şanse

cum e să ţi se ofere o şansă? e minunat! când eşti deja la a doua te poţi declara chiar norocos.

prin liceu, îmi doream să fac meditaţii la limba şi literatura română pentru a da admitere la Filologie. mama, mi-a spus: "nu, dai unde te poţi descurca singură. nu-mi permit." (lucrurile nu stăteau chiar aşa, dar am acceptat). nu am vrut să-mi supăr niciodată mama.

ieri, m-a sunat o fată cu o voce minunată, care dă BAC-ul anul viitor, printre materii fiind şi biologia şi m-a rugat să o ajut. nu-şi permite să facă atâtea meditaţii, şi am decis să o ajut gratis. când există voinţă, măcar ştiu că merită!

e aşa frumos ca viaţa să-ţi ofere o a doua şansă!

eu aştept şansa de a întâlni un om cu suflet bun, vesel, inteligent şi harnic! ha ha ha... poate l-am întâlnit şi are nevoie de a doua şansă... mai analizez!

fie ca viaţa să vă ofere şanse numeroase, de care să profitaţi la maxim!

despre nunti...

Pornind de la un mail cu nunta regala din Suedia, in 19 iunie 2010 – impresionanta prin simplitate si eleganta - ma gandeam cum ar arata nunta mea.

m-am maturizat si am inteles ca oamenii sunt rai, foarte putini sunt cei care se bucura pentru fericirea ta, si am invatat ca totul devine interes ( o “buna” prietena care se casatoreste in septembrie, afland ca nu-mi permit sa merg la local, dar nu o vitregeam de prezenta mea la biserica, mi-a reprosat cu obraznicie – poate gresesc – “ma asteptam la un efort din partea ta, si stii ce ma doare? ca ai ales sa mergi la mare, in loc sa vii la nunta mea”). nu vreau sa ajung sa fac asta… sa cersesc sa vina oameni la nunta. Nu! Nu imi doresc o nunta cu fala, si sute de invitati – ca sa ce? Sa vada lumea cati oameni cunosc eu, ce relatii am, si cat sunt sau nu sunt de apreciata? – cu fanfara si sclipici, cu limuzina si fotografi peste fotografi.

Imi doresc o nunta micuta, cu familia si oameni dragi, cu suflet bun, chiar daca sunt numarati pe degetele de la o mana. Vreau ca fiecarui invitat sa-i fac o scrisoare de multumire – am inteles ca in Germania se procedeaza astfel – pentru ce reprezinta in viata mea. Vreau ca biserica sa fie din lemn si foarte primitoare (sunt cateva dragute in Bucuresti). Vreau ca rochia sa fie simpla si facuta pentru mine. Vreau ca lumanarile sa fie modeste si doar cateva flori atarnand pe ele. Vreau ca slujba sa fie frumoasa si asa cum este o slujba, nu pe repede inainte cum se intampla adesea. Vreau sa simt binecuvantarea lui Dumnezeu. Vreau ca fericirea si implinirea mea si a lui, a mirilor, sa purifice sufletele celor prezenti si sa se vada – cum si eu am vazut – ca dragostea invinge raul si ca dragostea chiar exista.

Si mai vreau, ca ingerii unei noi iubiri sa imi asculte si sa imi citeasca randurile, si emotionati sa-mi aduca sufletul pereche pentru a-mi testa sinceritatea si veridicitatea celor scrise mai sus.

(ziceam candva, recent, ca nu mai scriu despre iubire… urzicati-ma!! J)

la drum... pe fuga

calatorului ii sade bine cu drumul, zice o zicala.
mi se potriveste la fix!
acum, ma grabesc sa ajung la biblioteca sa predau cartile, caci daca depasesc termenul nu mai am voie sa imprumut. e necesar sa ajung si la scoala, caci dintre toti colegii, eu am fost singura disponibila pentru a face azi de garda (asa este cand nu stii sa spui NU!).
vin acasa, bagaje, baie si pe aici ti-e drumul spre Slobozia, la o prietena din facultate. am atatea amintiri: cu ea am corespondat ani buni, vacante lungi si grele si nefericite. ne-am etalat sufletele ca la disectiile pe broaste ce ne chinuiau infiorator. nu am mai fost acolo, de patru ani, de la nunta ei - cand am fost domnisoara de onoare.
maine, ma "chinuie" cu niste analize (sa vada de ce sunt asa slaba!). de-ar putea sa-mi vindece sufletul, ar fi nemaipomenit. nu e chiar atat de distrus ca alte dati, e doar dezamagit de rautatea, egoismul, frustrarile celor care le-au reversat in mine. eh, macar sa fie ei linistiti si fericiti!
va fi un weekend cu povesti si resuscitare a sufletului... :)
zambete si voua, sa va mearga din plin, asa cum doriti si meritati!

blogul si pozitia in top

imi promisesem ca nu ma mai las influentata in scrierile mele de pozitia in clasamentul blogurilor. din pacate, nu pot! ma doare si sufar cand vad ca tot alunec si pierd "audienta". dar, asta e viata! sper sa apara ceva in viata mea, care sa ma determine sa renunt definitiv si irevocabil la aceasta pasiune.

VREAU o schimbare majora in viata mea. m-am "plictisit" de tot ce fac. vreau un alt spatiu, un alt timp - daca s-ar putea - si o alta eu. citeam zilele acestea ca astrele imi sunt favorabile, si dupa ani de cautari, viata mea se linisteste si intra pe meleaguri armonioase. tot acolo am aflat ca m-am "schimbat"... destul de mult. sper sa fie asa, nu vreau sa fac o introspectie.

aseara, tarziu in noapte, cand limbile ceasornicului din perete se intindeau infometate spre ora 1, gandurile mele erau spulberate de griji si amintiri si intrebari. suparata, mi-am zis: "nu are rost sa te intrebi si sa intrebi la randul tau. asa a fost sa fie. asa s-au intamplat si gata!"

viata mea, e ca mersul pe un pod destul de instabil, cu parapetii din sfoara. stiu ca unul din parapeti poate sa-mi devina stalpul de sprijin al iubirii si as putea construi alaturi o relatie armonioasa. mi-e teama sa risc... mi-e teama sa aleg... am obosit sa sufar... rautatile lor m-au facut sa nu mai cred ca poate fi si frumos.
ma izolez si astept ca toamna - careia ii cer iertare caci nu am placut-o niciodata - sa-mi aduca ceva bun si frumos si vesel si spornic si optimist; vreau sa-mi aduca un joc cu piese interesante din care sa construiesc "imperiul iubirii si armoniei eterne". nu doar pentru mine, ci pentru toti cei dragi sufletului meu, cei care mi-au fost alaturi la bine si la greu, cei care m-au incurajat si s-au bucurat de realizarile mele (cu adevarat!), cei care mi-au intins o mana sa ma ridic, mi-au daruit un zambet si o imbratisare!

imbratisari

Când vara se lupta să pună stăpânire pe primăvară, corpul ei a cunoscut cele mai calde, suave, adevărate îmbrăţişări. Nu le-a apreciat atunci de teamă să nu sufere. Ştia că pleacă pentru trei luni departe şi nu a vrut să strângă sau să iubească acele mâini, ea care era fascinată de frumuseţea degetelor, de puterea braţelor şi fineţea atingerilor.
Aceste mâini, erau colorate... erau primele mâini colorate care o îmbrăţişau, care îi cereau să le devină stăpână, împreunându-se în rugămintea celui ce le deţinea să-i devină soţie. Genunchii lui coborâseră pe aleile grădinii verzi şi înflorite în acea perioadă. Ea, speriată, l-a rugat să se ridice, a prins mâinile cu putere să nu se mai facă de râs. El nu s-a lăsat înfrânt. Ştia că firea ei romantică iubeşte poezia, şi i-a recitat multe poezii. A impresionat-o, deşi ea nu s-a lăsat înduplecată. Undeva, în sufletul ei, ştie că el este dragostea cu gust de ciocolată, ce se va întoarce şi vor deveni unul. Închide ochii şi îşi aminteşte dedicaţia ce i-a dăruit-o forţată de mâinile lui cafenii: „Pentru viitorul soţ”... „Nu pot scrie asta; lucrurile scrise se îndeplinesc” spusese ea cu teamă. „Asta şi vreau!”
Culoarea cafenie a lui se potrivea atât de bine cu pielea ei albă. Împreună erau ca o cafea cu lapte, erau frumoşi, erau deosebiţi. Şi timpul a trecut, şi lui îi era mereu dor de ea, dar ea voia să se obişnuiască singură. Ştia că în curând va pleca şi nu-şi mai dorea atingerile lui dureros de dragi şi sincere.
Acum, toamna îl va aduce înapoi de undeva dintr-o ţară îndepărtată. Ea îl aşteaptă şi îl doreşte cum nu a crezut că va reuşi vreodată. A cumpărat bilete la teatru pentru a sărbători reîntâlnirea. Arta şi lectura sunt afinităţi comune. Pentru ea, el este un zeu...
Îi este dor de acele mâini... şi încearcă să le „atingă” într-o proiecţie a propriilor mâini pe un ecran al cinematografului lor preferat... şi când reuşeşte, îşi spune în gând: „mi-e dor de o dragoste cu gust de ciocolată... şi te aştept cu nerăbdare... să împlinim ce ai promis”.
Vreau ca dragostea lor să crească, sa dospească mulatri frumoşi şi veseli, asemenea lor. Mulatri liberi ca el şi zâmbăreţi ca ea. Fie ca îngerii să-i binecuvânteze.

tristeti si bucurii...

a fost - nu, nu odata ca niciodata - ci, un weekend cu teatru Masca in aer liber (am fost prezenta bineinteles; as manca teatru pe paine daca s-ar putea), cu prieteni si plimbari prin parcuri bucurestene (refacute de primarii de sectoare).

azi, dupa o dimineata la scoala si discutii despre salariile mizere si mii de intrebari daca mai predam sau nu, daca plecam din tara sau nu, incotro s-o apucam si ce sa mai facem pentru un ban cinstit - e umilitor dupa atata scoala sa ai un astfel de salariu (totusi formezi oameni) - am primit pe mail, de la redactora ziarului "Lumina Copiilor" o continuare a povestii "Furtuna si ingerii". Am zambit, m-am bucurat ca povestile ajung la copii, si, mai exista copii care scriu. Felicitari Laurentiu!

Numele meu este Laurentiu si am 11 ani. Locuiesc in orasul Sacele din judetul Brasov. Va trimit continuarea povestii din ziarul Lumina, numarul din 22 august 2010.

Îngerii au pornit spre Dumnezeu să-I ceară sfat. Întâi au trecut pe lângă nişte stele lucitoare, care le dădură câte o lopată fiecăruia. Apoi s-au intâlnit cu luna, care aflând necazul oamenilor din cauza furtunii le-a zis:

- N-am nimic mai bun pentru voi decât un sfat: săpaţi cu lopeţile de la surorile mele în norul multicolor şi aruncaţi puful norului peste tot prin lume, şi totul o să fie bine.

Îngeraşii au mers mai departe până au ajuns la grădina Raiului. Acolo totul era colorat. Au intrat într-o curte mare şi parfumată de mirosul fructelor şi al florilor. Au pătruns apoi într-un palat imens de alabastru cu uşi de argint şi acoperişul de aur. Îngerii s-au sfătuit cu Dumnezeu, propunându-I şi ideea lunii, cu care El a fost de acord. Îngerii şi-au chemat nişte ajutoare care au despărţit norul în mai mulţi norişori, pe care i-au împrăştiat prin toată lumea. După aceea, fiecare a luat câte o lopată în mână şi a început să sape în nor, aruncând puful norului colorat prin toată lumea. Puful, fiind uşor, a plutit prin aer până ce s-a aşezat pe toate lucrurile lumii, redându-le culoarea pe care o avuseseră mai înainte. Ba chiar mai mult, le dădu o culoare mai vie, şi toate străluceau de parcă ar fi fost noi.

