Vineri am primit un mail de la o prietena psiholog, o femeie micuta, dar energica precum un titirez. M-a ajutat sa trec peste momente grele. Mi-a folosit povestile ca material didactic la gradinita unde preda sau in tratamentele pentru copiii consiliati.
Asadar, in mailul cu pricina, ma invita la o petrecere tematica (e maesta in asa ceva): sushi si film corean.
Citesc in cancelarie.... colegii incep sa ma "invidieze" pentru sansele mele de socializare. Cuvantul "socializare" imi aminteste de prietenul meu care munceste de acasa si simte nevoia de a intalni oameni, de a schimba modul de viata. Il sun si il intreb daca doreste sa ma insoteasca (sincer eu sunt destul de obosita si as prefera sa stau si sa dooooorm, mai ales ca sambata "servesc" olimpiada de matematica).
"Da, merg, bineinteles", raspunde fara a sta pe ganduri.
Perfect.
Ajungem la destinatie.
"sa gatinm asadar!" spune gazda.
"sa gatim?" ihmm... nu e punctul meu forte si sincer, nici nu-mi place.
Fara comentarii, nu ma pot face de ras... ma voi descurca intr-un fel sau altul. asadar, gatesc papanasi. suuper. fiecare invitat a facut ceva. masa a fost gata: sushi, papanasi, salata de fructe cu miere si scortisoara.
Prietenul imi spune: "Ti-au iesit buni papanasii. eu chiar ma intreb cum de nu pune un barbat mana pe tine. " hahaha. ma ating timid barbatii si fug mancand pamantul, de teama ca nu pot tine pasul cu mine, ca le voi cere sa iesim prea des din casa si vor pierde meciul de la Tv (nu au habar ca le pot oferi chiar bilet la meci pe stadion daca stiu sa ma iubeasca - asta invat si eu de la elevii mei). Ma amuza ca, ajunsi pe teren sigur, la distanta foarte mare de mine, ma cauta din cand in cand cate unul. Intr-o perioda eram revoltata cand se intampla asta. Si voiam sa ma lase in pace. Acum, zambesc si ii iubesc asa cum sunt, de la departare, pentru lucrurile bune pe care le-am invatat de la fiecare, pentru ceea ce imi ofera, pentru ca apar din cand in cand si ma motiveaza intr-un fel sau altul sa devin mai buna, mai puternica, sa imi implinesc alte vise....
Filmul vizonat a fost "HUGO" de Martin Scorsese cu Ben Kingsley si Jude Low. Este vorba despre implinirea viselor, despre importanta lecturii si a povestilor in educatia copiilor, despre aparitia cinematografiei create de George Milies, dupa fratii Lumiere. SUPERB filmul! Am zambit fascinata de aparitia turnului Eiffel in peisajul filmului, plus muzica frantuzeasca de fundal.... [ ma surprind in mod placut: eu nu sunt o cinefila; dar de la inceputul anului, am urmarit saptamanl 2-3 filme]. {cresc cultural... si asta ma bucura enorm. lucrez si la capitolul muzica. spun asta nu cu mandrie, ci cu dorinta de a intalni oameni care sa ma educe in aceste domenii. anunt cu interes, ca vreau sa invat despre pictura}. Filmul mi-a conturat doua idei de povesti.
O saptamana minunata sa aveti.
Asadar, in mailul cu pricina, ma invita la o petrecere tematica (e maesta in asa ceva): sushi si film corean.
Citesc in cancelarie.... colegii incep sa ma "invidieze" pentru sansele mele de socializare. Cuvantul "socializare" imi aminteste de prietenul meu care munceste de acasa si simte nevoia de a intalni oameni, de a schimba modul de viata. Il sun si il intreb daca doreste sa ma insoteasca (sincer eu sunt destul de obosita si as prefera sa stau si sa dooooorm, mai ales ca sambata "servesc" olimpiada de matematica).
"Da, merg, bineinteles", raspunde fara a sta pe ganduri.
Perfect.
Ajungem la destinatie.
"sa gatinm asadar!" spune gazda.
"sa gatim?" ihmm... nu e punctul meu forte si sincer, nici nu-mi place.
Fara comentarii, nu ma pot face de ras... ma voi descurca intr-un fel sau altul. asadar, gatesc papanasi. suuper. fiecare invitat a facut ceva. masa a fost gata: sushi, papanasi, salata de fructe cu miere si scortisoara.
Prietenul imi spune: "Ti-au iesit buni papanasii. eu chiar ma intreb cum de nu pune un barbat mana pe tine. " hahaha. ma ating timid barbatii si fug mancand pamantul, de teama ca nu pot tine pasul cu mine, ca le voi cere sa iesim prea des din casa si vor pierde meciul de la Tv (nu au habar ca le pot oferi chiar bilet la meci pe stadion daca stiu sa ma iubeasca - asta invat si eu de la elevii mei). Ma amuza ca, ajunsi pe teren sigur, la distanta foarte mare de mine, ma cauta din cand in cand cate unul. Intr-o perioda eram revoltata cand se intampla asta. Si voiam sa ma lase in pace. Acum, zambesc si ii iubesc asa cum sunt, de la departare, pentru lucrurile bune pe care le-am invatat de la fiecare, pentru ceea ce imi ofera, pentru ca apar din cand in cand si ma motiveaza intr-un fel sau altul sa devin mai buna, mai puternica, sa imi implinesc alte vise....
Filmul vizonat a fost "HUGO" de Martin Scorsese cu Ben Kingsley si Jude Low. Este vorba despre implinirea viselor, despre importanta lecturii si a povestilor in educatia copiilor, despre aparitia cinematografiei create de George Milies, dupa fratii Lumiere. SUPERB filmul! Am zambit fascinata de aparitia turnului Eiffel in peisajul filmului, plus muzica frantuzeasca de fundal.... [ ma surprind in mod placut: eu nu sunt o cinefila; dar de la inceputul anului, am urmarit saptamanl 2-3 filme]. {cresc cultural... si asta ma bucura enorm. lucrez si la capitolul muzica. spun asta nu cu mandrie, ci cu dorinta de a intalni oameni care sa ma educe in aceste domenii. anunt cu interes, ca vreau sa invat despre pictura}. Filmul mi-a conturat doua idei de povesti.
O saptamana minunata sa aveti.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu