Recenzie "Se numea Sarah"

Era o colectionara de carti. Pentru ea, cartile insemnau obiecte de portelan. De-abia le atingea. Intai de toate le miroase, inchizand ochii. Avea un ritual. Intr-o zi, descoperise ca putea castiga o excursie pentru doua persoane intr-un oras frumos - Viena sau Praga - daca lua o carte de la editura Litera. Crezand ca face doua lucruri minunate: citeste, umplandu-si sufletul cu frumos si isi face prietenul fericit (Doamne, uneori se intreaba cum sa-l determine sa o iubeasca pentru totdeauna?!) a comandat "Se numea Sarah" de Tatiana de Rosnay. A pastrat chitanta, dar necastigand, a uitat de carte.
Pe tren... drum lung, a hotarat ca ii va fi cel bun prieten.
Nu s-a inselat.
"Se numea Sarah" este o carte pe care nu o uiti cu una, cu doua. Ea, a fost prinsa in mrejele personajelor. Sarah, o fetita evreica, ce a reusit sa scape de razia de la Paris din iulie 1942.O jurnalista americana, stabilita la Paris - cititoarea noastra zambeste, deoarece are ocazia sa se plimbe cu gandul prin orasul ce o fascineaza, precum si pe jurnalista ("voi ajunge acolo... si voi ajunge asa cum imi doresc: ca o femeie desteapta si capabila, nu pentru "a pescui" un sot) - scri e un articol despre comemorarea a 60 d eani de la eveniment. Pe parcursul cercetarilor, descopera ca familia sotului o cunoscuse pe Sarah. Povestea ia o turnura fantastica... este adrenalina curata. Te tine cu sufletul la gura. Cititorul este suspendat intr-o curiozitate continua... iar finalul are ceva ce te strafulgera.

"O lectura tulburatoare... O carte care iti merge la suflet de la primul capitol, iar scenele si personajele descrise iti raman in minte mult timp dupa ce ai terminat de citit." Publishers Weekly. Un roman tradus in 36 de limbi. (asa isi doreste si ea... viata lunga si calatorie nesfarsita pentru povestile ei).

Din cand in cand, privea pe geam. Cand noaptea a imbracat lumea si trenul ce o ducea spre oameni dragi... si noi... cu suflete luminoase... a cazut prada personajelor cartii "Se numea Sarah". Visa sa ajunga o femeie la fel de puternica precum Sarah... si mai ales curajoasa. Gandea ca este cartea ce ii poate fi model in scrierile ei... de va mai scrie...

Precum Sarah... calatoarea noastra se viseaza intr-un oras mai linistit...

Femeia calator spre lumi albastre si dragoste vesnica, va ofera un fragment din carte... :)

