joi, august 16

Tristeţe şi miracole

Încep prin a spune că scriu ce simt, pentru mine, pentru a-mi elibera sufletul şi nu pentru a mă văicări sau a cere răspunsuri. De multe ori, nu mă exprim pe înţelesul oamenilor... poate şi din teama de a spune totul.
De dimineaţă, am fost la şedinţă publică. Pe lângă faptul că eu am luat notă de titular, dar ciuciu posturi, aveam cele mai mari studii dintre toate colegele mele de biologie. Se vrea învăţământ de calitate şi profesori pregătiţi? Bun. Am dat inspecţie la clasă, probă practică. Asta e esenţial după mine. Din păcate, se merge tot pe sistemul de a corecta cuvânt cu cuvânt definiţiile. Ca să nu mai lungesc vorba, s-a titularizat cea care avea nota cea  mai mică la inspecţie, dintre noi cinci. Degeaba suntem doxe, dacă elevii ne privesc şi nu înţeleg ce limbă vorbim. Ştiu cât lucrez cu elevii... am materiale adunate acasă pentru  a le transforma în revistă... dar ce  contează.
Ajung în faţă. Să-mi iau ore, ca şi cum vin de la săpat şanţuri şi poate mai prind şi eu un loc, că vine toamna şi plouă. 
- Domnişoara Lizuca, le luaţi?
- E Lizica, dar nu mai contează. Le iau. Am de ales? (Tocmai spusese unui domn înainte că dacă nu ia ore zi, îşi pierde dreptul de a mai lua...).
Obţin "victorioasă" 6 ore, ultimele... ca pe timpul lui Ceauşescu când prindem carne sau banane... şi ies din sală. 
Îmi sun mama, să-i spun pentru ce am învăţat atât: să predau la o şcoală de "genii"...
Lacrimile ţăşnesc din ochi... oamenii mă privesc cu milă (chiar merit de astă dată)... 
E ultimul an... promit....
Dacă oamenii din provincie vin în Bucureşti, eu plec în provincie, ba chiar la sat. (tot mă întreba o colegă de facultate aseară, dacă nu pot preda şi altceva... desen de exemplu; păi şi cei de desen, ce să facă? Două locuri au fost şi pentru ei).
Pe drum... mă sună un prieten să îmi povestească despre el, depresie prietenei lui... zâmbesc.. şi ascult. Ce mai contează că sunt epuizată.. dezmăgită, dezgustată... Îl ascult. A fost printre puţinii care mi-a oferit bani să-mi public "Tolba cu poveşti".
- Te admir... eşti o fată deşteaptă...
- Să fugi de fetele deştepte... sunt cele mai fraiere din lume.... 
Pe seară, cu toate că m-am "certat" cu Dumnezeu zilele astea.... El mi-a răspuns printr-un preot optimist, care mi-a citit postarea aanterioară, m-a înţeles şi m-a încurajat.
Nu sunt tocmai eu, Claudia Lizica de prin mai-iunie, dar măcar mă "trezesc" încet încet şi încep să lupt pentru visele mele, în continuare.
Tot singură... cum îi şade bine unui samurai...
Sper ca într-o zi, Dumnezeu să se plictisescă de vizitele mele prin biserici, de rugile mele insistente şi să-mi dăruiască o familie: un soţ şi doi copii minunaţi, plus unul pe care îl vom înfia. AMIN. 
Atunci, voi şti că am motiv să lupt, să învăţ, să scriu poveşti, să zâmbesc, să dăruiesc mai mult pentru a-mi învăţa copiii să fie buni. 
DOAMNE AJUTĂ-MĂ!

MULŢUMIRI OAMENILOR CARE MI-AU ACORDAT DIN TIMPUL LOR PREŢIOS PENTRU A MĂ RIDICA DIN DEZNĂDEJDE.

ADRIANA, AM CITIT ARTICOLUL PUS LA COMENTARIU. CE AR FI CA ACEL BĂIAT SĂMĂ ÎNTÂLNEASCĂ PE MINE... ? MULŢUMESC ENORM DE MULT. ESTE O LECŢIE DE CREDINŢĂ.

14 comentarii:

MONICA D spunea...

Sa citesti asta te rog:

http://jurnalduhovnicesc.blogspot.ro/2012/08/daca-ai-o-zi-proasta.html

O seara buna!

Pr.Victor spunea...

Şi parcă un strop de optimism a început să se întrevadă prin rândurile acestei postări. Evident că mă bucur să văd acest lucru mulţumindu-ţi pentru gândul bun.Mă bucur şi pentru că încă mai sunt oameni care au venit să te sprijine cu un cuvânt bun, fie şi numai atât şi e mare lucru.
Zi cu spor în cele bune, cu putere de muncă şi dorinţa de a merge mai departe.

DOAR NOI spunea...

@ Monica. D:

Multumesc mult. :)

DOAR NOI spunea...

@ Pr. Victor:

Mulţumesc. Doamne ajută!

Liuba spunea...

Lucrurile nu stau bine..... offff nedreptatea asta, oare cit va dainui?
te cuprind si pup cu drag!

Anonim spunea...

L-ai maniat pe Dumnezeu cu postarea ta,sa nu te mai lauzi ca esti credincioasa. Credinta s-o ai in suflet! Si nu te mai lauda ca faci bine,nu esti singura! Sunt mii de oameni mai buni decat tine dar nu ies in fata sa spuna,nu sunt fatarnici,se smeresc.
Gandeste-te!

darul din inima noastra spunea...

E o bucurie sa vad ca esti un pic mai optimista. Pupicei.

Anonim spunea...

draga claudia,

cred ca este foarte bine sa fim comunicativi si sa spunem ce avem pe suflet, mai ales cand stim ca suntem printre persoane apropiate, care vor sa ne fie alaturi... pentru ca in felul acesta ne mai usuram si noi sufletul si in asta sta si frumusetea prieteniei si a comuniunii dintre noi, in a ne sfatui, sprijini si intari unii pe altii...
din pacate, cunosc si eu sistemul de invatamant romanesc, cunosc prea bine nedreptatea (nu conteaza ca o persoana este dublu-licentiata, conteaza ca altcineva `trebuie` sa ocupe un anumit post) si umilinta sedintelor publice, unde te simti `ca la piata` :( ... am avut si eu ani in care am plans pe strada si chiar am urlat, la propriu, de frustrare, sau am avut nopti in care am gandit ca `ar fi fost mai simplu sa fiu moarta`, din cauza unor asemenea `sedinte` :(... apoi, in timp, am observat, dupa cum ti-am mai spus, ca posturile cele mai bune sunt pastrate si apar `miraculos` abia in toamna, asa ca de multe ori e mai bine sa astepti luna septembrie si abia atunci sa iei majoritatea orelor... (apropos, nu fac nimic cu transferul anul asta, nu e nici o posibilitate, asa ca am facut 2 dosare uriase degeaba si am pierdut 2 saptamani din vacanta mea de vara cu hartogariile, inutil...asta e :)...)
pe de alta parte, singuratatea este apasatoare uneori, insa barbatul potrivit pentru tine va aparea cu siguranta, exact la momentul in care trebuie... si e mai bine ca o persoana sa fie singura, dar deschisa si disponibila sufleteste, decat intr-o relatie nefericita sau intr-o casnicie nepotrivita...(chiar aseara povesteam cu prietena mea cea mai buna despre o fosta colega de liceu si facultate, mama a unei fetite, inselata si batuta de sot, la modul repetitiv
:(((...doamne fereste de asa ceva, caci acestea sunt cu adevarat tragedii!)
in viata, azi putem sa nu avem nimic, iar maine totul, sau invers, azi sa avem totul, si maine sa ramanem fara nimic...desi din vorbe este usor, iar in fapte este foarte greu sa transpunem, cred ca este bine sa primim totusi cu seninatate, liniste, credinta si optimism tot ce ne ofera viata, in orice clipa...si sa luptam mereu sa schimbam lucrurile in mai bine...
in cazul meu, in decurs de o luna, din 10 iulie si pana acum, am trecut cu bine, multumesc lui Dumnezeu, cu parintii mei, prin doua incercari grele... mama s-a operat de nodul la san, si a scapat, printr-o minune, de un diagnostic de cancer mamar, foarte probabil, statistic vorbind, la varsta ei...iar tatal meu a scapat, si el, de o operatie grea... si am realizat, din nou, ca putem avea orice in viata, oricate averi, orice-orice, caci tot sanatatea este cea mai de pret...
cu totii avem incercari in viata, mai devreme sau mai tarziu...
ma bucur insa nespus sa vad ca tu reusesti sa fii tare si sa te remontezi atat de rapid :)... esti o luptatoare, nu ca mine, care ma vait si ma intunec efectiv din orice fleac :)...
te `invidiez` pentru ca ai atatea persoane apropiate care iti sunt alaturi, sufleteste :)... asta nu e putin lucru deloc... :)

keep walking, draga claudia :)))...

fata din campurile de lavanda

( sper sa nu te oboseasca acest comentariu `kilometric` al meu :) )

DOAR NOI spunea...

@ Anonim:

da... asa este..L-am maniat...stiu. E pacatul meu si mi-l asum.

Daca va supara atat de mult ce scriu, va rog sa nu mai cititi...

Daca mi si comentati inseamna ca rautatea mea, va da satisfactie.
Postarea mea fost o refulare... altii injura... lovesc...

Daca m-am laudat asta e... sa m ierte Dumnezeu, de va vrea.

MA BUCUR CA SUNTETI MAI CREDINCIOASA DECAT MINE. :)

DOAR NOI spunea...

@ Dar din inima noastra:

Multumesc din suflet!

DOAR NOI spunea...

@ LIUBA:

Multumesc draga mea. :)

DOAR NOI spunea...

@ Fata din capurile de lavanda...

Multumesc mult pentru eforul de a-mi scrie. :)

Sanatate multa parintilor.. si tie... :)

Anul acesta nici nu vreau decat 9 ore... atat... sa-mi mearga vechimea... som gandesc la ce voi face pe mai departe. :)

Imbratisari. (scrie-mi pe claudia_groza@yahoo.com ca sa discutam mai mult).

Ganduri bune.

Anonim spunea...

multumesc mult, sa dea dumnezeu sanatate tuturor!
nu a fost un efort sa-ti scriu, nu ai de ce sa-mi multumesti, am facut doar ce am simtit, desi eu, in general, sunt o persoana introvertita, care, din pacate, se confeseaza extrem de greu :)...
pe de alta parte, doar tu stii ce este cel mai bine pentru viitorul tau, tu simti exact cum trebuie sa procedezi in continuare, dpdv profesional. iti tin pumnii oricum, orice vei decide! :)...
in alta ordine de idei, iti multumesc mult, inca o data, pentru disponibilitatea si deschiderea pe care mi-o arati, dorind sa comunicam, insa o sa te rog sa nu te superi pe mine si sa ma intelegi daca prefer aceasta cale de dialog... asa sunt eu, mai ciudata si mai inchisa uneori :)...uneori chiar taciturna, dificila, nesociabila :)... insa pe tine te simt aproape, draga claudia, si te citesc zilnic...

ganduri bune si vesele si catre tine :)

fata din campurile de lavanda

DOAR NOI spunea...

@ Fata din campurile de lavanda:

:))

Ok..cum consideri.. nu te stresam... ce mi-e ca scrii aici si citeste toata lumea... ce mi-e ca scrii pe mail...
:)) :))

Dar decizi este a ta...

Imbratisari..:)