovi de-a dreptul. Ca si cum se trezi inca o data in acea dimineata se repezi catre masa, lua biletul il despaturi si se lasa pe dusumea. Picioarele nu mai aveau atata putere. Se lipi de perete si incepu sa citeasca. Ochii i se umpura de lacrimi. Lacrimi calde i se impleteau in barba si cadeau pe pijamaua rece. Plangea si radea in acelasi timp. Citi biletul de multe ori, dadea sa-l stranga la loc si il citea din nou, iar si iar. Il duse la piept, zambi si reciti din minte fraza care ii deschise usa unui alt inceput: “Dragostea mea, am iesit la plimbare cu Bella. Cafeaua e gata. Te iubesc. Tudor.”
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu