cioburi

era o vorba de prin batrani - de pe la bunica am auzit-o: "esti suparata? da-te cu fundul de pamant si-ti trece."
buuun. dimineata insorita. fetele mele pleaca la treburi. eu mai raman putin. fac un dus si, pe jumatate imbracata imi zic: "hai sa schimb si apa la flori!". alunec pe gresia inca umeda. apa din vaza se varsa pe mine. vaza se sparge de marginea chiuvetei. inchid ochii sa nu-mi intre cioburi in ochi, ridic capul sa nu ma lovesc de prag (sa-mi salvez creierii si inteligenta creatoare!- ha ha ha).
ma ridic cu greu si ma dor fesele... sau oasele?!
nu-i nimic! cioburile aduc noroc. :)
si, pentru ca schimbarile mari incep cu numeroase schimbari mici, am facut una: m-am tuns si m-am vopsit! sunt aceeasi Claudie, cu o alta nuanta de par si freza... si cu o mica-mare vanataie!
si inca una: am cumparat o carte ce imi era necesara pentru ultimul referat de la doctorat.
soare si zambete si spor!

Leapsa onorata

Am primit o leapsa... de la un prieten care imi citeste blogul, chiar daca nu-mi comenteaza decat arareori. :) Un baiat care zambeste... si da, stiu ca zambeste - chiar daca trist uneori. Nu putem fi 100% zambitori in permanenta. Viata ne mai joaca feste. Am fi falsi daca am zambi non-stop. Pentru mine, a da "viata" unei lepse, este chin - din punct de vedere tehnic. Dar, ma straduiesc sa onorez cu fruntea sus. Leapsa este de la Tudor (da, cel cu blogul din dreapta; da, el care scrie cu talent).

Lucruri care imi plac:

Cartile – calatoresc in locuri deosebite, invat din fiecare carte ceva… devin mai puternica si mai bogata sufleteste;

Acte caritabile – imi place sa daruiesc si o fac din suflet, nu doar la PAsti si la Craciun;

Meseria de dascal – este un vis implinit si e minunat sa fiu model pentru copii (si eu am avut model profesori)

Psihologia – ascunde lucruri fantastice si imi place sa ma redescopar citind si folosind terapia comportamentala;

Natura – peisaje de munte, cu rauri curgand;

Verdele – renastere, prospetime;

Nectarinele – culoare, forma, miros, gust;

Jocul si joaca – socializare, rasete, bucurie.

Multumesc enorm de mult tuturor celor care ma cititi - chiar si cei care sunt rautaciosi in comentarii (fac bine pentru evolutia mea) - care ma incurajati si credeti-ma, nu sunt deprimata... doar DEZAMAGITA!

Sa va fie viata bucurie si zambetul prieten!

Du-ţi viaţa pe drumul tău

Ţine minte că te-ai născut pentru a-ţi trăi viaţa.
Nu trăi doar pentru că te-ai născut!

Nu merge pe drumul pe care te poartă viaţa.
Du-ţi viaţa pe drumul tău।

(Foto: Rita Mezzela @ Sxc.hu)

printre lacrimi

viaţa asta e aşa crudă... uneori obosesc să mă lupt cu ea. şi eu sunt o căpoasă şi vreau să fiu corectă!
azi, am fost nedreptăţită... cu zâmbetul pe buze în faţa tuturor (şi nu erau puţini), care mă priveau cu milă (?) sau cu părere de rău, am ajuns acasă şi mi-am vărsat oful şi durerea în pernă...

oare de ce obţin totul doar prin muncă? de ce nu primesc şi eu ceva gratis.? aşa... o moştenire. ..sau un bărbat bogat (aici glumesc; nu îmi doresc aşa ceva; m-aş simţi sclavă).

am nevoie de dragoste!... şi sper ca în weekend-ul acesta să ne plimbăm cu bicicletele prin parc.

adesea e atât de bine să te mulţumeşti cu puţin... să stai acolo în conul de confort... să nu-ţi demonstrezi că vrei mai mult.
dorinţa îţi aduce suferinţă... ca şi inteligenţa... era şi o vorbă: "fericiţi cei săraci cu duhul!"
cred că voi spune piua vieţii o perioadă... se pare că o deranjez prea mult cu "mofturile" mele de autodepăşire... o aud cum îmi spune, transpirată, ştergându-şi sudoarea cu o palmă tremurândă: "dar mai stai dracului şi tu o clipă. numără frunze sau taie-le pentru câinii vagabonzi. intră în hibernare. m-ai epuizat. îmi vine să-mi iau câmpii şi văile şi dealurile şi să nu te mai văd."

mă aşez cuminte şi dorm... parcă nici n-aş mai scrie o vreme, dar îmi face bine...

calul alb... si dragostea ce va veni curand

Într-o zonă în care pădurea putea fi privită de sus, se întindeau dealuri verzi. Iarba de un verde smarald te îmbia să o îmbrăţişezi, să o miroşi şi să te joci cu ea. Din loc în loc, flori de diferite culori, vesele şi plăpânde te chemau să le admiri. Un loc de poveste se aşterne în faţa ei... foşnetul lin al pădurii o îndeamnă să se oprească şi să îşi ordoneze gândurile şi viaţa.

În imediata apropiere, fata visătoare, cu suflet cald şi voios ce emana bucurie şi armonie prin toţi porii - dar cu toate astea se simţea că este neîmplinită - a observat un cal alb, cu coamă deasă, argintie, îngrijit, ce purta la gât un clopoţel auriu, ce strălucea în razele jucăuşe ale soarelui puternic. Păştea liniştit, cu ochii mari şi blânzi, atenţi la ce se întâmpla în jurul lui: zbor de fluturi viu coloraţi, albine care culegeau cu spor nectar din florile ce se rasfăţau în lumina soarelui, nori care umbreau din când în când verdele crud al firelor de iarbă, fata liniştită, cu gândurile duse departe, privirea ridicată spre cer, apoi spre pădure, voind parcă să ascundă durerea şi nefericirea. Se apropie încet de ea... poate îşi va elibera durerea prin viu grai...

- Câtă frumuseţe! Ai stăpân? Cine te-a lăsat aici? Pari un cal din poveşti!

„Nu îi răspund acum, gândi calul!”

- Poate ai să te întrebi mirat, ce caut eu însămi aici, departe de lume, într-un loc la limita dintre cer şi pământ. Ei bine, am ales acest loc pentru a-mi purifica sufletul. Am luptat să-mi îndeplinesc vise, să aduc bucurie şi zâmbete în jurul meu, să ajung în locuri frumoase. Am reuşit. Cu voinţă, muncă, ambiţie, determinare... mi-am văzut vise materializate, tangibile, vii. Cu toate astea, am obosit şi mi-e greu să continui a-mi trăi viaţa. Mi-e dor de dragoste, de mângâieri sincere şi arzânde, de sărutări pătimaşe, de o relaţie armonioasă, bazată pe respect şi credinţă, de zâmbete şi voie bună. El, a plecat cu dragostea şi dorul de mine. Oare se mai întoarce? Oare dragostea noastră va dospi prunci asezonaţi cu bucurie, înţelepciune, frumuseţe şi dragoste? Mi-e teamă... Mi-e teamă deşi simt că lucrurile se vor linişti pentru mine şi în acest sector al vieţii. Simt că voi găsi omul drag alături de care să construiesc lucruri frumoase, palate de bucurie şi linişte, iubiri înlănţuite.

- Dragă fată frumoasă, căci ochii tăi îmi arată puritatea sufletului, toate aceste lucruri se vor întâmpla. Oglinda formată din lacrimile scurse de-a lungul timpului, certifică puterea ta de a clădi minuni pe baza dragostei izvorâte din inima ta plină de bine, frumos, curat! Aşteaptă-l cu braţele pregătite. Cel care a plecat, se va întoarce cu iubirea voastră dospită de dor. Ai încredere, căci ştiu ce spun...

