O leapsa

PĂSTREZ: scrisori, amintiri, clipe frumoase, stilourile de cand eram profesoara...

MI-AŞ FI DORIT: sa calatoresc mai mult;

MĂ TEM: de singuratate, de pisici, de invidia oamenilor;

ÎMI PARE RĂU: ca nu am citit mai mult…

ÎMI PLAC(E): copiii, teatrul, oamenii, cartile, soarele, scrisorile, cerceii, natura;

NU SUNT: perfecta, frumoasa, geniala;

PLÂNG: de bucurie, la nedreptati, la stress, la despartiri, la filme de dragoste.

Complexe

Frumosi sau urati, zambitori sau tristi... oamenii intorc privirea. Exista om fara complexe? Cred ca nu. Cu timpul, invatam - unii dintre noi - sa ni le acceptam. E foarte important acest aspect. Altfel, ramai pe loc, pierzi timp si energie.

Am abordat acest subiect, caci vorbeam ieri cu o prietena despre acest lucru. Daca suferi un accident, ramai cu cicatrici... oamenii te privesc curios, insistent, mai mult decat este cazul. Te simti ciudat, inferior, te macina privirile de mila, de curiozitate si ce o mai fi. I-am explicat ca inteleg si este foarte greu. am avut probleme cu tenul (inca mai am) multi ani. Nu stiam ce sa-mi mai cumpar, cum sa ma mai tratez, dar problema persista. O data, m-a marcat, m-a oprit un domn pe strada ca sa-mi dea sfaturi in privinta problemei mele. Am aprecit gestul, dar m-a durut enorm. E greu de suportat. In timp, tot citind articole, am inteles ca oameni celebri, care isi permit tot felul de tratament se chinuie cu aceasta problema. Am inceput incet incet sa o accept. am devenit putin rautacioasa cand se comenta pe tema asta. Pana la urma nimeni nu este perfect. Fiecare are cate un defect fizic. Am intalnit oameni, care la o varsta inaintata, nu-si accepta defectele. S-au transformat in frustrari. E grav. Nu iti mai permit sa te bucuri de viata. Trebuie sa invatam sa ne ascundem defectele si sa ne evidentiem calitatile. Ar fi ideal daca am accepta oamenii asa cum sunt. Sa nu-i mai judecam dupa fizic. Sufletul frumos se ascunde si intr-un chip slut. Sa ne amintim de Quasimodo. Am cunoscut oameni frumosi -apropae perfecti fizic - dar reci, egoisti, rautatea cuvintelor iti taiau respiratia.

Gasiti echilibrul dintre fizic si suflet. Acceptati-va cu bune si cu rele.

Diagnostic

O fata draguta, cocheta si sigura pe ea, merge la medic pentru un control de rutina.

- Buna ziua! luati loc.

- Nu pot, imi pare rau. Nu vreau sa-mi murdaresc blugii de firma Lee Cooper.

Medicul zambi si nota ceva in dosarul fetei.

- Ce s-a intamplat?

- Cred ca am facut o alergie. Nu stiu de la ce. Stranut foarte des, zise tanara.

- Da, cu siguranta aveti o alergie. Am sa va prescriu ceva.

- Ce-i mai bun. Imi permit.

- Domnisoara, sa stiti ca nu intotdeauna, ce-i mai scump e si mai bun.

- Pentru mine este. Nu pot pune semnul egal intre o bluza de pe taraba si alta de la un magazin de firma. Asa este si cu medicamentele.

Medicul o priveste atent si stabileste diagnosticul: snobism si parvenitism, alergie la bani.

Nu s-a inselat. Fata crescuse intr-o casa saracacioasa. In acea perioada, se imbraca de la taraba, nu folosea parfumuri de firma. Si era ea. Parintii au investit mult in meditatii. A intrat la facultate. A devenit un bun profesionist, cu o meserie foarte bine platita. Si-a renegat prietenii care, desi aveau aceleasi studii, nu erau asa bine platiti. A inceput sa jigneasca oamenii care aveau doar studii medii. Se lauda cu bijuteriile si prafumurile de milioane. Cercul ei de prieteni a devenit restrans, extrem de restrans. Foloseste cuvinte "mari" pentru a observa ca este o persoana culta.

Pacat... este o boala fara leac? Bine ca nu este contagioasa.

E atat de important sa nu uitam ce am fost la origini. E asa de important sa ajutam daca am ajuns mai sus decat altii. E asa de important sa vorbim si cu directori, dar si cu taranul care ne vinde rosii. Nu suntem oameni cu totii? Nu suntem facuti toti din pamant, de catre Dumnezeu, in aceeasi zi?

INTOTDEUNA ESTE CINEVA MAI BUN DECAT FIECARE DINTRE NOI.

Bookfest

Cand nici nu ma asteptam, cand rezistenta organismului meu era la cote reduse, abia asteptand sa ajunga acasa, sa cunoasca moliciunea patului si mirosul imbitor al pernei... tocmai atunci i-am zis murgului: Du-ma la Bookfest! Si... m-a dus.

Imi doream cu ardoare sa cumpar Jurnalul Oanei Pellea. L-am gasit si mi l-am insusit. Era o carte povestita de un catel, Enzo, pe care de asemenea voiam sa o citesc si am trecut-o si pe ea in posesia mea: "Enzo sau arta de a pilota pe ploaie". Am mai luat Gogol "Insemnarile unui nebun".

Sa va spun ca am stat cu murgul meu la un stand de carte pentru copii, Editura Prut, o jumatate de ora si ne-am uitat, si am invatat engleza? Sper sa ma credeti si va rog sa va duceti. Un pusti de 4 ani mi-a aratat cum sa scriu pe o tablita cu creion, apoi se sterge. Sunt minunati acesti copii. Ma-ntreb: daca aveam acces la tot ce au acces ei azi, eram mai desteapta? Cu siguranta... ha ha ha.

Am plecat zambind la faptul ca... oamenii mai citesc. [Murgul meu fost admirat de toata lumea... bineinteles lumea care mai crede in povesti si a putut sa-l vada].

Despre inteligenţă

Cică un om inteligent nu este acela cel care citeşte biblioteci, ci cel care îşi foloseşte mintea. Da, poate aşa este. Dar eu sunt revoltată. Vorba vine. Mă frământă ceva de o vreme. Inteligenţa e clar bine legată de şansă. Mă gândeam la descoperirea penicilinei. Ce baftă, domne, pe Fleming, să găsească pâinea mucegăită şi să izoleze el fungul cu pricina.

Părerea mea e că, inteligenţa e bazată pe curiozitate. Să te lovească norocul, şi să te întrebi ce te-a lovit şi astfel să descoperi ceva. Ceva inteligent!

Alţii s-au chinuit să descopere structuri, organisme noi... şi eu, spun că un nerv este alcătuit din mai multe fibre nervoase... adică, aşa ca o legatură de pătrunjel. Ha ha ha.

Să spuneţi voi că nu am făcut o "descoperire" inteligentă.

