la opera...

ma bate-un gand atat de puternic, incat sunt plina de vanatai. inca nu ma doare - daca nu se va indeplini nici de asta data -, caci e un gand cultural. nu va repeziti sa-l ucideti! va spun ca doream de mult sa ma caute. e visul ca vreau sa merg la opera, sa fiu ca in "Pretty Woman", sa ma entuziasmez ca un copil care merge pentru prima data cu bicicleta.
am fost acum cativa ani la Macbeth.
astept ca soarta sa-mi surada din nou.
"la opera, la opera, ce mai capodopera.."

accident (vazut prin prisma unui mestesugar)...

Căldura topeşte astfaltul, mirosul de smoală se ridică în aer şi îmi înfundă nările. Zi toridă de vară, cu plăcerile şi neplăcerile de rigoare. Soarele stă prins pe cer, nemişcat, ca într-o menghină, şi îşi întinde razele, parcă cerând iertare.
După o zi istovitoare, păşesc agale pe drumul ce mă poartă spre dulcea şi prietenoasa casă. Travesez paăculeţul, îndreptându-mă spre staţia de autobuz. Cu ideile învălmăşite în cap, cu sufletul trist că nu am timp să meşteresc cât aş vrea, cu gândurile la dragostea pierdută de curând, aud, ca prin vis, un zgomot foarte puternic, dar care mi s-a părut venind de departe. Mă opresc, întorc privirea şi observ cauza: un accident între două autovehicule. Matizul roşu are capota facută evantai, ca şi cum, un mare artist meşteşugar ar fi pliat foiţa de tablă cu mare migală. Dacia Nova are spatele destul de afectat. Zâmbesc privind efectul produs. Parcă ar fi dăltuită cu atenţie şi dragoste de mine. Chiar azi am meşteşugit la două maşini de epocă în miniatură.
Fumul motoarelor se înalţă spre cer, unduindu-se mai ceva ca duhul ce ieşea din Lampa lui Aladin.
Circulaţia este oprită, şoferii ies din vehicule, puţin speriaţi. Câţiva “Gură cască” stau adunaţi în jurul locului unde s-a produs accidentul. Le privesc feţele şi mă minunez de mimica variată ce poate fi realizată de muşchii chipului sau muşchii mimicii, mai exact. Gândul îmi fuge rapid la Leonardo da Vinci, care a împărţit şi măsurat cu minuţiozitate corpul uman. Oare cum ar descrie aceste fete? Ce o fi însemnat în viziunea lui: frumos, mirat, trist, taciturn, speriat, atroce?
Şoferii implicaţi în accident sunt răvăşiţi. Îşi plimbă la unison mâna prin par, şi îşi mângâie simultan barba. Parcă ar fi roboţi care execută comenzi bine înscrise într-un program.
Poliţistii ajunşi la faţa locului – într-un final – fac fotografii şi notează diferite explicaţii în carneţele viu colorate. Le-ar fi fost de folos nişte papirusuri, mă gândesc, amuzându-mă copios.
Mulţimea se dispersează încet-încet. Situaţia revine la normal, maşinile avariate sunt scoase pe marginea drumului, circulaţia se reia, poveştile celor doi şoferi curg şi iată aşa, se face artă şi literatură.
Privesc încă o dată maşinile cu formă de evantai, parcă îmi doresc să le întipăresc în memorie pentru a le reproduce cu dalta şi ciocanul într-o miniatură caricaturală.
Sună telefonul şi mă îndepărtez de loc, de maşini, de oameni… revin la lumea mea, visătoare şi totuşi atât de reală!

florile din viata mea...

ca niciodata, gerbera primita in dar de ziua mea inca rezista.

mergand pe principiul: "sadeste un pom, construieste o casa si fa un copil", am zis ca, e timpul sa incep cu inceputul.

