duminică, ianuarie 13

Marţi, îmi doresc să fiu la acest eveniment :)

 http://www.agentiadecarte.ro/2013/01/evenimentul-%E2%80%9Eeminescu-primul-traducator-roman-din-sanscrita%E2%80%9D-dedicat-memoriei-poetului-na%C8%9Bional-%C8%99i-primei-traducatoare-a-poeziei-eminesciene-in-asia-amita-bhose/

Marți, 15 ianuarie 2013, ora 17:30, la  Librăria Mihai Eminescu (Bd. Regina Elisabeta nr.16, Bucureşti) va avea loc evenimentul „Eminescu, primul traducător român din sanscrită”, dedicat memoriei poetului național și primei traducătoare a poeziei eminesciene în Asia, Amita Bhose. Vor vorbi: Elena Andronache, Carmen Mușat-Coman, foste studente ale Amitei Bhose, Geta Vodislav, directoare a Librăriei Mihai Eminescu. În deschiderea evenimentului va avea loc o călătorie muzicală în lumea doinelor. Evenimentul este organizat de Editura Cununi de stele și Librăria Mihai Eminescu.
“În urmă cu 130 de ani Mihai Eminescu scria Luceafărul. Și o indiancă, Amita Bhose, avea să-l traducă în 1969 pentru concetățenii ei, iubind România și cultura română mai mult decât mulți români.  Stabilită în România din 1971, Amita Bhose avea să-și dedice toată viața cercetării operei eminesciene și creării unei punți de legătură între cultura română și cea indiană.
În  1971, Amita Bhose se înscria la doctorat, cu tema Influenţa indiană asupra gândirii lui Eminescu – publicată sub titlul Eminescu şi India. În 1976, Ministerul Învăţământului îi acorda o bursă postdoctorală de doi ani, pentru a participa, alături de alţi specialişti, la editarea ştiinţifică a operei lui Eminescu. Amita Bhose este cooptată, aşadar, în Colectivul Eminescu, format sub egida Muzeului Literaturii Române. În această calitate elaborează un studiu despre amprentele filozofiei indiene în proza literară eminesciană, ce va fi inclus în volumul VII al Operelor, editat de editura Academiei în 1977 (studiul a fost publicat de editura Cununi de stele, sub titlul Proza literară a lui Eminescu şi gândirea indiană). Tot în această calitate stabileşte textul Gramaticii sanscrite mici de Fr. Bopp, (tradusă de poet după un volum aparţinând Iuliei Hasdeu) şi rămasă în manuscris, însoţindu-l de aparatul critic specific. Transcrierea manuscrisului o face prin transliterarea cuvintelor sanscrite cu ajutorul caracterelor latine şi a semnelor diacritice. Această muncă, depusă pe parcursul a trei ani, va fi valorificată în volumul XIV al seriei Operelor, apărut la editura Academiei în 1983.
Preocupările pentru limba sanscrită ale lui Eminescu nu au fost un secret nici pentru apropiaţii poetului dar nici pentru criticii operei sale. Totuşi, prima persoană care acordă atenţie în mod serios manuscriselor Gramaticii sanscrite mici a lui Fr. Bopp este o indiancă, Amita Bhose,  prima traducătoare a poetului în spaţiul asiatic şi eminescolog recunoscut. Nu numai că se ocupă pentru prima oară de aceste manuscrise, dar stabileşte şi data scrierii lor; dovedeşte fapte doar presupuse – că Eminescu a asistat la cursurile de sanscrită ale lui Weber de la Universitatea din Berlin; constată perfecţionarea scrisului devanāgarī al lui Eminescu, ortografia corectă; aduce dovezi ale cunoaşterii nuanţelor subtile ale limbii sanscrite, nuanţe pe care le putea percepe doar un bun cunoscător al acestei limbi. Or, Amita Bhose a fost omul potrivit la locul potrivit, având asupra noastră „ascendentul de a cunoaşte cultura indiană veche şi mai nouă într-o măsură care nu le e posibilă cercetătorilor români” (George Munteanu).
Traducerea lui Eminescu este prima lucrare în limba română în această direcţie dar, în acelaşi timp, şi ultimul act cultural al lui Eminescu. Cum Amita Bhose constată că „forţa mentală care iradiază din traducerea lui Bopp este cea a unui om în întregime intact” iată că autoarei îi revine rolul – fără să ştie – de a pleda pentru Eminescu în propria ţară a poetului. » (Carmen Muşat-Coman)