Omul transparent

Zi ploioasa de vara. Tunetele si fulgerele se intrec in spectacol. Norii se razboiesc. La un moment dat, fac pace. Ajungand in statia de autobuz, omul nostru simte ca il jeneaza ceva in talpa. Se sprijna de stalpul ce poarta in varf placuta cu numele statiei si numerele autobuzelor care circula pe acolo. Dint-o data, un val de caldura i-a strabatut tot corpul. A asteptat pana si-a revenit, pana a prins putere si a pornit spre locul de munca.
Toata lumea il privea mirat. La inceput a fost mandru de asta, apoi a inceput sa fie iritat, ca in final sa devina rusinat. Se privea in toate geamurile cladirilor pe langa care trecea. Se admira in geamurile autoturismelor parcate. Era el. Normal . Cel care plecase de acasa.
-Azi este suparat, iritat, nu e in apele lui, se auzi in spatele lui.
“Oare de unde stiu asta?Cum imi pot citi gandurile?” se intreba omul nostru.
A intrat in birou. Incearca sa se adune, sa inceapa munca.
Colegii il tintuiau cu privirea. Au scos carnetele si incercau sa noteze ceva, dar privirile lor descriau dezamagirea.
Ce se intamplase de fapt? Devenise transparent. Stalpul, inmagazinase electicitate de la fulgere, si prin atingere, se preschimbase intr-un om transparent. Avea doar contur. In oglinda, transparenta nu era sesizabila si nici el nu avea capacitatea de a observa.
Ideile geniale straluceau si circulau prin artere si vene. Oamenii voiau sa le noteze. Insa, viteza mare nu le permite sa fie descifrate. Ajungeau la creier, si capatau o alta forma, marime, culoare. Se materializau. Prindeau viata. Se conturau. In forma finala erau viu colorate, fomre perfecte, fara colturi. Erau fine, fara asperitati, jucause.
Emisfera stanga se ocupa de ideile concrete, matematice. Se vedea cum neuronii faceau sedinte. Dimineata pentru adunari si scaderi, dupa amiaza pentru inmultiri si impartiri. Pe seara, este program de biologie, fizica si chimie. [Toate acestea au fost analizate cu multa atentie de catre colegii omului transparent].
Emisfera dreapta, raspunde de partea creative: arta, literature, limbi straine. Colegii de birou ai omului transparent au vazut neuronii pictand cele mai frumoase peisaje, scriind cele mai intresante opera literare.
Inima omului transparent continea mult bine. Era de o culoare roz inchis, frumoasa. Erau acolo arhivate, toate faptele bune facute de om.
Plamanii erau fericiti ca nu au fost afumati cu fum de tabac.
Elementele figurate ale sangelui sunt asa bine organizate. Isi stie fiecare sarcina si o indeplinesc temeinic, fara sa cracneasca.
Au trecut asa 2 saptamani. Colegii si-au insusit lectiile de anatomie, psihologie si de viata privind transparenta colegului.
Intr- o zi, l-au intrebat:
- Ce ti s-a intamplat de te-ai transparentizat? Oricum esti un om usor de citit. Emotiile iti sunt imediat intiparite pe chio. Dar acum… s-a intrecut masura pot spune, comenta o colega.
- Nu inteleg despre ce vorbesti.
- Esti transparent. Vedem tot ce este in tine.
- Ciudat. Eu nu vad. Stiu ca nimic nu este intamplator. Problema e ca sunt transparent pentru cei care au nevoie sa invete ceva privind “in interiorul meu”, mult mai profund. A doua zi, omul si-a revenit la normal.
Privind transparenta oamenilor, trebuie sa ne analizam si sa ne perfectionam. Fiecare dintre noi este transparent la un moment dat in viata.

Fraierul

Când ţipi şi te mahalageşti ca să-ţi faci dreptate, eşti privit urât. Când stai in banca ta, îţi faci treaba, execuţi orice ţi se comandă, eşti luat de fraier, eşti privit ca lipsit de personalitate. Ei... când fraierul se duce să ceară o adeverinţă pentru a participa la un examen, care îi poate oferi o sanşă de a lucra în altă parte, puterea realizează că, acel fraier nu e chiar fraier, ba chiar e un om bun pentru ei. Şi, încearcă să-i ia dreptul de a da un examen, de a-şi încerca norocul.

Fraierul îndură condiţiile inumane în care lucrează, toţi se plâng că ei nu ar sta acolo să-şi pericliteze sănatatea. Fraierul îndură. Dar, cum totul are o limită, inclusiv prostia şi răbdarea... fraierul se trezeşte si spune: "Hei, eu chiar pot. Vreţi să vă arăt?"

Şi începe demonstraţia...