E tot ce imi doresc de la viata... sa iubesc... sa iubesc si sa construiesc o familie... sa transmit genetic dragostea din mine... iubesc meseria... iubesc elevii... iubesc povestile... imi iubesc mama si sora (chiar si pe tata, cu toate ca el s-a lepadat de noi)... imi iubesc verii... (desi ei nu fac la fel)... iubesc oamenii pe care i-am intalnit de-a lungul vietii (colegi, prieteni) de la care am invatat ceva (de la fiecare poti invata ceva)... insa... uneori simt ca cel pe care il iubesc cel mai mult.. nu simte asta.. nu observa... nu vrea sa fim impreuna... si amana... si iar amana... si ma intreb cat trebuie sa mai iubesc... pana voi deveni sotie si mama, pana ce voi primi o astfel de scrisoare de la copilul meu... daruit de Dumnezeu...
O colega imi spunea ca, copiii isi aleg parintii...
Ma intreb frica de a nu fi un parinte bun ii pune pe barbati pe fuga? Dragostea pentru el nu va fi impratita cu pruncul... asta o declar sus si tare... :)
Zi cu bucurie. Am slujit Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie și în pomelnicul inimii mi-am adus aminte de chipuri dragi. Ca în fiecare an de Sfântul Ioan Botezătorul îmi sun mama, Ioana, să-i transmit gândul meu de bine. De fiecare dată amândoi ne aducem aminte, şi de ziua ei şi de ziua mea, de lucruri din trecut. Pornind de la lucruri simple, cum mi-a ales numele Bogdan (dăruit de Dumnezeu), apoi şiSebastian (că era un copil la maternitate Sebastian grăsunel şi i-a plăcut) şi de ce a uitat să-mi pună Petru sau Pavel pentru că sunt născut pe 29 iunie de prăznuirea lor. Apoi eu îi spun de noul meu nume, Hrisostom, de la Sfântul Ioan Hrisostom (Gură de Aur) şi cât de mult îl iubesc şi câte lucruri din copilărie ne leagă; am avut mame singure ce au ales să-şi crească puiul, dăruind, dăruindu-se… La mama mea, mai târziu, s-a mai schimbat povestea de viață… Restul le știe Doamne mai bine. Râdem, suspinăm, visăm, ne bucurăm, povestim ce a mai gătit, ce am mai scris pe papirusul vieții, popasurile și hopurile, dacă am mâncat, dacă m-am îmbrăcat, dacă am răcit, vrute și nevrute. Așa e mama, grijulie! Pentru mama am rămas tot puiul ei şi aşa va fi mereu oricât de multe urme vom avea pe frunte sau viaţa ne va ninge părul. Cât timp ne trăiesc părinţii, noi suntem copii. Şi e firesc să fie aşa.
Mama e cea care mereu spune: „lasă că o să treacă şi mâine o să vezi că o să fie mai bine”! Mama e cea care încurajează, mama e cea care sărută orice rană, mama e cea priveşte înainte şi oferă o bucurie, un zâmbet cald și autentic, un cuvânt miezos, o mâncare bună, o mângâiere. Mama e cea care aduce lumină. Mama e minunată! Există câte o mamă pentru fiecare copil şi acea mamă i se potriveşte cel mai bine pentru că simte instinctiv lucrurile pe care i se întâmplă. Odată, demult am fost o singură fiinţă şi de aceea purtăm cu toţii o fărâmă din inima mamei. Mama nu îşi abandonează visele. Nu renunţă să facă ceva cu darurile ce le-a primit. Creşte, învaţă alături de puiul ei. Mereu, mereu. E un izvor nesecat.
De la mama ştiu o mulţime de lucruri: să nu uit să fiu om, să iubesc fără să aştept la schimb, să iert pentru liniştea mea, să ajut pe oricine, să mângâi fără greață orice rană a sufletului sau a trupului, să rabd valurile şi provocările vieţii pentru că după orice noapte vine şi zi, şi după orice ploaie apare soarele. Tot mama m-a învăţat să gătesc orice fel de mâncare, să spăl, să calc, să fac curat, să fiu gospodar şi independent, să nu depind de nimeni niciodată şi să nu aştept nimic din exterior. Să muncesc și să mă ridic singur, fără compromisuri. Decât să înting în unt și să mă uit în pământ, mai bine înting în sare și mă uit la soare! Ştiu ce înseamnă şi subţire şi gros, şi puţin şi mult, şi zâmbet şi lacrimă, încă de mic. Mama m-a învăţat că mulţumitor şi fericit nu mă face ceea ce am în pungă, ci ceea ce am în inimă şi să nu îmi fie frică de nimeni şi de nimic, decât de Doamne! Mi-a spus mereu că sunt puternic, deştept şi frumos: „Mami te iubeşte, viaţa este frumoasă, tu eşti iubire!” Nu am nevoie de ceva sau de cineva ca să iubesc. Iubirea este mereu în mine şi radiază ca un soare. Iubirea topeşte totul, iubirea vindecă, iubirea umple tot golul. Secretul este iubirea şi este în fiecare, doar că nu vrem să o vedem, să o atingem, să o simţim.
Când am început drumul şcolilor de teologie mama mi-a dăruit scris pe un suport în gravură un text testament: „De aş grăi în limbile oamenilor şi ale îngerilor, iar dragoste nu am, făcutu-m-am aramă sunătoare şi chimval răsunător. Şi de aş avea darul proorociei şi tainele toate le-aş cunoaşte şi orice ştiinţă, şi de aş avea atâta credinţă încât să mut şi munţii, iar dragoste nu am, nimic nu sunt. Şi de aş împărţi toată avuţia mea şi de aş da trupul meu ca să fie ars, iar dragoste nu am, nimic nu-mi foloseşte. Dragostea îndelung rabdă; dragostea este binevoitoare, dragostea nu pizmuieşte, nu se laudă, nu se trufeşte. Dragostea nu se poartă cu necuviinţă, nu caută ale sale, nu se aprinde de mânie, nu gândeşte răul. Nu se bucură de nedreptate, ci se bucură de adevăr. Toate le suferă, toate le crede, toate le nădăjduieşte, toate le rabdă. Dragostea nu cade niciodată.” (I Cor.13, 1-8) Așadar, de trei lucruri avem nevoie: întâi de dragoste, al doilea de dragoste, al treilea dragoste. Vai mie dacă nu iubesc!
Sunt multe de spus despre mama. Niciunul dintre noi nu ar putea epuiza toate cuvintele şi gândurile ce înveşmântează fiinţa cea mai dragă de pe pământ. Am mai scris cândva un material mamei, dar mereu simt ca ar mai fi ceva de zis. Cuvintele nu-mi mai ajung acum. Restul le va spune inima… La mulţi, buni şi frumoşi ani iubită mamă!
Nu pot încheia aceste gânduri de gratitudine către maica mea, icoana vieţii mele, decât cu un cuvânt de-al ei: „Bogdan, să fii vesel şi să râzi mult! Te iubeşte mult mama!”
Sărută-mi Doamne sufletul, aşa cum mama odinioară pupa buba, ca să nu mă mai doară!…
Hrisostom Filipescu