În dimineaţa următoare, toată lumea era afară jucându-se, alergând şi dansând prin puful colorat. Toţi copiii din cartier construiră un om ca de zăpadă din puful multicolor. Rareş însă nu ieşi afară. De ce? Pentru că el Îl rugase pe Dumnezeu şi pe îngerii Săi să readucă culorile lumii. Iar pentru orice rugăminte împlinită trebuie adusă şi o mulţumire. Aşa că Rareş nu ieşi afară pentru că voia să le mulţumească îngerilor şi lui Dumnezeu pentru împlinirea rugăminţii lui.

povesti in ziarul "Lumina Copiilor" de maine

duminica 22 august si duminica 29 august, in ziarul "Lumina Copiilor", distribuit in biserici, apare o poveste scrisa de mine. aceasta poveste a fost scrisa special pentru un Rares, si a fost apreciata. sper sa va placa...

Furtuna si ingerii

Un nor cumplit de negru, cu forme ciudate, desprinse de pe alte meleaguri parcă, a pornit să tune şi să toarne cu nemiluita picături reci, mari, răutăcioase, hidoase. Vântul suflă puternic, îndoaie copacii, dar nu reuşeşte să îndepărteze norii pus pe harţă. Soarele s-a ascuns timid şi neputincios într-un nor micuţ, şi tremură speriat de această furtună stârnită.

Într-o staţie de autobuz, un băieţel slăbuţ, înspăimântat de vijelia dezlănţuită, tremură ca varga. În mâna dreaptă ţine o acadea, de care se pare că a uitat. Stă cu genunchii îndoiţi, postat într-un colţ al cabinei de protecţie, cu lacrimile jucându-i în ochi.

-Dacă ştiam, nu mai plecam. Mi-e atât de teamă. Nu mai e nimeni pe străzi. Toţi parcă au fost înghiţiţi de pământ. Nici urmă de fiinţă în jurŞ nu tu păsări, insecte, oameni nici gând, nici pomeneală.

Cât aţi spune "hai la joc", picăturile hapsâne, nesătule, au furat culoarea din tot ce era în jur: frunze, petale, cer, până şi culoarea roşie - cu aromă de zmeură - din acadeua băieţelului a dispărut.

-Rareş, Rareş, dragul meu, te rog răspunde, se aude în depărtare strigătul disperat al unei femei, care se pare că este mama sau oricum, rudă cu băieţelul speriat.

Un fulger strălucitor lumină strada. Femeia îşi acoperi faţa, dar zări umbra unei fiinţe ghemuite. Cu inima strânsă de teamă, se îndreptă într-acolo.

-Rareş, dragul meu, te-am găsit. ce spaămă am tras!

-Mamiii, iartă-mă, nu am vrut să te sperii. Veneam spre casă şi dintr-o dată s-a pornit furtuna.

-Puiul meu, eşti ud leoarcă. Mi-e teamă să nu răceşti. Dacă nu se opreşte în maxim zece minute, pornim spre casă prin ploaie. Nu avem de ales.

-Aşa facem. Priveşte mama, exclamă Rareş, arătându-i mamei un nor mare, pufos şi multicolor. Acel nor a furat culorile din lumea noastră. Uite.. nici rochia ta nu mai are culoare... nici acadeaua... nici pantofii... Mi se face frică. E înspăimântător!

-Ai deptate fiul meu iubit! Găsim noi o soluţie, acum însă, să pornim spre casă, căci iată, rugămintea mi-a fost auzită şi ploaia a stat.

Cei doi au plecat spre locuinţa lor, care nu se afla foarte departe de staţia de autobuz unde s-a adăpostit băieţelul poveştii noastre.

-Dezbracă-te Rareş, spuse mama grijulie şi l-a înfăşurat rapid într-un halat de baie, moale, călduros şi pufos - dar şi acesta lipsit de culoare.

-Trebuie să ne gândim la o soluţie de a aduce culorile înapoi, rosti micuţul.

-Ai dreptate, dar asta după un ceai cald şi gustos, asezonat cu o miraculoasă aspirină.

Aburii ceaiului fierbinte, cu miros îmbătător de tei, l-au moleşit pe Rareş. Era să adoarmă la masă, dacă mama lui nu era atentă.

-Puiul meu, hai să mergem la culcare. Nu uita să îţi spui rugăciunea, da?

-Bineînţeles, mamă dragă!

Ajuns în cameră, Rareş a îngenuncheat lângă pat şi se rugă: “Îngeraşul meu păzitor, îţi mulţumesc pentru că am revenit acasă în bună stare. Când îl vezi pe Doamne Doamne, roagă-L să salveze culorile din ghearele monstrului care le-a furat. Mulţumesc din nou. Amin!”