http://www.litera.ro/carti/pdf/1090.pdf

Trairi nelinistite

Tarziu in noapte, ii este teama. Simte nevoia unei schimbari.
Telefonul suna.
-Prietenii mei intrebau ce faci? Esti bine?
-Da, sunt bine, raspunde cu vocea tremuranda de dor.
-Noi ne pregatim sa mergem la un film.
-Bravo.
Inchide. Merge la bucatarie si ii sopteste surorii:
-Ei merg la film.
-Dar tu nu esti cinefila. Voiai sa fii cu ei, nu?
-Da... si intoarce privirea pentru a nu i se zari lacrimile.
Regreta ca s-a intors. Stie ca locul ei nu mai este aici. E inteligenta si frumusica. Se poate descurca oriunde. De cand s-a intors, problemele, fricile, grijile au cuprins-o. "Exact acum cand e criza de Distonocalm pe piata farmaceutica", gandeste pentru a-si face curaj.
Se imbraca si iese in oras. Priveste in gol, priveste prin oameni. Falsitatea si lipsa educatiei tipa asurzitor in jurul ei.
Intra intr-o librarie. Rasfoieste carti. Viseaza la momentul in care va putea trai din scris. Inceputul e promitator. Daruieste carti. E cadoul pe care ea insasi l-ar accepta la infinit.
Se aseaza cu prietena ei la o masa. Are pofta de papanas. Chelnerul ii recomanda tort de ciocolata.
-Nu, multumesc. Raman la papanas.
Se apropie un barbat inalt, care ii zambise acum cateva clipe. Era patronul localului.
-Ar fi bine sa ascultati recomandarile noastre.
-Multumesc, dar imi doresc sa mor de mana mea, spuse zambind.
-Cum doriti.
Primeste papanas. Era prea mult prea ea... dar... incearca.
De cand s-a intors, toata lumea ii spune ca anul acesta se va casatori. Ea se priveste atent, si se intreaba de ce.
Prietena ei, incepe discutia astfel:
-Sa inteleg ca parasesti clanul femeilor singure?
-Nu, de ce?
-Eu asa cred. In primul rand anul acesta implinesti o venerabila varsta.
-Da... adesea ma intreb daca am trait eu toti anii pe care ii port in mine... mai degraba in buletin. Nu stiu ce va fi... habar nu am. Le iau asa cum vin. As fi incantata sa acord diplome de ghicitori in privirea mea... :)) Stiu numai ca imi doresc sa parasesc acest oras... si mai stiu ca, maine voi face voluntariat pentru Fundatia "Salveaza vieti".
-Intotdeauna ai facut mai mult pentru altii decat pentru tine.
-Anul acesta voi face mult pentru cei care nu ma cunosc. Asa numitii prietenii, m-au injunghiat de Craciun. :)
-Esti rea.
- Imi apar sufletul... doar atat!
Acasa, isi verifica mailul. "Nu am nevoie de asta, imi doresc altceva", ii scria un prieten ce o ranise in nenumarate randuri. Nu-i raspunse. "Si eu am asteptat un comportament decent pentru anii mareti ce-i porti", gandi, apasand butonul delete.
Teama se desprinde ca un abur. Nimeni si nimic nu o va opri din drumul ei spre culmile succesului si ale iubirii in care a crezut atat de mult. Mai are putin.... :)

