Şapte paşi ca să ajungi la fericire
Fă un exerciţiu simplu pentru a reuşi să vezi invizibilul de lângă tine
"Tu eşti o fetiţă tare curajoasă, Ana”. "Da”,
spune ea şoptit şi deloc convingător. "Iar Doamne-Doamne te va ajuta!”.
"Da”. "...Şi o să fie bine, Ana!”. "Da”. Vocea stinsă a copilului îţi
însângerează inima. Pentru ea, "o să fie bine” înseamnă multe lucruri
aproape imposibile.
UNU: să ai o familie. Ana
Maria a venit pe lume pe 23 martie, acum 9 ani. Ultima născută într-o
casă în care alţi patru copii erau martori şi victime ale bătăilor
tatălui. 12 ani a trăit mama lor cu el. "A devenit violent la un an şi
jumătate după ce ne-am luat. Se născuseră copiii, el a început să bea...
Când se înfuria, ne dădea afară din casă şi dormeam cu cei mici pe
stradă”, povesteşte Maria Drăgoi, mama Anei.
DOI: să
te iubească părinţii. Iubirea înseamnă grijă şi alinare. Iar faţă de
propriul copil, iubirea părintelui ar trebui să fie la fel de mare ca
drumul până la Dumnezeu şi-napoi... Când tatăl ei devenea violent,
Ana-Maria, fiind cea mai mică, se speria şi nu reuşea să fugă din calea
lui, o dată cu ceilalţi fraţi. Dacă el ţipa, ea încremenea în loc şi-n
calea nebuniei lui. Pe un picior are un semn de la tata: o cicatrice
lăsată de lama cuţitului.
TREI: să creşti
alături de fraţi. Când s-a hotărât să se despartă de el, Maria s-a
trezit cu copiii de mână, fără niciun acoperiş deasupra capului.
Părinţii ei n-au vrut s-o primească în casa de la ţară. "Acolo locuieşte
şi fratele meu, cu familia lui”, îi iartă ea. Şi-a lăsat copiii în
grija statului şi-a plecat să muncească în Italia, să strângă bani
pentru o locuinţă. După câteva luni însă, s-a întors în grabă: Ana Maria
era grav bolnavă.
PATRU: să nu fi bolnav. Prin
primăvara lui 2009, fetiţa a început să se simtă rău: ameţea, vomita, o
durea capul. "E o indigestie”, a zis pediatrul. După două săptămâni, Ana
s-a trezit, într-o dimineaţă, uitându-se cruciş. Cei de la Spitalul din
Târgu Jiu şi-au dat seama că problema e neurologică şi-au trimis-o la
"Bagdasar Arseni”, în Bucureşti. Acolo, la RMN, i-au văzut tumora din
cap. "Tumora de fosă craniană posterioară”. Au scos-o, însă nu pe toată.
Fetiţa de nici şase ani a început să facă radioterapie. Când s-a
externat din Fundeni, în ianuarie 2010, mama s-a internat cu ea într-un
centru maternal. Nu puteau dormi în gară sau pe vreo bancă, în parc. Şi
nici nu-şi putea ţine lângă ea toţi copiii. Ceilalţi, gemenii (un băiat
şi o fată de 13 ani), un alt băiat de 12 ani şi o fetiţă de 11, au rămas
la casa de tip familial din Motru. Ana Maria şi mama ei locuiesc la
Pociovaliştea (Novaci). Între fraţi e o distanţă de vreo 90 de km. Şi
boala.
CINCI: o dată învinsă, boala să dispară
pentru totdeauna. În decembrie 2010, la RMN, medicii au spus că fetiţa e
în regulă. Cancerul dispăruse. În mai 2011 (face RMN din 6 în 6 luni),
apăruseră metastaze. Au urmat alte şedinţe de chimioterapie. Organismul
fetiţei, slăbit de otrava ce omoară celulele canceroase, nu mai suporta
citostaticele. Pe 3 aprilie, Ana Maria s-a externat de la Fundeni şi s-a
întors în centrul maternal. "Acasă”. Acum, e fericită. Deşi încă are
cancer. E fericită pentru că poate merge la şcoală...
ŞASE: să
poţi merge printre alţi copii care învaţă. Ea n-a fost la şcoală anul
acesta decât trei saptămâni. Una, când a început clasa a II-a, două, de
când s-a întors. Şi-i place. Îi plac poveştile şi matematica. Şi are
talent la desen. În decembrie anul trecut a câştigat locul III la
Festivalul Drepturile Copilului, cu un tablou pe care l-a intitulat
"Casa mea”. Desenul, premiat dintre alte 500, Ana Maria îl făcuse cu
branula de perfuzie înfiptă în braţ...
ŞAPTE: să
ai bani pentru medicamente. Ar trebui ca viaţa unui copil, oricare, să
nu depindă de bani. Ca să mai lupte încă o dată cu boala, Ana Maria
trebuie să urmeze tratamentul cu Temodal, un medicament care nu e pe
lista celor compensate. Are nevoie de 84 de tablete. Un flacon cu 5
tablete costă, "la farmacia din faţa spitalului”, precizează mama, 1.200
RON. Dacă ar pune ban peste ban din alocaţia ei de copil cu handicap
grav (840.000 de lei pe lună, singura sursă de venit a celor două
suflete), Ana şi-ar putea cumpăra pastilele peste 20 de ani. Un infinit,
pentru o fetiţă cu care timpul nu mai are răbdare.
Reciteşte. Dacă
ai parcurs toţi cei şapte paşi, fără să te loveşti de imposibil, eşti
foarte aproape de fericire. Se poate întâmpla să priveşti mirat în jurul
tău şi să nu reuşeşti să o vezi. Asta nu înseamnă că fericirea nu e
acolo. Ea există, numai că tu ţi-ai imaginat-o altfel...
Pentru pastilele Anei
Cei
care vor să o ajute pe Ana Maria pot face donaţii în contul deschis la
deschis la BCR Târgu Jiu, pe numele mamei, Drăgoi Maria:
RO49RNCB0318078250590001
Mai multe informaţii despre caz puteţi obţine sunând-o pe mamă, la telefon: 0764.532.302.
Lectura pentru copii - Tobias, elefantelul colorat
