Iancu Jianul, zapciul

Invatand si plictisindu-ma, am spus sa mai butonez putin sa mai vad oameni, sa aud voci.

Am gasit filmul romanesc "Iancu Jianul, zapciul". Am nimerit chiar intr-un moment in care era el. Filmarea ochilor sai m-a cutremurat. Ochi mari, sinceri, caprui (care fura inima oricui), frumosi. Un om frumos in ansamblu. Ma gandeam, ce atata Brad Pitt, George Clooney si altii, caci noi avem actori de o mie si una de ori mai frumosi, mai talentati.

Mi-am amintit ca am citit poeziile si dedicatiile scrise pentru Lavinia, sotia lui, si mi-au dat lacrimile. Cata iubire, devotament, patima adevarata, unire in cuget si-n simtiri.

O poveste de dragoste minunata, cu chemare si pasiune, asteptare si recunostinta.

Oameni minunati, de la care avem zilnic cate ceva de invatat.

Replica

Nu sunt o cinefila. Lasand televizorul sa functioneze ca sa-mi tina de urat, pe TVR 2 era un film: "Ai incredere in barbati!" La un moment dat, ridic ochii si citesc replica: "Sunt o badaranca, tocmai ce am terminat o relatie cu un badaran!"

Am zambit si am schimbat postul.

Rasuflu usurata. Bine ca am imunitate.

Fantoma

Zilele astea am citit despre castelele copilariei. Am spus ca al meu e intunecat si nu vreau sa ma intorc in el. Imi voi construi unul mai mic, luminos si aerisit. Am fost intrebata: "Si cu fantomele ce faci?" Am raspuns, sigura pe mine: "Suntem in relatii bune, amiabile." Dar, am uitat ca, in ultima mea relatie, totul s-a terminat urat, cu cuvinte dure, care se bat cap in cap.

Intr-una din serile trecute, am recitit mailurile de final de relatie. Grele cuvinte. Si rautatea transpare din ele. Am inchis rapid fisierul. Dar, s-au intiparit pe retina.

Azi noapte, m-am trezit cu o stare de rau, de neliniste. Sertarul amintirilor mele despre el fusese deschis de cheia nelinistii. Nu aveam aer, inima imi batea nebuneste, cuvinetele lui imi sunau in urechi. Impingeam cuvintele cu mainile. Prinsesera viata. Ce greu e sa te lupti cu fostele iubiri ale unui om. Iubiri despre care stii atatea: comportament, nume, dorite, pasiuni. E trist si cumplit de greu. Cand ma apropiam de el, il vedeam ca un balaur cu multe capete... capetele femeilor din viata lui: una pasionala, alta pictorita, alta mai stiu eu ce. Te simti un om gol... desi stii ca ai si tu valoarea ta, raportandu-te la aprecierile majoritatii despre tine. El oricum nu da doi bani pe mine. "Cu versurile astea ai castigat tu invitatia?" "Da, cu astea, raspund, trista." Dar, macar am facut ceva. Am scris ceva... asa bun, rau... cui nu-i place, nu citeste. E greu sa ai o parere foarte buna despre tine. Nu mai ai discernamant asupra calitatii celorlalti.

De ce nu pot scapa de aceasta fantoma? Nu e asa draguta precum Casper. Am pierdut timp, energie, fiind langa el la greu, ascultandu-l, incurajandu-l cand a fost ranit de colegi, am incercat sa-l fac mai vesel, am socializat. Degeaba. "Te tin de mana dar nu simt nimic" a durut mult. Probabil receptorii lui tactili au alta structura. Nu mai au nerv.

Cat costa sa scrie un rand, ca titlu la un mail, cu litere de-o schioapa, fara sa fie simtite (simturile nu existau) cu un la multi ani timid sau un iarta-ma pentru ca am mers cu cizmele pline de noroi prin viata ta?

Ca un domn, a conchis in mailul de final: "toate femeile din viata mea m-au dezamagit". El oare nu a facut asta? Dar, zambesc si imi amintesc de un citat celebru, apartinand lui Napoleon: "Toate femeile sunt curve, mai putin mama."

Asa ca, astept pe cineva care sa apara in viata mea cu tot cu simturi, cu suflet si comportament de om sociabil.

Caut tamaie pentru sufletul meu.

Love mail

Am accesat www.haios.ro, site-ul unui prieten, iar la rubrica articole am gasit postat despre noua melodie a lui Nico, "Love mail"(http://www.haios.ro/rezumate.php?lang=ro&id=70&sct=6315). Este interesanta, placuta. Ascultati-o.

Citind ultimul post al lui Irene, de pe MIntea de ceai, am inteles ca, din ce in mai multe fete si femei sunt dezamagite de intalnirea cu un un om care sa le ofere dragoste. Nu stiu ce sa spun... nu vreau sa apar pe nimeni, dar mai exista si oameni care stiu sa iubeasca. Am cunoscut si eu un barbat care mi-a distrus sufletul... fiecare intalnire era un maraton de rezistenta la rautati, la cuvintelor dure si povesti cu foste. Nici pic de diplomatie la final... Dar, fiecare platim pentru ce oferim. Eu mi-am meritat soarta, caci am crezut ca oferind, schimb eu totul. Nu. E o mare greseala. Cand nu merge, nu merge. Lacrimile varsate, mi-au limpezit ochii pentru a vedea omul care ma va iubi pentru toata viata. Sa il vad de la distanta, sa-mi dispara miopia.