- Cred că e un vis... am adormit probabil cu ochii deschişi.

- Nu, nu este vis. Eu sunt calul pe care el se va întoarce la tine! M-a lăsat aici, să mă hrănesc cu iarbă grasă şi aleasă, ca să am putere şi să fiu frumos când voi veni să te răpesc spre lumea iubirii şi a viselor împlinite! Nu îţi pierde speranţa... vei fi fericită şi vei avea o viaţă de basm! Lumea te va iubi şi te va aprecia, vei aduce armonie şi pace în jurul tău! El va fi mândru de tine şi te va iubi până când moartea vă va despărţi!

- Mulţumesc, mă simt mai liniştită... mă întorc la viaţa mea, să finalizez ce am început în lipsa lui... pentru a continua povestea de dragoste de unde s-a întrerupt.

- Mergi cu bine, fată frumoasă! Viaţa vă va surâde amândurora, dar, numai împreună! Să nu uiţi asta... alături de el, viaţa ta va căpăta culoare.

Ea se îndepărtă zâmbind. Calul o privi cu mare drag şi admiraţie pentru voinţă şi ataşament.

„Dragostea vă aşteaptă la un colţ. Veţi fi fericiţi. Viaţa v-a încercat suficient. Meritaţi să fiţi odată pentru totdeauna fericiţi” gândea calul alb, în timp ce păştea iarba grasă.

adun cuvinte

Final de saptamana. O saptamana intensa pentru mine. Imi fac ordine in mailuri, caci sunt colectionara. Nu stiati? Da, va marturisesc acum: adun cuvinte, care in momente grele, de dor, de foarte bine, de liniste sau de neliniste, ma fac sa zambesc, imi dau putere, e ca si cum as bea apa vie.

Am gasit o poveste, in care sunt personajul principal, iar autorul, un cititor al blogului, care traieste foarte departe, in Finlanda. Mi-a promis ca imi pune o vorba buna la Mos Craciun si ca voi avea cel mai frumos Craciun din viata mea. Este omul care mi-a comentat postari, pentru fiecare daruidu-mi o adevarata “poveste”. Este omul care mi-a cerut sa scriu o nuvela sau un roman, crezand in mine. Este cel care a fost sincer cu mine si mi-a criticat pertinent scrierea.

Postez un fragment:

“Sunt de partea ta, vreau sa te stiu razand in viata (iti shade asa de bine). te-ai chinuit destul ca adolescent. Zambet ai si acum, daca ai continua doar sa zimbesti ce s-ar imbunatati?

eu as vrea sa-ti spun povestea “Fata din putz”, poate te mai imbunez .

Buna seara copii. Asta seara am sa va spun o poveste mica, ciudata, dar adevarata, o poveste care este a mea, a ta si cam a tuturor. Da da suntem cu totzii implicati si actori si privitori, chiar si povestitori. Priviti ascultati si vreau ca la sfirsit sa (ne) judecati.

E putin trista, dar nu va speriatzi. Sfirsitul e cel care conteaza si cu putin noroc avem tot timpul pina atunci. Asa ca…

Demult demult, intr-o tzara saraca si prost guvernata, unde si apa seca si nici spor nu era, era odata o fetita mica si frumoasa si deloc plangacioasa. De a ei frumusete si bunatate numai cine nu vroia nu o vedea.Traia cuminte si in lumea ei bucurindu-se de minunatele ei descoperi ca de pe alta lume, a basmelor, din mintea ei mare bogata si frumoasa(si pe care, o, sarutam). Si fetitza crescu ca dintr-o apa vie si se ridica intr-o zi copacel. Si ca dintr-un bobocel galben si pufos crescu o mandrete de fata, ca o lebada alba si prinse forme de zina si suflet de Cea buna si ridica ochii dintre flori si vazu ... o mare de tristetze. Si se-ntrista si plinse si linga ea nu era decit mama.( nu stiu sa o ashez pe surioara ta in poveste, aseaz-o tu te rog. Asa uite ma dau eu mai intr-o parte).

Se culca trista si plinsa in acea zi si dormi rau dar, a doua zi cind se trezi, strinse din pumnii ei mici si-si zise: Eu pot! Am sa fac o lume mai frumoasa, mai curata, mai vie si mai fericita, am sa inforesc florile si sufletele voastre prafuite, am sa va arat cum trebuie sa va fie fetzele si privirile, am sa va povestesc din cartile mele citite si din visele mele traite cum sa va fie zilele, clipele, vietzile.

Hai! Luati! Veniti si mincati, luati si va saturatzi. Eu am un suflet mare si sunt o fiintza tare, am ceva pentru fiecare.

Lumea flaminda, multa, nesatula si indiferenta o seca in cele din urma pe frumoasa fata de harurile ei oricit de multe, si o arunca vlaguita intr-un putz uitat la marginea lumii, acolo unde de obicei sunt aruncati toti plingaciosii si neintelesii lumii. E foarte greu sa iesi din groapa aceea va dau cuvintul meu de povestitor, ca am vazut-o odata. Trebuie sa fii tare, puternic si curajos sa scapi de acolo. Ce credeti, a reusit fata noastra sa scape? Da, a reusit. Doar cu zimbetul pe buze si cu trupul stors dar cu izbinda in palmele ei mici. Eu am zarit-o pe marginea gropii si-am venit sa-I dau ajutor dar ea, voinica, deja era afara. Lumea strimba si indiferenta a apreciat sarguita ei cu simplitate , nu i-a mai cerut dar nici nu i-a daruit nimic in schimb. Doar eu , ca un pardalnic de povestitor si hotz de drumul mare ca a doua slujba, i-am cerut si dat ce nu e treaba voastra.”

M-a amuzat, mi-a prins bine… si mai am mailuri incurajatoare si dragi sufletului meu… dar gata, chiar mi s-a spus – si nu o data – ca sunt curajoasa ca-mi pun viata ca un afis pe blog. Nu va lasati pacaliti, unele lucruri le spun printre randuri…. altele chiar nu mi se intampla… dar stiu sigur ca traiesc intens, ca pentru mine plictiseala e un moft pe care nu-l prefer.

cu bune si cu rele

toamna, nu sta cu mainile in san. stie ca nu o prea plac, ca aduce ploi si frig, dar imi indeasa in panere bucurii, vesti frumoase, flori (azi un buchet superb de trandafiri de la doamna directoare, doar pentru ca sunt asa cum sunt - UN ZAMBET) si zambete.

azi, am dat corigenta. zambetele copiilor, sufletele lor nevinovate, faptul ca sunt constienti de greseli si isi cer iertare ("doamna, am fost un nesimtit, iertati-ma!")... ma fac sa zambesc, sa cred ca nu sunt pierduti definitiv.
colegii sunt "speriati" ca am o clasa grea, ca ar fi fost necesara o mana de barbat. doamna directoare a afirmat ca tineretea si zambetul meu ii va determina sa se dea pe brazda. :)) da, sper sa fac minuni. sunt cativa copii care ma "iubeau"... le voi dedica timp, atentie, dragoste... voi face tot ce imi sta in putinta sa ii aduc pe drumul bun, sa ii fac "oameni".

am ajuns la un ghiseu al unui minister important. "buna dimineata!" spun zambind.
doamna nu intelege aceste cuvinte, de zambet nici nu se pune problema. "scoateti actele din folie" tuna si fulgera doamna, asa privind-o, o femeie draguta.
"imediat" - "este o mare filozofie, recunosc" gandesc rapid.
rezolv... si plec socata. trei ghisee, trei doamne si nici un zambet. off... trist! ce te costa un zambet?
pacat! nicio problema: ..zambesc eu si pentru ele.