joi, decembrie 23

dulaul din inima mea

asteptam ora 2 sa administrez un antibiotic. tocmai ce finalizasem de scris o poveste, am inchis notebook-ul meu vesel si prietenos, l-am sarutat cu drag, si am dat sa iau o carte de pe marginea patului. cartile- daca le-ati vedea ce cuminti stau acolo, si ma asteapta infiecare seara si in fiecare dimineata si in fiecare clipa cand ma intorc acasa. stiu ca una din ele va fi norocoasa si va sta la caldura, langa mine, sub pilota. alta ma va insoti in drumul meu, va cunoaste locuri, oameni, animale. altele sunt oropsite si abandonate cu zilele. (da, fac prostia de a citi - uneori - carti in paralel).

dar... iar m-am abatut. voiam sa aflati ca, nu am apucat sa iau cartea, caci in sufletul meu, un dulau a inceput sa dea din coada. imi duc mana la inima. cata viata! ce adrenalina! cauza? nu stiu... pare a fi teama. oare unde nu vreau ca subconstientul sa-mi aduca in vise acei barbati rai pe care i-am intalnit si care mi-au destabilizat orizontul si echilibrul?

suna telefonul. este ora 2 dimineata. administrez antibioticul si ma intorc sa citesc. personajele, fara sa aiba vreo intentie - stau acolo de sute de ani - imi scot din cutiuta aminitirilor pe cei doi natarai care mi-au ruinat - hai sa spun doar sifonat - visele, sperantele si, mai presus de toate, ideea de iubire, arta si sinceritate.

inchid cartea cu ciuda si lacrimile se preling din coltul ochiului spre nasul acceptor... de lacrimi.

da, si dulaul este inca acolo, si tot da din coada. vreau sa cred ca este FERICIT.

Un comentariu:

DoarEu spunea...
Acest comentariu a fost eliminat de autor.