Clujul pentru ea

Desprinsă cu greu din braţele ce au protejat-o trei nopţi - prea puţine pentru nevoie ei de iubire - se ridică să se schimbe pentru a porni în drumul spre Cluj. Mai fusese acum mulţi ani, dar undeva la periferia oraşului, unde de fapt a făcut provizii într-un supermarket. Un sărut pe obraz l-a trezit.
- Îmi vei lipsi. El, nu ştia ce să-i mai ofere. Ar fi fost în stare să oprească timpul de dragul ei. Au pornit mână în mână spre autogară.
- O migrenă mă supără, şopti ea.
- Cum pleci de la mine, cum te simţi rău. Cred că trebuie să mă risc! răspune el. Râd. Râsete copilăreşti şi sincere. Microbuzul s-a oprit lângă ei. El îi plăteşte biletul spre Cluj. Mâinile lor fremătau de emoţie, dor, tristeţe. În centrul oraşului, el a coborât. Sărutul lor a fost arzător. Migrena o chinuia din ce în ce mai puternic. Peisajul era trist. Ceaţa îi dădea un sentiment de nesiguranţă. Opririle prin diferite sate nu îi permiteau să adoamă. Porbabil şi emoţiile. Urma să cunoască oameni noi. Începutul anului fusese o cursă de a-şi face noi prieteni. Gara din Cluj.
-Aici este autogara?
-Nu, mai este până la autogară, răspunse şoferul.
Oprirea finală. Bagajul era greu, iar durerea de cap sâcâitoare de-a dreptul. -Heeeeiiii. În sfârşit la Cluj. Mă bucur mult că ai venit, se auzi strigătul Andrei.
- Mă bucur mult că am ajuns. Am o durere cumplită de cap.
Au urcat la cetăţuie. O cruce frumoasă se înălţa măreaţă, să sfideze ceaţa. Gazdele erau foarte primitoare. Nu ştiau ce să-i mai arate, ce să-i mai ofere. După o discuţie la o ceaşcă de cafea şi un prânz delicios, au lăsat-o să se odihnească. În alte condiţii ea nu ar fi accceptat. Spera însă ca migrena să plece.
După două ore, au pornit în oraş. Staţia de autobuz aglomerată, dar culmea! Oamenii nu se îngrămădeau precum prizonierii eliberaţi după multtimp de închisoare. Ea a făcut tochii mari. "Eram rotită de două ori ca titirezul până acum în capitală, tristul Bucureşti".
- Wooow.... ce frumuseţi. Ce decoraţiuni superbe. Ăsta într-adevăr decor de sărbători. Simţi că eşti într-o lume de poveste.
- Mă bucur că îţi place. Catedrale falnice se ridicau până la nori. Paşii lor se auzeau încet pe caldarâm. Femei îmbrăcate elegant o făceau să simtă eleganţa până în măduva oaselor. Trecători liniştiţi, care nu alergau pe trotuare, nu traversau pe culoarea roşie a semaforului, nu tu claxoane în trafic, o făceau să îşi frece ochii, să nu creadă că este într-un vis. Şi... covrigii... ce minunăţie. Ea era fascinată de covrigi. Iar aici gama sortimentelor era atât de vastă. Covrigi cu mere, cu vişine.... woooow.
A fost o zi plină de răsfăţ. Pe parcursul orelor, a descoperit că avea vreo două-trei prietene şi în acest oraş. Nu putea să le vadă în grabă. Voia să se bucure de fiecare, cât mai mult.
Mama prietenei sale, era o femeie puternică, frumoasă, vorbăreaţă şi cochetă. Exact pe gustul ei. În această călătorie, ea a acumulat multă energie pozitivă. Viaţa îi pregăteşte cadouri superbe.... călătorii de basm... şi întâlniri cu oameni senzaţionali, care au capacitatea să o înalţe cultural şi spiritual.
Gară. Îmbrăţişări.
- Drum bun, prietenă dragă!
- Mulţumesc din tot sufletul, Andra! (o tânără harnică precum o albină - sau furnică- şi frumoasă foc).
Trenul sosea la linia 3. O călătorie de 9 ore o aştepta... cu zâmbete şi alţi oameni.... călători ca şi ea.

Viata este frumoasa, chiar de-i grea uneori sau adesea

Am lipsit din peisajul virtual cateva zile bune. Am decis sa traiesc printre oameni. Sa ii simt, sa ii ating, sa le aud rasetele si vocea, nu doar sa vad niste semne care se prapadesc de ras pentru a-mi demonstra ce glume bune fac eu. Intr-o zi, am avut acces la internet. N-am rezistat si am verificat rapid mailul. Era o senzatie ca nu fac ce trebuie. Degetele ma ardeau cand atingeam tastele frumosului notebook. Am renuntat.

Revenita acasa... am verificat mailul. Am gasit sute de mailuri. Oameni care imi citesc blogul si imi lasasera comentarii sau rugaminti. M-am intebat: am devenit o persoana virtuala "insemnata"? Poate da, poate ba. Nu conteaza. Mi-am propus sa ajut... neconditionat. Si am intalnit atatia oameni care mi-au transmis dragostea lor prin diferite cadouri, felicitari, gesturi. Nu am cuvinte sa le multumesc.

Un baiat talentat, a carui carte am citit-o pe nerasuflate, ba chiar am dat-o si elevilor mei sa o lectureze acasa (este vorba despre "Copilul de la catedra" de Gabriel Iosa) m-a rugat frumos, atat de frumos, sa-i promovez Daily blogul. A decis ca viata este minunata (si asa este) si vrea sa o traiasca din plin. FELICITARI GABI! El mi-a marturisit ca imi citeste blogul (oare asa sa fie). Eu ii promovez blogul lui - Dinozaur cu blog (gasiti sigla in partea stanga a blogului meu). Si-a promis sa tina un jurnal online zilnic, in care sa scrie ce face. Iar pentru a fi interesant, clar este obligat sa desfasoare diverse activitati cool. Este un tanar haios, dar extrem de realist si dur cu rautatile si nedreptatile din lumea asta. De am fi cel putin 70% din populatie ca el, cred ca am salva tara asta de nenorociri si mizerii. Am declansa o rascoala, poate chiar o mini revolutie. Si-a schimbat stilul de viata, facandu-si abonament la sala. Gabi, eu astept sa iti modifici si regimul alimentar. Hahaha. Glumesc! Se pregateste sa isi tipareasca o noua carte si isi vinde biblioteca (sper ca am inteles bine; desi, cartile sunt comori).

Poate il ajutati si voi. Cititi un blog de exceptie. Blogul unui tanar cu initiativa, care a relaizat ca VIATA MERITA TRAITA! (Gabi, visele se implinesc. Iti spun din propria experienta. "Crede si nu cerceta".)

Urmaresc cu interes, curiozitate si ca pe o lectie de viata (ador sa invat de la tineri, imi dau energie si imi aduc zambetul pe chip si bucuria in suflet) blogul IOSAZAUR(DAILYBLOG).

Zambete, bucurii, impliniri si multe activitati interesante va doresc tuturor in acest nou an, proaspat inceput.

Visati si luptati pentru visele voastre. Faceti pasi marunti spre implinirea dorintelor. :)

Sa auzim si sa scriem de bine.... sa nu uitam ca lucrurile bune si frumoase se obtin greu, cu sacrificii, poate chiar jertfa (care poate fi o rugaciune, sau o paine data de pomana; nu va speriati; nu este chiar atat de greu).

Iubiti viata, copilaria, joaca si jocul.

O alta continuare a povestii - de Anna

Poveste

Linistea monotona a diminetii este sparta de taraitul insistent al telefonului.

Pasii obositi, plictisiti ai Evei se indreapta spre peretele galben al holului, unde sta atarnat telefonul.

-Da.

-Salutare. Biletul de avion se afla in posesia mea. Cum vrei sa ti-l trimit?

-E ok o intalnire la pranz, intr-un restaurant modest?

-Mai bine de atat nici nu-mi puteam imagina.

-La ora 13 in fata muzeului de istorie.

-Perfect. La 13 sa fie.

*

Eva era fascinata de scrisori. Uneori isi scria singura. Orice: amintiri vesele, triste, indemnuri, realizari. Degetele lungi tineau cu atata gratie stiloul primit de Craciun de la sotul ei.

- Pentru autografe, draga mea.

- Vaaai. Cata incredere poti avea intr-o femeie- copil!

- E, hai… stiu eu ce stiu, si o imbratisa patimas, sarutand-o. A… era sa uit.. Am o surpriza pentru tine.

- Inca una?

- Asta chiar merita atentia. Este o adevarata opera de arta.

Barbatul interesant, cu o voce placuta, nas putin acvilin, privire patrunzatoare, ii devenise sot Evei acum trei ani. La inceput, cand s-au cunoscut, erau ca soarecele si pisica. Ea isi dorea romantism, poezie, arta, declaratii de dragoste, iar el nimic.

Acum, simtise nevoia sa ii ofere femeii minunate din viata lui marturia dragostei ce i-o purta.

- Poftim, si-i inmana o cutie de catifea albastra.

- Sa vad, sa vad! Sunt atat de curioasa.

Capacul cutiei zbura pe canapea. Zece-cinsprezece scrisori, asteptau frumos oranduite, in plicuri albastre, sa fie lecturate.

-Nu pot sa cred! Ai facut tu asta?!

-Da… mi-am invins teama de penibil.

Eva se prinse de gatul lui si-l saruta.

-Acum, ma retrag sa le citesc. A… iti multumesc dragul meu. Un alt sarut prelung pecetlui buzele dornice ale sotului.

-Atunci, eu ies la o plimbare. Lectura placuta!

*

Soferul nu vazuse ca cineva se afla pe trecerea de pietoni. Lovitura a fost puternica. Barbatul care isi lasase sotia sa citeasca dovada dragostei purtate in fiecare fibra a miocardului, nu s-a mai intors acasa.

Eva isi lua cutia albastra. O aseza in bagaj. Lacrimile se incapatanau sa isi paraseasca matca. Maine va zbura spre noua ei viata. Un alt inceput… alte locuri… alti oameni….

Blue, dusty envelope

La ora 12:30, Eva se pregatea sa plece. Parea lovita de furtuna, caci avea gandurile atat de ciufulite in ochii ei mari si caprui. Si-a uitat cheile pe masuta de langa telefon, asa ca s-a intors dupa ele. Receptorul telefonului era stramb asa ca l-a aranjat, iar in acel moment din spatele telefonului a cazut o alta scrisoare. Plicul era albastru, prafuit. Atunci pe fata Evei au tremurat genele, ca niste aripi de randunica. Fara sa isi dea seama, o lacrima ii aluneca fierbinte pe fata, ca o ultima suflare de viata ce avea inauntrul ei. Ii era teama sa il deschida. Avea suficient timp, dar se prefacea ca e prea grabita sa citeasca. Sotul ei i-a scris, de asta era sigura, dar nu stia cand si de ce. A privit in dreapta si stanga, de parca ar fi urmarita de cineva. A realizat ca bagajele ei erau in fata usii, asa ca le-a bagat in casa. A inchis usa. Se comporta de parca toata viata ei ar fi depins de acel plic. S-a indreptat catre scaunul de langa fereastra. Era inundat de soare. S-a asezat acolo sperand sa ii fie tristetea luminata de explozia de raze ce-i mangaiau chipul palid si tanar. A scos scrisoarea, punand plicul in poala. A inceput sa citeasca. Desi semana cu celalalte scrisori ale lui, de data asta Andrew ii lasase Evei intregul sau suflet, insirat in litere frumos rotunjite.

Andrew stia ca o sa moara. Pe acea singura foaie pe care o tinea in mana, s-a destainuit si i-a spus adevarul: era bolnav de cancer, in stadiu terminal. Nici el nu a stiut, decat cu o saptamana inainte de Craciun, cand i-a dat Evei scrisorile. El a stiut ca daca i-ar fi spus, ea ar fi distrusa. Si chiar era. I se revarsau din ochi rauri intregi de lacrimi.

Inainte sa plece din casa, bagase plicul dupa telefon, stiind ca intr-o zi va fi gasit. Andrew vroia ca Eva sa isi refaca viata, sa fie fericita si sa nu se uite in urma cu durere. I-a parut rau ca a luat aceasta decizie, dar in momentul acela absolut orice alt final ar fi durut-o pe Eva.

A terminat de citit si a bagat scrisoarea in geanta. S-a ridicat si s-a indreptat spre usa. Pe masuta unde erau cheile, era o fotografie cu Andrew. Avea cel mai frumos zambet pe care i-l daruise vreodata sotiei sale, asta i-a spus Eva cand a vazut fotografia pentru prima data. A sarutat-o si a spus : „ Intr-o zi ne vom intoarce acasa”. Apoi a pornit spre muzeu, si-a luat biletul si a plecat, privind increzatoare spre o alta sansa.

Era deja tarziu, iar muzeul era departe. A inceput sa alearga, iar la ultimii sai pasi, se impiedica pe aceasi trecere de pietoni pe care murise Andrew. Timpul se sparse in secunde cand se vazu jos in fata unei masini, dar ultima data cand inima ei a batut a fost cu un zambet pe buze.

http://literedinsuflet.blogspot.com/2012/01/blue-dusty-envelope.html

Muzica in dar... pentru toate gusturile

Ascultati muzica de diferite genuri.

