"Tu eşti o fetiţă tare curajoasă, Ana”. "Da”,
spune ea şoptit şi deloc convingător. "Iar Doamne-Doamne te va ajuta!”.
"Da”. "...Şi o să fie bine, Ana!”. "Da”. Vocea stinsă a copilului îţi
însângerează inima. Pentru ea, "o să fie bine” înseamnă multe lucruri
aproape imposibile.
UNU: să ai o familie. Ana Maria a venit pe lume pe 23 martie, acum 9 ani. Ultima născută într-o casă în care alţi patru copii erau martori şi victime ale bătăilor tatălui. 12 ani a trăit mama lor cu el. "A devenit violent la un an şi jumătate după ce ne-am luat. Se născuseră copiii, el a început să bea... Când se înfuria, ne dădea afară din casă şi dormeam cu cei mici pe stradă”, povesteşte Maria Drăgoi, mama Anei.
DOI: să te iubească părinţii. Iubirea înseamnă grijă şi alinare. Iar faţă de propriul copil, iubirea părintelui ar trebui să fie la fel de mare ca drumul până la Dumnezeu şi-napoi... Când tatăl ei devenea violent, Ana-Maria, fiind cea mai mică, se speria şi nu reuşea să fugă din calea lui, o dată cu ceilalţi fraţi. Dacă el ţipa, ea încremenea în loc şi-n calea nebuniei lui. Pe un picior are un semn de la tata: o cicatrice lăsată de lama cuţitului.
TREI: să creşti alături de fraţi. Când s-a hotărât să se despartă de el, Maria s-a trezit cu copiii de mână, fără niciun acoperiş deasupra capului. Părinţii ei n-au vrut s-o primească în casa de la ţară. "Acolo locuieşte şi fratele meu, cu familia lui”, îi iartă ea. Şi-a lăsat copiii în grija statului şi-a plecat să muncească în Italia, să strângă bani pentru o locuinţă. După câteva luni însă, s-a întors în grabă: Ana Maria era grav bolnavă.
PATRU: să nu fi bolnav. Prin primăvara lui 2009, fetiţa a început să se simtă rău: ameţea, vomita, o durea capul. "E o indigestie”, a zis pediatrul. După două săptămâni, Ana s-a trezit, într-o dimineaţă, uitându-se cruciş. Cei de la Spitalul din Târgu Jiu şi-au dat seama că problema e neurologică şi-au trimis-o la "Bagdasar Arseni”, în Bucureşti. Acolo, la RMN, i-au văzut tumora din cap. "Tumora de fosă craniană posterioară”. Au scos-o, însă nu pe toată. Fetiţa de nici şase ani a început să facă radioterapie. Când s-a externat din Fundeni, în ianuarie 2010, mama s-a internat cu ea într-un centru maternal. Nu puteau dormi în gară sau pe vreo bancă, în parc. Şi nici nu-şi putea ţine lângă ea toţi copiii. Ceilalţi, gemenii (un băiat şi o fată de 13 ani), un alt băiat de 12 ani şi o fetiţă de 11, au rămas la casa de tip familial din Motru. Ana Maria şi mama ei locuiesc la Pociovaliştea (Novaci). Între fraţi e o distanţă de vreo 90 de km. Şi boala.
CINCI: o dată învinsă, boala să dispară pentru totdeauna. În decembrie 2010, la RMN, medicii au spus că fetiţa e în regulă. Cancerul dispăruse. În mai 2011 (face RMN din 6 în 6 luni), apăruseră metastaze. Au urmat alte şedinţe de chimioterapie. Organismul fetiţei, slăbit de otrava ce omoară celulele canceroase, nu mai suporta citostaticele. Pe 3 aprilie, Ana Maria s-a externat de la Fundeni şi s-a întors în centrul maternal. "Acasă”. Acum, e fericită. Deşi încă are cancer. E fericită pentru că poate merge la şcoală...
ŞASE: să poţi merge printre alţi copii care învaţă. Ea n-a fost la şcoală anul acesta decât trei saptămâni. Una, când a început clasa a II-a, două, de când s-a întors. Şi-i place. Îi plac poveştile şi matematica. Şi are talent la desen. În decembrie anul trecut a câştigat locul III la Festivalul Drepturile Copilului, cu un tablou pe care l-a intitulat "Casa mea”. Desenul, premiat dintre alte 500, Ana Maria îl făcuse cu branula de perfuzie înfiptă în braţ...
ŞAPTE: să ai bani pentru medicamente. Ar trebui ca viaţa unui copil, oricare, să nu depindă de bani. Ca să mai lupte încă o dată cu boala, Ana Maria trebuie să urmeze tratamentul cu Temodal, un medicament care nu e pe lista celor compensate. Are nevoie de 84 de tablete. Un flacon cu 5 tablete costă, "la farmacia din faţa spitalului”, precizează mama, 1.200 RON. Dacă ar pune ban peste ban din alocaţia ei de copil cu handicap grav (840.000 de lei pe lună, singura sursă de venit a celor două suflete), Ana şi-ar putea cumpăra pastilele peste 20 de ani. Un infinit, pentru o fetiţă cu care timpul nu mai are răbdare.
Reciteşte. Dacă ai parcurs toţi cei şapte paşi, fără să te loveşti de imposibil, eşti foarte aproape de fericire. Se poate întâmpla să priveşti mirat în jurul tău şi să nu reuşeşti să o vezi. Asta nu înseamnă că fericirea nu e acolo. Ea există, numai că tu ţi-ai imaginat-o altfel...