ha ha ha. asa ca, de ziua mea, imi doream cu ardoare un copac. toate bune si frumoase. ingerii au dus lista cu dorinte acolo Sus, a fost analizata, si in dimineata zilei mele de nastere... primesc un arbust Weigela Rosea (poza din postare). fericita nevoie mare... citesc instructiunile si... sa plantez, deci. ok. dar la cat sunt de slabanoaga si la cat am sapat eu la viata mea de oraseanca - de aceea bunicul nici nu mi-a lasat mie mostenire la tara, le-a dat verilor mei harnici si nefitosi ca mine, care s-a scuturat de 10 ori de balegar, cu lacrimi cat nuca de cocos, de parca se darama lumea - nu am reusit sa sap groapa. radeti! va dau voie si astept oferte de lectii de gradinarit cu inima deschisa si rasplata in pupaturi si imbratisari si multe zambete. intr-un final, mamei i s-a facut mila de mine - fiica ei sensibiloasa -, si m-a ajutat.

a fost plantat arbustul drag.

acum, il ud si astept sa creasca. odata cu mine (am sa-i povestesc toate nebuniile mele de peste zi, sa-mi aminteasca la batranete, cand imi voi scrie memoriile si voi lasa cu gura de moarte sa se puna pe casa placuta cu inscriptia: "aici a trait si a scris, intre anii ... - ... , romanciera Claudia...." visez muuuult; iertati-ma).

casa... nu-mi permit sa construiesc... dar am ceva mostenit (baieti nu va ingramaditi- ha ha ha).

acum, pot trece la facut copil? ha ha ha.

toate la timpul lor. intr-o perioada atat de nebuna, ma rog pentru echilibru si liniste sufleteasca si timp. incerc sa zambesc. culmea, imi reuseste.

stiu ca, mai devreme sau mai tarziu, visele devin realitate.

P.S.: ca amuzament; de 8 martie am primit de la un elev, o orhidee superba. de fiecare data camd ma supar pe colegii lui sau le fac observatie, el ma intreaba: "Doamna, ce face floarea?" ma opresc, si rad. este atat de haios... ( e tot ce mi-a ramas din pasiunea de a preda... sa ii invat putin si bine; sa le fiu mama cateva ore la scoala; unii chiar simt asta si eu simt la randu-mi; si sper sa le mai fiu un an aproape, sa ii fac oameni).

de dragoste...

dragostea nu exista. e ceva amuzant, care te hipnotizeaza pe moment. dragostea ascunde ceva. o necesitate. dragostea are nevoie de atentie, mangaiere, vorbe alese, tandrete. uneori, poate te rasplateste. alteori, te injunghie cat mai adanc - sa mori sau sa nu mai ai puterea (nici macar curajul) - ca sa nu o mai cauti niciodata.

viata, te invata adesea ca dragostea e ceva fictiv, de care e cel mai indicat sa te feresti.

sunt oameni care te iubesc enorm, dar carora le impui teama... sunt oameni pe care ii iubesti de iti sare inima din piept cand ii vezi, dar stii ca au o alta dragoste. sunt oameni care te iubesc, dar sunt atat de departe, incat pana la tine dragostea lor se topeste.

sunt fericita ca am cunoscut multe chipuri ale dragostei... si, trebuie sa recunosc ca unele sunt hidoase.

nu mai caut dragostea cum o doream altadata...

dar, recunosc ca o astept sa vie ingenuncheata de dor si de regrete ca m-a abandonat candva...

litere

literele aleargă sprinten în faţa mea.
unele sunt gri închis,
altele au iz de apă de mare,
câteva au roşit, de emoţii,
sau de ce nu, de dor.
vreau să scriu şi nu stiu ce litere să aleg
ce cuvinte să alcătuiesc,
pe cine să descriu.
poate o frunză,
poate o iubire,
poate încerc să vorbesc în linişte cu ţărmul din literele albastre.

scrierea unui barbat ce m-a impresionat....

stiu, am invatat, ca barbatilor nu le place casatoria, actul ce ii 'leaga", sa poarte verigheta - desi mie imi plac tare mult barbatii pe degetul carora troneaza verigheta aurie; le da un aer de responsabilitate, maturitate, intelepciune - scuze, sunt usor visatoare-, si acum, plimbandu-ma pe bloguri, am descoperit o scriere ce m-a emotionat prin sinceritate si simplitate si frumusete si dragoste.

