Când ţipi şi te mahalageşti ca să-ţi faci dreptate, eşti privit urât. Când stai in banca ta, îţi faci treaba, execuţi orice ţi se comandă, eşti luat de fraier, eşti privit ca lipsit de personalitate. Ei... când fraierul se duce să ceară o adeverinţă pentru a participa la un examen, care îi poate oferi o sanşă de a lucra în altă parte, puterea realizează că, acel fraier nu e chiar fraier, ba chiar e un om bun pentru ei. Şi, încearcă să-i ia dreptul de a da un examen, de a-şi încerca norocul.
Fraierul îndură condiţiile inumane în care lucrează, toţi se plâng că ei nu ar sta acolo să-şi pericliteze sănatatea. Fraierul îndură. Dar, cum totul are o limită, inclusiv prostia şi răbdarea... fraierul se trezeşte si spune: "Hei, eu chiar pot. Vreţi să vă arăt?"
Şi începe demonstraţia...
2 comentarii:
E ca intr-o poveste de iubire sa stii: atat timp cat el/ea este langa tine nu te gandesti o clipa cum ar fi fara; abia cand au plecat, au disparut din viata ta, simti un gol imens pe care nu ai cum sa-l umpli imediat. Am fortat putin nota, bineinteles :). Comparatia e cam dura si putin defocusata, dar in esenta are aceiasi finalitate.
Da. Aşa este. Comparaţia e bună. Văazând situaţia, îmi vnea săa râd, erm şi încântată... dar mi se părea nederept să mi se ia un drept bine meritat. Uite aşa îţi dai seama cam cât valorezi. Stiu .. stiu... nimieni nu e de neînlocuit. Am învăţat asta.
Trimiteți un comentariu