Mi-e teamă de singurătate... de respingere... de răutatea oamenilor... de inspecții... de prostie...
Mă întorc uneori în trecut și „privesc” câți oameni buni și senini au fost în viața mea. Pe unii i-a îndepărtat distanța... pe alții frustrarea că viața m-a dus mai departe decât pe ei, uitând însă să privească la ceea ce au ei: o familie... după care eu tânjesc enorm, precum un asmatic după o gură de oxigen.
Oameni pe care nu i-am cunoscut niciodată... îmi sunt prieteni virtuali... mă susțin... îmi trimit comenzi de povești personalizate... cred în mine și îmi apreciază munca.
Sincer mărturisesc că îmi este tare dor de oameni... de discuții față în față și nu la telefon, prin sms-uri sau pe mail. Adevărul este că am devenit răi... egoiști... frustrați... goi... inumani...
Mă bucur cîn mă caută... chiar și cu interes câte un coleg de la institutul de cercetare.. sau de pe la diferitele școli pe unde m-am perindat.
Îmi doresc să merg pe drumul meu.... și să găsesc soarele care să-mi lumineze culorile ce strălucesc în sufletu-mi creator... și copilăros.
Îmi doresc să fac oameni fericiți! Unii nu înțeleg asta și cred că mă interesează să aflu despre viața lor... dar nu este așa... chiar mă jur că nu este așa... vreau doar să îi scot din cotidian... să le ofer bucuria unei prezențe optimiste... îmi doresc să le fac viața frumoasă... colorată... să aduc zâmbet și senin în viața lor.
Doamne sper să reușesc într-o zi! Dacă nu... voi sta în banca mea... și voi călători singură... prin muzee... parcuri... bulevarde....
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu