miercuri, august 15

Obosită de tot şi de toate

Sunt epuizată şi umflată de plâns. Am obosit să lupt pentru fiecare lucru pe care îl fac. Am obosit să mă rog şi Dumnezeu să mă ignore. Uneori mă întreb de ce se poartă aşa urât cu mine? Alţii au făcut rău şi au fost iertaţi şi ajutaţi... iar eu? Nu am dreptul să Îl judec şi să-I adresez întrebări, dar nu mai înţeleg nimic...
Totul a luat-o razna... oamenii nu mai au cuvânt.... îţi promit că la data de faci ceva, apoi se răzgândesc, că stai să vezi dar nu mai au timp.... Câtă încredere să ai? Ce nervi de oţel trebuie să ai să suporţi frecuşul ăsta... !
Nimic nu-mi merge... şi am învăţat atât... şi am muncit atât... şi m-am rugat enorm. Alţii n-au nici în clin nici în mânecă cu Dumnezeu şi le merge perfect. Unde eşti tu Doamne? Ia-mi zile de vrei... dar nu mă mai chinui... nu mai vreau să trăiesc viaţa asta mizeră, plină de răutăţi, destrăbălare, minciuni, hoţie, prietenie falsă... şi câte şi mai câte. 
NU MAI VREAU SĂ TRĂIESC! MĂ AUZI, DUMNEZEULE?
Am făcut cât am putut pentru omenire... am lăsat ceva în urma mea... acum, vreau să mor. M-am săturat de toţi şi de toate.... de nedreptăţi şi invidii... de frustraţi şi oameni care îşi urmăresc interesul... Gata! am trăit destul. Mi-ajunge. Zău... Opreşte-mi viaţa aici...
Trăiesc în zadar... am obosit să mă lupt cu lumea şi cu nedreptatea... 
Omoară-mă.... curând... cât mai curând... în noaptea aceasta de se poate.TE IMPLOR!

16 comentarii:

Anonim spunea...

te rog, claudia, sa nu publici comentariul meu anterior... imi dau seama ca nu sunt in stare sa iti fiu alaturi cum trebuie si scriu, cred, numai prostii, cand de fapt ar trebui sa iti spun ca ma doare sa te vad asa trista si sa te incurajez, spunandu-ti ca simt ca, pana la urma, totul va fi bine si ca Dumnezeu ne aude pe fiecare, mai devreme sau mai tarziu...

curaj, draga claudia!

fata din campurile de lavanda

Liuba spunea...

Imi pare nespus de rau sa citesc acest text trist, insa sunt de aceiasi parere, imi place cum ai spus: " Alţii n-au nici în clin nici în mânecă cu Dumnezeu şi le merge perfect."
Fiecare din noi avem ginduri din astea, insa trebuie sa mergem inainte si sa luptam pentru fericirea si dragostea fata de viata.
Niciodata nu am vrut sa mor, niciodata si cind am citit gindurile tale(ca tu ai scris) am ramas blocata, nu imi vine sa cred...
Claudia, te vreau fericita si imlinita... te vreau doar asa si niciodata altfel!!!

Sunt sigura ca aceste idei, ale tale sunt vremelnice si aceasta ma impaca...

Dumnezeu e unic in felul Lui (nu-L judeca), eu stiu ca tu nu ai facut-o cu rau, insa iti vine greu sa vezi nedrepatea! Crede-ma o vad si eu...
Lupta scumpo si nu inceta sa crezi in fericire si Dumnezeu!

adriana spunea...

am citit de curand un articol intitulat: Surprinde-L cu credința ta și te va surprinde cu ajutorul Lui

http://www.ortodoxiatinerilor.ro/tinerii-in-biserica/credinta-ortodoxa/18909-suprinde-l-cu-credinta-ta

Sper sa iti fie de folos

DOAR NOI spunea...

@ Liuba:

Sunt o femeie destul de puternica... am ajutat oameni bolnavi, cu toate ca, la prima vedere par foarte firava.

Cand iti iubesti meseria si vezi atata nedreptate... (a luat postul de titular profa care luase cea mai mica nota la inspectie)... si multe altele... nu mai ai putere sa lupti. Tu esti inca tanara... asa eram si eu la varsta ta...

Pupici si imbratisari..:)

DOAR NOI spunea...

@ Adriana:

Nu stiu ce imi mai poate fi de folos... cred ca Dumnezeu a pierdut puterea asupra dezmatului... din lumea asta...

Daca nici eu nu sunt un om bun si credincios... atunci, nu stiu ce sa mai zic... degeaba ma rog 20 de ore din 24 dac fur sau despart familii sau fac alte prostii...

DOAR NOI spunea...