Pentru pastilele Anei
Cei care vor să o ajute pe Ana Maria pot face donaţii în contul deschis la deschis la BCR Târgu Jiu, pe numele mamei, Drăgoi Maria: RO49RNCB0318078250590001
Mai multe informaţii despre caz puteţi obţine sunând-o pe mamă, la telefon: 0764.532.302.
UNU: să ai o familie. Ana Maria a venit pe lume pe 23 martie, acum 9 ani. Ultima născută într-o casă în care alţi patru copii erau martori şi victime ale bătăilor tatălui. 12 ani a trăit mama lor cu el. "A devenit violent la un an şi jumătate după ce ne-am luat. Se născuseră copiii, el a început să bea... Când se înfuria, ne dădea afară din casă şi dormeam cu cei mici pe stradă”, povesteşte Maria Drăgoi, mama Anei.
DOI: să te iubească părinţii. Iubirea înseamnă grijă şi alinare. Iar faţă de propriul copil, iubirea părintelui ar trebui să fie la fel de mare ca drumul până la Dumnezeu şi-napoi... Când tatăl ei devenea violent, Ana-Maria, fiind cea mai mică, se speria şi nu reuşea să fugă din calea lui, o dată cu ceilalţi fraţi. Dacă el ţipa, ea încremenea în loc şi-n calea nebuniei lui. Pe un picior are un semn de la tata: o cicatrice lăsată de lama cuţitului.
TREI: să creşti alături de fraţi. Când s-a hotărât să se despartă de el, Maria s-a trezit cu copiii de mână, fără niciun acoperiş deasupra capului. Părinţii ei n-au vrut s-o primească în casa de la ţară. "Acolo locuieşte şi fratele meu, cu familia lui”, îi iartă ea. Şi-a lăsat copiii în grija statului şi-a plecat să muncească în Italia, să strângă bani pentru o locuinţă. După câteva luni însă, s-a întors în grabă: Ana Maria era grav bolnavă.
PATRU: să nu fi bolnav. Prin primăvara lui 2009, fetiţa a început să se simtă rău: ameţea, vomita, o durea capul. "E o indigestie”, a zis pediatrul. După două săptămâni, Ana s-a trezit, într-o dimineaţă, uitându-se cruciş. Cei de la Spitalul din Târgu Jiu şi-au dat seama că problema e neurologică şi-au trimis-o la "Bagdasar Arseni”, în Bucureşti. Acolo, la RMN, i-au văzut tumora din cap. "Tumora de fosă craniană posterioară”. Au scos-o, însă nu pe toată. Fetiţa de nici şase ani a început să facă radioterapie. Când s-a externat din Fundeni, în ianuarie 2010, mama s-a internat cu ea într-un centru maternal. Nu puteau dormi în gară sau pe vreo bancă, în parc. Şi nici nu-şi putea ţine lângă ea toţi copiii. Ceilalţi, gemenii (un băiat şi o fată de 13 ani), un alt băiat de 12 ani şi o fetiţă de 11, au rămas la casa de tip familial din Motru. Ana Maria şi mama ei locuiesc la Pociovaliştea (Novaci). Între fraţi e o distanţă de vreo 90 de km. Şi boala.
CINCI: o dată învinsă, boala să dispară pentru totdeauna. În decembrie 2010, la RMN, medicii au spus că fetiţa e în regulă. Cancerul dispăruse. În mai 2011 (face RMN din 6 în 6 luni), apăruseră metastaze. Au urmat alte şedinţe de chimioterapie. Organismul fetiţei, slăbit de otrava ce omoară celulele canceroase, nu mai suporta citostaticele. Pe 3 aprilie, Ana Maria s-a externat de la Fundeni şi s-a întors în centrul maternal. "Acasă”. Acum, e fericită. Deşi încă are cancer. E fericită pentru că poate merge la şcoală...
ŞASE: să poţi merge printre alţi copii care învaţă. Ea n-a fost la şcoală anul acesta decât trei saptămâni. Una, când a început clasa a II-a, două, de când s-a întors. Şi-i place. Îi plac poveştile şi matematica. Şi are talent la desen. În decembrie anul trecut a câştigat locul III la Festivalul Drepturile Copilului, cu un tablou pe care l-a intitulat "Casa mea”. Desenul, premiat dintre alte 500, Ana Maria îl făcuse cu branula de perfuzie înfiptă în braţ...
ŞAPTE: să ai bani pentru medicamente. Ar trebui ca viaţa unui copil, oricare, să nu depindă de bani. Ca să mai lupte încă o dată cu boala, Ana Maria trebuie să urmeze tratamentul cu Temodal, un medicament care nu e pe lista celor compensate. Are nevoie de 84 de tablete. Un flacon cu 5 tablete costă, "la farmacia din faţa spitalului”, precizează mama, 1.200 RON. Dacă ar pune ban peste ban din alocaţia ei de copil cu handicap grav (840.000 de lei pe lună, singura sursă de venit a celor două suflete), Ana şi-ar putea cumpăra pastilele peste 20 de ani. Un infinit, pentru o fetiţă cu care timpul nu mai are răbdare.
Reciteşte. Dacă ai parcurs toţi cei şapte paşi, fără să te loveşti de imposibil, eşti foarte aproape de fericire. Se poate întâmpla să priveşti mirat în jurul tău şi să nu reuşeşti să o vezi. Asta nu înseamnă că fericirea nu e acolo. Ea există, numai că tu ţi-ai imaginat-o altfel...
Pentru pastilele Anei
Cei care vor să o ajute pe Ana Maria pot face donaţii în contul deschis la deschis la BCR Târgu Jiu, pe numele mamei, Drăgoi Maria: RO49RNCB0318078250590001
Mai multe informaţii despre caz puteţi obţine sunând-o pe mamă, la telefon: 0764.532.302.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu