Tristeţe şi miracole

Încep prin a spune că scriu ce simt, pentru mine, pentru a-mi elibera sufletul şi nu pentru a mă văicări sau a cere răspunsuri. De multe ori, nu mă exprim pe înţelesul oamenilor... poate şi din teama de a spune totul.

De dimineaţă, am fost la şedinţă publică. Pe lângă faptul că eu am luat notă de titular, dar ciuciu posturi, aveam cele mai mari studii dintre toate colegele mele de biologie. Se vrea învăţământ de calitate şi profesori pregătiţi? Bun. Am dat inspecţie la clasă, probă practică. Asta e esenţial după mine. Din păcate, se merge tot pe sistemul de a corecta cuvânt cu cuvânt definiţiile. Ca să nu mai lungesc vorba, s-a titularizat cea care avea nota cea  mai mică la inspecţie, dintre noi cinci. Degeaba suntem doxe, dacă elevii ne privesc şi nu înţeleg ce limbă vorbim. Ştiu cât lucrez cu elevii... am materiale adunate acasă pentru  a le transforma în revistă... dar ce  contează.

Ajung în faţă. Să-mi iau ore, ca şi cum vin de la săpat şanţuri şi poate mai prind şi eu un loc, că vine toamna şi plouă. 

- Domnişoara Lizuca, le luaţi?

- E Lizica, dar nu mai contează. Le iau. Am de ales? (Tocmai spusese unui domn înainte că dacă nu ia ore zi, îşi pierde dreptul de a mai lua...).

Obţin "victorioasă" 6 ore, ultimele... ca pe timpul lui Ceauşescu când prindem carne sau banane... şi ies din sală. 

Îmi sun mama, să-i spun pentru ce am învăţat atât: să predau la o şcoală de "genii"...

Lacrimile ţăşnesc din ochi... oamenii mă privesc cu milă (chiar merit de astă dată)... 

E ultimul an... promit....

Dacă oamenii din provincie vin în Bucureşti, eu plec în provincie, ba chiar la sat. (tot mă întreba o colegă de facultate aseară, dacă nu pot preda şi altceva... desen de exemplu; păi şi cei de desen, ce să facă? Două locuri au fost şi pentru ei).

Pe drum... mă sună un prieten să îmi povestească despre el, depresie prietenei lui... zâmbesc.. şi ascult. Ce mai contează că sunt epuizată.. dezmăgită, dezgustată... Îl ascult. A fost printre puţinii care mi-a oferit bani să-mi public "Tolba cu poveşti".

- Te admir... eşti o fată deşteaptă...

- Să fugi de fetele deştepte... sunt cele mai fraiere din lume.... 

Pe seară, cu toate că m-am "certat" cu Dumnezeu zilele astea.... El mi-a răspuns printr-un preot optimist, care mi-a citit postarea aanterioară, m-a înţeles şi m-a încurajat.

Nu sunt tocmai eu, Claudia Lizica de prin mai-iunie, dar măcar mă "trezesc" încet încet şi încep să lupt pentru visele mele, în continuare.

Tot singură... cum îi şade bine unui samurai...

Sper ca într-o zi, Dumnezeu să se plictisescă de vizitele mele prin biserici, de rugile mele insistente şi să-mi dăruiască o familie: un soţ şi doi copii minunaţi, plus unul pe care îl vom înfia. AMIN. 
Atunci, voi şti că am motiv să lupt, să învăţ, să scriu poveşti, să zâmbesc, să dăruiesc mai mult pentru a-mi învăţa copiii să fie buni. 

DOAMNE AJUTĂ-MĂ!

MULŢUMIRI OAMENILOR CARE MI-AU ACORDAT DIN TIMPUL LOR PREŢIOS PENTRU A MĂ RIDICA DIN DEZNĂDEJDE.

ADRIANA, AM CITIT ARTICOLUL PUS LA COMENTARIU. CE AR FI CA ACEL BĂIAT SĂMĂ ÎNTÂLNEASCĂ PE MINE... ? MULŢUMESC ENORM DE MULT. ESTE O LECŢIE DE CREDINŢĂ.

Obosită de tot şi de toate

Sunt epuizată şi umflată de plâns. Am obosit să lupt pentru fiecare lucru pe care îl fac. Am obosit să mă rog şi Dumnezeu să mă ignore. Uneori mă întreb de ce se poartă aşa urât cu mine? Alţii au făcut rău şi au fost iertaţi şi ajutaţi... iar eu? Nu am dreptul să Îl judec şi să-I adresez întrebări, dar nu mai înţeleg nimic...