@ fata din campurile de lavanda:

Nu ma supar... din afara e usor... stiu si teoria cu posturile... stiu tot... ce ai enumerat tu acolo fc mereu, periodic...

Nu pot explica... am obosit de nedreptate si de altele... :)

Imbratisari... :)

Pr.Victor spunea...

"O femeie puternica,fericita si indragostita de viata, de frumos, de familie... Un suflet mare si zambet larg..."
Am copiat ca început de comentariu cuvintele scrise la descriere. Mult prea antagonică situaţia dacă punem în balanţă blogul cu prezentarea.
Fără discuţie că sunt momente în viaţă când disperarea şi deznădejdea ating culmi la care nu ne-am gândit vreodată.
Probabil că ai citit ca şi mine acel gând al unui om care se văita că nu are pantofi până când a întâlnit pe cineva care nu avea picioare.
Personal, în momentele în care ajung la o stare nedorită de deznădejde, mă gândesc că sunt alţii mult mai bolnavi, săraci, chinuiţi decât mine şi care nu se vaită, care luptă continuu pentru viaţa lor.
Evident ca preot ştiu viaţa lui Iov şi căderile lui Hristos spre Golgota. Probabil că şi-ar fi dorit ca om să lase crucea deoparte şi să se odihnească, să termine cu totul înainte de vreme.
Şi apoi gândeşte-te, poate mâine sau peste o lună, un an, cineva va avea nevoie de un cuvânt bun al tău, de o experienţă din viaţă.
Am văzut mult prea mulţi oameni murind, am văzut chipurile lor. Viaţa trebuie trăită şi preţuită cu toate încercările ei. Din mărturisirile de la spovedanie am constatat că cei pe care deseori îi percepem ca bogaţi ori fericiţi, că de fapt sunt mai nefericiţi ca cei care sunt într-o suferinţă vizibilă.
M-aş bucura să intru pe pagină în următoarele zile şi să găsesc o postare în concordanţă cu cele scrise la plecare în blogosferă, adică cuvintele unei persoane puternice, fericite, iubitoare de viaţă, frumos şi familie.

DOAR NOI spunea...

@ Pr. Victor:

Mulţumesc mult pentru vizită şi pentru comentariu.
Sunt - sau mai bine spus am fost - o femeie puternică.
Nu mi-am dorit niciodată averi...
Am ales meseria de profesor pentru că iubesc copiii. Am învăţat mult.. am făcut master...doctorat.... şi la ce bun? Nu sunt ore. Postul de titular a fost ocupat de cineva care a luat nota cea mai mică la inspecţia la clasă (adică nu e un profesor bun).
M-am rugat (şi oricum mă rog mereu, chiar şi aşa supărată) să fie bine şi pentru mine.
N-a fost să fie.... Nu mai am putere să întreb... simt că Dumnezeu m-a pierdut pe drum.

Am scris poveşti în revist "Chemarea Credinţei". NU am cerut bani... am ajutat cum am putut... simt că mi-am pierdut puterile...

Pr.Victor spunea...

Cunosc foarte bine şi această latură. Soţia mea este profesoară. A obţinut tot ce se poate obţine prin muncă în calitate de profesor. Activităţi extraşcolare şi publicaţii, simpozioane şi scris noaptea. Trăieşte mereu cu această stare de frică pentru că orele s-au împuţinat, gradaţia s-a acordat aşa cum se poartă azi (nu comentez) şi naveta este nedecontată.
Doar dragostea faţă de copii şi dragpstea copiilor menţine această dorinţă de continuare. Poate şi optimismul meu, unul foarte generos care nu m-a părăsit nici în cele mai grele clipe ale vieţii.
Nu doresc să continui pentru că sigur ai înţeles mesajul meu.
Trebuie să mergem mai departe, e imperios necesar să nu lăsăm viitorul tinerelor vlăstare să se înnegureze. Măcar pentru ei, deşi ar trebui şi pentru noi, trebuie să continuăm drumul spre Golgota personală. Nu de alta, dar după chinuri, după omorârea noastră prin diverse metode, există şi o inviere. Sigur va veni, va reveni clipa aceea de bucurie şi dorinţă de viaţă. Şi nu zic asta pentru că sunt eu optimist ci pentru că din adâncul sufletului cred acest lucru. Şi rareori mă înşel.
Seară bună cu spor, răbdare şi pace alăruri de cei dragi. :)

DOAR NOI spunea...

@ Pr. Victor:

Mulţumesc din suflet.

Fptul că sunt înţeleasă mă mai linişteşte... cât de cât...

Dacă nu iubeam copiii, nu reveneam în învăţământ după trei ani de cercetare.

Doamne ajută... (poate într-o zi îmi dăruieşte un post stabil şi o familie a mea, cu doi copii).