Daca ar fi sa-i scriu un mail de dragoste ar fi ceva de genul:

"Buna dimineata, om drag!

Multumesc ca m-ai gasit. Multumesc ca ai inteles ca nu sunt perfecta si ma placi asa cum sunt. Multumesc ca ma determini sa ofer ce am mai bun, mai frumos, mai curat, sa demonstrez ca pot iubi. Multumesc pentru fiecare mangaiere si vorba magica oferita cand am emotii. Multumesc ca ma tii de mana cand trebuie sa trec un obstacol. Multumesc ca iti doresti sa fiu mama copiilor tai si femeia care sa te accepte asa cum esti, cu bune si cu rele, caci tu m-ai invatat ca nimeni nu e perfect.

Multumesc dragostea mea."

Sper sa rasari din albul norilor, din stralucirea razelor de soare, din increderea ca mai exista oameni care stiu sa iubeasca, din lumina rece a lunii, din linistea sufletului meu...

Sper sa prinzi contur cat mai curand, omul dragostei mele.

Oamenii şi suferinţa

Iau o pauză şi împărtăşesc impresii, care nu ştiu cât de bine le pot transmite.

Ieri, am ajuns la ortopedie. Am întrebat cine e ultima persoană, m-am aşezat cuminte pe scaun, aşteptând sosirea medicului. Ma uit in jur, pe furiş, cu coada ochiului, să nu se simtă oamenii stingherinţi de mila mea. Căci asta este, nici pe departe curiozitate sau plăcere.

Mâini rupte, picioare schilodite şi ghipsate în fel şi fel. Mi se face teamă. Nu suport suferinţa, boala. Îmi vine să o iau la fugă.

Prea târziu. Apare domnul ortoped-traumatolog. Până şi denumirea îţi dă fiori. Intru în cabinet. Unei doamne i se pune ghips şi are lacrimi de durere în ochi. Îmi vine şi mie să plâng. Parcă pe mine nu mă mai doare. Sunt chemată cu radiografia. Întreb speriată dacă nu se poate să-mi treacă fără ghips. După o privire atentă a unei fotografii cu oase - oare oamenii ăştia nu se plictisesc de atâta boală şi aceleaşi fotografii urâte, fără pic de culoare? - aflu că pot să-mi refac frumuseţe de picior stând cuminte vreo săptămână, legată cu faşă elastică şi luând antiinflamator. Îmi venea să sar într-un picior de fericire, o dată că am scăpat de greutatea de a purta ghips, a doua oară că ies de acolo... si nu mai văd durerea din ochii oamenilor. Noroc că mi-am amintit ca am un os rupt şi că mă doare.

Am înţeles că numai astfel apreciezi faptul că eşti sănătos.

Niciodată nu mi-au plăcut medicii. Sunt oameni drăguţi, deschişi, sociabili... dar, nu ştiu... parcă sunt imuni la omenie.

Sănătate multă tuturor.

Stagiunea din toamna

Am facut ordine printre emailuri si am gasit newsletter-ul de la Teatrul National.

Il scriu si pentru cei care voi sa stie ce surprize ii vor astepta in toamna.

"Până în toamnă, când TNB îşi va ridica din nou cortina, în sălile de repetiţii se pregătesc deja trei premiere: Toţi fiii mei de Arthur Miller, regia Ion Caramitru, cu Victor Rebengiuc şi Sanda Toma în rolurile principale, Tartuffe de Molière, ce-l are ca protagonist pe Horaţiu Mălăele, regia Andrei Belgrader şi Tectonica sentimentelor de Eric Emmanuel Schmitt, montată de regizorul Nicolae Scarlat.

Din 3 octombrie, vă aşteptăm din nou la Teatru!

Vacanţă plăcută şi ne vedem la toamnă,

Echipa TNB

Odihniti-va si, in toamna, la teatru cu voi.

Vise

Ascult "Culeg vise" cu Paula Seling... asa se numeste noul sau album.

Fiecare dintre noi are vise. Un om fara vise, nu are pentru ce trai. Unii au vise mari, altii, vise mici.

Visez sa fiu un om bun, care sa imparta din bunatate cu cei din jur. Visez sa fac o magie si sa dispara raul, invidia, tristetea, egoismul. Visez sa fac oamenii sa zambeasca din orice, pentru orice si oricine. Visez sa devin din nou copil, si sa alerg si sa ma joc, cu ai mei copii. Iar ei sa fie fericiti, si sa ma imbratiseze strans. Visez la ziua in care mama imi va spune: "Sunt mandra de tine. Esti femeia care imi doream sa devii". Visez la ziua in care tata isi va cere iertare pentru ca ne-a parasit, pentru modul in care a procedat. Atunci, il voi imbratisa, voi zambi si-i spune: "Te-am iertat de mult." Visez ca pot face lucruri frumoase... ca sunt iubita de Dumnezeu... ca voi transforma fiecare lacrima intr-o minune... ca voi implini vise.

Visati si urmati-va visul cu incredere!