Mi s-a adus la cunostinta - cu o doza de rautate - ca traiesc in lumea povestilor. Din pacate, sunt mult mai incorata in realitate decat cei care nu scriu povesti. Pana si Tobias are o parte din personalitatea mea, este ALTFEL si din cauza aceasta este marginalizat, insa lupta pentru visul lui si povestea continua. Orice carte porneste de la ceva real...puteti intreba orice scriitor...
Azi, am luat salariul.... si l-am si cheltuit.... am fost la radio sa ii platesc baiatului care m-a ajutat cu editarea CD-ului cu povestile pentru copii in lectura unei actrite tinere de la Teatrul Tandarica.
Baiatul... tanar... maxim 30 de ani... si ma sunase pe 21 mai - eu eram in drum spre Comana, tocmai ce terminasem o prezentare a cartii Tolba cu povesti - sa imi spuna ca imi trimite povestile prin transfer ca el pleaca din tara si nu stie cand se intoarce. Eram atat de obosita si trista de intorsatura pe care o luase viata mea... ca investitia in brosuri fusese una proasta si nu mi-am recuperat banii... si stabilisem ca facem jumate - jumate si dadusem un salariu (si tot nu munceam cat sora lui!!!) incat nu am dat importanta si nu am avut puterea sa il rog sa imi aduca un semn de carte pentru colectie.
Astazi, eu entuziasmata de calatorii (am calatorit in putine locuri, dar a fost de neuitat peste tot!!! - Lisabona, Bratislava, Budapesta, Nessebar, Grecia - insula Eghina, Atena si alte locuri din aceasta tara ortodoxa) il intreb totusi cu rezerva daca a fost plecat cu serviciul.
- Nu, Clau, am avut probleme medicale. Aici nu stiau ce am. Am mers in Italia, la Milano.
Stiam ca acolo fusese si un coleg de generala acum cativa ani...sa se trateze de leucemie.
- Dar esti bine, nu? Ti-au stabilit ce ai si esti bine, nu?
- Da, sunt bine. Imi pare rau ca nu am putut sa te ajut cu mai mult.
- Hei, ai facut suficient. Altii nu au facut nici pe sfert din cat ai facut tu. Nici macar sa se bucure de ce au primit...
- Daca te mai pot ajuta cu ceva, sa imi spui! Ne auzim.
- Sigur.Voi veni sa iti dau un CD cand e gata, frezat si aranjat.
-Te astept!
Pe drum... ma gandeam... este tanar si isi doreste sa traiasca. Vizionasem candva un film, in care personajul primse o carte in care erau trecute datele cand mureau oamenii, iar el incerca sa ii salveze, cu riscul de a i se scurta lui viata.
Asa as proceda si eu acum... nu mai vreau sa traiesc. NU mai vreau sa fac aceleasi lucruri... scoala, ateliere, munca in care de fapt ma refugiez de singuratate. Imi doresc o familie... doi copii... pentru care sa muncesc... sa fiu motivata... Le-as da oamenilor care vor sa traiasca zilele mele...
Consider ca am facut suficient...
Am obosit de atatea examene... ba olicenta, ba un master, ba un doctorat, ba o titularizare, hai si o echivalare a gradului I, hai si un examen de avansare de la asistent de cercetare la cercetator... ba nu stiu ce curs de perfectionare. Si? Am raftul plin cu diplome... si nu ma imbratiseaza cand ajung acasa.... nu imi cer sa ma joc cu ele sau sa le ajut la teme sau sa imi povesteasca ce au facut la gradi. Traiesc degeaba... voi fi matusa....dar cine ma lasa sa ma implic in educatia si in viata copilului sau mai mult decat e cu bun simt. Plus ca, nu este acelasi lucru.
Nu... nu are rost...
Pur si simplu nu mai doresc... chiar daca stiu ca gresesc... nu mai vreau sa traiesc asa agitat, cu lacrimi,cu sufletul plin de suferinta si de nemultumire. Daca mor, mama va plange, dar se va obisnui cu ideea... decat sa sufere ziua si noaptea vazandu-ma cum plang, cum sufar cand oamenii ma ranesc...
*
O cunostinta... avea dureri cumplite de cap (cum patesc si eu in ultima perioada) si nu mai putea scrie. A mers la medic... si are cancer pulmonar, cu metastaza.... creierul ii este afectat. A cerut insistent sa i se faca orice radioterapie,chimioterapie... numai sa mai traiasca... si are 48-50 de ani, nu e casatorita, nu mai are frati... are in grija pe mama sa... bolnava de Alzheimer.
*
Totul e atat de ciudat...
Am obosit sa traiesc in zadar... sa bucur copiii altora... cand am inceput sa scriu povesti, mi-am dorit sa scriu muuuulte povesti, ca atunci cand voi avea copii, pe Gloria si pe Toma, sa ma ocup de ei, de cresterea lor si am o tolba cu povesti pentru a-i bucura. Numarul povestilor a crescut si a tot crescut... dar nu am trait bucuria de a deveni sotie si mama.
E trist... dureros... sufletul sangereaza de acest chin...
*
Povesti si oameni...
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu