M-am trezit in jurul pranzului. Neuronii mi-au cerut insistent asta. I-am ascultat si le-am indeplinit dorinta.
Mi-am inceput ziua sorbind dintr-o cafea binemeritata si discutand despre muzica si filme. Inseamna mult pentru mine sa descopar ca in aceasta tara in care nu se mai pune accent pe profesionalism, pe frumos, pe umanitate - despre bun simt nu mai discut - exista, mai exista oameni care apreciaza arta, care au puterea sa sape adanc in propria fiinta si sa evidentieze izvoarele talentului daruit la nastere de bunul Dumnezeu.
Ma uit cum cei apropiati nu ma inteleg.... ma considera un robot... gata oricand sa fac de toate. Si, oricum daca nu fac cand spun ei, pot face in restul zilelor orice, caci nu are valoare. Ma intelege cineva ca efortul intelectual este mai afurisit decat munca fizica? As vrea sa cred ca da... cu toate ca nu ma ajuta la nimic. Pe zi ce trece, imi doresc sa ma detasez de toate si de toti. Sa-mi incep o viata a mea, intr-un loc unde omenia are valoare si exista. Este noul meu vis. Imi doresc oameni care sa nu ma judece cum am deschis gura. Pot face lejer acelasi lucru. Spre bucuria mea, am atins nivelul cand ma dau la o parte din fata lor. Ultimele saptamani din viata mea, mi-au demonstrat ca rautatea este platita, iar adevarul iese tot timpul la suprafata.(candva credeam ca sunt doar proverbe). Privesc putin - doar putin - in urma, si vad rautati, barfe, invidii ce au fost aruncate aupra-mi. Usor usor, am aratat cine sunt de fapt. In acele momente, am fost atacata din nou prin cuvinte. Am tremurat putin, mi-am amintit momentele cumplite cand am suportat priviri dure, cuvinte acide aruncate pe umerii mei. Cu lacrimi in ochi, cer sa imi implinesc visele... sa plec intr-o lume mai frumoasa... sa ma indepartez de mizeria umana de aici. Daca aici nu sunt apreciata pentru ce fac - cu exceptia faptului ca educ oameni (mici si mari) - atunci fie ca drumurile mele sa strabata alte spatii.
De ce in momentele in care am nevoie de sustinere, de ajutor, de mangaieri sunt solicitata la maxim si criticata de oamenii apropiati?
Nu mai rezist... nu mai am cuvinte... si lupt cu mine sa ignor rautatile si sa-mi traiesc viata frumos. O carte si aceasta melodie imi sunt prieteni azi.
2 comentarii:
esti puternica:)
>:D<
@ Monica:
Da... culmea sunt puternica... :)
Nu stiu nici eu cum si in ce fel.... am doar 46 de kg, nu mananc aproape nimic... nu stiu cum de rezist si fac atatea. Clar sunt protejata. :)
Si invat zilnic ceva din tot ce mi se intampla, din tot ce mi se spune. Totul are un rost... :)
Amales doar sa traiesc... si sa muncesc putin cate putin pentru ceea ce imi doresc. Atat timp cat nu ranesc pe nimeni, se pare ca lucrurile frumoase mi se intampla. :)
Trimiteți un comentariu