Teatrul Mic - VOLPONE

Din nou la teatru... de data aceasta, Teatrul Mic.. 

Volpone... un sarlatan bogat din Venetia... doreste sa aiba si mai multi bani...astfel ca, pacaleste avocatul, medicul si un bun prieten ca este foarte bolnav... pe moarte.. acesti ii fac daruri scumpe, sperand ca ei vor fi mostenitorii... in acest joc intervenind cu iscusinta si inteligenta, sluga lui Volpone. Corbaccio doreste chiar sa isi "vanda" sotia pentru a deveni mostenitorul averii lui Volpone. Avocatul Voltore isi dezmosteneste fiul, care este foarte corect.... si ii ia apararea Ceciliei... sotia lui Corbaccio. 

Finalul este trist...pe baza proverbului "orice nas isi are nasul". 

NU poti manipula oamenii la infinit... nu te poti cu viata la nesfarsit.... 

Mi-a placut faptul ca scena a fost cu apa...pentru a transmite mesajul ca actiunea se desfasoara in Venetia... pe Canale Grande...

Doua ore si jumatate sa joci in apa... este un efort... :)

Piesa merita vizionata... este o comedie spumoasa... cu limbaj decent si final trist... 

Dureaza 2 ore si jumatate cu pauza... 15 minute... 

Iubiri și alegeri

Meseria de burlac - text literar pt. atelier de scriere

Bărbatul de 40 de ani... frumos, deștept, cu mașină, casă.... o iubită care vine la el și pleacă... ce își poate dori mai mult? De ce să se lege la cap? Ce atâtea responsabilități.... discuții... cand avea tot ce își dorea... inclusiv sex când avea chef... 

Așa era Vlad. Bărbatul săritor... fiul minunat... tot timpul prezent la apel... fratele bun la toate... dar iresponsabil si de fapt nu își dorea să aibă o familie. Copii? Doamne ferește! Nici gând nici pomeneală! lasă... să fie pentru alții... 

Bicicleta luase de mult locul mașinii în sufletul lui. Îi acorda atenție și o considera prietena lui. Adevărul că îi era prietenă fidelă. Cunoșteau împeună tot orașul... toate gropile... toate rutele ocolitoare. Nu spunea niciodată „nu merg, nu am chef, sunt obosită”. Parcă... o dată făcuse pană... simțindu-se abandonată.

Vlad... era bărbatul cu ochi frumoși... cameoleonici... isteț... dar care nu o dădea pe spate. Pentru Ramona... era un amic... pe care îl știa de ani buni, din cartier. Se simțise atrasă de el... de fizicul său... Acum, s-a obișnuit cu el... îi cunoștea toate mofturile și toate replicile. Cândva, încercase să îl bucure... se dăduse peste cap... căutase ore în șir pe internet cărți despre aviație, o pasiune de-a lui Vlad... Găsise ceva scris recent. Scriitorul chiar s-a întâlnit cu Ramona și i-a dat cărțile cu autograf... Nu a fost prea impresionat Vlad... iar sufletul femeii a fost zgâriat... Cum? Am ratat și asta? Fie.. mai departe!

Călătorii peste tot unde s-a putut... munte... mare... sate... Vlad tot nemulțumit... de fapt, i se părea totul atât de firesc. 

Ramona suferea ca un câine... nu putea să meargă mai departe, dar și despărțirea i se părea înfiorătoare. Simțea că trebuia să mai stea lângă acest bărbat... conștientă de faptul că el a ales: BURLĂCIA PENTRU TOATĂ VIAȚA. 

Pentru Ramona era ceva de neimaginat... nu putea să creadă că acest bărbat frumos... care avea potențial și împreună ar fi evoluat... de dragul tatălui lui Vlad, în cinstea memoriei dânsului ar fi făcut tot posibilul ca acest om să fie fericit... a ales singurătatea pentru toată viața.

Păcat! Avea numai 42 de ani... o familie a lui l-ar fi împlinit... nu ar fi trăit degeaba... și-ar fi învins temerile... și frustrările... 

Alegerile vieții au făcut ca Ramona să îl părăsească pe Vlad... oricât de mult a așteptat să se trezească la realitate... nu mai avea timp... era vremea să își întemeieze o familie... să își vadă de viața ei... să fertilizeze in vitro...

DOAMNE TE ROOOOG DĂRUIEȘTE-MI!

 CÂT DE MULT ÎMI DOOOOOOREEEEEEEEEEEEEEEESC!

 MULȚUMESC!

MIC DAR VOINIC!

Temeri... oameni... și eu...

Mi-e teamă de singurătate... de respingere... de răutatea oamenilor... de inspecții... de prostie...

Mă întorc uneori în trecut și „privesc” câți oameni buni și senini au fost în viața mea. Pe unii i-a îndepărtat distanța... pe alții frustrarea că viața m-a dus mai departe decât pe ei, uitând însă să privească la ceea ce au ei: o familie... după care eu tânjesc enorm, precum un asmatic după o gură de oxigen. 

Oameni pe care nu i-am cunoscut niciodată... îmi sunt prieteni virtuali... mă susțin... îmi trimit comenzi de povești personalizate... cred în mine și îmi apreciază munca. 

Sincer mărturisesc că îmi este tare dor de oameni... de discuții față în față și nu la telefon, prin sms-uri sau pe mail. Adevărul este că am devenit răi... egoiști... frustrați... goi... inumani...

Mă bucur cîn mă caută... chiar și cu interes câte un coleg de la institutul de cercetare.. sau de pe la diferitele școli pe unde m-am perindat. 

Îmi doresc să merg pe drumul meu.... și să găsesc soarele care să-mi lumineze culorile ce strălucesc în sufletu-mi creator... și copilăros.

Îmi doresc să fac oameni fericiți! Unii nu înțeleg asta și cred că mă interesează să aflu despre viața lor... dar nu este așa... chiar mă jur că nu este așa... vreau doar să îi scot din cotidian... să le ofer bucuria unei prezențe optimiste... îmi doresc să le fac viața frumoasă... colorată... să aduc zâmbet și senin în viața lor.

Doamne sper să reușesc într-o zi! Dacă nu... voi sta în banca mea... și voi călători singură... prin muzee... parcuri... bulevarde.... 

Dragoste...

Noapte bună, dragoste.... pe oriunde ești! Poate într-o zi sau într-o noapte... într-un tren sau avion... mă vei întâlni și pe mine. Da, recunosc, nu mai cred în tine... de fapt, nu cred că exiști... dacă nu te-am cunoscut niciodată... ce vrei să fac!? Unii oamenii te folosesc în cuvinte atât de des... fără să știe de fapt cine ești, cum arăți... dar te preamăresc... te urcă în slăvi și te poartă în toate buzunarele lor. Da.. da... ai auzit bine, domnule Dragoste! Oamenii aceștia au sufletele atât de prăfuite și goale... și uscate... că nu au cum să te poarte în inimile lor... sunt acei oameni care sar dintr-o relație în alta... folosesc aceleași cuvinte suave și atât de dulci încât ți se face greață instantaneu. Cu toate astea, se pare că ție îți plac astfel de persoane!

Cine să te mai înțeleagă, Dragoste nebună... și atât de ciudată și indecisă! Nici tu nu știi cine ești de fapt... unde locuiești... ce îți place!

Pentru mine... dragostea este atunci când mă placi ciufulită... și mofturoasă.... și copilăroasă... când joci șotronul cu mine...sau badminton... sau citim aceeași carte și îmi subliniezi citatele preferate. Dragoste.. hai să cîntăm împreună... „să cântăm...amândoi... să cântăm, chitara mea....”

Dragoste....să nu superi că nu te fotografiez și nu te expun pe pagina de facebook... dar eu chiar te iubesc... și te ador... și te admir... și îmi place să trăiesc în compania ta.... fără a primi like-uri de la prieteni...și necunoscuți.... disperați după can-can-uri. 

Eu vreau să mâmcăm împreună... și să spălăm vase... și să citim... să dansăm... să stau pe burta ta și să vizionez un film... la CINEMAX!

Da, DRAGOSTE, TE IUBESC! ÎNGERII SĂ TE ÎMBRĂȚIȘEZE ȘI SĂ TE AJUTE SĂ ÎȚI ÎMPLINȘETI VISURILE ȘI DORINȚELE... CHIAR DACĂ TE TEMI DE MINE... 

Somn bun, DRAGOSTE! Oriunde ai fi... oricine ai fi... oricând vei sosi!

Teama bărbaților... de a avea relații

Text preluat de pe blogul Alinei Ilioi

http://alinailioi.ro/te-iubesc-dar/ 

"Te iubesc, dar nu sunt pregătit pentru un angajament serios.

Te iubesc, dar acum nu e momentul potrivit să fac schimbări drastice.

Te iubesc, dar nu am curajul să renunţ la tot pentru tine.

Te iubesc, dar am nevoie de timp de gândire.

Te iubesc, dar am cunoscut şi pe altcineva.

Te iubesc, dar sunt indecis şi nu ştiu ce să fac.

Te iubesc, dar nu te pot ierta.

Te iubesc, dar totul s-a întâmplat prea brusc şi vreau să-mi dau seama ce e cu mine.

Te iubesc, dar nu pot fi alături de tine.

Te iubesc, dar am un program foarte încărcat şi nu putem vorbi zilnic.

Te iubesc, dar există cineva în viaţa mea.

Te iubesc, dar nu-ţi arăt deocamdată prin fapte, pentru că nu e momentul potrivit. Doar îţi spun.

Te iubesc, dar distanţa e prea mare.

Te iubesc, dar îmi este frică.

Te iubesc, dar de fapt nu ştiu ce e iubirea cu adevărat. Pentru că dacă aş şti, aş cunoaşte că în te iubesc nu există DAR. Aş şti deja că atunci când iubesc, pot ierta totul, ştiu că te vreau pe tine, nu aş avea nevoie de timp, aş fi pregătit să fac schimbări, să-ţi demonstrez, să lupt pentru tine, să fiu raza ta de soare. Dacă te-aş iubi, nu aş lua în considerare varianta de a fi cu tine, ci AŞ ŞTI că vreau să fiu cu tine. Nu ar fi o variantă. La toate problemele şi încercările, aş răspunde cu “dar, te iubesc…” nu cu “te iubesc, dar…”.