Amar, dulce şi picant

Da... şi dacă adaug şi sărat am enumerat cele patru gusturi fundamentale. Dar nu vreau să predau o lecţie de biologie, aşa că nu vă panicaţi.

Amarul mi se trage de la munca desfăşurată... de la faptul că, dacă eşti bun şi dispus să te implici în tot ce ţi se cere, la un moment dat, eşti luat de fraier. Nici nu ştiu cum să mă exprim. Toată lumea vrea să îţi fie şef. Aşa, măcar pentru o zi. Îl ştiţi pe tăuraşul Ferndinand? Ei bine, aşa sunt eu: romantică, visătoare, foarte deschisă şi serviabilă cu cei din jur. Asta, până mă rănesc sau mă calcă în picioare. Atunci, văd roşu în faţa ochilor, dau cu copita n pământ şi pornesc la atac. Hmmm... e un atac verbal, în care doar mă apăr... nu jignesc pe nimeni (sau poate fac şi asta uneori, dar fără să vreau).

Apoi, a urmat dulcele. O seară frumoasă, într-un loc de poveste, o gradină de smochini, cu mese de răchită, băncuţe de lemn, în compania colegilor, ba chiar îi pot numi prieteni, de la cursul de scriere creativă. Locul se numeşte La Metoc. Mergeţi, nu veţi regreta. Vă veţi încărca bateriile. Beţi unul din cele peste 100 de sortimente de ceai. Dacă aveţi şi o companie veselă, optimistă, care are ce să vă povestească pentru a vă alunga gândurile rele, tristeţea, ba chiar şi oboseala, nu pot spune decât că veţi petrece o seară de neuitat.

Picantul... a constat în gustarea de ghimbir... a fost un dulce-picant (măcar încercaţi), un moment pentru a-mi pune o dorinţă. Pentru această perioadă am o dorinţă arzătoare, pe care mulţi din oamenii dragi o cunosc... şi pe care îi rog să-mi ţină pumnii sa mi se îndeplinească.

Sarea e cea mai importantă din poveste... aşa că, vă iubesc dragii mei, ca sarea în bucate.

Mulţumesc pentru seara de basm... cu ploaie aducătoare de noroc.

Vacanţa şi îngerii

Dimineaţa asta, parcă nu sunt eu. Nu sunt echilibrată. Umărul drept îmi atârnă în jos, stângul e la înălţime.

-Poate am dormit strâmb azi noapte, îmi spun, încercând să nu mă enervez.

Scot cartea din geantă, mă sprijn de bara din autobuz şi încep lectura. Stau câş şi mă enervează poziţia mea.

-Off... bieţii oamenii care au probleme cu verticalitatea ce greu le este. Îi înţeleg, îmi spun, păstrându-mi cât de cât, calmul.

O voce tristă, suavă şi extrem de copilăroasă, dulce ca o acadea îmi mărturiseşte:

- S-a creat acest dezechilibru, întrucât, colegul meu, îngerul întunecat a plecat în concediu. S-a dus la mare, să-şi recupereze bronzul. Eu, îngerul alb, îmi ştiu locul, şi nu pot să-i invadez spaţiul.

-Mulţumesc. Bine că ştiu. Durează mult? întreb, destul de agitată.

-O săptămână, mi se răspunde timid.

-Asta e acum. Dată fiind situaţia, voi face efortul să mă păstrez în poziţie standard.

-Pentru a-ţi trece supărarea, în această perioadă am să te sprijin în tot ce faci. Va fi o săptămână de răsfăţ.

-Ca să fim chit - nu-mi place să mă ştiu datoare -am să-mi spun rugăciunea "Înger, îngeraş" în fiecare seară.

-Perfect! Sunt mulţumit, zise îngeraşul alb.

Zâmbesc şi păşesc echilibrată în institut.

