Adorm spre dimineata... cu ochii iritati. Mi-e greu, desi e vina mea ca am ajuns in aceasta stare. Primesc mesaje de incurajare de la un inger. "Stiu ca poti. Nu lasa panica sa te doboare." Nu e vorba ca nu pot, e problema de timp. Stiu ca uneori timpul se dilata pentru a face lucruri frumoase, dar acum am gresit. Nu pot sa pretind sa mi se dea timp. "Esti capabila de multe. Problema e ca au venit multe intr-un timp scurt, tu vrei sa rezolvi cat mai multe si ai intrat intr-un timp ce nu iti mai apartine. Iti doresc sa simti iarba prin par si mana atinsa de o alta mana. Esti o fata faina si vreau sa te fac sa zambesti". Uneori raman uimita. Nu stiu de unde vin astfel de oameni in momentele in care sunt efectiv epuizata... in care tremur din toate incheieturile... cand nu mai cred in nimeni si nu mai astept nimic de la viata.
Zambesc si multumesc in gand pentru tot.
Ma simt protejata. De exemplu, astazi am plecat cu masina de la scoala. Intuneric. Orele 19.20. Am uitat sa aprind farurile. La coltul strazii, un motociclist a claxonat. Clar sa imi atraga atentia. Nu a functionat. Mai merg o portiune si realizez ca nu vad bordul masinii luminat. Se face lumina! Ha ha ha. Realizez ca langa mine este un inger. Indubital... (cuvant folosit de elevii mei... ).
Constientizez ca am inceput sa primesc ceea ce ofeream eu de mult timp. Mesaje frumoase, cand am nevoie sau cand nu mai astept nicio vorba buna. Curate, simtite, optimiste. E placuta senzatia! Oare aceeasi bucurie au trait si cei dragi carora le expediam periodic ganduri bune?! As vrea sa cred ca raspunsul este afirmativ.
In cancelarie, discutam cu profesori colegi despre bodyguardul scolii. Am mai scris candva despre el. Este un domn firav, cu o voce angelica, ce iti insenineaza ziua. Un prof de matematica, chiar spunea azi:
- Eu n-am mai vazut in viata mea un om atat de calm, care sa aiba pregatite cuvinte potrivite pentru fiecare.
Elevii au inceput sa ma tot caute pe la cancelarie. Sefa de catedra chiar imi spunea: "Mai, dar esti solicitata, nu gluma!" Sunt isteti! Un alt coleg, care anul trecut fusese delegat la inspectoratul scolar, anul acesta si-a lua jumatate de catedra. Ne povestea ca i-au lipsit mult copiii, senzatia aceea de drag de a preda, de a fi util. (eu il inteleg; ardeam de nerabdare sa revin printre elevi dupa 3 ani de pauza). Este epuizant. Dupa cinci ore de predat, ai impresia ca ai muncit 16 ore la camp. Dar, cand ai satisfactii, uiti de toate neplacerile (ca tot vorbeam de salarii azi in cancelarie - ha ha ha).
Traiesc lucruri frumoase... simple... normale... dar energizante pentru suflet. Le asimilez cu drag, insa mi-e teama sa ma mai bucur sau sa le impartasesc. Primesc si palme de la viata, ca sa invat sa apreciez, probabil. Am cateva probleme personale care mi-au picat nu tocmai la momentul potrivit. Vreau sa nu ma mai plang... si sa dobandesc puterea si maturitatea de a le accepta ca vin de la oameni slabi, infantili, care pur si simplu vor sa faca rau.
Am un weekend in fata mea, care se anunta vesel, plin de muzica, lectura, povesti si ingeri!
2 comentarii:
O zi buna sa ai!
@ adriana:
multumesc. sa fie pentru toata lumea. mi se intampla lucruri frumoase.. marunte, poate chiar insesizabile, dar mie imi ung sufletul si imi alina suferinta.:)
Trimiteți un comentariu