Totul a luat-o razna... oamenii nu mai au cuvânt.... îţi promit că la data de faci ceva, apoi se răzgândesc, că stai să vezi dar nu mai au timp.... Câtă încredere să ai? Ce nervi de oţel trebuie să ai să suporţi frecuşul ăsta... !

Nimic nu-mi merge... şi am învăţat atât... şi am muncit atât... şi m-am rugat enorm. Alţii n-au nici în clin nici în mânecă cu Dumnezeu şi le merge perfect. Unde eşti tu Doamne? Ia-mi zile de vrei... dar nu mă mai chinui... nu mai vreau să trăiesc viaţa asta mizeră, plină de răutăţi, destrăbălare, minciuni, hoţie, prietenie falsă... şi câte şi mai câte. 

NU MAI VREAU SĂ TRĂIESC! MĂ AUZI, DUMNEZEULE?

Am făcut cât am putut pentru omenire... am lăsat ceva în urma mea... acum, vreau să mor. M-am săturat de toţi şi de toate.... de nedreptăţi şi invidii... de frustraţi şi oameni care îşi urmăresc interesul... Gata! am trăit destul. Mi-ajunge. Zău... Opreşte-mi viaţa aici...

Trăiesc în zadar... am obosit să mă lupt cu lumea şi cu nedreptatea... 

Omoară-mă.... curând... cât mai curând... în noaptea aceasta de se poate.TE IMPLOR!

La film cu sora mea

Sora mea şi-a luat câteva zile de concediu. Pe la prânz, îmi spune:

- Sor, mergi cu mine la film?

- Da.

Am mers la mall si am vizionat "Magic Mike" sau Mike Meseriasu', în traducere. O comedie drăguţă, cu streaperi... şi o mică lecţie de viaţă despre bani şi droguri şi prietenul la nevoie se cunoaşte... şi despre iubire..

Sa devin antreprenor :)

O buna prietena, tiza mea, Claudia Suhov, are o afacere minunata, bazata pe educatie.

Daca as avea copii, i-as duce sa invete cum sa devina afaceristi. 

Asadar, cu mare drag si voie buna, lansez chemarea pentru elevii mei, cu varste intre 10 si 14 ani, sa se inscrie la eveniment.

http://junioriinafaceri.blogspot.ro/  

Mult succes tutror. Sa deveniti afaceristi creativi si isteti.

Optimism la Câmpulung

Nu ştiu dacă m-am lăudat că pornesc în weekend-ul trecut spre Câmpulung. Persoanele care m-au însoţit, pesimiste înnăscute. Voiau totuşi să se plimbe... Cabana Voinea... Cuca... Braşov... Bran...

Aşadar, dă-i şi luptă... şi roagă-te Claudia pentru a fi soare...

Am ajuns la Lereşti.... prea devreme.. Slavă Domnului era soare. Ne-am plimbat prin împrejurimi. Apoi, am mâncat şi ne-am jucat cu finuţul meu pufos. Cât a dormit micuţul, am mers prin pădurea din apropierea casei. După amiază, am luat moţul lui David. După amiază, am fost la mănăstirea Nămăieşti. Mie îmi place la nebunie.... precum şi casa lui Topârceanu, de vizavi. De data aceasta n-am păşit în ea... era târziu.

David a ales: şurubelniţă, chei de la maşină şi creion. Sper să ajungă un mare intelectual, scriitor, om de cultură. Este un Tăuraş de-al meu, ambiţios, cu personalitate. Îşi doreşte să meargă singur, să nu-l ţinem de mână... Îmi vine să-l mănânc... este un zâmbăreţ... cu obraji pufoşi... 

Duminică.... m-am trezit în jurul orei 9. Am mers la piaţă în Câmpulung. La prânz am urcat la cabana Voinea cu maşina, apoi pe jos până la Cuca pe jos. Soare.... am folosit tricoul. La întoarcere, ne-a plouat puţin, Masa de prânz.Pentru că m fost cuminţi, iar mama nu fusese niciodată la Bran, am fost duşi la Bran. Era un festival... "Turnirul Cetăţilor".

Azi, ne-am plimbat prin Lereşti... apoi am mers la cules de mure. Am semne că am executat această operaţiune... :)

Trebuia să trec o ţeavă peste râu... nu era prima dată. Mi s-a făcut frică... m-am aşezat în fund pe ţeavă, şi am început să râd. Toţi mă aşteptau să prind curaj.

- hai Claudia... noi aşteptam să faci şi douăsalturi peste cap....

- da da, imediat!

Am ajuns acasă... în Bucureştiul  aglomerat.... :)

Mi-e dor de lectură.... şi asta voi face acum....

Noapte bună.... şi o săptămână binecuvântată!