MONICA D spunea...

Claudia, toti trecem prin astfel de ``experiente``.
Dar nu stii niciodata cand se intoarce roata pentru fiecare.
Noi vedem doar bucuria vremelnica a unor astfel de persoane ,fara sa cunoastem toate aspectele . Nu stii daca acea persoana nu are cumva probleme in alt plan familial , spiritual...Tu vezi starea ta de acum , dar nu stii cum poate veni si ajutorul Domnului pentru tine.Binele facut de tine nu e in zadar . Dumnezeu tine cont si de un pahar cu apa dat unuia in nevoie.(Matei c.10-v 42)Domnul sa-ti fie alaturi!

DOAR NOI spunea...

@ MONICA. D:

Mulşumesc pentru vizită şi pentru timpul răspunsului.

Nu vreau să judec pe nimeni... Cu siguranţă am şi eu păcatele mele... însă, au venit "TOATE" o dată... palmă după palmă...

Aşa e... fiecăruia îi lipseşte ceva...
Nu vreau să mă plâng... însă, am fost părăsite de tata când de-bi păşeam în anii studenţiei...; mama s-a sacrificat pentru noi (eu şi sor mea mai mică); acum, mă simt "datoare" să-mi răsfăţ mama... şi să bucur. Mă rog lui Dumnezeu să îmi dea şi mie un soţ bun, credincios, optimist... să îmi de şi mieun job stabil la o şcoală; să fiu şi eu independentă 100%...

E greu de înţeles.... sau sunt incpabilă să mă exprim pe înţeles...

Am impresia că nu am niciun rost... mă simt o "păpuşă" care învaţă, ajută oameni, se roagă în zadar... şi cam atât...

Nu aveţi idee cât de greu îmi este. Mă bucur că pot fi de folos... dar mi-e ruşine când da ochii cu mama şi cu sora...

Îmbrăţişări...

MONICA D spunea...

Claudia ,lucrurile acestea le inteleg ptr ca mi le doresc si eu .Insa trebuie sa fim un pic flexibili.Pentru toti e greu ( a se vedea si mesajul pr Victor).
Cheia este cum reactionam in fata acestor probleme.Stii cum se spune ``Cand viata iti ofera lamai , fa-ti o limonada!``
Doamne ajuta!

Anonim spunea...

Sa-ti fie rusine pt postare!!!!! RUSINE!!! Ce exemplu dai tu?
Tu stii cati tineri cu pregatire serioasa stau acasa pt ca n-au unde lucra?!? Ai habar,fato?? Stii ca absolventi de medicina sau alte institutii superioare,cu note maxime,sunt nevoiti sa lucreze altceva? Cum indraznesti sa-i ceri asta Lui si-apoi sa spui ca esti credincioasa?!? Si mai ales cum iti permiti sa spui ca altii n-au nici in clin nici in maneca cu Dumnezeu,stii tu?? Cat esti de trufasha,cine te crezi?Trufia e un pacat greu dar tu auzit cumva de smerenie?Se vede ca NU. Ai un comportament cel putin isteric,azi spui ca esti o persoana puternica si fericita iar maine te-apuca istericalele si dai vina pe Dumnezeu! Cata dreptate are Pr. Victor;macar din bun simt pt dumnealui...mai tine-ti gura! Dupa postarea asta cine sa mai aiba incredere in una ca tine??Fleacuri si vaicareli..Chiar nu ne poti duce pe toti cu povesti de adormit copiii,crede-ma.Esti jalnica!Mda,si te mai intrebi de ce nu apare vreunul sa te iubeasca...Pai are ce? Oribil!

Nana Dinu

DOAR NOI spunea...

@ MONICA.D:

Stiu ca sunt altii cu probleme mai mari, insa, intotdeauna cele proprii sunt "cele mi importante".

Doamne ajuta!

DOAR NOI spunea...

@ Anonim(NAna Dinu):

Multumesc. Se ved ec sunteti mai suparata decat mine. Si eu am lucrat altceva... lucrez din facultate. Am tricotat si am vandut caciulite pentru copiii cand eram in liceu.

Nu am asteptat sa imi pice din cer.

E usor sa judeci... si eu gresesc aici. Am credinta... nu m-m sinucis ca altii.

Ma descurc eu... nu am cerut nimic. Am spus dor c exist nedreptati. NU v-am jignit... Imi pare rau ca nu ati inteles exact mesajul. Am muncit si muncesc mult pentru tot a ajuta oamenii... Dar asta, Dumnezeu stie...

Succes si dvs. in toate... biecuvantari... si fiti dvs. mai smerita decat mine. EU GRESESC! SUNT OM, nu sfant.

Dumnezeu sa va asculte rugile. :)