Jurnalul Oanei Pellea

Citisem despre aparitia jurnalului, pe blogul lui Cosmin Alexandru. Am dorit sa-l cumpar. Cand un coleg mi-a marturisit ca l-a lecturat cu sufletul la gura si a plans, am zis ca nu poate fi adevarat.

Intr-o zi de joi, mi-am spus: "Gata. Azi ajung la targul de carte si cumpar Jurnalul". Zis si facut. [Acum regret. Caci sambata era lansarea la standul Humanitas si poate obtineam si autograf. Va trebui sa mai cresc, sa merg la teatru la piesa "Ma tot duc" pe care doream sa o vad si nu am gasit bilete -dar nu ma las asa cu una cu doua- si poate atunci voi merita un autograf de la un actor si un OM special].

Caldura imi taia respiratia. Strabateam timpul si spatiul sa ajung la Romexpo, taram de carte, taram de expozitie. Imi vizitez prietena la Corint - frumos stand au intotdeuna - si plec nerabdatoare in cautarea cartii. Inima o simt in gat, nu mai am rabdare. Parca ar fi o carte rara. Ajung la Humanitas. Vad raftul pe care e expusa cartea. Insfac cu dorinta si ardoare jurnalul. Mi-as dori aripi sa zbor pana acasa, sa incep lectura.

Un jurnal plin de viata, de sensibilitate, de tristete, de despartiri de oameni dragi, de dor de ei. Cred ca Oana este un om norocos... a intalnit oameni de valoare in viata sa. Este protejata de acolo, de sus, de parintii minunati, care au trait si au murit frumos.

Ii scriu si ca prin minune, primesc raspuns:

"Draga mea Claudia,
Eu multumesc!
Sa te Bucure Viata!
Cu tot dragul, Oana Pellea"

Ce poate fi mai frumos?!

O leapsa

PĂSTREZ: scrisori, amintiri, clipe frumoase, stilourile de cand eram profesoara...

MI-AŞ FI DORIT: sa calatoresc mai mult;

MĂ TEM: de singuratate, de pisici, de invidia oamenilor;

ÎMI PARE RĂU: ca nu am citit mai mult…

ÎMI PLAC(E): copiii, teatrul, oamenii, cartile, soarele, scrisorile, cerceii, natura;

NU SUNT: perfecta, frumoasa, geniala;

PLÂNG: de bucurie, la nedreptati, la stress, la despartiri, la filme de dragoste.

Complexe

Frumosi sau urati, zambitori sau tristi... oamenii intorc privirea. Exista om fara complexe? Cred ca nu. Cu timpul, invatam - unii dintre noi - sa ni le acceptam. E foarte important acest aspect. Altfel, ramai pe loc, pierzi timp si energie.

Am abordat acest subiect, caci vorbeam ieri cu o prietena despre acest lucru. Daca suferi un accident, ramai cu cicatrici... oamenii te privesc curios, insistent, mai mult decat este cazul. Te simti ciudat, inferior, te macina privirile de mila, de curiozitate si ce o mai fi. I-am explicat ca inteleg si este foarte greu. am avut probleme cu tenul (inca mai am) multi ani. Nu stiam ce sa-mi mai cumpar, cum sa ma mai tratez, dar problema persista. O data, m-a marcat, m-a oprit un domn pe strada ca sa-mi dea sfaturi in privinta problemei mele. Am aprecit gestul, dar m-a durut enorm. E greu de suportat. In timp, tot citind articole, am inteles ca oameni celebri, care isi permit tot felul de tratament se chinuie cu aceasta problema. Am inceput incet incet sa o accept. am devenit putin rautacioasa cand se comenta pe tema asta. Pana la urma nimeni nu este perfect. Fiecare are cate un defect fizic. Am intalnit oameni, care la o varsta inaintata, nu-si accepta defectele. S-au transformat in frustrari. E grav. Nu iti mai permit sa te bucuri de viata. Trebuie sa invatam sa ne ascundem defectele si sa ne evidentiem calitatile. Ar fi ideal daca am accepta oamenii asa cum sunt. Sa nu-i mai judecam dupa fizic. Sufletul frumos se ascunde si intr-un chip slut. Sa ne amintim de Quasimodo. Am cunoscut oameni frumosi -apropae perfecti fizic - dar reci, egoisti, rautatea cuvintelor iti taiau respiratia.