AICI.

Sper sa va bucure sufletele si sa va lumineze gandurile....

Imbratisari si voie buna!

Revelionul meu ...:)

Nu am avut nicicând un revelion cu atâţia oameni necunoscuţi în preajma mea.

Îmi doream un nou început... era cazul să încep din prima zi a noului an. Mi-am făcut bagajele cu teamă şi emoţii. Singură la drum lung printre străini. Mă pregătesc - precum Elizabeth ăn "Mănâncă, roagă-te, iubeşte" - de o nouă viaţă.

În dimineaţa plecării, vorbesc puţin pe messenger cu o prietenă din Cluj.
-Nu credeam că ai să te hotărăşti vreodată să ajungi la Regin (unde ea îmi făcue cunosştinţă cu cineva şi de doi ani tot vorbeam, tot plănuiam să ajung acolo şi renunţam din teamă).
-Da, nici eu nu credeam că voi găsi curajul să fac asta.

Ultimul bilet cumpărat, la clasa I. Pare aşa ciudat... pare un drum fără întoarcere. E semn d eo nouă viaţă.

Drum lung. Călătoresc 8 ore. Citesc "Se numea Sarah " de Tatiana de Rosnay, despre evreii din Franţa, perioada iulie 1942. Ca un făcut, Parisul (dorinţa mea de a ajunge acolo) mă urmăeşte în lecturi, muzică, imagini pe pungile de plastic. Ştiu sigur că drumurile mele se vor lărgi în acest an... şi voi cunoaşte oameni, şi voi face fapte bune, şi voi fi utilă celor din jurul meu.

Sunt aşteptată la gară.

Pe 31 decembrie, am pornit în gaşcă spre Ibăneşti, în munţii Gurghiului. Era zăpadă. Încălzim casa cu lemne. Atmosferă de poveste. Copii cu zâmbete cristaline. Joacă şi colorat, şi dans şi îmbrăţişări, şi făcut clătite (ataşez poze... ).

Petrec trei zile minunate.

Pe 3 ianuarie plimbare prin Reghin. Fabrica d einstrumene muzicale este încă în picioare. Slavă Domnulu i că mai stă ceva în picioare în ţara asta. Avem o ţară superbă, cu rezerve şi potenţial minunat... însă nu ştim să le folosim. Suntem comozi... fricoşi.. ne lăsăm manipulaţi politic, dar asta e viaţa....

Pe 4 ianuarie iau microbuzul spre Cluj. Unoraş frumos. Urc la Cetăţuie să văd panorama oraşului. Ceaţa nu-mi permite să observ foarte mult, dar este bine. După masa delicioasă de prânz, cu supă de tarhon, pornesc prin centru. Un oraş destul d eagomerat, dar ornamentat cu gust, nu kitsch ca Bucuresti-ul.

Oamenii sunt frumoşi.... buni... luminoşi... zâmbitori... ospitalieri... Am simţit din plin răsfăţul şi sufletele lor curate şi primitoare.... :)

Cluj-Bucureşti... 9 ore... lectură... somn pe bucăţi... traversez oraşe.... Turda...BLaj.. Mediaş... Sighişoara... Războieni... Aiud... Braşov... Predeal... Buşteni... Sinaia... Ploieşti .. îmi amintesc excursii, îmi amintesc de oamenii ce locuiesc în diferite oraşe...

Aş vrea să îi văd pe toţi, însă mi-e atât de dor de prietenii mei de acasă, care au telefonat după mine întrebându-mă când revin... de lucrurile mele... de mirosul hainelor mele curate... de patul meu....

A fost un început de an MINUNAT! Să ne fie 2012 un an magic, sănăstos, plin de bucurii şi împpliniri şi minuni!