Amita Bhose (1933, Calcutta – 1992, București) Născută la Calcutta în 1933, într-o familie cu o bogată activitate culturală şi ştiinţifică, absolvă Facultatea de Chimie, Fizică şi Matematică a Universităţii din Calcutta, în 1953. În 1959, împreună cu soţul său, inginer geolog, vine în România, înscriindu-se la un curs de limbă şi literatură română, pentru doi ani. Se reîntoarce în India unde debutează în presa indiană cu articolul Rabindranath în România. E începutul unui lung şir de articole, în bengali şi engleză, despre cultura şi literatura română, din care face şi traduceri. În 1965 absolvă Facultatea de Bengali-Engleză la Universitatea din Calcutta iar în 1971 se înscrie la doctorat, cu o bursă din partea statului român, la Facultatea de Limbă şi Literatură Română din cadrul Universităţii Bucureşti. Și-a susținut doctoratul în 1975, cu tema „Influența indiană asupra gândirii eminesciene”. Din 1971 până la moartea sa va trăi în România, „ţara pe care a iubit-o poate mai mult decât mulţi dintre români şi a slujit-o cu inteligenţa şi condeiul ei” (Zoe Dumitrescu-Buşulenga, îndrumătoarea științifică a tezei). În India publică  traduceri în bengali din poezia română contemporană, din Sadoveanu, Marin Sorescu, iar piese ale lui I.L. Caragiale, Mihail Sebastian văd lumina rampei. În 1969 apare, în bengali, volumul Eminescu: Kavita (Poezii), prima traducere a lui Eminescu în Asia.
În 1972 primește Premiul Uniunii Scriitorilor pentru traducerea lui Eminescu în bengali.
Între anii 1972-1991 predă, folosind numai limba română, cursuri practice de sanscrită şi bengali și cursuri teoretice de civilizaţie şi estetică indiană la Universitatea București. Redactează un Curs de bengali (1974), urmat de Dicţionarul bengali-român (1985) şi Manualul de bengali (1988), toate trei scrise de mână, cu ajutorul studenţilor săi, tipografiile nedeţinând caractere bengaleze. De-a lungul anilor, generaţii de studenţi au cunoscut, graţie dăruirii sale, limba şi literatura lui Tagore, publicând traduceri în revistele literare ale vremii şi susţinând spectacole în sanscrită şi bengali. Manualul de sanscrită, finalizat în anul morții, 1992, a apărut postum, în 2011, la editura Cununi de stele, înființată special pentru a-i publica opera vastă.
Pe lângă activitatea didactică, Amita Bhose are o bogată activitate de traducător din bengali în română: Proverbe şi cugetări bengaleze, Povestea prinţului Sobur (basme bengaleze), Scrisori rupte (antologie de scrisori ale lui Rabindranath Tagore, prima traducere în română a antologiei realizată direct din bengali); Dragostea încurcă, dragostea descurcă (piesă de teatru a lui Tagore), Soarele din prima zi (poezii ale lui Tagore); Radha și Krișna, de Chandidas. A tradus totodată din sanscrită în română: Proverbe și cugetări sanscrite, Căruța de lut (în manuscris), de Śudraka. A stabilit textul Gramaticii sanscrite mici de Fr. Bopp, tradusă de Eminescu şi rămasă în manuscris, însoţindu-l de aparatul critic respectiv. Textul a fost publicat în 1983 în volumul XIV al Operelor lui Eminescu, editate de Editura Academiei. În 1978, Editura Junimea a publicat teza sa de doctorat sub titlul Eminescu şi India, reeditată în 2009 și 2011 de editura Cununi de stele.
În presa străină şi românească, de-a lungul vieţii, a publicat, în periodice,  peste 56 de traduceri din literatura română în bengali şi din bengali în română, peste 90 de articole şi studii despre Eminescu, cultura română și indiană, fiind primul filolog indian care cunoștea limba română și creând o punte de legătură între cele două culturi. A susţinut mai mult de 100 de conferinţe şi emisiuni radiofonice şi a acordat peste 20 de interviuri pe teme culturale.
Cronologia detaliată a vieţii şi operei acestei personalităţi unice în cultura română este publicată pe site-ul www.amitabhose.net

Un comentariu:

Carmen Muşat Coman spunea...

Te asteptam cu drag, de poti veni.