marți, iulie 7

Oamenii şi suferinţa

Iau o pauză şi împărtăşesc impresii, care nu ştiu cât de bine le pot transmite.
Ieri, am ajuns la ortopedie. Am întrebat cine e ultima persoană, m-am aşezat cuminte pe scaun, aşteptând sosirea medicului. Ma uit in jur, pe furiş, cu coada ochiului, să nu se simtă oamenii stingherinţi de mila mea. Căci asta este, nici pe departe curiozitate sau plăcere.
Mâini rupte, picioare schilodite şi ghipsate în fel şi fel. Mi se face teamă. Nu suport suferinţa, boala. Îmi vine să o iau la fugă.
Prea târziu. Apare domnul ortoped-traumatolog. Până şi denumirea îţi dă fiori. Intru în cabinet. Unei doamne i se pune ghips şi are lacrimi de durere în ochi. Îmi vine şi mie să plâng. Parcă pe mine nu mă mai doare. Sunt chemată cu radiografia. Întreb speriată dacă nu se poate să-mi treacă fără ghips. După o privire atentă a unei fotografii cu oase - oare oamenii ăştia nu se plictisesc de atâta boală şi aceleaşi fotografii urâte, fără pic de culoare? - aflu că pot să-mi refac frumuseţe de picior stând cuminte vreo săptămână, legată cu faşă elastică şi luând antiinflamator. Îmi venea să sar într-un picior de fericire, o dată că am scăpat de greutatea de a purta ghips, a doua oară că ies de acolo... si nu mai văd durerea din ochii oamenilor. Noroc că mi-am amintit ca am un os rupt şi că mă doare.
Am înţeles că numai astfel apreciezi faptul că eşti sănătos.
Niciodată nu mi-au plăcut medicii. Sunt oameni drăguţi, deschişi, sociabili... dar, nu ştiu... parcă sunt imuni la omenie.
Sănătate multă tuturor.

9 comentarii:

Adrian spunea...

Ce ne-am face fara ei?
Multa sanatate!

DOAR NOI spunea...

Multumesc frumos!
Da... asa este. Ce ne-am face fara ei... desi, de cele mai multe oti, nu le prea pasa.

CORA spunea...

Cred ca au capatat imunitate la suferinta. Nici nu stiu daca e de bine sau de rau. Caci, daca s-ar lasa prea mult influenttati afectiv, nu si-ar mai face treaba cum se cuvine. Totusi, parca avem nevoie de un cuvant bun si nitica incurajare.

diddy_mada23 spunea...

ca sa fii doctor iti trebuie ceva curaj...e foarte bine ca ai scapat ieftin...sanatate!

Anonim spunea...

Ma bucur ca n-a mai fost nevoie de gips si ca esti ceva mai bine,draga mea!!!
Trebuie sa fii in forma pentru cununia prietenei noastre dragi!! Stiu cat te pretuieste si indraznesc sa te-ntreb daca va cunoasteti de mult timp si de unde(numai daca vrei sa zici!)?
Sarutari!

L'automne

DOAR NOI spunea...

Da. asa este. Ma voi duce sa o aud spunand: DA.
Ne cunoastem de prin 2006, noiembrie. Am fost colege de munca, si am pastrat legatura, peste mari si tari.

The Procrastinator spunea...

Multumesc pentru caldele tale incuranjari:). Oamenii ca tine imi dau speranta...
Insanatosire grabnica!>:D<

Anne spunea...

Foarte frumos!

Anne spunea...

Multa sanatate si din partea mea!