E trist învăţământul în ziua de azi. Nu mai înţeleg ce înseamnă învăţământ european. Că şcoala arată foarte bine?
E cumplit să mergi la şcoală şi să înveţi elevii să scrie. E dureros pentru un profesor. Sau poate nu pentru cei care consideră că, dacă în parlament avem analfabeţi, e ok să fie şi la şcoala asemenea specimene.
Credeam că sunt eu nebună şi depresivă. Azi, venind spre casă, în tramvai, un profesor de geografie - am dedus din discuţia telefonică purtată - spunea ca un elev i-a scris la test: "Vulcanii se formează... restul găsiţi în manual." Sau: "Nouă nu ne place cartea, noi suntem analfabeţi, nu ne place geografia." La care el le-a spus: " De anul ăsta o să vă placă."
Un coleg de limbi străine spunea la fel: " Ce să-i învăţ limbi străine când ei nu ştiu să scrie româneşte. Vom ajunge în câţiva ani să mergem la dentist şi să ne taie piciorul."
Nu pot să mă adun să fac ore. Nu sunt eu. Am găsit o clasă de a VII- a pe care o IUBESC de-a dreptul că sunt isteţi şi au o doză de bun simţ. Îmi vine să-i pup, să îi iau în braţe, să-i răsfăţ, că am si eu două ore pe săptămână când pot face biologie şi nu scriere.
Asta este viaţa în ţara în care trăim, ţara mea de glorii, ţara mea de dooooor şi jaaaaleee!
Aşa arăt eu seara. Mă transform, îmi pun boneta şi încep să citesc poveşti.