citez:

"A s-a căsătorit. M-am bucurat pentru ei. Am privit fotografii de la nunta lor, încântătoare, fără discuţie. Mă gândeam că eu şi S am avut atunci, cu ani în urmă, o cununie restrânsă, modestă. Nici măcar fotografii nu am făcut. Nu ştiu de ce, pur şi simplu nu am dat importanţă acestui lucru. Imaginile acelea, cu ai mei, cu noi doi atunci, au rămas doar de resortul memoriei. Nu prea aveam nici bani. Ea preda engleza la o şcoală, eu eram un bugetar oarecare. Ţin minte că îmi plăcea să fiu căsătorit, să port verighetă, mi se părea o chestie tare faină. Uneori mă uit cu tristeţe la palma stângă, la inelar. O vreme puteai observa dunga albă, semnul verighetei, urma ei, acum culoarea e uniformă, vechile urme s-au şters, rămân doar într-o cută a memoriei."

"Aseară mi-am dat seama că eu nu prea mai citesc. Nu citesc aplicat, cumulativ, să învăţ ceva. Citesc, atunci când o fac, ca să dezertez.
Oamenii, prietenii, necunoscuţii…şuvoiul neobosit al unei lumi de corpuri semitransparente, de lumini şi sunete şi parfumuri, chipuri ce vin din trecut, te traversează, merg mai departe decât prezentul tău sensibil, se proiectează acolo, în indefinibil, într-un fel de mister tăcut…scrisul e bun doar şi pentru simplul fapt că desface lucrurile, te ajută să vezi mai adânc, mai exact, mecanismele, firele subţiri, faliile, senzaţiile, ceea ce a adormit în tine, ceea ce se naşte în tine şi ţâşneşte înainte sau se ascunde ca un jaguar în desişul umed al junglei."

toate acestea, aici:

http://delaskela.net/

val vârtej în viaţa mea...

e o perioada nebuna nebuna. ma amestec in lucruri ce nu ar trebui facute acum.... asa cum eu imi doream candva atentie - caci acum am obosit si simt nevoia sa stau putin cu mine sau si mai bine sa dorm-, altii imi cer cu inversunare timp din viata mea. ma credeti ca nu am? nu am timp sa mananc -poate doar pe strada, insa, asa cum imi invat si elevii, nu e frumos sa mananci pe strada-, ajung sa simt cum imi scade glicemia, iau repede un Snickers de la primul chiosc si imi incarc bateriile. sunt prietene care se roaga de o saptamana si mai bine sa ne vedem... si nu am timp. umblu cu felicitari in geanta, pe care nu reusesc sa le pun la posta. ieri, intalnind in drumul meu o cutie postala, am azvarlit in ea o felicitare - desi era deja 14 mai, iar sarbatorita era pe 13 mai (noroc cu e-mailul trimis la timp).

citesc in autobuz si in metrou pentru a economisi timp. trimit mesaje cand sunt in statii. fructific timpul la maxim... si ma intreb de ce?

am vazut "Livada de visini", de Cehov, la National. Intoarcerea in casa natala dupa ani, starneste amintiri dulci. Costumele Maiei Morgenstein sunt senzationale. Mirosul de pudra divin. Sa stai in primul rand... e adrenalina. Albulescu, batran, dar profesionist. Dragostea cu prezenta ei dificila ca intotdeauna.

acasa, sufletul mi-e ravasit de indoieli si temeri, decizii grele, poate neinspirate... adorm, si imi doresc sa ma odihnesc pana tarziu.

elevii imi spun ca sunt o profesoara rea, caci le dau note mici. am dat un 4 unei eleve de clasa a V-a si a facut show: a plans in fata cancelariei, a daramat pe holul scolii un exponat, a tipat in fata scolii ca a luat 4 la biologie. vin cu nerusinare sa cerseasca note... nu suport asta; nu suport obraznicia si cerseala. stiu ca, peste ani, imi vor multumi pentru comportamentul meu de acum.