Şi-a dat papuceii jos, i-a aşezat ordonat lângă pat, a tras plapuma peste el şi a adormit cât aţi spune “peşte”.

Îngerii bucuriei, armoniei si pazitori ai copiilor au făcut şedinţă.

- Cum salvăm această situaţie?

- Este o soluţie, nu se poate altfel!

- Bineînţeles, fără discuţie!

Au stabilit că este necesar să meargă la Dumnezeu şi să Îi ceară sfatul.

Îngerii au fost primiţi imediat, au prezentat situaţia neplăcută şi au cerut îndrumări pentru rezolvarea problemei.

- Un copil ne-a rugat în rugăciunea de seară să aducem culorile înapoi. Pământul este trist fără culoare, a declarat unul din îngerii păzitori ai copiilor.

- Doar un suflet curat de copil putea observa că viaţa este frumoasă tocmai datorită culorilor diverse, spuse îngerul armoniei.

- Mergeţi şi aveţi grijă de băieţel, să doarmă liniştit. A fost supus unui adevărat şoc în faţa răbufnirii naturii. Am să mă ocup personal de recuperarea culorilor, a zis Dumnezeu.

Îngerii s-au supus.

Dumnezeu a atins cu bagheta magică norii, care, ascultători au eliberat culorile.

„Primăvara părea că-şi reintră în drepturi. Natura în jur înverzea – copacii, tufărişul şi ierburile, totul strălucea şi se legăna uşor, în adierea moale a zefirului; peste tot răsuna în triluri dulci glasul săltăreţ al ciocârliei; ciorile se plimbau ţanţoşe, profilându-se cu penetul lor negru pe verdele crud al grânelor de primăvară, încă destul de joase, şi se pierdeau în marea de secară ce începea de-acum să albească; doar când şi când li se zăreau capetele, iţindu-se din lanul ce juca în valuri vineţii.”

Rareş s- a ridicat brusc din pat şi s-a îndreptat spre fereastră. Era întuneric. Nu vedea nimic.

- Off, cred că am visat. Eram în mijlocul naturii... am văzut mule culori.

Îngerii se uitau unul la altul neputincioşi. Îngerul său păzitor, care stă mere pe umărul drept, l-a mângâiat încet şi l-a ajutat să se aşeze sub plapumă şi să adoarmă.

Noaptea a trecut cu emoţii pentru toată lumea, inclusiv pentru îngeri.

Cocoşii au început să cânte, vestind sosirea dimineţii. Ziua îşi intră în drepturi pas cu pas.

Îngerii bucuriei privesc pe fereastră şi observă culorile la locul lor.

- Culorile au revenit! Ce se va bucura micuţul nostru. L-aş trezi!

- Nu, să-l lăsăm să se odihnească. A avut un somn agitat, au adăugat îngerii armoniei.

Peste câteva minute, micuţul s-a trezit şi a privit dincolo de geamul încăperii. Nu pot descrie lumina din ochii săi, zâmbetul cald şi vesel, vocea suavă care a împărtăşit mamei sale bucuria reîntoarcerii culorilor în lume.

- Mama, mama, bună dimineaţa! Îngerul meu păzitor mi-a ascultat ruga şi culorile sunt la locul lor: albastrul pe cer, verdele în firele de iarbă, galbenul în lămâie... etc. Sunt fericit!

- Vezi Rareş, îngerii există şi te aud! Să nu uiţi să le mulţumeşti diseară!

- O voi face chiar acum!

Ingerii bucuriei, ai armoniei şi îngerii păzitori ai copiilor, şi-au unit mâinile, şi au zburat uşor. Câţiva fulgi au plutit prin cameră, aşezându-se într-un final pe patul lui Rareş.

- Oau... vă mulţumesc din tot sufleţelul meu că mi-aţi păzit somnul şi mi-aţi înapoiat culorilor. Ador culorile curcubeului: ROGVAIV. Ha ha ha, adică: roşu, orange, galben, verde, albastru, indigo, violet!

*

Dragi copii, în fiecare seară rugaţi-vă îngerului vostru păzitor, care stă aşezat pe umărul drept!