"ma bucur ca esti aici, desi dincolo era mai frumos! aici suntem noi, cu bune si rele si trebuie sa te bucuri de noi asa cum suntem".
acesta e mesajul ce m-a impresionat cand am revenit din Lisabona. unul dintre ele. este de la prietena mea din liceu. ne stim de atatia ani, am impartit necazuri si bucurii impreuna, ne-am sfatuit si am petrecut concedii.
ma intreb: oare m-am transformat atat de mult in cateva zile? am devenit egoista?
de fapt, am inteles ca importanta in viata sunt eu, apoi apar ceilalti. am invatat asta tarziu, dupa ani de zile in care mi-am vandut timpul si sufletul unor iubiri fara urmari, unor prieteni falsi, unor oameni care mi-au ras in fata dupa ce si-au vazut sacii in caruta. nu am regrete. toate acestea m-au facut sa ajung unde sunt acum, sa evoluez.
exista totusi un regret ce ma urmareste cand mi-e lumea mai draga. au fost vreo 2 ani aproape pe care i-am pierdut efectiv visand cu ochii deschisi, dormind si lenevind. ii vreau inapoi, acum, in aceasta criza cronica de timp.
mi-as dori sa castig bani scriind, citind, si lucrand cu copiii. de asta imi doresc sa ajung o scriitoare cu succes international - nu pentru faima - ci pentru a calatori enorm, a cunoaste oameni cu traditii, obiceiuri, religii si istorii (chiar si de viata) variate. [oare ca scriitor pot lucra la centrul cultural din Belem sau la cel din Cascais? ha ha ha. inebunesc! Clar! dati-mi medicatia!]
sa va mai spun ca in Lisabona, in metrou, erau afise cu organizarea unui concurs de manuscrise? off... ce mi-ar fi placut sa particip! { la noi se promoveaza manelele si incultura}. gata, caci imi dispare doza de optimism.
acum sa ma citeasca MB, sa vada ca am si alunecari pe panta pesimismului. :))
acesta e mesajul ce m-a impresionat cand am revenit din Lisabona. unul dintre ele. este de la prietena mea din liceu. ne stim de atatia ani, am impartit necazuri si bucurii impreuna, ne-am sfatuit si am petrecut concedii.
ma intreb: oare m-am transformat atat de mult in cateva zile? am devenit egoista?
de fapt, am inteles ca importanta in viata sunt eu, apoi apar ceilalti. am invatat asta tarziu, dupa ani de zile in care mi-am vandut timpul si sufletul unor iubiri fara urmari, unor prieteni falsi, unor oameni care mi-au ras in fata dupa ce si-au vazut sacii in caruta. nu am regrete. toate acestea m-au facut sa ajung unde sunt acum, sa evoluez.
exista totusi un regret ce ma urmareste cand mi-e lumea mai draga. au fost vreo 2 ani aproape pe care i-am pierdut efectiv visand cu ochii deschisi, dormind si lenevind. ii vreau inapoi, acum, in aceasta criza cronica de timp.
mi-as dori sa castig bani scriind, citind, si lucrand cu copiii. de asta imi doresc sa ajung o scriitoare cu succes international - nu pentru faima - ci pentru a calatori enorm, a cunoaste oameni cu traditii, obiceiuri, religii si istorii (chiar si de viata) variate. [oare ca scriitor pot lucra la centrul cultural din Belem sau la cel din Cascais? ha ha ha. inebunesc! Clar! dati-mi medicatia!]
sa va mai spun ca in Lisabona, in metrou, erau afise cu organizarea unui concurs de manuscrise? off... ce mi-ar fi placut sa particip! { la noi se promoveaza manelele si incultura}. gata, caci imi dispare doza de optimism.
acum sa ma citeasca MB, sa vada ca am si alunecari pe panta pesimismului. :))
4 comentarii:
La inceputul anilor 80, cineva spunea "daca nu eram roman, fugeam in Romania". Un om obisnuit, de care altceva nu s-a mai auzit. Ma intreb daca mai traieste si ce-o crede azi.
@Mihai:
E trist... oricat de optimista as fi, cand stiu ce valori avem, si cat de multi au plecat si sunt apreciati peste hotare, imi vine sa urlu la Luna.
ne meritam soarta... dar, conducatorii vor plati cu varf si indesat pt. bataia de joc la care ne supun.
sa iti spun cati oameni talentati am descoperit la cursul de scriere? nu are rost...
tot mai multi copii pleaca de mici cu parintii in alte tari. nu stiu cati din ei se vor mai intoarce.
fiecare din ei vad cenusiul din jurul lor.
simt ca si eu voi pleca.... nu stiu de ce...
păi eu am fost plecat și m-am întors. aici e mai frumos. cu condiția să fii foarte, foarte indiferent.
optimism realist și pesimism controlat.
în rest..
nu mai știu.
:)
@MB:
Totul e sub control... desi, sincer, uneori chiar nu as vrea sa mai am limite pentru optimism... dar, pentru ca am bun simt, si am descoperit ca afecteaza pe cei din jurul meu, il mai tin in haturi de multe, poate prea multe ori. Il eliberez cand plange cu lacrimi de crocodil. :)
Cat despre plecare... te cred, dar vreau sa incerc. Si poti sa razi sau sa fii trist, dar imi doresc sa scriu ceva (habar nu am ce) si sa lansez in multe tari europene. Sa ma vindec o data pentru totdeauna de calatorii, si sa stau acasa la gura sobei - pe care nu o mai am din pacate.
ganduri din cele mai alese...
Trimiteți un comentariu