Sensibilitate şoptită de o frunză

Gânduri, şoapte, doruri, vise plăsmuite şi împlinite când nu te mai aştepţi şi rămâi surprins de minunea ce ţi s-a arătat. Îmi beau cafeau, amintindu-mi de zilele când îmi ghiceai că voi fi fericită şi voi deveni scriitoare cu un bogat palmares.

În drumul prăfuit de iubiri arse, o frunză galbenă, ce miroase a toamnă s-a prins de piciorul meu şi a mers în ritmul meu. La un moment dat, simţându-mi tristeţea, a prins grai, spunând:  “Nu fi tristă. Doar ştii foarte bine, viaţa este un ciclu. Crezi că eu nu sunt tristă că plec de aici? Dar aşa e orânduită viaţa: cu bune şi cu rele, frumos şi urât, nou şi vechi, suişuri şi coborâşuri. După rău, vine şi bine! Zâmbeşte… ai un zâmbet plăcut. Oamenilor le face bine să vadă chipuri zâmbitoare. Să priveşti viaţa din toate unghiurile şi să înveţi din fiecare întâmplare. Viaţa e frumoasă, dar  trebuie să o simţi, să o trăieşti prin toţi porii, cu fiecare răsărit şi fiecare apus. Şi nu uita: priveşte suratele mele în primăvara ce va să vie! Ai grijă de ele… mângâie-le uşor când îţi ating părul… sunt atât de fericite când faci asta. La revedere, fată dragă!”

Cu fiecare pas pe care-l făceam, auzeam muzica. Frunzele purtau în adâncul lor note muzicale, iar adierea vântului le dădea viaţă, le armoniza creînd melodii de toată frumuseţea.

Dintr-o dată, norii angrenaţi de adieri puternice într-o herghelie s-au rupt şi a început potopul. Am fost luată de vânt şi adăpostită la umbra celui mai destoinic arbore în lupta cu timpul şi cu vremurile. Picăturile de ploaie şiroiau pe chipul obosit, încât aveai impresia că sunt lacrimi de bucurie, de tristeţe sau doar lacrimi de diamant.

Cu mine despre răutăţi, plagiat şi psihologie

Aflasem eu cândva, că oamenii buni sau talentaţi sau care au un gram de succes sunt atacaţi de oamenii frustaţi, laşi. Ei... până nu văd, eu nu cred, aşa că m-am convins în ultimele luni şi ultimele zile din plin. Din când în când, postez pe 121.ro o mică scriere la mesajul din sticlă. Există un domn, care cred că are probleme cu stima de sine (bietul de el) care mă atacă vehement. Nu cred că are vreo preocupare, decât să urmărească ziua în care postez şi să mă atace. Înainte se semna... acum a trecut la anonimat. Păi la cât de penibil şi chinuit este sufletul lui, nu are cum să îşi scrie numele.

Ieri, am mers la Humanitas Kreţulescu, la o întâlnire literară urmată de dulceaţă fel de fel cu linguraţa. N-am putut sta mult, nu aveam starea necesară.... :) Data viitoare vin pregătită sufleteşte, cu distonocalmul la pachet.... :))

Verişoara mea, mare psiholog, mă plagiază. Ce pot să-mi doresc mai mult? Mi-am mai descoperit un text pe un blog... care a fost retras într-un final. Oare chiar scriu atât de interesant? Pentru unii se pare că da. Luaţi fraţilor, dar făceţi-mi şi mie publicitate... altfel... veţi plăti în faţa lui Dumnezeu pentru furt intelectual. Hahahaha.... :) (Draga mea verişoară, ştiu că nu vei citi tocmai acest articol... ştiu că mă citeşti să aflii ce mai fac.... telefonia e scumpă, dar un mail sunt în stare să citesc. Să ştii că fac mult mai multe decât scriu pe aici...).

Cât despre lecturi... am început "Tess D Uberville" de Thomas Hardy.

Ieri, am discut cu un mare "psiholog" moralist. În România există mulţi. Mă întreba de ce mă tem? Mi-e teamă să nu rănesc pe nimeni prin deciziile mele... în special pe cei apropiaţi, mama şi sora, care m-au ajutat mereu. Mi-a mai spus multe despre cum să-mi găsesc un partener - hahaha - despre evoluţia mea spirituală, despre faptul că e cazul să scap de prejudecăţi pentru a trăi liber... şi bla bla bla-uri. Sunt norocoasă.. ce să zic?! Atâta consiliere gratuită... şi eu fac figuri... :)

Tuturor vă doresc un august bogat în minuni, fericire, înţelegere, pace şi linişte, rugi ascultate....