Gasiti echilibrul dintre fizic si suflet. Acceptati-va cu bune si cu rele.

Diagnostic

O fata draguta, cocheta si sigura pe ea, merge la medic pentru un control de rutina.

- Buna ziua! luati loc.

- Nu pot, imi pare rau. Nu vreau sa-mi murdaresc blugii de firma Lee Cooper.

Medicul zambi si nota ceva in dosarul fetei.

- Ce s-a intamplat?

- Cred ca am facut o alergie. Nu stiu de la ce. Stranut foarte des, zise tanara.

- Da, cu siguranta aveti o alergie. Am sa va prescriu ceva.

- Ce-i mai bun. Imi permit.

- Domnisoara, sa stiti ca nu intotdeauna, ce-i mai scump e si mai bun.

- Pentru mine este. Nu pot pune semnul egal intre o bluza de pe taraba si alta de la un magazin de firma. Asa este si cu medicamentele.

Medicul o priveste atent si stabileste diagnosticul: snobism si parvenitism, alergie la bani.

Nu s-a inselat. Fata crescuse intr-o casa saracacioasa. In acea perioada, se imbraca de la taraba, nu folosea parfumuri de firma. Si era ea. Parintii au investit mult in meditatii. A intrat la facultate. A devenit un bun profesionist, cu o meserie foarte bine platita. Si-a renegat prietenii care, desi aveau aceleasi studii, nu erau asa bine platiti. A inceput sa jigneasca oamenii care aveau doar studii medii. Se lauda cu bijuteriile si prafumurile de milioane. Cercul ei de prieteni a devenit restrans, extrem de restrans. Foloseste cuvinte "mari" pentru a observa ca este o persoana culta.

Pacat... este o boala fara leac? Bine ca nu este contagioasa.

E atat de important sa nu uitam ce am fost la origini. E asa de important sa ajutam daca am ajuns mai sus decat altii. E asa de important sa vorbim si cu directori, dar si cu taranul care ne vinde rosii. Nu suntem oameni cu totii? Nu suntem facuti toti din pamant, de catre Dumnezeu, in aceeasi zi?

INTOTDEUNA ESTE CINEVA MAI BUN DECAT FIECARE DINTRE NOI.

Bookfest

Cand nici nu ma asteptam, cand rezistenta organismului meu era la cote reduse, abia asteptand sa ajunga acasa, sa cunoasca moliciunea patului si mirosul imbitor al pernei... tocmai atunci i-am zis murgului: Du-ma la Bookfest! Si... m-a dus.

Imi doream cu ardoare sa cumpar Jurnalul Oanei Pellea. L-am gasit si mi l-am insusit. Era o carte povestita de un catel, Enzo, pe care de asemenea voiam sa o citesc si am trecut-o si pe ea in posesia mea: "Enzo sau arta de a pilota pe ploaie". Am mai luat Gogol "Insemnarile unui nebun".

Sa va spun ca am stat cu murgul meu la un stand de carte pentru copii, Editura Prut, o jumatate de ora si ne-am uitat, si am invatat engleza? Sper sa ma credeti si va rog sa va duceti. Un pusti de 4 ani mi-a aratat cum sa scriu pe o tablita cu creion, apoi se sterge. Sunt minunati acesti copii. Ma-ntreb: daca aveam acces la tot ce au acces ei azi, eram mai desteapta? Cu siguranta... ha ha ha.

Am plecat zambind la faptul ca... oamenii mai citesc. [Murgul meu fost admirat de toata lumea... bineinteles lumea care mai crede in povesti si a putut sa-l vada].