Prieteni, elevi, perfecţionare, iubire, îngeri... răsfăţ, minuni...

Ca un profesor dornic să se autodepăşească.... 

Ca un om care  nu are ce face acasă, de mâine încep cursuri de perfecţionare. Vor fi weekenduri cu voie bună, lecţii, teste, odihnă din părţi, deoarece programul va fi 9 -15. Mi-e greu să cred cât muncesc şi pentru ce salariu! :)  Dacă nu ar fi zâmbetele copiilor, zău aş renunţa. 

Azi, ne-am amuzat copios.... aveam ceva de făcut, şi i-am rugat să scrie un minieseu cu titlul "O călătorie în frunză".... studiem fotosinteza. S-au lăsat purtaţi de vraja clorofilei şi au scris atât de frumos. Unii sunt copii... alţii sunt mai maturi şi mai serioşi decât mine. Îmi doresc să-i educ frumos... în spiritul dreptăţii. Încerc să le redau curajul de a avea opinii şi a crede în ceea ce spun. Eu îi ascult.... cu tot ce au a-mi spune.... ;) Când mă servesc cu bomboane, le transmit din tot sufletul: "Credeţi în visele voastre şi împliniţi-le!". Cu ochii mari ma privesc, şi-mi mulţumesc. ;)

În zorii zilei, am primit o felicitare cu îngeri, de la un om minunat, care mă răsfaţă atât de subtil, încât să nu mi se urce  la cap şi să-mi iau nasul la purtare şi lumea la picior. Toată dimineaţa îmi mersese destul de bine... oamenii mă priveau cu drag, autobuzul şi tramvaiul au venit exact când am ajuns în staţie.... copiii au fost atenţi şi cuminţi... şi nu înţelegeam de ce!?

Mulţumesc dragul meu, drag... inteligent şi sincer pentru gândurile pozitive trimise şi captate cu atâta promptitudine de către organismul meu.

Pe seară, am primit un mail emoţionant. O prietenă mi-a scris că lectura blogului meu i-a readus zâmbetul pe chip. În acele clipe, mi-am promis că, oricât aş fi de obosită  n-am să renunţ la scrierea pe blog. 
"Draga mea Alina, să-ţi fie bine, acum şi întotdeauna! Să găseşti puterea de a zâmbi, de a descoperi în tine bucuria de a fi OM MINUNAT. Am clipe în care aş fugi în munţi, în peşteri, m-aş ascunde de răutate, de nedreptate, de invidii şi frustrări, de oameni care ar lua şi pielea de pe mine, m-ar folosi la maxim de ar putea, apoi dispar mâncând pământul şi reapar când mai au ceva de cerut. Însă, în clipe de restrişte, mă retrag în mine, cu mine... şi scriu... despre orice mă inspiră... citesc orice mă linişteşte... caut să învăţ lucruri noi... (sincer îţi spun că mi-e dor să tricotez... şi de abia aştept să finalizez treburile urgente şi să fac asta).
Până ne vom întâlni într-o zi de toamnă târzie, la un ceai aromat sau o ciocolată caldă, te îmbrăţişez cu veselie şi optimism. hai să facem lumea mai frumoasă, să zâmbim rătăţii din plin... (un  om special, m-a învăţat de curând că binele învinge răul)." 

 

Tot astă seară, am primit cadoul personalizat de la draga mea prietenă de blog - mama unui băieţel artist plastic la numai 4 ani -,şi m-am simţit atât de norocoasă şi răsfăţată şi iubită. 

Mulţumesc Vavaly!